În lumea lui Rob Gonsalves

ANTONIA ILIESCU, Belgia

Impresii si pareri personale in FORUM

Pâna ieri, 6 septembrie, nu-l cunoscusem pe Rob Gonsalves. Dacă Ben australianul nu-mi trimitea acea diaporamă, cine ştie când aş fi aflat despre Rob? Fără să dau atenţie titlului acelui fisier ataşat, care mi-ar fi dezvăluit şi autorul, am deschis diaporama, curioasă să vad ce era înăuntru. Scriu aceste impresii mânată de entuziasmul ce m-a înflăcarat, în acest ceas târziu de noapte, cand a 37-a imagine încheia seria acelor tablouri. Trecând din pictură în pictură, pe masură ce avansam în miezul acelei diaporame, încercam să aflu cine pictase acele "idei" de "magic realism". Magritte? Da, poate...

Deşi atunci cand i-am vizitat expozitia la Palais des Beaux Arts de Bruxelles nu văzusem acele opere. Numele autorului l-am cautat zadarnic pe acele reproduceri în format electronic. Stilul îmi era oarecum familiar şi mă ducea cu gandul când la Dali, cand la Magritte. Picturile din acel colaj basculau între formele suave, aproape fără contur, dar încărcate de sens, ale lui Dali şi ideile pictate sub un clar contur, în culori vii, ale lui Magritte. Dar nu am găsit nimic care să-mi amintească de vreun elefant pe picioare filiforme, nici de vreun nud gânditor; n-am gasit nici o Fecioară cu pruncul, nici o sferă, nici un măr, nici un melon, nici o pipă, nici o colivie in pieptul bătranului de sub mantie... Erau doar imagini în oglinzi imaginare, tăiate sub diferite unghiuri. Aşadar nu era nici Dali nici Magritte. Elemente din pictura lui Magritte se regăsesc totuşi în picturile lui Gonsalves. Un exemplu ar fi acele treceri ale omului în materia obiectului cu care este în contact. "Georgette au piano" nu-şi plimbă degetele pe clape, ci degetele devin clapele înseşi, albe şi negre. Pictura lui Gonsalves continuă parcă pictura idolilor disparuţi, care ar mai vrea încă sa picteze, de dincolo. Aşa se face ca "La maison du mystčre" a lui Magritte se metamorfozează în "White Blanket", îmbogăţindu-se totodată cu elementul uman.

Casa lui Magritte pare să fi traversat doua anotimpuri, în tabloul lui Gonsalves. Vara a trecut deja în iarnă, aducând cu ea elementul nou, purificator - acea tânară dormind sub o pătură de zapadă aşternută în faţa casei. Zăpada este împarţită în mici "diferenţiale" care repetă motivul plapumioarelor calde de puf. Elementul repetitiv, acel ingredient miraculos care dă savoare tablourilor lui Gonsalves, este acea noutate care îl distinge net de predecesorii sai. Lumea lui este o permanentă redimensionare a obiectului material, până la obsesia transfigurării lui în subiect uman. Elementul care se repetă pare a fi în mişcare perpetuă, venind de departe, din genuni, şi mergând spre nicăieri. El avansează încet, aproape imperceptibil, mergând fie pe ape, fie pe zăpezi, schimbându-şi mereu poziţia, alura şi chiar şi sensul. Pe masura ce inainteaza spre ochiul privitorului, ca intr-o succesiune de imagini ale unui film animat, obiectul multiplicat la infinit traversează o succesiune de regnuri - mineral, vegetal, animal, - pentru ca în final să devină om. Sunt extrem de puţine tablorile în care artistul nu pictează omul. Dar chiar şi atunci când omul lipseşte, apare o casă.

Omul, chiar şi atunci când nu se arata, se face simţit. Surpriza pe care ti-o creează pictura lui Gonsalves este multiplă. In "Ladies of the lake", imaginea brazilor din fundal, reflectaţi în ape, sculptează în materia lichidă, suave fecioare îmbrăcate in alb, care ies din ape purtând în mâini lămpi aprinse. Veştmintele lor albe sunt ţesute din acelaşi material ca şi spuma norilor de pe cer şi din ape. Ele prind contur pe masură ce se apropie de ochiul nostru din ce în ce mai uimit de acele salturi de sens, neaşteptate. Parcurgând acel unic drum al bandei lui Möebius, norii, cerul, apele, brazii şi fecioarele, toate aceste elemente, plus focul, refac legenda lumii pe o bucată de canava, care de-o dată, sub ochii noştri, devine aur pur. Picturile lui Gonsalves s-ar parea că au mai multe straturi de ulei, constituite într-o adevarată structură grafitică. Fiecare plan de clivaj aduce un element nou, ca un scenariu de film. Artistul pictează în toate planurile posibile, real, imaginar, terestru sau celest, dându-ne chei multiple pentru bucuria ochiului şi a minţii. Realul şi imaginarul se confundă în tablourile lui Gonsalves, acest fapt fiind în esenţă ceea ce defineşte acest nou curent în arta picturală, numit "realism magic".

