Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Prof. George BACIU -  ÎNSEMNĂRI

OPINIA MEA

Primăvara! Să purtăm de grijă trupului, dar să nu ne facem robii lui. Temerile care ne înfricoşează sunt trei: teama de sărăcie, teama de boală, teama de răul ce ţi-l poate pricinui cel puternic.

E periculos să fii cinstit? Copiii se mai pot căţăra doar pe haos. Dumnezeu veghează de departe. Un bun învăţător. Să spunem  „te iubesc” din cap…

***

Nu suntem la mâna nimănui, atâta timp cât moartea e în mâna noastră. Viaţa trebuie să fie măsurată nu după durata ei, ci după folosirea ei. Ce importanţă are cât timp scapi de ceea ce nu poţi scăpa? Toţi murim cu zile. Fiindcă nu ne înfigem în lut absolutul. Absolutul este EL.

NIHIL SINE DEO!

***

De ce încearcă omul de-atâtea ori să se autodepăşească ? De ce caută cu atâta disperare să găsească nişte explicaţii care nu fac altceva decât să-i complice existenţa? Cum se face că nu suntem niciodată mulţumiţi şi ne simţim nedreptăţiţi în atât de multe situaţii ? Ne enervăm de-a binele când suntem contrazişi şi ne susţinem punctul de vedere cu eroism, nepricepând de ce nu gândim toţi la fel, de ce avem concepţii diferite, gusturi şi idei atât de diverse, de opuse.  De ce eu înţeleg prin prietenie ceva, iar ceilalţi cu totul altceva ? e foarte greu să-ţi conturezi o personalitate în aceste condiţii, să fii puţin altfel decât cei din jur, să ai un plus de originalitate şi să dai culoare omului obişnuit din tine. Dar la urma urmei, de ce atâta stres?  De ce să faci tu pe filosoful, pe seriosul, să începi a cântări ce e frumos şi ce e urât, când rişti să pari arogant şi plin de fandoseli? Pentru ce? Pentru cine? Cui îi pasă dacă ai tu vreun ideal sau nu, dacă ştii ce vrei cu adevărat de la viaţă sau te laşi pur şi simplu purtat de val, nepăsător sau dezinteresat. Cine apreciază faptul că tu ştii să-ţi alegi prietenii, să ai încredere în cineva şi acel cineva în tine ? Cine stă să-ţi asculte părerea? Cine îţi cere şi îţi dă sfaturi, îţi povesteşte sau îşi etalează faptul de a fi? Poate chiar cel de lângă tine, dar nu te-ai obosit să-l înţelegi. A avea personalitate înseamnă a avea valoare.

***

Citiţi „Amintiri din copilărie”. Dacă le-aţi citit, recitiţi-le. „Trebuie să fim uniţi chiar dacă vom fi spânzuraţi separat” (Benjamin Franklin). O frază care a dat naştere unei naţii. În amintirile lui Creangă, copilul cu băţul între picioare, în câteva momente de vise copilăreşti, cucereşte universul.

O frază a dat naştere unei naţii, şi ce naţie! Ai cărei părinţi au lăsat pentru veşnicie spiritualitatea pură americană. Pentru o pură spiritualitate românească citişi şi recitiţi „Amintiri din copilărie”.

Juriştii au spiritul profesiei, dar nu au spiritul legilor.

Politicienii au spiritul vorbitului, dar nu au spiritul vorbelor.

Cronicarul zice că „nu e mai frumoasă zăbavă decât cetitul cărţilor”.

***

Acum, că imposibilul - moartea unui Dumnezeu, învierea unui Om - s-a produs, să păstrăm nădejdea că tot ceea ce e încă nedesăvârşit, nesalvat în firea noastră, e vindecabil şi propus spre lămurire finală prin iubire. Cine ar îndrăzni să fie refluxul acestui mare flux?... Dacă Dumnezeu rupe astfel istoria lumii prin repetate victorii asupra cărnii şi asupra morţii din ea şi, mai mult, ne invită şi pe noi la emulaţie, să fim, deci, pe măsura Lui, să devenim compatibili cu Cel care ne-a iubit suficient de mult ca să pună în mişcare acest uriaş angrenaj cosmic! Trăim o lume nemaipomenit de ciudata, nu-i aşa? Iar credinţa aceasta a noastră şi dragostea din ea reprezintă o exigenţă maximă care ne ţine în echilibru mişcător cu minunatul absurd al situaţiei noastre de îngeri în trupuri muritoare, "concetăţeni cu sfinţii şi casnici de-ai lui Dumnezeu". Să credem, quia absurdum.  

