Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

ICOANE UNESCO:

„PUNTE SPIRITUALĂ” ÎNTRE MARAMURES ŞI BUCOVINA

 

Anca GOJA

 

 

Expoziţia „Bucovina – Maramureş – moştenire culturală UNESCO” a fost vernisată, la Suceava, vineri, 10 aprilie, în prezenţa Elenei Udrea, ministrul turismului, a lui Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi a PSSa Gheorghe Brădăţan, vicarul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Obiecte de patrimoniu din patru biserici monumente UNESCO din Maramureş pot fi, acum, admirate la Complexul Muzeal Bucovina, după ce ele au fost apreciate în Baia Mare, Bacău şi Vaslui. Vernisajul petrecut vineri la Suceava a făcut parte din programul „Paştele în Bucovina”, iniţiat de Consiliul Judeţean Suceava şi susţinut de Ministerul Turismului.

 

„O expoziţie a bucuriei”

 

Vernisajul dublei expoziţii a avut loc vineri, 10 aprilie, în chiar ziua deschiderii oficiale a programului „Paştele în Bucovina”, care cuprinde expoziţii, concerte (inclusiv un concert pascal Grigore Leşe), concursuri, manifestări tradiţionale şi religioase.

 

Tocmai de aceea, la eveniment a luat parte şi Elena Udrea, ministrul turismului, care a declarat: „E nemaipomenit că există această colaborare între Maramureş şi Bucovina, pentru că ambele ţinuturi sunt pline de tradiţii, istorie şi cultură. Cînd, la începutul mandatului meu, am vorbit despre promovarea turismului ecumenic, m-am gândit că aceste două destinaţii pot fi dintre cele mai atractive. E un produs pe care Ministerul Turismului va încerca să îl promoveze şi, colaborând, cele două regiuni vor avea o imagine mai puternică. Vom face în aşa fel încât Bucovina şi Maramureşul să intre pe harta marilor circuite de turism cultural”.

 

Prezent la manifestare, Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, i-a felicitat pe organizatori pentru expoziţia „de excepţie” prin care se creează o „punte spirituală” între Bucovina şi Maramureş: „Să dea Dumnezeu ca această punte spirituală să fie un model pentru toată România”, a mai adăugat politicianul. „Pentru că ne aflăm în ajunul sărbătorii Învierii Domnului, care este o sărbătoare a bucuriei, doresc ca această expoziţie comună să fie o expoziţie a bucuriei, iar cei care o vor vizita să îşi găsească liniştea sufletească necesară întâmpinării Paştelui”, a spus Marius Cîmpeanu, curatorul expoziţiei „Maramureş – moştenire culturală UNESCO”, muzeograf la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş. La vernisaj au mai fost prezenţi PSSa Gheorghe Brădăţan, vicarul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Emil Ursu, directorul Complexului Muzeal Bucovina, preoţii parohi maramureşeni Ioan Pop, din Poienile Izei şi Ioan Chirilă, din Rogoz, precum şi Florin Pop, consilier principal la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Maramureş.

 

Piese de mare valoare artistică din Bucovina şi Maramureş

 

Dubla expoziţie „Bucovina – Maramureş – moştenire culturală UNESCO” îşi propune valorificarea patrimoniului mobil din colecţiile Complexului Muzeal Bucovina şi din bisericile din Maramureş, prin redescoperirea valorilor sale artistice şi moralizatoare. Expoziţia include piese de mare valoare artistică din colecţiile Complexului Muzeal Bucovina: icoane pictate pe lemn (din secolele XVIII-XIX), cruci de mînă, mătănii, colane de metal cu cruci, sfeşnice, o cristelniţă, un aghiasmatar, engolpioane, un document de la Ştefan cel Mare (din 1473), cărţi religioase. Trebuie precizat faptul că în Bucovina sunt şapte mănăstiri care fac parte din patrimoniul UNESCO: Voroneţ, Arbore, Humor, Moldoviţa, Pătrăuţi, Probota şi Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou. Pe lîngă piesele deja pomenite, grupate într-o singură sală, în alte două dintre sălile muzeului din Suceava a fost itinerată expoziţia „Maramureş - moştenire culturală UNESCO”, ce a putut fi admirată la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş în lunile septembrie-noiembrie ale anului trecut.

 

O expoziţie de succes

 

Dintre toate expoziţiile organizate de instituţia băimăreană, aceasta a înregistrat cel mai mare succes, atît din punctul de vedere al numărului de vizitatori, cît şi din cel al marketingului cultural, avînd în vedere că, înainte de a fi itinerată la Suceava, ea a fost prezentată şi publicului din Vaslui şi Bacău.

 

În Baia Mare, expoziţia a fost organizată sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, în colaborare cu Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului şi Consiliul Judeţean Maramureş. „Pe această cale, organizatorii şi-au propus să promoveze patrimoniul mobil adăpostit de grupul bisericilor UNESCO, contribuind astfel la promovarea «in extenso» a bisericilor de lemn - produs emblematic al Maramureşului în contexul valorilor culturale universale. S-a reuşit concentrarea unei valoroase colecţii de icoane pe lemn şi sticlă, obiecte de cult şi piese de mobilier de cult, acestea provenind de la cinci din cele opt biserici de lemn UNESCO din Maramureş (Deseşti, Ieud, Poienile Izei, Plopiş şi Rogoz)”, a precizat Marius Câmpeanu.

 

Expoziţia s-a bucurat de aprecierea Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, secretarul general al acestui for, arhitect conf. dr. Sergiu Nistor, felicitînd organizatorii pentru originalitate şi „rezultatul excepţional”: „...Expoziţia de faţă vine tocmai cu o contribuţie importantă în acest domeniu, al prezentării patrimoniului mondial publicului, în scopul sensibilizării sale pentru protejarea patrimoniului şi fructificarea existenţei sale: fructificare culturală, fructificare turistică”.

 

În Baia Mare, expoziţia a fost vizitată de 1.300 de curioşi; ulterior, a fost admirată de 600 de vasluieni, fiind deschisă la Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” din Vaslui în perioada 23 decembrie 2008 - 15 ianuarie 2009. În data de 30 ianuarie, expoziţia a fost vernisată la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, unde a rămas deschisă timp de o lună.

 

Anca GOJA

Baia Mare

aprile 2009

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com