Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

GREUTATEA „FACILĂ”,

DE A VORBI DESPRE EMIL CIORAN[1]

O recenzie  la cartea fundamentala despre Emil Cioran (Căderea dupa Cioran),-  Ionel Necula - filosof din Tecuci, cunoscut pentru exegeza sa serioasa, de-o viata, asupra operei cioraniene.

prof. dr. Adrian Botez(foto)

Profesorul şi filosoful tecucean IONEL NECULA (care, în 2008, a fost introdus, în seria Biblioteca de filosofie românească, cu lucrarea de interes şi consultare naţională, 17 gânditori în autoprezentări subiective[2]) şi care are publicate, până acum, 6 lucrări (primele 5 despre Emil Cioran şi Ion Petrovici, ultima despre poporul/Neamul istoric român contemporan: Disconfortul de a fi român...) - a scris şi publicat, în 2005, dacă nu cea mai importantă, cel puţin una dintre cele mai importante şi interesante exegeze, asupra operei, gândirii şi omului Emil Cioran: Căderea după Cioran (...regretăm, în trecere, greşelile de tipar... – mai ales cele majore, de la Cuprins!).  Cioran este, după Ionel Necula, unul dintre puţinii filosofi ai Europei moderne care nu doar sesizează CĂDEREA/DECĂDEREA omului şi filosofiei,  într-o modernitate drept concomitenţă a „căderilor” („Căzut în timp, în lume şi-n individuaţie, el-Omul trebuie să navigheze între cer şi pământ, între tot şi nimic, între agonie şi extaz, să se amăgească şi să se închircească sub povara celor 3 S-uri (Spaima, Suferinţa şi Singurătatea). După ce a muşcat din fructul cunoaşterii, nu i-a mai rămas decât să se zbată în perimetrul <<cercului strâmt>> în care a fost ostracizat”(cf. p. 11) – ci încearcă să şi găsească leacul re-clădirii spre Cer: subiectivitatea/”personalizarea” filosofiei (cf. p. 15).

Noi, fireşte, ne rezervăm opinia.

Autorul (care nu-şi propune să facă o apologie, din lucrarea sa...) afirmă în debutul volumului: „despre Cioran s-a vorbit mult şi în multe feluri, niciodată însă de-ajuns despre ipostaza sa filosofică” (cf. Filosofia căderii). Dar, trebuie să recunoaştem că, deşi oferă cititorului un bogat material de meditaţie, inventariind conceptele lansate sau doar nuanţate de Cioran – Ionel Necula nu poate scăpa de fascinaţia omului-Cioran. Sau, am zice noi, nu poate (şi, departe de a fi o scădere a lucrării, este un merit, o aducere de folos, pentru...”filosofia/filosofarea amaro-sceptică” - deci, poate, chiar cioraniană... - asupra Omului din ultimul veac...) evada din capcana ludicului, exhibiţionismului intelectual, capcană pe care Cioran a întins-o atâtora din lumea asta, încât nu se putea să nu cadă el însuşi în ea...! (...în ciuda încercărilor lui Petre Ţuţea de a-l împăca pe „areligiosul” Cioran, cu „Sfântul Apostol Pavel”... – de fapt, cu hristicul: „Când spui da, să fie da, când spui nu, să fie nu – căci de este mai mult de-atâta, de la Satana este...!”).

În cele 5 de capitole (mari, cu multe subcapitole) ale cărţii (Ionel Necula înregistrează, deci, pentru Cioran şi pentru noi, CINCI CĂDERI – de fapt, PATRU PLUS O AVERTIZARE, parcă în spiritul apocaliptic al trăirismului naeionescian: Filosofia căderii, Căderea în biografie, Avertizări, Căderea în generaţie – cel mai vast, inedit şi mai interesant capitol! - şi Căderea în luciditate), totalizând 215 de pagini (la care se adaugă 4 fotografii, „imaginându-l” pe Cioran în diverse vârste şi, mai cu seamă, ipostaze) sunt surprinse, ca într-un caleidoscop, nu doar dimensiunile ideatice ale operei lui Cioran, ci, mai cu seamă, este creionat, cu linii destul de hotărâte, în intenţia ştiinţifică (dar, evident, adaptate „personajului arielic”...!) - proteiformul Cioran. Însă şi titlurile de subcapitole sunt deosebit de relevante, inspirat formulate... Iată câteva titluri semnificative: Dietă a „reveriei nesubstanţiale”, Unde eşuează vitalismul lui Cioran?, Antropocentrism şi cosmocentrism, Hâtrul de pe Rue de L`Odeon, Sinistra noapte de la Talamaca (n.n.: primul gând/prima pornire de sinucidere, „bruiat/ă” de... Mama Natură, al/a lui Cioran...), O idee ŕ rebours, Un soljeniţân carpatin ratat, Acedia ca formă de adulmecare a neamtului, Lumea ca universalizare a dezmăţului, Sceptic de serviciu la capriciile civilizaţiei, Replierea în tropisme metafizice, Reabilitarea cinismului, Starea de areligiozitate, Ocară sau disimulare, Dilemele unui naţionalist etc.

