Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Îndesinea sau profunzimile

monologisticii

Iulian Chivu

       Dacă relaţia pur socială ego-alter este dialogistică, dialogistica, după neokantieni, este mai mult decât atât, fiindcă îl include şi pe Creator. Prin relaţionarea cu  celălalt, ea se actualizează, iar prin raportarea la  Dumnezeu se manifestă normativ; în ambele cazuri se consensualizează. Monologistica, în schimb, simplifică lucrurile şi, cu toate că are devieri spre  dialogul cu un alter virtual, frecvent un alter ego chemat să dea seama, nu este scutită de conceptualizări pentru că foloseşte acelaşi limbaj cu dialogistica. Devine mai puţin  implicativă social, dar rămâne să restructureze determinaţii şi e mai mult analitic-argumentativă, ceea ce nu permite ca  omul  să se poată minţi pe sine. La acest nivel se exercită presiunile de conştiinţă, motivarea şi formularea  de scopuri morale, de atitudini, de aspiraţii. Aici se reprimă frustrări şi se consumă tensiuni ale intimităţii, aici se cenzurează firea.

     Monologistica este o funcţie a intelectului uman, rezultat din asimetria activităţii  celor două emisfere cerebrale şi este de aşteptat să fie mai pregnantă la  cei cu predominanţă a emisferei drepte,  cunoscuţi ca  a fi mai reţinuţi la vorbă. Monologistica nu caută  feedback-ul pentru că nu implică relaţia cu  celălalt, ea este doar  relaţie de tip ego-ego sau ego-obiect-ego, iar persuasiunea ei este ferită de suspiciuni pentru că este discursul sinelui către sine. Constantin Noica a insistat dintr-un alt unghi asupra sinelui, ca un argument de răspuns al spiritului românesc dat lui Hegel.

   Monologistica nu comunică în sensul larg al cuvântului fiindcă nu presupune actori ai comunicării, nici factori de influenţă ai  codului, decât în mică măsură factori de mediu şi de context (context social, determinări culturale şi ideologice), ceea ce nu o face mai puţin conflictuală decât dialogistica, dar este în schimb mai concesivă decât ea.  Şi este concesivă, dar nu cât să-şi piardă funcţia autocorectivă. Câmpurile de interes  monologistic sunt preponderent evaluative (retrospectiv şi prospectiv). Pornind de aici ea  este analitică, devine critică, formulează răspunsuri, concepe strategii şi le adoptă, anticipează sau succede dialogistica, sintetizează limbajul interior începând de la iconi şi ajungând până la  simboluri.

    După obiectivare, cunoaştem  monologistica neutralităţii sau contemplativă, apoi monologistica implicativă sau a determinării (critic evaluativă) şi alta a intenţionalităţii (proiectivă sau de alternativă). Limbajul monologistic subzistă la nivel funcţional şi nu formulează exigenţe stilistice sau estetice speciale, precum limbajul dialogistic, competitiv. Diferenţa estetică nu este însă şi una de valoare (esteticul se circumscrie  valorii), în schimb, ea confirmă natura discriminantă a culturii. Diferenţierile  monologistice, în ciuda  dificultăţilor de explorare, sunt formale şi de conţinut. Nivelurile  de informaţie şi de educaţie, personalitatea, stilul de formulare a  scopurilor îşi pun amprenta în mod vizibil  în diferenţierea monologistică tot aşa cum o fac şi în dialogistică, cu toate că activitatea monologistică nu cunoaşte diferenţieri de măsură, ci numai de grad (oamenii au în general aceleaşi probleme, dar le abordează diferit şi le soluţionează în consecinţă).

   Diferenţierile de temperament se regăsesc doar  în modalitate şi nu impietează, cum nici nu facilitează. Lewis Coser (The Functions of Social Conflict; 1956) a prefigurat un model al înţelegerii conflictuale a vieţii care  îşi găseşte o valvă de siguranţă (safety valve) chiar în monologistică. Conflictualitatea vieţii este diferenţiată şi ea în funcţie de cele patru tipuri creatoare (homo faber) ; (I)tipul  omogenist, clasificator, competitiv; (II) tipul eterogenist, izolaţionist, dezordonat, capricios, subiectiv; (III) tipul interactiv, eterogenist, simultan, cooperativ şi un al patrulea tip, nu mult diferit de tipul al treilea, aşa cum au fost ele  stabilite de  Magoroh Maruyama (Interrelations among Science, Politics, Aesthetics, Business Management and Economics; 1992). E de aşteptat ca tipul clasificator (I) să aibă o monologistică ordonată, economicoasă, sistemică; tipul eterogenist (II), una intermitentă, dezordonantă, detaşată şi capricioasă; tipul interactiv (III) are o  conflictualitate, deci şi o monologistică, strict contextualizată, diversificată, reflexivă, continuă şi subtilă; Tipul al patrulea este interrelativ, vede  soluţii simultane, diverse, este echilibrat, dar mai rece. Din acest ultim punct de vedere, se poate aprecia că tipurile mai calde au o monologistică  accentuată, conflictualizată, pierdută în dezbateri care cu greu găsesc soluţii, fiindcă plăcerea lor este de a căuta şi mai puţin de a găsi.  

