Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

GRIGORE AVRAM ŞI POEZIA  PĂDURII

Grigore Avram, Sub cerul gol

Editura  Eikon, Cluj-Napoca, 2008

Aureliu Goci

Poezia evenimentului biografic are propriile rigori, fără să-şi asume imponderabilele psihologice ale confesiunii, spre deosebire de sonet, rondel, hai-ku (chiar dacă sub o altă organizare formală) care au,  ca forme fixe, un sistem particular de  semnificaţie; toate acestea se armonizează însă,  în poezia d.lui Grigore Avram.

Amintind de la început aceste lucruri generale, ajungem mai apropape de formula poetică a  domnului Grigore Avram care înţelege pozia la modul lui Sisif, ca un munte de urcat, ca un sistem care trebuie învins, ca un obstacol care trebuie survolat.

Autorul vine  în literatură din lumea pădurii, în sensul unei tradiţii apropiate, ca şi Gheorghe Pituţ, ca şi Radu Cârneci ori Anatolie Paniş – scriitori excepţionali, care, profesional au fost silvicultori, transferând contactul originar cu pădurea şi stihiile naturale în planul creaţiei şi cu rezultate superlative.

Inginerul silvic Grigore Avram este autor  al trei volume de versuri,  pe lângă acestea, a mai semnat: Lacrima nopţii, Editura Interprint, Cluj, 2000 şi Rugi, Editura George Coşbuc, Bistriţa, 2005. Bibliografia de specialitate rămâne cu totul impresionantă, dar nu este cazul să o reluăm aici.

Ca şi în primele sale volume, Grigore Avram se configurează poetic ca un neo-tradiţionalist care evocă natura naturală pentru a descoperi natura umană şi, consecutiv, pentru a esenţializa o morală sau a desprinde o sentinţă de viaţă. Prozodia tradiţională clasică nu aduce numaidecât un efect muzical., cât un fel de armonie a conştiinţei copleşite de măreţia tulburătoare a pădurii. Poetul mizează, mai degrabă, pe incantaţia interioară a versurilor, care traduce freamătul misterios al pădurii, cu totul consonant cu spiritul religios care traversează poezia.

Pentru că vocaţia poetică e genuină, înnăscută, ea conservă un strat al conştiinşei nai adânc decât stratul profesional şi decât cel al informaţiei generale, aşa încât am putea spune că autorul, Grigore Avram a fost mai întâi poet şi numai ulterior a devenit cu multă muncă, inginer silvic.

Autorul, care este un spirit pragmatic şi organizat, îşi datează fiecare text, astfel că  putem decide că volumul de faţă cuprinde creaţia a doi ani, începând  cu un text datat ”Bistriţa, 29 ianuarie 2006”, şi se încheie cu un text  localizat „Bistriţa, 24 mai 2008”.

Poemele au fost scrise la Sângeorz Băi, Cluj – Napoca, Băile Felix, Braşov, Sinaia, Gârda de Sus, Baia Mare, Câmpeni. Poate că aceste amănunte nu sunt imediat importante şi, de obicei se reţin  numai pentru atelierele de creaţie ale marilor  scriitori, dar ele devin relevante pentru un mod particular de a înţelege arta şi pentru a sublinia respectul pe care autorul îl are pentru creaţia poetică.  Pentru domnul Grigore Avram nu este un simplu decor pitoresc de  etalare a pasiunilor şi sentimentelor. Pădurea este un spaţiu fizic, dar  şi o proiecţie metafizică a umanităţii care îşi pune întrebările fundamentale, se raportează la pământ şi la cer, relaţionează cu natura şi simte prezenţa mistică a Creatorului, atât în munţii colosali, cât şi în plăpândul fir de iarbă.

