Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Între noi, Soarele Nordic

de Veronica Bălaj

Recenzie de Mariana GURZA, Timişoara

"Îmi aduc aminte de atatea lucruri, încât mă rătăcesc."

Mircea Eliade, Dayan

Semnalăm apariţia volumului “Între noi, soarele nordic”, aparţinând scriitoarei Veronica Bălaj, din Timişoara, ediţie revizuită şi adăugită, scrisă în memoria soţului, Doni, apărut la “Editura ATTICEA” în 2007. ( foto: coperta în stânga).

Veronica Bălaj, poeta, prozatoarea, traducătoarea şi ziarista de radiodifuziune, face parte din categoria femeilor puternice şi sensibile totodată, un fel de Victoria Lipan modernă, luptătoare discretă şi fascinantă. Prin “puterea cuvântului” scris, dincolo  de percepţia sensibilităţii ce vibrează în alcătuirea textelor sale, autoarea crează o elegie atrăgătoare prin simplitatea şi dezinvoltura sa. Este totodată, mesajul femeii frumoase şi stăpâne pe sine, conştientă de tăria sentimentelor sale, ce definindu-se fără vârstă, discret , nuanţează subtil sensibilitatea propriului suflet, dinainte de experienţele maturităţii, capacitându-i urcarea către cunoaştere, smerită, în urma Mântuitorului.

Cărţi ca de exemplu ”Parisul fără mine” (Paris sans moi) -1992, “Sărbători amânate“ - 1993, “Ploua la Troia“ -1995 , “Vara himerelor“-1996, “Andrada şi Printul Vis - 1996, “Cu îngerul la arat“ -1997, “Ritualuri de scrib” -1999, “Cafeneaua anticarului“- 1999, “Între alb şi noapte“-  2000, “Baltazara“- 2001, “Băutori de nepăsări“- 2002, “De şapte ori viaţa“- 2004, “Carnavalul damelor“- 2005, etc., unele dintre ele traduse în limba engleză, franceză şi italiană, o recomandă şi definesc pe scriitoarea şi jurnalista Veronica Bălaj, ca pe unul dintre cele mai autentice, dar şi prolifice condeie ale scrisului românesc contemporan. De asemenea autoarea este semnatara multor articole din reviste literare româneşti din ţară şi străinătate.

“Între noi, soarele Nordic" se defineşte astfel ca dramă, prin  zbuciumul interior, cauzată primodial prin suferinţa pierderii. Aşa se pot naşte cărţile, din arderile interioare şi percepţia durerii. Aşa cum ne marturiseşte în prefaţă, citându-l pe filozoful român Mircea Eliade, pierderea omului drag, “îi aduce aminte de atâtea lucruri”, încât dispariţia partenerului de viaţă apare cititorului tangibilă la rându-i, căci rândurile citite atestă nu numai dorul, cât disperarea şi accepţia irevocabilului, în faţa destinului. “O deznădejde mărturisită poartă încă nostalgia speranţei, căci "... o agonie de care îţi dai seama şi împotriva căreia lupţi, justifică încă o dată victoria vieţii”. (Mircea Eliade, Oceanografie).

Pentru Veronica Bălaj „secundele trebuie înduplecate să revină”. Creatorul ar trebui cumva înduplecat, căci omeneşte se simte în faţa destinului neputincioasă, de la momentul când semnele vremii şi-au concretizat semnificaţia şi până în momentul în care conştientizează, că nu trăieşte o scenă dramatică,  un altceva ce se întâmplă numai altora, ci proprie realitate. “Eu sunt vie, violentă, neputincioasă, nepotolită pământească, slabă”, strigă în neant, autoarea. Clipa izbăvitoare, o promite “cerului”. Ar fi dat orice pentru un miracol! “Fulgerătoare e speranţa că sunt într-un spectacol greu! Trist până la necuprinderea lui în mine! Am o fracţiune de secundă, atât am dreptul să mi se pară că rolul meu şi spectacolul în sine, se va sfârşi.” Sufletul celui rămas în urmă, aşteaptă o minune, ce nu se va produce! Luptă astfel cu fiecare clipă în lipsa omului iubit, până la o limită înfricoşătoare, în timp ce timpul terestru continuă irevocabil să curgă! “Mi se spune, acolo, într-o altă dimensiune: tu, pari să fii o lumină plutitoare. Caut să te identific, Sfinte Doamne, dacă-mi dai îngăduinţa, lasă picurând, o dâră din lumină care s-ar părea că-i Doni, să prindă grai! Iţi voi sădi la căpătâi un copac. Nu stiu încă dacă va fi un nuc, precum sunt împrejurul tău. Ochii mei când plâng, au culoarea nucilor crude. Ar fi ca şi când te-aş privi din fiecare frunză. Dar frunzele de nuc au gust amar. Un salcâm? Ar înflori în fiecare primăvară pământească!".

Liberul arbitru, oare chiar există? Dar dacă de fapt, e o secretă, misterioasă conjunctură ce defineşte destinul tău fiecare moment, iar noi, suntem în fapt dirijaţi ca niste păpuşi, trase ba în stânga, ba dreapta, sus, jos, mai jos, de sfori nevăzute, într-un spectacol numit viaţă? Cartea Veronicăi Balaj, este strigătul femeii îndurerate, însingurate înainte de vreme. Este apelul psalmic, o rugăminte deşartă către destin. Este încredinţarea că eternitatea ne va stăpâni, cândva.

Mariana GURZA

Iulie 2007, Timişoara

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)