   Tipurile impetuoase de personalitate e de aşteptat să fie înclinate spre dialogistică, pe când cele echilibrate înclină mai mult spre monologistică. Pentru toţi, însă, aceasta este mai mult decât euristica, fiindcă nu-şi pune doar întrebări ca să  descopere adevăruri noi, ci analizează şi expune îndesine.

    Îndesinea, elaborare românească uluitoare prin profunzime şi cuprindere, este spaţio-temporalitatea viu conflictualizată a monologisticii. Euristica, în schimb, este doar modalitatea care se limitează la a descoperi adevăruri şi nu operează cu afecte. Aşadar, monologistica rămâne definitorie ca substanţă a intelectualizării, condiţie umană esenţială şi diferenţială; este deci  simultan valoare şi valorizare, este eidetică ori de câte ori vizează esenţele şi este euristică  ori de câte ori caută adevăruri şi ajunge la ele.

   Din perspectiva lui R. Carnap (Logische Syntax der Sprache), ea este  determinată calitativ de volumul cunoştinţelor despre lume şi cantitativ de determinările personalităţii. Monologistica este preponderent, nu exclusiv  logică (dacă avem în vedere şi monologistica artistică, creatoare), iar în logică nu există morală (in der  Logik gibt es  keine Moral), fiindcă morala este presiune a conştiinţei  formulată în scopuri morale. Monologistica este comunicare îndesine, adică limbaj interior şi singura logică a limbajului este corectitudinea de sens. Mai mult decât atât, limbajul interior succede gândirea, o slujeşte şi operează curent cu  sensurile principale ale cuvintelor produse convenţional (dacă nu este cazul limbajului beletristic creator), adică nu are virtuţi figurative, ci doar de indice cultural.

    Limbajul interior al filosofului este o situaţie specială, care confirmă teza lui  Carnap privind volumul cunoştinţelor despre lume. El atinge  profunzimi care scapă omului comun, omului mediocru, imbecilului, paranoicului a căror monologistică este emblematică. Pentru primitiv, din câte se ştie, incipienţele gândirii au apărut ca simple constatări care au subzistat iconic, imposibil de comunicat în lipsa semnului, a convenţiei. După constatare şi  uimire a venit exclamaţia, cuvântul şi mult mai târziu scrierea. Monologistica face adesea drumul înapoi spre iconi, spre starea lichidă a gândirii fără a se autodesfiinţa; dialogisticii nu-i este permis s-o facă pentru că de la ea se aşteaptă comunicarea spre celălalt.

    Monologistica este, aşadar, numai limbaj alocutiv, fiindcă prin retorismul monologului exterior trece în  colocuţie (făcând comunicare) chiar şi atunci când  colocutorul este unul ipotetic, ca în cazurile de patologie psihiatrică. Modelul semiologic al limbajului cunoaşte  teoria  psihologistă a lui  K. Bühler şi teoria  comunicaţională a lui R. Jakobson. Limbajul interior nu este totuna cu  monologistica, după cum a demonstrat-o primitivul, dar nu este nici simplă reprezentare iconică a lumii sau a sinelui, ci comportamentul în sine al conştientului de sine, adică îndesinea. Limba este doar mijlocul care slujeşte pragmaticii ei şi nivelul la care au loc împăcări semantice. De aceea este important de spus că monologistica face primul pas în materializarea  simultaneităţii gândire-limbaj Cuvinte care sunt asimilate cu sensuri personalizate, neconvenţionale funcţionează la acest nivel semantic în chip concesiv, în timp ce la nivel dialogistic astfel de transformări nu sunt posibile tocmai din cauza convenţionalismului semnatic care  mediază comunicarea. Altfel, mesajul este refuzat, iar comunicare nu este posibilă decât cu aproximările mijloacelor paralingvistice.

Iulian Chivu

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)