Pădurea este un spaţiu de meditaţie, de conştientizare şi interogaţie, un teritoriu misterios în  care se amestecă, aşa cum ar spune Mircea Eliade, „sacrul şi profanul”, care comunică printr-o incantaşie surdinizată şi trezeşte în fiinţa umană sentimentele religioase. In acelaşi timp, pădurea ascunde stihiile naturii şi „mumele” tenebrelor, definindu-se ca o forţă arhetipală a creaţiei divine, care, în mod egal poate să ascundă, să protejeze sau să piardă plăpânda fiinţă umană  rănită de agresiunile civilizaţiei maşiniste:”În lumea-n care m-am ascuns/ Tot mai aprins m-apasă cerul/ Şi tot mai viu îl simt străpuns/ În  templul meu de lut, misterul.// Dar când de Someş m-am legat,/ Ca un bătrân de prispa casei,/ În Maieru m-am botezat/ Ca roua cursă-n urma coasei.// Iar din  înaltul care-a plâns/ Peste ofranda moinei nele,/ De ruga lacrimei am strâns / Aroma zilelor rebele”. ( În lumea-n care m-am ascuns)

Să  nu uităm că poetul vine dintr-un spaţiu geografic şi cultural cu mare rezoluţie etnografică, acreditat în universul literar de doi clasici indiscutabili ai literaturii noastre precum George Coşbuc şi Liviu Rebreanu. Asemenea reluări târzii, personalizate şi într-un alt univers literar, pot să preocupe pe noii teoreticieni ai spaţiului literar, înzestraţi cu noi viziuni filosofice şi noi concepte critice.

Noţiunile de „pădure” şi „codru” sunt cuvinte vechi româneşti care provin, prin evoluţie fonetică şi semantică, din cuvinte latineşti din fondul principal al vocabularului.

„Pădure” vine din „palludem” (baltă, adică locul din care strămoşii luau lemne) şi „codru” din „cadrus”, cerc (vezi semnificaţia originară în expresia „ codru de pâine”).

În afara temei generale, care se structurează convingător  într-o pledoarie argumentată  pentru  păstrarea  naturii curate, vii, există câteva texte de facturi diferite, de la implicarea socială, la sfera intimistă,  dintre care reţin „O lacrimă-n furtună”, un poem de dragoste cu mare  putere de convingere, deşi delicat, tulburător, totuşi de un patetism reţinut: „De vii târziu, mai bate-un cui în tindă/ Să curgă baltă zorii dinainte/ Privirea mea s-aducă pân-la grindă/ Porniri târzii. Apoi să beau cuminte, // Ocean de rouă-n ierbile adulte/ Din palma zilei, nepătată încă,/ Dinspre apus în valuri multe – multe/ Să mă inunde apa mea adâncă.// Deşi e greu în miezul verii calde,/ Mai multă trudă luncile adună,/ Dar dacă-mi dai o rază să mă scalde/ Am să mă pierd, o lacrimă-n furtună.”

Există o beţie naturistă, o frenezie a trăirii autentice, într-un spaţiu paradisiac, reprezentat de locurile natale, rămase în cochilia conştiinţei  cu aureola  inconfundabilă a păşunilor Raiului. Avertismentele privind deşertificarea naturii, secarea râurilor şi dispariţia pădurilor vin de la un specialist, de la un profesionist care nu face ecologie amatoristă. Mesajul pro natura devine mai convingător din moment ce este transfigurat poetic.

Mesajul domnului Grigore Avram nu este doar convingător,  ci şi credibil,  pentru că vine de la un om crescut la ţară, în mijlocul naturii, care a parcurs şi toate treptele cunoaşterii ştiinţifice, academice, nu este un ecologist confecţionat în eprubetă care nu se simte bine decât în oraşul poluat, care se hrăneşte cu fum şi bea apă ruginită. Mai mult decât atât : este un poet remarcabil prin auteticitatea şi directitudinea mesajului către o lume globalizată, care trăieşte în „satul universal”.

Cred că, deocamdată, acest text ar putea reprezenta capodopera domnului Grigore Avram, o conştiinţă deschisă, multiplu informată, care poate susţine propria evoluţie poetică.

Aureliu Goci

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)