Că un filosof român şi european, totodată, găseşte deosebiri fundamentale între vid şi neant („În timp ce vidul are virtuţi purificatoare, este <<purtător de pace>>, neantul e <<versiunea sordidă a vidului>>, este <<un complement abstract al infernului>>. <<Vidul este neantul despuiat de atributele lui negative, e neantul transfigurat>>. (...) în timp ce neantul ne trage spre negativitate, nihilism şi gnoză, experienţa vidului ne redă speranţa în <<fericirea de dinaintea naşterii, lumina purei anteriorităţi>>”- cf. p. 14) – asta îl priveşte pe el, Cioran, filosoful „exotic” (de fapt, făcând teribiliste  „tumbe” intelectuale, pentru a apărea Europei occidentale, ca „exotic”...!!!) şi, poate, pe buddhişti. Un atât de vitalist Cioran dezvoltând teoria despre „binefacerile” sinuciderii – este la fel de neinteresant (asta, ca să nu rostim, de fapt, cuvântul „neserios”...!). Dar, în momentul în care românul Cioran afirmă, despre români: „Toţi românii sunt nişte impostori!”  - chiar dacă, apoi, nuanţează, explicând, chipurile...: „Impostor (...) este acela care nu poate coincide cu nimic, care păstrează o prea mare distanţă faţă de tot ceea ce face, ca să mai poată încarna o atitudine sau o idee. E omul simulacrelor, nu atât în chip voit, cât fatal” (cf. Hâtrul de pe Rue de L`Odeon, p. 36) – ei bine, asta începe să-l intereseze pe orice român cititor, rămas normal, după diversiunile aiuritoare şi după bombardamentul dez-informaţional şi manipulatoriu de conştiinţe, din ultimele decenii...Chiar aşa? Şi de când, mă rog, a început acest proces de „impostorizare” în masă – că, după câte ştim noi, tracii şi, mai târziu, unii eroici voievozi valahi  - nu prea au avut când şi cum se „plodi” ca impostori...(cu excepţia unor uzurpatori de doi bani, „domnişori”, cum îi desfiinţează dispreţul lui Grigore Ureche...)?! Nu cumva ...”cucul îşi strigă numele”?! Şi Ionel Necula, în subcapitolul O grupare cu destin de Port Royal, tocmai această contradicţie cioraniană (printre câte alte mii de false sau reale paradoxuri teribiliste...!) o pune în evidenţă (cu destul curaj moral-intelectual, deşi cu oarece prudenţă...  - firească, de altfel... -  dictată de „political correctness”...) – prin adevărate „revelaţii categoriale”...

Nu negăm că Emil Cioran a „<<făcut de cap limpede>> la problemele omului (...)”(cf. Filosofia căderii) – şi că a făcut-o, în general, „cu graţie, cu stil, de-a schimbat însuşi statutul filosofiei; i-a infuzat atâta subiectivitate, încât a adus-o în condiţia ei originară. A făcut-o personală” (n.n.: asta, pentru a repara rebeliunea filosofiei moderne, împotriva Mitului...împotriva Paradisului...) – dar, tot aşa de adevărat este că lucrarea lui Ionel Necula despre omul (gânditor „în poante” şi nu mereu bine-făcător)-Cioran începe, „de facto”, de la pagina 68, cu capitolul Căderea în generaţie, subcapitolul O grupare cu destin de Port Royal – cu  palierele refenţiale: 1-Martirii (...şi, slavă Lui Dumnezeu, suntem un Neam ales, în faţa Tronului Judecăţii Dumnezeieşti, tocmai pentru că nu ducem deloc lipsă de MARTIRI, atât în temniţele comuniste, cât şi în cele regalo-antonesciene...!!! - Mircea Vulcănescu, Anton Golopenţia, Sandu Tudor...); 2-Rataţii (rataţi tot din pricini de destin naţional strâmb, ori tragic, ori martirial...: Petre Ţuţea – care putea fi prezent, şi el, printre „martirii de temniţă”... – Bucur Tincu – şi el, cu destin martiric... - , Sorin Pavel, Mircea Zapratan, despre care Cioran scrie, „post-mortem Zapratan”, cu inteligenţa-i binecunoscută şi intens ludic-paradoxală: ”Într-un fel, cred că-i mai bine că n-a făcut nimic în viaţă. NUMAI MEDIOCRII SE REALIZEAZĂ” – s.n. -  n.n.: absolut genial paradox! – dar cine să-l mai creadă/ia în serios, pe Cioran-Roza Vânturilor? - , Ion Crăciunel, Ion Tatu etc.); 3-Pribegii ( Constantin Amăriuţei/Amariu, cel cu „cele 3 tipuri de exil, reflectate în folclorul românesc: Haiducul, Ciobanul şi Păcală” – şi dacă nu nimerea el cărui tip se potriveşte Cioran, noi pretindem a nu greşi prea mult în răspuns: Păcală...un „Păcală” cel puţin dramatic, dacă nu uşor tragico-balcanic...cum el însuşi nu credem a-şi fi dorit, dacă e să ne luăm după finalul Schimbării la faţă a României... – Alexandru Busuioceanu, Mihai Niculescu, Sanda Stolojan); 4-Stăruitorii (Lucian Blaga, Constantin Noica, Traian Herseni); 5-Amicii săi, evreii (Paul Celan, cel care a împlinit în practică, tragic, teoriile cioraniene, doar ludice, despre „sinucidere”... – Benjamin Fondane/Beniamin Fundoianu, tot cu destin martiric, la Auschwitz... – ...aceste amiciţii foarte umane, cu evrei de mare valoare spirituală, ar fi trebuit să-l scutească pe Cioran de compromisurile ideatice majore şi penibile...de consecinţele deciziilor sale anterioare apostaziei... - n-a fost să fie aşa...PĂCAT!!!). . Şi, evident, aceste paliere referenţiale trebuiesc luate dimpreună cu subcapitolul despre ACEDIE – Acedia ca formă de adulmecare a neantului...

