Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

HUMANOGRAFIA – FEMEIA UNIVERSALĂ

Bianca Andreea MARIN *

Prelucrări grafice de Roca

„Artiştii au intuit de mult că femeia ascunde un mister care vine parcă din altă lume, mai vastă, mai frumoasă. Dar ce mister ascunde oare femeia, ce are ea atât de deosebit? Chiar dacă această întrebare există în mod logic şi necesar nu vom cădea în capcana de a răspunde la ea. Un mister este un mister şi accesul la mistere chiar dacă este permis în anumite cazuri, nu face posibilă cunoaşterea misterului respectiv. Dacă cineva va spune că el cunoaşte misterul feminin, că pentru el femeia nu mai e mister, nu poate fi crezut, acel om nu are simţul misterului sau nu a întâlnit femeia potrivită.” (Emil Gabor în articolul “Comunitate de la doi la Infinit”, ziarul Diaspora, Nr.2, Iulie 2004, Lisabona)

Având ca punct de plecare cuvintele poetului Emil Gabor, putem afirma că pictorul Romeo Niram, prin expoziţia „Humanografia” prezentată la Lisabona (în premieră la „Tivoli”, în luna Decembrie 2006 şi a doua oară, continuată, cu noi picturi, în ianuarie 2007 la „Café Cultural Cem Medos”), nu îşi propune dezvelirea misterului feminin, ci caută poate chiar adâncirea lui. De aceea, în picturile aparţinând acestui ciclu, femeia nu este surprinsă în întregime ci aproape mereu în parte: pe un fundal negru, care aminteşte de arta fotografică, se iveşte, luminoasă şi albă, carnaţia unui braţ, al unui spate, al unui profil feminin. Totul pare făcut pentru a adânci misterul: din fundalul negru, printr-un război de lumini şi umbre, silueta feminină mai mult se ghiceşte decât se arată. Rareori se întrezăreşte un chip, lipsă gândită poate pentru a da ideea Femeii Universale. Simplitatea cromatică este absolută: predomină tonurile de alb, gri şi negru, presărate în răstimpuri cu linii subţiri ascendente şi descendente de roşu aprins care încadrează figura feminină.

Trupul femeii, joc de lumini si umbre, de întuneric şi lumină, de mişcare şi nemişcare devine un adevărat alfabet. Scrierea lumii pe şi prin trupul feminin gol reprezintă cu adevărat o Humano-grafie. De la scrierea prin cuvinte la scrierea prin trup: „Şi cuvântul s-a făcut trup”. Trupul femeii, taină generatoare de viaţă devine prin puterea iubirii, prin actul erotic de contopire al celor două principii masculin şi feminin, însuşi misterul universului. Arta, o definea Kandinsky, este „rostirea tainei prin taine”. Parafrazându-l, am putea afirma că la Romeo Niram arta este „rostirea tainei prin trup”.

Nudurile feminine, încărcate de erotism, în poziţii senzuale, se intercalează cu alte ipostaze, care mai degrabă sugerează inocenţă, sau chiar religiozitate. Alteori, femeie apare melancolică, plecată spre ascunderea feţei, spre regret; regretul, parcă, al unui paradis pierdut, pe care nu-l mai poate întâlni, dar pe care şi-l aminteşte fără să-l fi întâlnit. Să fie oare în femeie amintirea paradisului trăit de Eva? Există ceva din curiozitatea şi fascinaţia pe care trebuie să le fi simţit Adam, privind pentru  întâia oară la Eva. Gândurile care i-ar fi trecut lui atunci prin minte, pline de uimire, se nasc la nesfârşit ori de cate ori un Bărbat întâlneşte Femeia şi îşi pune întrebarea, privind-o de la depărtare: „Prefigurează vocea, glasul Evei. Nu e numai urmaşa Evei ci una dintre cele care «a nascut» o data cu ea şi amintirea Primei Femei. Se naşte ceva acum între noi doi. Toată  făptura noastră pare că devine… nouă, puternică şi  splendidă! Este cumva prima zi a creţiei? Retrăită? S-a născut acum primul om? Din MINE şi din  EA?”

