Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

În căutarea spiritului pierdut

Recenzia cărţii de succes: “Sărbători, tradiţii, ritualuri, mituri…”

de Julia Maria Cristea - Viena

Liviu Florian JIANU

“Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte/ Decât un nume, adunat pe-o carte/ În seara răzvrătită care vine/ De la străbunii mei, până la tine/ Prin râpi şi gropi adânci,/ Suite de bătrânii mei pe brânci/ Şi care, tânăr, să le urci, te-aşteaptă,/ Cartea mea-i, fiule, o treaptă”. Aşa îşi începea domnul Tudor Arghezi poemul “Testament”. O treaptă este şi cartea doamnei Julia Maria Cristea, “Sărbători, tradiţii, ritualuri,mituri” . O treaptă pentru un copil. Aşa cum cartea, treaptă pentru un copil, este ea însăşi, un copil. Crescut cu ore lungi de învăţătură. De studiu. De lectură a altor cărţi. De gânduri. De întrebări. Şi răspunsuri.

Iată ce scrie în prefaţa cărţii domnul Ion Ghinoiu: “ …o populaţie care are anumite credinţe, convingeri, concepţii, şi trăieşte în conformitate cu acestea, chiar dacă astăzi ni se par false, absurde, arierate, este superioară unei populaţii care ar deţine toate adevărurile din lume, dar nu ar crede în ele, nu le-ar trăi, şi nu le-ar respecta”. Într-adevăr, citind capitole ale cărţii, am avut sentimentul bizar al alunecării abrupte, din modernitatea şi confortul lumii contemporane, într-o lume fantastică, în care superstiţiile, panteismul, ritualurile păgâne, îmi copleşeau săracele cunoştinţe creştine, de la care încercam, şi încerc, să găsesc o busolă prin jungla civilizaţiei de azi. Elementul comun, totuşi, constă în aceea că, în peisajul tradiţiilor poporului roman, alături de tradiţiile altor popoare ( căci cartea doamnei Julia Maria Cristea oferă o enciclopedie culturală a mai multor civilizaţii şi popoare ), oamenii lumilor şi culturilor descrise credeau cu tărie în spirite, în duhuri, le închinau acestora ritualuri specifice, le înglobau în calendarele existenţei cu naturaleţe, firesc, şi armonie. Aşa cum cititorul atent poate numi cu uşurinţă superstiţie elementele tradiţionale ale culturii arhaice, un cititor al timpurilor arhaice ar numi superstiţie, relativ la cultura cuvilizaţiilor de azi – cultul materialismului din care spiritualul, spiritele, şi duhurile, au fost eviscerate, din care zeii au fost aneantizaţi, în numele progresului material. Dar dacă duhurile şi spiritele există, dacă viaţa noastră este o transhumanţă către o lume pur spirituală, cine se înşeală? Culturile arhaice, sau cultura eviscerată de spirite, modernă?

Revenim, astfel, la celebrul pariu pe care filozoful Blaise Pascal (între altele, şi inventatorul ruletei), l-a oferit contemporanilor săi, şi lumii: Pariaţi că Dumnezeu există ! Dacă nu există, nu veţi avea nimic de pierdut! Dacă există, aveţi totul de câştigat! Se pare că, în această lumină, predecesorii noştri, chiar fără să-l cunoască pe Dumnezeu, personal, aveau o credinţă, o intuiţie a credinţei, şi , mai mult ca sigur, o intuiţie bazată şi pe experienţă, şi experienţe, mult mai profunde.

Şi apoi, de ce să etichetez rapid - cu gândul înşelător, poate, la duhovnicii de renume ai ortodoxismului - credinţele populare ale poporului roman precreştin, drept superstiţii? Apostolul Pavel, purtându-şi apostolatul prin Grecia, le-a vorbit grecilor astfel: Nobili greci, vizitând unul din mormintele cimitirelor voastre, am întâlnit scris pe unul dintre ele următoarea inscripţie: Dumnezeului necunoscut. Pe acest Dumnezeu, pe care voi nu îl cunoaşteţi, am venit să vi-l fac cunoscut. Câte dintre ritualurile, datinile, tradiţiile, sărbătorile, miturile, poporului român, nu se adresează aceluiaşi Dumnezeu necunoscut, descoperit prin cuminţenia vieţii, frăţia cu natura, respectarea cu sfinţenie a ciclurilor ei de viaţă?

