Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

ION PANAIT -

PANTOMIME LA MARGINEA LUMII:

„MIERLE DE TOAMNĂ”

Prof. dr. Adrian Botez

Urmărim, cu atenţie, de cca. 8-10 ani, procesul de densificare a poeziei trubadurului focşănean Ion Panait. Deci, nu ne-a mirat deloc faptul apariţiei unui volum care, chiar dacă nu conţine hai-ku-uri autentice[1] (de tipul celor migălite, în Ţara Cireşilor în Floare,  de Matsuo Bashō, Masaoka Shiki, Yosa Buson şi Kobayashi Issa - ... sau, în Carpaţii româneşti, de Şerban Codrin...) – conţine, totuşi, foarte reuşite pantomime, adaptări la cosmicul şi la matricea de sensibilitate româneşti,  ale  haiku-urilor nipone -  profetice  consemnări ale naturii, la întomnarea lumii, la marginea lumii...: Mierlele de toamnă[2].

Se ştie că mierlele sunt însemnul Casei prinţilor de Lorena...Dar, evident, dincolo de princiaritate, este umbra funebră...:

“Mierlă (D) = merlum (E) = mierlă. Mierla era pasărea morţii, atât la daci, cât şi la etrusci, care o menţionează în Liber Lintaeus, ca fiind cea care ridică sufletul mortului la cer. Rolul funerar al mierlei la daci se deduce din verbul a <<mierli>>, cu înţelesul de a muri”. (cf. Gheorghe Şeitan, revista Kogaion).

Volumul de 62 de pagini al poetului focşănean Ion Panait (ilustrat cu spendide reproduceri după tablouri ale lui Van Gogh, din perioada olandeză şi din cea nord-franceză) conţine poeme cu valori inegale. Uneori, aglomeraţia substantivală nu lasă poezia să-şi respire Rostul Profund, alteori imaginea este “mişcată”, voalată…Dar, atunci când Ion Panait nimereşte drept în inimă Poemul, ca Mantră Sacră, imaginile sunt adevărate explozii galactice, iar oximoroanele şi paradoxurile fac punţi stelare între lumi. Însuşi Infernul  Logos-ului - poate deveni “rădăcină de miere”, prin menţinerea, fie şi fantasmatică, mnemotică, a  străjii eros-ului: “Infernul -/mierea de vrajbă/a gurii tale” (cf. p. 8).

Poetul, devenit Aedul Toamnei, Bardul  gaelico-viking al Toamnei, nu se predă unui tărâm anume, ca fixare definitivă -  ci oscilează, cu memoria re-învietoare, între “amiaza zilei”, pe care refuză s-o considere trecută, ci, dimpotrivă, o socoate un dar/har etern al zeilor (“Amiaza zilei - /euharistia surâsului/în preajma zeilor”)  - şi “marginea oceanului” – ca formă mistică de proliferare a lacrimii, ca semnalizare a pierderii cârmei vieţii: ”La marginea oceanului/melancholia lacrimii/în derivă” (cf. p. 5). Dar, mereu, Poetul ştie să păstreze, la modul mistic-mioritic, tracic, “mierla” funestă - lângă Lumina de Argint a Sărbătorii/Nunţii Cosmice: “Cântecul mierlei -/şi-n pragul caselor/argintul sărbătorii” (cf. p. 16). Oceanul Vântului Dinamico-Vital- împreunându-se cu acvaticul oceanului Marii Scufundări – sub semnul migdalului cristico-resurecţional: “Migdalul dorurilor,/vântul Atlanticului/e plin de mierle” (cf. p.  26).

În această lume, totuşi, Poetul-Zeu se simte exilat întru efemeritate, stând “cu chirie”, inclusiv prin sentimente, de obicei declinal-descendente… - nefixat întru durabilitatea fiinţării de Duh (dar prevăzând o schimbare a zodiilor fiinţiale, prin IARNĂ!): “Între nimic şi nicăieri/iarna- /închirierea tristeţii” (cf. p. 8), sau: “Insula – în fiecare/seară vapoarele/închiriază melancolia” (cf. p. 9).

Precum  va zice în volumul ulterior, La amurg, mai târziu, ca de obicei[3] -

Poetul simte “caii ultimei şarje la Waterloo” (cf. op. cit., p. 144). Adică, Războiul Vieţii, până şi împăraţii îl pierd…Dar, evident, cu fruntea sus şi cu onoarea nepătată, verticali în faţa istoriei! Aici, în Mierlele de toamnă: “Războiul -/ lucrurile la un pas/de moarte” (cf. p. 5).

