|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
POETUL CEZAR IVĂNESCU NU MAI ESTE
Mihaela Dordea
« într-o noapte am murire, / într-o noapte am murit, / fără teamă de orbire / pre Domnul l-am întâlnit, / fără teamă de orbire / pre Domnul l-am întâlnit! // sufletu-mi vârtej ca hăul / stătea gol în faţa lui, / spune-mi, Doamne, care-i Răul / tot Răul Pământului ? / spune-mi, Doamne, care-i Răul, / tot Răul Pământului ? // ! dacă tot murim cu totul, / înviem apoi de tot ? / spune-mi, Doamne, care-i rodul / încarnării noastre-n Tot ? spune-mi, Doamne, care-i rodul / încarnării noastre-n Tot ? // nu suntem doar un nimica / mai uşor ca negura ? / numai groază-ne şi frica / poartă Sfânta Vergura ? / numai groază-ne şi frică / poarta Sfânta Vergura ? // ! dacă ne-ai zidit, zidire / Doamne, Tu, cu mână ta ! // o iubire doar iubire / sufletul mi-l lumina, / o iubire doar iubire / sufletul mi-l lumina, // o lumina cu aroma / ca unul mirabil mac / pântece-matern-pleroma, / leacul neaflat în veac, pântece-matern-pleroma, / leacul neaflat în veac ! » (Cezar Ivănescu)
Când vâlvătaia vieţii se face scrum, doar într-o parte, într-un colţişor, mai tremură o lumânărică, aproape pe întuneric, şi cu haina pârlită de ultima flacără, atacă obscuritatea. Atât de aprope una de alta, ca o îmbrăţişare, iubirea şi moartea, refăcând etern universul primar. Mă întreb, în momente ca acesta, când am aflat că poetul Cezar Ivănescu nu mai este, dacă nu cumva, iubirea este o permanentă pregătire pentru moarte ? Poate că moartea este urmarea nesăbuinţei noastre de a iubi pentru viaţă şi nu şi pentru ea, pentru moartea care, iată, ademeneşte tot mai mult şi mai des suflete pline de iubire. Cezar Ivănescu s-a născut pe 6 august la Bârlad. A absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii din Iaşi. Debutul editorial a fost în 1968 cu volumul ROD. A urmat ROD III în 1975 , ROD IV , LA BAAD, FRAGMNENTE DIN MUZEON, DOINA, apoi teatru: MICA DRAMĂ ca şi o antologie tematică de poezie românească : CÂNTECUL AMINTIRII. De scris a început să scrie pe la 17 ani, când, nevoit să repete clasa, s-a transferat de la liceul de băieţi la liceul de fete şi scria poezii pentru 40 de colege poete. „Când am rămas repetent în clasa a X-a la Liceul de Băieţi din Bârlad şi am fost trimis la Liceul de Fete, unde toate colegele scriau poezii, nu aveam de ales: daca nu scriam poezie, nu puteam face curte nici unei fete. Aveam 40 de colege în clasă, 40 de poete, şi m-am apucat şi eu de disperare să scriu poezii. Brusc, am devenit poetul liceului, apoi al oraşului. A fost o nebunie, pentru un oraş de provincie ca Bârladul, ca un elev de clasa X-a să publice pe vremea aia, în anii ’58-’60, în revistele centrale. Cel mai bun sfat l-am primit de la Marin Preda. Eu nu eram hotărât dacă să rămân scriitor de limba română sau să părăsesc ţara, să devin scriitor de limba franceză. Mi-a spus: «Mon cher, aici eşti pe malul Dâmboviţei, nu al Sennei. Trebuie să mai termini cu absoluturile astea, sa mai cedezi de la dumneata şi să înţelegi exact în ce limbă, în ce cultură şi în ce ţară trăieşti » Laureat al premiului naţional de poezie "Mihai Eminescu", Cezar Ivănescu a fost unul dintre cele mai controversate personaje ale scenei literare româneşti. Recunoscut pentru vehemenţa cu care îşi apăra ideile şochează din nou în ianuarie 2008, când CNSAS –ul anunţă că poetul a colaborat cu securitatea. Greva foamei ca protest. O nouă dramă datorată unor erori, erori devenite obişnuinţă în ultima perioadă, într-o ţară în care valorile sunt marginalizate prin orice mijloc. „Am de gând să-mi retipăresc vreo opt dintre cărţi.- spunea Cezar Ivănescu la una dintre aniversările sale.- Una dintre ele se cheamă «Pentru Marin Preda». E o carte care n-a prea circulat; a fost un complot al tăcerii împotriva ei, pentru că sunt acolo numele reale ale celor vinovaţi moral de moartea lui Preda. A fost un asasinat moral în ceea ce-l priveşte. Îi pomenesc pe toţi: de la nevastă şi până la prieteni, şi sigur că asta deranjează, ţinând cont că mai sunt mulţi dintre ei în viaţa. Făceam aniversări deosebite în perioada ’75-’79, când stăteam la Mogoşoaia şi eram mai mulţi Lei: Marin Preda, eu, Teodor Mazilu, băiatul Sânzienei Pop... Ne împăcam foarte bine toţi, ne admiram reciproc. Fănuş Neagu murea de invidie pe noi şi ne spunea: «V-aţi găsit, genialilor!». Era într-adevăr minunat, trăia şi maestrul meu, un singur maestru am avut în lumea literară, Marin Preda. Dupa aceea, s-a incheiat faza aia paradiziaca şi am intrat în lumea asta de rând, căzută şi nenorocită. Cea mai mare satisfacţie este că trăiesc şi că tot ceea ce am profeţit se îndeplineşte. Aproape sunt exasperat să fi avut şi să am în continuare dreptate.” Şi avea dreptate. Dar cine să înţeleagă… Aflat la anii maturităţi depline, atât fizică cât şi artistică, Cezar Ivănescu era , ca orice poet plin de speranţă, plin de nostalgie. La 64 de ani spunea : « Vârsta ca atare mă bucură, pentru că, daca m-aş lăsa de fumat, aş putea să urc pe ring mâine la categoria mea; am jucat box la semiuşoară şi cred că în câteva săptămâni aş putea să fiu un adversar foarte periculos. De fugit, pot fugi în continuare, de făcut amor, pot să fac, iar de scris, scriu mai bine ca la tinereţe." Soarta, destinul, Dumnezeu, au vrut altceva, însă. Joi seara, la Spitalul de Urgenţă, inima poetului a încetat să mai bată. O embolie pulmonară l-a răpus pe cel care ţintea încă steaua lui din univers.Şi a plecat acolo, fără să o atingă…. Astăzi, vineri, trupul neânsufleţit a fost adus la Muzeul « Mihai Eminescu » din Iaşi. Mâine, Cezar Ivănescu îşi încheie avatarul pământean, la cimitirul Eternitatea din acelaşi oraş moldav. E greu când eşti departe de prieteni. Prietenii poetului sunt departe. De acolo, un alt poet,îi spune adio lui Cezar Ivănescu. Iată ultima scrisoare pentru el de la George Filip.