Nu uitaţi: "Hristos va fi în agonie până la sfârşitul lumii; a nu se dormi în tot acest răstimp..." (Pascal). Triumful tinde să fie temporar pe aici pe la noi. Ca să nu recădem în moarte, să ne ţinem de un strop de lumina!

Cu bucuria confesiunii,

George BACIU

MI-AM DAT SEAMA CĂ TE IUBESC !

Mi-am dat seama că te iubesc. Alergând prin mine ca printr-un deşert dăruit cămilelor închise în egoismul lor ros de nisipuri şi condamnat la invidia viscolului ce naşte oaze.

Mi-am dat seama că te iubesc. Privindu-mă în ruina tălpilor despuiate de limbajul cărării urcate în noi înşine.

Mi-am dat seama că te iubesc. Ca pe-un oraş cu noaptea la gură, uitat în plictiseala felinarelor de pe diguri.

Mi-am dat seama că te iubesc. Simţindu-l pe Dumnezeu cum se joacă cu coastele mele, de parcă ar lua lumea de la capăt.

***

CROCHIU

Am văzut oameni fericiţi si trişti. Priveam prin ei şi admiram templul indiferenţei lor ca pe-o putreziciune  născută din pudoarea sufletului. Ce rost ar mai avea milostivirea? Mă afund în milă şi le mângâi orgoliile ca pe-o călugăriţă ce se supune emoţiilor ca unei pietre ce refuză Biserica. E numai deşert...În acea cutie de lut prin care furtunile de nisip dansează molatec nemaigăsind nici o oaza. Nici instinctele nu mai suna în catedrala copiilor din flori. Ce ar putea fi trupul fără suflet? Un obiect sunând a gol printre genunchii unui Dumnezeu decadent. Este acesta un motiv ca unul din noi să iubească pe furiş?

 NOSTALGII

Nicăieri, parcă, viaţa nu este mai frumoasă şi sublimă şi, totodată, mai plină de eleganţă ca la Domneştii Argeşului. Spun asta, desigur, gândindu-mă la istoria plină de semnificaţii a acestei localităţi aşezate dinadins la jumătatea drumului dintre două cetăţi de scaun: Curtea de Argeş şi Câmpulung.

O comună mărginită de legenda Doamnei Marghita, soţia lui Basarab I. Atestată documentar într-un hrisov al lui Radu de la Afumaţi din 1523 şi străbătută de Râul Doamnei. Iată doar  câteva repere prin care putem contura imaginea Domneştilor de ieri.

Azi, dincolo de respiraţia calmă a vieţii social-economice şi culturale, pe fruntea satului aranjat arhitectural de Petre Ionescu-Muscel se simte tristeţea domnişanului de altădată, gospodar şi mândru că trăieşte între livezile de mere domneşti, că se poate plimba – într-o recreaţie a trudei sale – prin parcul, de mult uitat, de la marginea râului sau că se poate răsfăţa duminica în piaţa cu alură de târg medieval.

Străbat străzile, privesc răsăritul soarelui şi oamenii ce aleargă, aproape instinctiv, înspre locurile de muncă. Nimic vesel, nimic trepidant în această „violenţă” a economiei de piaţă.

Numai paşii câtorva bătrâni şi dangătul clopotului din turla bisericii îmi amintesc de convulsiile contemporane ale vieţii noastre înscrisă enigmatic pe câteva bancnote de zece lei.

Şi, totuşi...

Farmecul Domneştilor rămâne în sufletele noastre ca o emblemă, ca o lacrimă pe care  n-o poţi opri niciodată.

George BACIU

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com