E tragic că acea generaţie interbelică de tineri intelectuali (cei mai de seamă, grupaţi, ca şi Cioran, în Cuibul Pregătirii Zborului Spiritual, spre Cerurile Luminii Revelaţiei DUMNEZEIEŞTI - cuibul bucureştean AXA...) a fost cvasi-exterminată, de istorie...

Dar şi mai tragic este când, din sânul singurei Mişcări Spiritualist-Creştine din LUME (!!!), care a refăcut şi redat (pentru ultima şi singura oară...), cel puţin pentru românii moderni, semantica vorbelor/vocabulelor cinste, demnitate, onoare...(cum însuşi cameleonul-Cioran recunoştea, în Glasul strămoşesc, Sibiu, anulVI, nr.10 din 25 decembrie 1940: „Într-o naţie de slugi, el (n.n.: Corneliu Zelea Codreanu – Căpitanul, întemeietorul naţionalismului creştin în România, şeful spiritual al Mişcării/Şcolii Spirituale a Arhanghelului MikaËl, cu răspândire treptată, practic, în toată lumea – a se vedea Mişcarea Anaue, din Brazilia...) a introdus onoarea şi, într-o turmă fără vertebre, orgoliul” – unul dintre cei mai buni trădează...Şi despre cel căruia îi făcuse, în 1940, un portret spiritual, unic în frumuseţe, expresivitate, spiritualitate, adevăr şi înţelegere a misiunii sale Arhanghelice: „Înainte de Corneliu Codreanu, România era o Sahară populată. (...)Într-o naţie de slugi, el a introdus onoarea şi într-o turmă fără vertebre - orgoliul. Influenţa lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, într-un anumit sens, şi pe duşmani. Căci aceştia din lichele au devenit monştri. I-a obligat la tărie, le-a impus un caracter în rău. (...)În preajma Căpitanului, nimeni nu rămânea călduţ. (...)Credinţa unui om a dat naştere unei lumi, ce lasă-n urmă tragedia antică a lui Shakespeare. Şi aceasta în Balcani !

Pe un plan absolut, dacă ar fi trebuit să aleg între România şi Căpitan, n-aş fi ezitat o clipă.” –  la Paris, câţiva ani mai târziu (probabil, 1950 – Ţara mea...), ajunge să spună că „era un fel de ataman cazac”... – şi despre legionari că au fost...”demenţi”?! („Garda de Fier a fost mai degrabă o sectă dementă decât un partid”, uitând că, de fapt, chiar el afirmase valoarea de Şcoală Iniţiatică, iar nu pe cea de „partid”, a Mişcării...).