Romeo Niram pare să fi căutat în mod voit o apropiere între instantaneele fotografice alb-negru şi picturile din acest ciclu. Picturile lasă impresia că este vorba de o femeie privită pe furiş de către iubitul transgresor, într-un semi-întuneric care nu lasă să se descifreze decât părţi din trup, alese la întâmplare, leneş şi egoist, de razele soarelui: „Ce sâni frumoşi are, ce gură! Dinţii ei, părul negru şi… privirea… sufletul; Ce frumoasă e! Corpul îi pare de sticlă, iar razele soarelui se reflectă din sânii ei în privirea mea”, pare că rosteste privitorul ascuns în întuneric. Faptul că multe dintre figuri par să fie surprinse în mişcare amplifică senzaţia de instantaneu fotografic pe care aceste picturi ne-o dau, instantanee fotografice „furate” de cel care invadează cu privirea sa incandescentă şi înfometată lumea intima, liniştită, melancolică şi răcoroasă a femeii.

O notă diferită şi plină de prospeţime o dă tabloul intitulat „Critică”: o silueta feminină, într-o poziţie lejeră, aşezată pe un scaun, priveşte destul de plictisită la un chip masculin, la chiar Autoportetul pictorului. Invitaţia la critică rămâne deschisă şi este facută într-un mod de o sinceritate surprinzătoare. Este prima dată când cei doi se întalnesc pe pânză, Bărbatul şi Femeia iar, de data aceasta, Femeia nu mai este „privită” fără vrerea ei, nu mai este ascunsă în penumbre, ci apare în toată splendoarea frumuseţii ei dezgolite care nu mai emană inocenţă ci putere. Nu mai este „o femeie” ci devine „Femeia”. Este cea care priveşte, direct şi nemilos, la chipul bărbătesc dezgolit din faţa sa. Amândoi sunt goi, ca Adam si Eva; nu există cuvinte, nu există dialog, este secunda mută a primei clipe. Cei doi se privesc scrutător, tensionat, faţă în faţă. Sunt la prima întâlnire şi, dacă ar fi să dăm dreptate, măcar preţ de un moment, vechilor credinţe despre despărţirea sufletului omenesc, la începutul creaţiei, în două jumătăti, pentru a se căuta şi a se reîntâlni, pe pământ, în Barbat şi în Femeie, atunci cei doi se întreabă, fiecare în parte: „Eşti tu?”. Barbatul, care până atunci fusese predatorul, „vânătorul de fotografii”, nesuferitul paparazzi, devine aici cel privit, cel analizat, cel criticat, cel susceptibil refuzului sau acceptului; iar Femeia, conştientă de puterea pe care o are, de fascinaţia pe care o exercită, întârzie, trăgând cu un aer plictisit fum dintr-o ţigară, răspunsul prin care ştie că îl poate condamna pe Barbat la Infern sau la Paradis.

Aşteptăm cu nerăbdare continuarea poveştii acestei prime întâlniri universale dintre Bărbat şi Femeie!

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 * Bianca Andreea Marin s-a născut în 1981. Este licentiata in filologie la Universitatea din Bucureşti În anul 2006 se mută din 2006 in Portugalia unde se înscrie la facultatea de Istoria Artei.

2006 – prezent

• Traducător, revista „Grazia”, Portugalia

• Colaborator, revista „ Niram Art”, Spania

2004 – 2006

• Profesor de limba şi literatura engleză

Din 14 Ianuarie 2005 – traducător şi interpret autorizat pentru limba engleză al Ministerului Justiţiei, România.

Publicaţii:

Traduceri literare, eseuri, interviuri şi relatări ale diverselor evenimente culturale la:

• Revista „Almiar Margen Cero” – Spania,

• Revistele „Tomis”, „Niram Art”, „Egophobia”, „Sisif”, „Blanca”, „Club Literar”, „Arges” - Romania

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Bine ai venit la revista AGERO!

George ROCA

Redactor AGERO

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)