|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
Simple note:
Ion Velica editura Edyro Press,
Petroşani, 2012
Am opinat cândva că umorul (umoarea!), la români, e o dimensiune a a condiţiei tragice (sanitar, cu scop imunitar) - poate cea mai de vârf, implementată în veac din toate părţile, mai încoace desigur de pecenegi, boci şi băşi fără boaşe, ca şi alte „ curente”, toate alogene, ale aciuaţilor din veac din tagma lui Ion Pribeagu ( era să zic Priboi!) rebotezatul fără cristelniţă Isac Lazarovici- şi a lui Hurmuz-achis, Ianche ori Cadîr (Kadar ?) ... Serios glumind, o fac în urma lecturii noii cărţi a amicului Ioan Velica, om de teatru şi spiritus movens în Valea Jiului, care s-a dedicat de o vreme la scrieri, mai ales monografice, dar şi în speţă literare. „Jurnal de
pomană”, schiţe umoristice, sare departe de ţandăra lui
Caragiale ot Haimanale, depăşind-o pe antecedenta de acest gen,
în care predomina anecdotica.
He he ! Caragiali e în spatele lui Ion
Pribeagu, Ionesco şi a lui Hurmuz, iar grizzul sf. Varvara suflă
carbide prin prozele cu cuţit de flacără ale acestui cinic din
sfânta indignare a lui Juvenal, sau nepotului său Juvete. Velica
are zvâc balcanic- caustic, e cinic cu scop imunitar, moralist
comunitar şi sarcastic până peste poate. L-am uzit citind
într-un liceu vulcănean şi unul care se simţea cu monamusca pe
căciulă, sughiţa dodecasilabic, în dulce grai găgăuţesc, mai nou
Gîgăl. Dar să nu e plângem, vorba altuia: Pe mine mă doare-n cot
! În care cot? Cotul Donului, cot-l-a cot cu cotul Dunării. Stilul lui Velica este
unul de bun simţ moralist- ţărănesc, iar furia
vine pe contrasensul zgomotului prostiei manipulabile, scuzaţi
expresia. Schiţele se urzesc instantaneu, din te miri ce snoave
de cartier, adaptate pe sintagme de genul bancurilor d’antan, de
unde priza la public este garantată, iar textele citibile-n
scene, cu şarmul lor de reţetă calamburlescă, anagramică ; un
exemplu este schiţa “ M-am săturat!”
- “ Am 75 de ani şi o
pensie de 18o lei. Stau în faţa magazinului, …ca să mă satur de
bunătăţi..- M-am săturat de salam de vară, de iarnă, uscat, cu
arome “ M-am săturat de compot de ananas, de caise, de
prune,etc….M-am săturat de broccoli,scoici, melci, ciuperci
ş.cl…După ce înşiră acest monolog până la fasole verde, Matache
Măcelaru, mărar şi pătrunjel, personajul protestează “ M-am
săturat “! Din auf, un bugetar solidar şi probabil cu căciula-n
sân, trage apa;- “În sfărşit am văzut şi eu un om
sătul”!
Pejorativ zicînd,
schiţele sunt un fel de pietre cu necroloage, amintind de
Cimitirul vessel de la Săpânţa. “ Grupurile – ţintă ale lui Ion
Velica sunt: histrionii, ventrilocii, măscăricii, massificaţii,
“pulimea”, ( citat din Viorel Arionov), fript- turiştii,
zgâmbăii, ciumeţii, matracucele şi întreaga faună trasă la
şapirograful marca Nagorno Karabah. Ajunge să mă rezum doar
la acest eşantion din “ Jurnalul de pomană”, ca să îi admirăm
solidari oneşti talentul şi să îi mulţumim pentru voia transmisă
“ la minut”... , cum colacii la ieşirea din Necropolis:
Echivocul titlului cărţii, sugerează cumva că
ar fi şi o vreme a “ jurnalelor” cu scop de KUKTA…în care
presiunea face fîsss, aproape ca mămăliga. Niciuna nu
explodează. Dar poate că nimic nu este chiar de pomană cu aceste
necesare cărţi, fie şi prin efectul Coandă…
Eugen Evu
|
|
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien) |