Nu „probabil”, ci în mod sigur, „acedia” cu care se făleşte Cioran, provocându-ne să credem că este un concept filosofic (?!): „plictisul cioranian, ca şi starea de ennui, de spleen sau de cafard(...) este un <<gol mânăstiresc>> şi <<un dezgust eleatic>>” etc. – cf. p. 138) nu este decât consecinţa spirituală a trădării sale jalnice. Şi pentru ce? Doar că n-a murit de foame şi a putut să scrie/publice, la Paris...Ce folos că, la mormântul lui Cioran, în Parisul anului 1995, un academician francez a zis despre răşinăreanul nostru că „a fost cel mai mare şi rafinat stilist al limbii franceze”, când, în 2007, iată ce spune despre el (ce [se] reţine din Cioran!) un oarecare Laszlo Alexandru (şi, ca el, sute şi mii de „lătrăi” contemporani!), în revista Tribuna, nr. 127, 15-31 decembrie 2007: „În timp ce evreul Mihail Sebastian era evacuat din propria locuinţă, antisemitul Emil Cioran se lamenta incendiar: <<Care sînt motivele mai adînci care ne determină a nu ne întîlni cu evreii decît prin ură şi dispreţ? De ce nu există nici un om pe pămînt care să iubească pe evrei în mod naiv, spontan, fără să ştie? (…) Dacă aş fi evreu, m-aş sinucide pe loc>>. În timp ce evreul Mihail Sebastian era concentrat la lopătarea zăpezii şi la aplicaţii militare pe coclauri, antisemitul Emil Cioran era trimis în diplomaţia occidentală.” Un spirit atât de „dezgheţat”, precum Emil Cioran, oare nu şi-a dat seama de zădărnicia lepădării/aposataziei, într-o lume care nu-ţi permite, prin „liderii ei de opinie”, decât... cârdăşia?! O lume în care, cui are crezuri, i se refuză participarea la „ospăţul trădării”...

Nu-l admirăm şi nici nu-l deplângem pe Cioran (ar fi şi greu, atâta vreme cât există destui români care consideră că a-l ofensa pe Eminescu este, încă, o blasfemie... – or, tocmai Martirul Eminescu este deschizătorul Epocii Mihaelice, pe Terra...de aceea, şi cel care-i reproşează, lui Cioran, trădarea propriilor opinii şi convingeri[3] – cf. subcapitolul Dilemele unui naţionalist, p. 194 – semnează, mistic, dar şi ca „remember” : Carpaţii - în amintirea militantului/Martir Eminescu, fondator al Societăţii Carpaţii, care avea drept scop fundamental ORICE efort spiritual-naţional, inclusiv cel armat, INCLUSIV MARTIRAJUL ROMÂNESC, pentru ne-uitarea Ardealului-INIMA NEAMULUI ROMÂNILOR, Ardeal trădat prin Tratatul secret cu Austro-Ungaria, din 1883, semnat de regele Carol I de Hohenzolern-Siegmaringen...) - dar, în schimb, apreciem că lucrarea lui Ionel Necula este prima, din literatura română de specialitate, care îndrăzneşte să privească personalitatea filosofului „la modă” (pariziană...) al românilor (cam snobi...), de azi şi, poate, nu numai – din absolut toate punctele de vedere, având în „obiectiv” atât laturile avantajoase ale „jocului” vieţii spirituale şi socio-politice cioraniene, cât şi pe cele mult prea puţin avantajoase. Cu destul curaj. Cu obiectivitate. Obiectivitate care seamănă, pe alocuri (nu des, dar ...îndesat! -, când citim, cufundaţi în meditaţii „glosânde”, cartea lui Ionel Necula...) cu neclintirea/impasibilitatea Magului din Vârful Kogaionului...Şi, deci, cu compromisuri ideatice minore – ţinând cont de ce vremuri trăim, întru falsificarea democraţiei, în special prin restrângerea drastică a „dreptului la opinie! – de către „cumătra”, zisă a fi americană, de baştină, dar cu „plodiri” de nivel terestro-mondialisto-globalist: „political correctness”...!!!

Aşa că, titlul ultimului subcapitol din cartea lui Ionel Necula, Actualitatea lui Cioran... – cu voie sau fără voie de la autor, noi îl citim ca pe o imensă ironie, un sarcasm enorm, la adresa zilelor noastre, în care trădarea ŕ la Cioran este pe toate drumurile, de jos şi până sus...primitivă sau mai cu „ştaif”...aproape că nu mai contează nuanţa, în faţa consecinţelor...!!! ”Pământul se rostogoleşte la fel de inert şi de inutil prin genini, Carul Mare este tot cu oiştea aplecată, iar lumea se zbate tot în vraişte, în invulnerabilităţi de tot felul, în facticitate şi-n derizoriu. Diagnosticul dezmăţului stabilit de Cioran era corect, doar că, între timp, maladia s-a mai radicalizat” (cf. p. 210)

Da, adevărat...Ceea ce pudoarea şi orgoliul de autor/descoperitor/exeget ale poeticului (aici!)  Ionel Necula (orgoliu destul de rar întâlnit, de-a lungul cărţii prezentate de noi...) evită să spună, însă, este faptul că „medicul” diagnostician a uitat să-şi pună şi sieşi „diagnosticul” spiritual: Cioran a căzut, deodată cu lumea imorală, „diagnosticată” de el... – după celebra vorbă eminesciană: „Lumea-i cum este, şi ca dânsa suntem noi...”

prof. dr. Adrian Botez

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)