Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Ioana Andreescu,

o altă perspectivă în etnologia românească

Iulian Chivu

Fără îndoială că o apreciere de la Iordan Datcu este mai întâi o competentă judecată de valoare și, în consecință, un certificat de garanție. Nu ajung acum la această concluzie, dar o repet citindu-i recentul eseu despre proza și studiile de antropologie ale Ioanei Andreescu (Ed. Grai și Suflet –Cultura Națională, București, 2009).

Ca unul care i-a cunoscut personal pe toți marii etnologi ai secolului al XX-lea, multora îngrijindu-le ediții prestigioase la editurile în care a lucrat (Editura pentru Literatură, Editura Minerva), Iordan Datcu, se poate spune, scrie cea mai competentă istorie a etnologiei românești o dată cu Dicționarul etnologilor români, ajuns la cea de a III-a ediție în 2006.

Posibilitățile unui dicționar sunt totuși dictate de limitele filologice ale unei astfel de întreprinderi și din această cauză Iordan Datcu face cuvenite iluminări în lucrări speciale asupra unor momente din istoriografia etnologică (Repere în etnologia românească -2002; Gh. I. Neagu, etnolog – 2004; Alte contribuții la etnologia românească -2005) sau asupra unor valori ale folclorului românesc (Un mit – Toma Alimoș -1999).

Așa se explică și recentul său volum, Ioana Andreescu. Eseu despre proza și studiile sale de antropologie.

Autorul, fost coleg de editură pentru o vreme cu Ioana Andreescu, cunoaște evoluția acesteia încă de la început, dar cum în România acelor ani afirmarea personalității nu se făcea neapărat pe criteriul valorii, Ioana Andreescu se va remarca abia după plecarea ei, în 1972, la Paris. Soția compozitorului și muzicologului Costin Miereanu, aflat la Paris în baza unui contract cu Editura muzicală Salabert, va cere cetățenie franceză, dar aceasta i se aproba abia după patru ani (1976). Căsătoria celor doi se va destrăma în 1985, însă Ioana rămâne la Paris, unde reușise să se remarce în rândul unor conaționali de talia lui Mircea Eliade, Eugėne Ionesco, Emil Cioran, Monica Lovinescu și să se bucure de aprecierea lor.

Înaintea plecării, Ioana Andreescu publicase în țară, la editura unde era angajată (Editura pentru Literatură), romanul Soare sec, în 1968, al cărui nume amintește cunoscătorilor folclorului magic din Muntenia și Oltenia (autoarea s-a născut în Stoina – Gorj, la 24 ianuarie 1934), de descântecul cu același nume. El va cunoaște în 1972 o traducere în franceză (Soleil aride, Ed. Grasset), datorată lui Claude B. Levenson.

Dar Ioana Andreescu va începe curând să-și scrie lucrările în limba lui Voltaire. O primă realizare este romanul Discours sentimental (Paris, La Table Ronde, 1984), apoi scrie, în colaborare cu Mihaela Bacou (Paris, Payot, 1986), studiul de antropologie culturală intitulat Mourir ŕ lˋombre des Carpathes, un studiu de thanatologie românească centrat pe tradițiile din Gorj, dar care continuă la distanță în timp și spațiu cercetările lui C. Brăiloiu (Ale mortului din Gorj, Les chants du mort), ale lui Ov. Densușianu, Ernest Bernea, Ion Mușlea ori lucrări apărute la Paris sub semnătura lui Mihail Vulpescu, Paul H. Stahl etc. Iordan Datcu, un documentarist redutabil, în eseul său privind opera Ioanei Andreescu, relevă afinități culturale româno-franceze îndelungate începând cu Vasile Alecsandri, N. Bălcescu, Grigore G. Tocilescu, Al. Lambrior, Iuliu A. Zanne, Al. Rosetti, Ernest Bernea, Ștefania Cristescu-Golopenția etc. - un context favorabil inclusiv etnologilor prin școala structuralistă de la Paris. Ioana Andreescu, prin Mourir ŕ l`ombre des Carpathes, dar și prin Oů sont passés les vampires? (Paris, Payot,1997), precum și prin studiile și articolele sale de etnologie și antropologie culturală realizează o „punte între două culturi” pe care comunică științele exacte, artele plastice, muzica, medicina, astronomia, filosofia, lingvistica nu neapărat pe temeiul afinității spirituale, ci și pe criteriile universale ale axiologiei. Iordan Datcu, cu eseul său despre proza și studiile Ioane Andreescu, face doar un popas ispititor în substanța acestei convergențe a culturilor a cărei fecunditate merită o atenție specială, cel puțin pe relația româno-franceză.

Iulian Chivu

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com