Oamenii au dimensiuni normale şi gigantice în acelaşi timp. Nepotul şi bunicul care joacă şah pe panza tabloului "Chest Master", mută cu uşurinţă turnurile rotunjite din faţa terasei unui castel. Jocul se petrece în plină iarnă, când petecele albe de zăpadă alternează cu pâlcurile de brazi, creând fondul unei imense table de şah, la poalele munţilor. Dar munţii sunt albiţi de zăpada, şi în planul cel mai îndepartat al tabloului, ei devin una cu cerul, şi el albit de nori. Unde se petrec lucrurile? În cer sau pe pământ? Eşti suspendat între real şi "magic", cu o senzaţie de ameţeală, ca într-un carusel, pe care el, pictorul, dintr-un plan nevazut al tabloului, îl invârteşte cu mâna din ce în ce mai repede. Lumea lui Gonsalves este o lume a copiilor adulţi, a adulţilor rămaşi copii în adâncimea sufletului lor, a bătrânilor care se mai joacă cu plăcere. Lumea lui este o lume vie, atât de vie încât până şi piatra devine om. In Ť The performer and his public ť chitaristul, suit pe acoperişul unei clădiri, işi uimeşte publicul de piatră pană acolo încât fiecare casă din oraş se transformă, în adâncimea tabloului, în oameni cu capuşon, cu feţe extaziate. Chitaristul nu cântă pentru cineva anume, ci pentru intreaga lume unită prin magia muzicii. Violonistul din "Listening Fields" cântă într-un chioşc amenajat în mijlocul unui lan de floarea-soarelui, unde fiecare floare este o femeie care ascultă vrăjită pe maestru. Lumea pictorului este o lume a "lumilor scrise". "Written Worlds" este, la prima vedere, o scenă surprinsă într-o bibliotecă, unde o mamă şi un copil rasfoiesc cărţi. Dar fiecare carte este aşezată în picioare cu faţta la noi, nu cu cotorul. "Iată un mod neobişnuit de a ţine cărţile în bibliotecă" ? pare să spună mama, care priveşte într-o carte deschisă, de pe etajeră. Copilul pune şi el mâna pe o carte, dar abia îi atinge coperţile, fiindcă abia el începe sa trăiască. In pictura lui Gonzalves chiar şi cel mai mic amănunt are sens. Pe peretele opus al bibliotecii nu mai sunt nici rafturi nici etajere ci doar uşi deschise spre "afară". Cartea vieţii devine chiar viaţa traită şi personajele ies din tablou prin acele uşi deschise. Fiecare işi alege singur etajul pe care îl va citi. Cei mai îndrăzneţi sunt tentati chiar de lună şi sunt gata să păşească spre lumea lui Jules Vernes, unde îi ademenesc dirijabile frumos colorate. O scară în sus, alta in jos, ne aruncă în faţa sensuri nenumarate pe care trebuie doar să le imaginăm. Tablorile artistului sunt drumuri ramificate la încrucişarea carora el pune câte un mic indicator, abia vizibil, dar atât de important, prin recompensa pe care o aduce celui care nu trece uşor peste lucruri.

Lumea lui Gonsalves este acea lume visată de noi toţi, în care omului i se redă toata splendoarea, cu un simplu gest de pensulă, ispitindu-l să coboare dintre stele. Acea luminiţă de pe bolta albastră lăsându-şi în urma haina ei de stea, ia formă de om, iar omul, cu o lampă aprinsă în mână, începe deja jocul lui pe aceasta lume plutind printre nori, care cad, în grele şi albe zăpezi, peste păduri de brazi. Dinspre tablou vine o adiere de raşină şi miros alb, de ninsoare proaspătă cazută parca direct din lumina lunii.

In lumea lui Rob Gonsalves, cărţile sunt cărămizi de catedrală, de unde omul se poate servi ca dintr-o bibliotecă. Viaţa ? ...aşa cum apare în picturile lui, - este o lungă plimbare prin labirint, este un joc de puzzle gigantic, unde realitatea ia locul jocului însuşi, din care lipsesc doar acele bucăţi netraite încă.

Lumea lui este o lume unde norii trec în zei, zeii trec în statui, iar statuile prind viaţă pentru a ne da viaţa, nouă, acelora care am îndrăznit sa înalţăm un zmeu catre cer.

ANTONIA ILIESCU, Belgia

07. 09.2006

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO StuttgartŽ - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]

Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)