| Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
Ion Pachia Tatomirescu - sau un cavaler la curtea Oximo(i)ronismului
Mic
coment la trei poeme semiotice
Faţă de scriitura poliedristă,(
crustalogică!) - a unui avid de cunoaştere, trepidînd
între raţionalism şi
protocronismul aparent repausat,
recent resurect, cel pripit taxat de N. Manolescu drept “ confiscabil
ideologic” ( 1991), încerci savoarea lecturii mai ales din astfel de
scrieri, Ion Pachia Tatomirescu fiind un magister ludi greu de situat
între livresc, ironismul postmodernist şi enciclopedismul suprasaturaţie
intelectuale; în opera sa de cercetător şi istoric, I.P.T. pare a fi al
unei vocaţii ( şi este!), iar poezia – cvasi- ludică, - îi este un
exerciţiu catarsic, marjînd pe calambur, lexic impregnat de livresc, pe
urzeala mito-poetică a originismului, apelînd la un procedeu
interferent: revelaţie mistică – revelaţie strict ştiinţifică: de unde
efectul “ coandă” al lexemului collateral, impresia extragerii din orice
a semnificaţiei latente în Limbaj: vorba sa “ dansul fotonilor” ( fie al
tahionilor sau quarcilor !). energetism sadea, de o savoare aparte:
“ Bucuria
corului/ de vrăbii –
razele/ taie geamul/
cu infinite ace-pliscuri/ de diamante/ de la gureşele/
dezlănţuitoare/
de fotoni.../
Dincoace de ferestre, Verbul/
calcă ţanţoş,până-ajunge/
în marginea ninsă,/
de unde-naintează prudent,/
pe partea de-argint-viu, carosabilă, logosabilă/
şi verbos-abilă/ a
hârtiei,/
făcîndu-se apoi nevăzut/
printre hematiile/ din
auriculul drept/ al
Poemului..” (subl. n).
Verbul calcă ţanţoş…( ars poetica).
Acest textualism de practician
semiotician, face farmecul volumului inspirit titrat – aluziv la o “ eră
Arheopterix” : aşadar a unei MUTAŢII
a speciei ( speţei) umane. Poetul apelează atitudinal
la oxymoron, (
procedeul stylistic “ muşcătura
nebunului”) , şi aici ne aminteşte de Adrian Botez, dar şi de
…atitudinea Săpânţa, versus mioritismul sau manolescismul binarei
noastre “ codificări” din Genomul ancestral: verbul “ învidării” este al
reumplerii de VID ( din “ zero-ul gravid, n) al …antimetafizicii
stănesciene: însă anticipez enunţul că avem de-a face cu un paradoxist,
zonă scrutată exigent de acest om- orchestră, în care sintagmele
cochetează cu aphoriile sau gândirea haijinică: suntem în fastul
semnificat de lothus, unul ce mai degrabă ne aminteşte de cei Vechi, din
Arealul străbunului Melos, subdunărean- campestru, banatic: cine să
traducă în occidental eclectic, astfel de discurs ? ( de facto
ghematric!) :
–
Bună-ziua, Vidule…! /
– Mulţumesc, Avidule…!/
– Bună ziua, Doamnă Zână,/
de-ai ieşit cu Vid de mână,/
pe câmpia-mi celestină,/
printre păpădii-lumină,/
pe colinele-mi de glajă,/
dintre cârlionţi de vrajă,/
pe Muntele de Aramă,/
nins de stele –/
lynx în scamă…!/ - Ce mai faci tu, Vidule… ?
Dialogul învidării de pe malul oximoronului Aceste prime două poeme – cheie
ale volumului, sunt auto- definitoare pentru întregul intinerar parcurs;
comunicarea – de tip pragmatic- este a unui Cod propriu, necesitând “
decriptare” doar pentru neiniţiaţi. Aşadar avem un poet oracular, “
ritualic”: parafrazic, de fapt. De sub “ centura de iridium” a
Memoriei ( Arhetip plus dobândire empirică, voila !, poetul – uns cu
toate alifiile gnoseologice şi para- istorice, exclamă patetic
–explicit- demitizant ( paradoxal) – un enunţ retoric, captând cumva –
ameţitor,- starea de “ nestare”, cosmică: rostul sau nerostul însuşi
actului de a scrie, într-un timp( summum al duratelor noastre) ce poate
fi scrutat doar prin “ întrezărire”, aşadar în plin vertij al Mutaţiei (
memoria teluricului,- zburarea materiei în inefabil, prin Cuvânt ( aici
cuvinte, scântei ale “ norişorului de splendoare “ din epopeea Enuma
Eliş: astro-fizica se-mbină
analogic cu psihanalismul actual; ( ce tip de revelaţie este acesta,
tatomiric, dacă nu unul de cercetare psihică Jung-iană…) Poemul de mai
jos exprimă stupefacţia Fracturii dintre Logos şi delirul discursiv al
textualismului:
Ce rost are/
să mai scrii Poezie,/
dacă stelele nu citesc…?!/
Ce rost are/ să mai scrii/
Poezie,/ dacă
oceanele n-o citesc…?!/ Ce
rost are/ să mai scrii
Poezie,/ dacă îngerii nu citesc…?!/
Ce rost are/ să mai
scrii Poezie,/ dacă
brusturii nu citesc…?!/ Ce
rost are
să mai scrii Poezie,/
dacă abisurile pacifice/
nu citesc…?!/ Ce
rost are/ să mai scrii/
Poezie,/
dacă galaxiile nu citesc…?!/
Şi ce rost are/ să
mai scrii Poezie,/ dacă Ea, Însăşi, nu se mai
citeşte…?!/
( Ce rost are… dacă stelele nu
citesc…)
Cine
este EA, dacă nu dumnezeea lui EL? Mater- Materia…Inteligenţa materiei.