Da, grădinile sunt “bolnave”, şi “fluieră mierlele”, fatal…(cf. p. 5) - dar Ion Panait nu ezită să continue, asumându-şi toate riscurile, echilibristica, pe muchia presimţitei “osânde” -  între “pelinul” amar-dionysiac şi “macul” hypnotic, vehicul spre Steaua-Paradis, spre Marele Imperiu Celest - sau, măcar,  spre Parnasul veşnic în lumină: “Pelin şi maci,/mă umple dorul/rece al osândei” (cf. p. 6); “Arşiţa grânelor -/sub fala lor/imperiul macilor” (cf. p. 25). Ba, parcă macul este mai incandescent, sângele este mai aprins, de patima tainei divine a pământului, cu cât presimţirea “osândei”-judecăţii finale este mai apropiat-pronunţată…: “Aroma gutuilor -/macii sângelui beau/veninul pământului” (cf. p. 33). Iar de se va împlini declinul, el va semăna cu fenomenul auroral, cu noii zori ai Nemuririi, valurile vecilor de Foc înghiţind-incendiind secunda, precum sugerează ritualul funeraro-acvatic al vikingilor: “Mă părăseai, amiaza -/corabie de vikingi/incendiată…”(cf. p. 60). Datorită simbolisticii dezvoltate de MACI, totul va semăna cu un  Foc Cosmic, adus cu Trenul Timpului, din Gara Lui Dumnezeu: “Cai pe terasamentul/gării: se-ncarcă/macii-n trenuri” (cf. p. 50).

Deşi melancolia (poate şi anume remuşcări, cu privire la “managementul” vieţii… - neutilizării optime a frâului, pentru a încetini funcţia psihopompă a calului!: “Un han, un urcior / trist, damigeana/desfrâului” – cf. p. 27) începe să tindă, splendid şi dureros, spre infinitul stepei aride de noime umane (dar burduşită de cele divine…), deşi dezmărginirea trezeşte nostalgiile mărginirii voluptuoase şi atât de mistic-tihnite a “ochiului de pădure” : “Dansează stepa,/tristă icoană a/ochiului de pădure” – Ion Panait, surd la cântecele sirenelor, evoluează, cu graţia barbară a disperării, Mire pentru Mistică Mireasă Vândută - între “crin” şi “purpură” (“Între crini şi purpură/dansează mireasa/vândută” – cf. p. 7), între Vulturul Imperial-Sfidător, Trandafirul Erotic Sublim, Privighetoarea Orfică, Ţapul Ispăşitor (dar şi cu semnele obstinaţiei învârtirii “roţii” demiurgico-escatologice!), Pletora Păunului îngenuncheat al Luminii şi Ascultarea Vuietului Luminii-Logos Divin al Perlei: “Nisipul despărţirilor -/eroarea vulturului/ ce-şi leapădă petalele” (cf. p. 10);  “Ţap roşu, asfinţitul -/în genunchi/păunul verii” (cf. p. 11); “În ochii ciutei/suspină lemnul/ de trandafir” (cf. p. 45); “Rană de vişin:/privighetoarea-nveleşte-n mătase/uimirile” (cf. p. 46); “Privighetoarea, lacrima/iezilor – pământu-i streaşină/nedezmierdată, amăgire” (cf. p. 10); “Scoica: gura/ecoului ademenind/magia candidă a perlei” (cf. pă. 31).

Iar BUFNIŢA nocturnă a Athenei rămâne…Crucea Renaşterii Sudului întru Nordul Divin – rămâne Bufniţa ”de argint”: “Crucea Sudului – alcătuirea/norocului: bufniţa/de argint luminează” (cf. p. 29). Corbul se situează, chiar dacă lunar, întru CRISTALUL VEŞNIC LUMINĂTOR (se dezvoltă cealaltă latură a simbolisticii corbului, cea pirică! – specific românesco-traco-gaelică, din herbul Ţării Româneşti – PASĂREA FOCULUI!): “Aureola zăpezii:/corb rătăcit pe/cristalurile lunii” (cf. p. 39).

Acesta este, esenţial, Ion Panait: obstinat şi sfidător Preot slujitor la Templul Vieţii/Credinţei Renaşterii – trăgând cu ochiul, în silă, ironic şi rebel,  la colegii ucenicind, caraghios de serios şi non-dialectic,  la templele macabre…

Prof. dr. Adrian Botez

 ........................................................................

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com