Cartea doamnei Julia Maria Cristea descoperă frumuseţea şi credinţele unei lumi de “râpi şi gropi adânci”, “suite de bătrâni”, de strămoşii noştri, cu adevărat, pe brânci. Este lumea bucuriei lor, a victoriilor lor, sărbătorite cu armele spiritului.

“De la tatăl meu am auzit atât de multe”, scrie doamna Julia Maria Cristea. “cânta minunat şi de bucurie şi de jale” ( Întristează-te cu cei ce plâng, bucură-te cu cei ce se bucură). “Doinele lui îţi rupeau sufletul şi, deşi eram copil, plângeam de emoţie, căci pe atunci nu ştiam ce înseamnă tristeţea. Nimeni ca el nu trăia atât de intens pricesnele pe care le cânta în biserica Casa Domnului din Blaj, unde şi acum există lângă altar, strana pe care e pusă o plăcuţă de alamă cu numele familiei – Dr. Av. Constantin Dinu Olteanu.

Au trecut zeci de ani de atunci şi tot îmi amintesc cuvintele celei mai frumoase Pricesne, care mi-a ramas pe retina sufletului ca un adevărat îndreptar de viaţă. O redau aici, deoarece nu cred că există un ardelean, care să nu fi auzit această adevărată odă, înălţată Domnului:”Spune-mi mie Doamne, ce este omul/ Pe faţa pământului/ Praf şi pulbere/ care-l bat vânturile/ Iară sufletul/ Este numai o scântea/ Doamne, Doamne, înaintea ta.”

“Sunt tradiţii pe care le-am cunoscut, ori văzute şi trăite, ori povestite de tatăl meu, cu tristeţe şi nostalgie că “vremurile s-au schimbat” şi s-au uitat datinile străbune, care ne definesc ca naţiune. “Ne pierdem rădăcinile – spunea el ( tatăl meu ) – şi un popor fără rădăcini, ajunge să fie precum ciulinii, duşi de vânt pe coclauri”.

Peste trecerea inexorabilă a timpului, poetul Tudor Arghezi îşi continuă Testamentul, aşa cum doamna Julia Maria Cristea ne aminteşte - cu eleganţă a scrisului, documentare, şi miez - tradiţiile, ritualurile, obiceiurile, miturile: “Ca să schimbăm acum, întâia oară/ sapa-n condei, şi brazda-n călimară/ Bătrânii-au adunat, printre plăvani/ Sudoarea muncii sutelor de ani/ Din graiul lor, cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite/ Şi leagăne urmaşilor stăpâni/ Şi frământate, mii de săptămâni/ Le-am prefăcut în versuri şi-n coroane/ Făcui din zdrenţe muguri şi icoane/ Veninul strâns, l-am preschimbat în miere/ Lăsând întreagă dulcea lui putere…/ Slova de foc şi slova făurită/Împărechiate-n carte se mărită,/Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte./Robul a scris-o, Domnul o citeşte,/Făr-a cunoaşte că-n adâncul ei/Zace mânia bunilor mei.”

Din aceeaşi matcă, din Chişinău, domnul Andrei Vartic pune corola de lumini spiritualităţii româneşti: „Nici un muşchi de pe faţa luminată a bardului de la Mirceşti ( Vasile Alecsandri) nu s-a clintit a umilinţă intelectuală atunci când prezenta la Paris „Mioriţa”, „Toma Alimoş” sau „Monastirea Argeşului”. Revenea apoi în Ţară şi raporta cu mândrie: România nu este o fundătură a Europei, ci o capitală a ei.”

Liviu Florian JIANU

   31 ianuarie 2008, Craiova

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)