Îmi permit un repaos la
lectură, după primele TREI texte; ceea ce ni se transmite ( comunică
elecat) din poezia lui Ion Pachia Tatomirescu, este dar din har,
reumplere de mister “ al rostirii de leac”, incantatorii, pe care o
relevă a fi deja perimată în tehnocratismul agresiv al “ erei neo-
arheopterix”, şi
( ro) mantice desfătări
sofianice. Mofturile elitiste ale “ noului Age” al criticii ocoodentale,
nu vor avea organonul de a primi şi eventual împărtăşi –
necesar empatic- un astfel de discurs, în acest ACUM
al…rezonanţei Schuman. Toate Codurile – cheie (
mantrele, Peştera lui Platon, Orfeu, Prometeu, Labirintul,
Mandalele,) – par a fi depăşite, caducei, în plină Mutaţie…Una care
precipită athanoric – tomografic, nu doar Fiinţa heideggeriană,. ci şi
organicul.Prin aceea că
noii sacerdoţi ( sacerdocţi!),
ai neo- barbarbarismului sunt undeva în catacomba paralelă… (
Elegii din era Arheopterix, Editura Dacia Xxi) «[...] Unul este Ion Pachia
Tatomirescu [...] E desigur un „ghiocel“, nu pentru că n-am mai auzit de
numele lui, ci fiindcă se aruncă în discursul liric fără reţinere,
încredinţîndu-se asocierii libere a cuvintelor şi unei inspiraţii
despletite.
Vladimir Streinu «[...] poemele de început ale lui
Ion Pachia Tatomirescu aduc mărturia unei erupţii lirice de mare
autenticitate prin îndrăzneală asociativă şi dinamism interior,
traducând zbaterile şi elanurile unei sensibilităţi adolescentine
înfiorată de a se descoperi pe sine şi tulburată de presimţirea unei
ordini cosmice”
Mircea Iorgulescu “ Încă de la început
poetul şi-a proiectat un univers coerent, populat de elemente
mitologice autohtone, între care semnificative prin ele însele, dar şi
prin recurenţă, erau Muntele, Matca, Fluviul, Curcubeul; intenţia
acumulării acestora era de a contura [...] o geografie lirică a
spaţiului carpato-dunărean, de nu chiar consacrarea mitologiei dacice în
registru liric; fiecare carte adaugă ceva universului astfel gândit, de
unde unitatea de viziune şi coerenţa de lanţ a tuturor. De la
instaurarea unui climat cosmogonic într-o abundenţă vegetală, în special
florală, evocatoare, analogic, de mari prefaceri în ordinea naturală a
lumii, la propunerea de concepte personale, „zoria“ bunăoară, cu
derivatul verbal „a înzoria“ şi la ordonarea materialului mitologizant
într-o viziune integratoare [...]» (în „România literară“, anul XVIII,
nr. 28, 11 iulie 1985, p. 11, „profil“ reluat integral, fără modificări,
în „Literatura română contemporană, I
– promoţia 70“, Bucureşti, Editura
Eminescu, 1995, p. 315 sq.).”
Laurenţiu Ulici. * Prof. dr. Ion Pachia-Tatomirescu (fotografie din 24. I. 1983), membru al Uniunii Scriitorilor din România (din anul 1980), al Societăţii Române de Haiku (din 1990), al Asociaţiei Istoricilor Bănăţeni (din 1992), al Société des Počtes et Artistes de France (din 1999) etc.; este membru de onoare al Societăţii Literare „Tristan Tzara Moineşti-România) – Zürich-Elveţia (din 2005) şi membru Honoris Causa al Cercului „Lumina“ din Panciova-Serbia (din 11 august 2006), calitate în care i se acordă (în 15 decembrie 2007, la Novi Sad / Panciova) şi Medalia de Aur „Lumina“-60.Eugen Evu
|
|
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien) |