« Tocmai îl gelozeam pe poetul Cezar Ivănescu
Acum doi ani m-am reîntâlnit cu poetul Cezar Ivănescu după o lacună de peste treizeci de ani. Pe mine,comuniştii m-au gonit de acasă spre infernul democraţiei occidentale, iar pe Cezar, ghiavolii roşii l-au păstrat în iadul din România să stoarcă bine şi total znaga din el. Lăsasem în urmă raiul meu canadian şi trecusem oceanul spre România. Aveam cu mine o traistă de dolari şi o valiză cu foste doruri, din care rumegasem prin pelerinajul exilului meu. Ne-am îmbrăţisat pe peronul Gării de Nord. Eram cu prietenul meu, scriitorul si el exilat, Alex Cetăţeanu. În ciuda noianului de ani ne-am adulmecat lesne de parcă nu ne mai văzuserăm de la chiolhanul de alaltăieri. Ce să ne spunem şi despre ce ?!? Am discutat despre nimic şi nimicurile vieţii şi ne minţeam reciproc cum că nu ne-am schimbat deloc. Ca o răzbunare, poetul Cezar mi-a publicat urgent la JUNIMEA două volumaşe. Ah...timpul ! Am mai ciocnit cupele de vreo câteva ori şi iarăşi ne-am despărţit. Îl aşteptam pe poet să vină la Montreal, să-l sărbătorim, să-l plimbăm pe la Niagara şi alte minuni, să-l ducem la pescuit şi chiar la fete...Dar poetul n-a trecut oceanul. Prietenul Alex a plecat spre ţara cu intenţia vădită de a-l întâlni pe poetul nostru drag. Eu, de departe, eram gelos pe ei. Mai ales când am am aflat că au plecat cu treburi scriitoriceşti la Tirana, Albania. Le-am trimis chiar un mesaj electronic prin care am dat evidente semne de gelozie şi chiar de răutate. Urma ca în vara apropiată să vizitez iarăşi ţara şi să-l reîntâlnesc pe poet. Dar destinul ne-a pălit pe toţi cu parul în cap: Scriitorul Ioan Barbu, din Vâlcea, m-a anunţat printr-un mesaj confuz, pripit şi îndurerat că CEZAR al nostru...a murit puţin la spitalul Fundeni, din Bucureşti. Ştirea a fost confirmată la TVR - Internaţional. Alex l-a veghea până in ultima clipă. De departe, cred că poetul CEZAR IVĂNESCU a închis ochii murmurând, cum doar el ştia cânta, un vers atat de drag lui şi nouă : Când eram mai tânar şi la trup curat... Poetul Cezar Ivănescu a murit în timp ce nescriitorii actuali benchetuiau la UNIUNE şi-şi împărţeau premii şi fală de spoială. Şi mai cred că ultimul cuţit i l-a implantat în spate nemernicul-trădător-securist, antipoetul mircea dinescu, cel care a insinuat în presa româna cum că poetul atât de pur ar fi fost cândva securist. Şi sunt ferm convins că la doar 66 de ani poetul CEZAR IVĂNESCU a închis ochii demn şi n-a ocărât-o nici măcar pe hârca neagra care i-a stins ultimul sfârc de lumânare. Ce-o mai fi prin cer - poete ? cum te-mpaci printre minuni ? pe Pământ, ca de-o vecie : oameni răi şi...oameni buni... Inlăcrimat, am aşternut aceste rânduri în vecinătatea a două pahare cu vin roşu ca sângele Domnului, bun şi tare. Este ultimul pahar pe care-l ciocnesc pe Pământ cu poetul-prieten.
CEZARE...HRISTOS A INVIAT ! poet George Filip,Montreal.”
Până la urmă, nu trebuie să ne sperie şi să ne întristeze alăturarea iubire-moarte ca o fantasmă departe de fiinţă. Poate că este firesc să iubeşti pentru a putea să mori şi să mori binecuvântând iubirea care te-a dat lumii…. Mai e doar o zi şi lumina sfântă va coborî peste pământ în noaptea plină de magie a Învierii. Cezar Ivănescu va fi atunci acolo, la dreapta Domnului…
Mihaela Dordea
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
"Î
