Ioana Geier – Rochia de nisip

Elisabeta Bogăţan

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII

Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Poezie de notaţie frustă, seismograf liric şi peisaj de suflet – acestea sunt, în esenţă, trăsăturile poeziei din volumul “Rochia de nisip”, apărută la Editura Polidava în 2006, în excelente condiţii grafice şi cu ilustraţii grafice de excepţie, datorate lui Radu Roşianu.

Autoarea, Ioana Geier (foto stânga), mizează pe prospeţimea şi pe esenţializarea versului, despuierea lui de artificii facile, de metaforizări obositoare. Când apar, totuşi, metaforele au o mare putere evocatoare.

Astfel este metafora care dă titlul volumului (« Rochia de nisip ») şi care aminteşte de un volum al Paulinei Popa, “Rochia de carne”. Dacă însă la Paulina Popa avem o frenezie a trăirii, la Ioana Geier accentul cade pe vanitas vanitatum, aşa cum, de fapt, sugerează şi titlurile cărţilor.

Candoarea lirismului Ioanei Geier este de excepţie, autoarea aureolând faptul frust cu intensitatea trăirii (« Să nu mai pierdem secundele / căutând vinovatul / pentru întunericul dintre gene // mâinile au format deja / puntea de legătură / între trupurile noastre arzânde” sau „Ca un nor transparent / să mă atingă / cămaşa ta albă / în dans / în vis / şi lacrimă”).

Foc ce alternează radierea de căldură dătătoare de viaţă cu mocnirea sau chiar cu risipirea de cenuşă care tulbură vederea, alterează gustul şi ascunde drumul, iubirea devine motivul central al cărţii, o iubire acaparatoare, chiar în apunere fiind. Incertitudinea şi frământarea sporesc intensitatea sentimentului.

Nevoia de linişte proiectează spaţii ale amintirii, depărtate faţă de prezentul liric, dar aproape de spiritul şi de sufletul poetei. Se simte, estompat, dorul de tărâmuri care i-au fost apropiate, dar de care s-a înstrăinat.

Melancolia dă profunzime meditaţiei asupra unei iubiri în apunere („Eşti prea îndepărtat / să poţi zări / în aceeaşi încăpere / trupul meu prăbuşit în noapte”). Iubire care devine lumină, directă sau piezişă, care are însă puterea de a transfigura totul: „Călător unde / să fii tu / că doar ecoul străbate noaptea // ai alunecat prea repede / şi nu mai pot strânge / nici măcar umbra ta / în braţe” sau „Rezemată parcă / ziua / de dragostea noastră pierdută // plâng orele / sau eu le ating / cu o lacrimă”).

Această melancolie este legată de motivul de fundal al cărţii, singurătatea, ( care are drept corelativ tăcerea), căci prin strigătele ei autoarea confirmă o mare singurătate şi o imensă nevoie de iubire. Căci, constată cu tristeţe poeta, şi acest sublim sentiment este supus trecerii, ca toate pe pământ, ca „rochia de nisip” cu care se simte înveşmântată când îşi cântă cântecele nostalgiei. Un monolog al iubirii se ţese sub ochii noştri, o frumoasă chemare de dor.

Semnificativ este faptul că multe poezii nici nu poartă titlu, ele înşirându-se ca într-un vitraliu, care conturează un sentiment esenţial pentru existenţa poetei. Vagi încercări de ricoşare de sub lumina acestui sentiment nu fac decât să-i afirme atotputernicia.

Vitalismul sufletului însetat de iubire este însă salvator, vitalism care, transmis poeziei Ioanei Geier devine molipsitor : „În urma inimii / paşii / la mine totul de nestăpânit / cândva / la orizont tu”. Chiar tristeţea şi melancolia nu au conotaţii de abandon, ci de efort îndârjit pentru rezolvarea unei situaţii de criză: „Doar câteva cuvinte / ne-ar trebui / pentru a salva noi primii / soarele dintre nori // uite / privirea mea / a pornit să te caute”.

Forţa acestui vitalism este preluată de simbolul dansatorului (dansul), care trimite gândul către energii latente dezlănţuite, care acaparează, dar în acelaşi timp dau culoare şi sens vieţii : „Eu nu pot veni / atât de aproape / dansând / dansând / ridică-te / sărută stelele.”

Prin aceasta şi prin afirmarea constantă a atotputerniciei iubirii, Ioana Geier înscrie frumoase pagini în poezia închinată acestui sentiment care mişcă lumi şi traversează timpuri.

Bilingvismul cărţii (poemele apar în general în română şi germană) amplifică spaţiul în care debordează prea-plinul sufletesc al poetei, intensificând conotaţia de generalitate a sentimentului . Iar a prinde generalul este întotdeauna o garanţie de durabilitate.

Elisabeta Bogăţan

Comentarii de la cititori

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]

Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)