|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
M-am născut pe Google
Al. Florin ŢENE
În cel de-al doilea volum de versuri intitulat simptomatic M-am născut pe Google, apărut la editura STEF, Iaşi, 2007, Ionuţ Caragea (născut în Constanţa, dar trăind în Canada), este un poet original, atât în versurile clasice, dar mai ales în cele cu vers alb. Poetul este ispitit de fantezismul ludic, unde reveria livrescă şi farsa lirică fuzionează cu graţia, uneori, melancolică: Nu am iubit niciodată picătura cu adevărat. Am iubit focul sau/pământul care erau numai în imaginaţia mea, / De fapt picătura nici nu mă interesa. Oceanul era plin de ele. / S-a întâmplat să fie cea din palma mea. (Picătura). Repetiţia, inteligenţa prozodică sunt modalităţi de a explora virtuţile discursului poetic. Tensiunea lirică întreţinută la foc mocnit, urcă vertiginos parcurgând ca o străfulgerare întreg volumul. Poezia vibrează de o percepţie cutremurată, având o melodicitate aspră, de psalm, iar închipuirea se lasă străbătută, ca de un curent, de nebănuite imagini: îmi place când ninge zăpada / se-aşterne pe drumul cu flori de cireş mai ţii minte... / prin faţa mea trece cuminte o doamnă privirea / ascunsă doar pasul într-o urmă... (Flori de cireş iernatic). Alteori, imaginaţia desfăşoară ciudate proiecţi zoomorfe, sau acvatice, ce par metamorfoze ale realului, alunecări ale fiinţei în utopie: pot să respir ca peştele-n apă? / sau ca un vierme să cresc în pământ? / sângele curge-n vene degeaba / sufletul meu e o pală de vânt. (Pot să?...). Poetul este stăpânul unui imperiu suprarealist populat de imagini originale, iar lumea lui se preface, microbolant, în spectacol fantast, în culisele căruia blândeţea articulează spre inefabil imaginaţia. Metafora la Ionuţ Caragea este o formă de conservare a închipuirii, iar aceasta este expresia interiorităţii: Rămâne călcâiul iubirea săgeată şi dorul / Pătrunde adânc în orbite / Sub tălpile mării se strânge nisipul / Şi marea e neagră şi negru veşmântul / Ecoul iubite ascultă ecoul / deschide-ţi mormântul / Cuvânt necuvântul / Femeii de aer (Femeia de aer). O mare mobilitate caracterizează imaginaţia poetică a lui Ionuţ Caragea. Amestecul celor mai disparate elemente şi cuvinte cu sensuri diferite (după metoda suprarealistă a analogiei universale), trecerea rafinată de la abstracţia diafană la obiectualitatea realităţii, hiperbolizarea interiorităţii evanescente sunt elemente de tehnică pe care autorul le are de acum în sânge. Poemul însăşi e un exerciţiu de imaginaţie cu reglări abile ale intensităţii şi cu etalări orgolioase ale plasticităţii, uneori frisonate de o ironie fină. Ionuţ Caragea este un poet inteligent şi înzestrat care-şi scoate prea des basca pentru a-şi pune jobenul, desigur cu gesturi galante, de o infintă delicateţe.
Al. Florin ŢENE
Flori de cireş iernatic
îmi place când ninge zăpada se-aşterne pe drumul cu flori de cireş mai ţii minte… prin faţa mea trece cuminte o doamnă privirea ascunsă doar pasul sculptat într-o urmă sau două se-aşterne zăpada din ochii mei plouă cu fulgi topiţi de iubire sărată e marea doar ţărmul îngheaţă alunec privind la valul în viaţă se-nalţă furios iubeşte şi tace
îmi place când ninge şi omul se face în mâinile calde un bulgăr învaţă să meargă împins de la spate să crească… să crească o stană de piatră rămâne şi chipul cioplit să zâmbească stăpâne cu mâinile aspre mai stoarce şi apa din cruce mi-e sete mai lasă şi vântul să-mi bată prin plete o dată şi pace
îmi place când ninge zăpada se-aşterne pe drumul cu flori de cireş mai ţii minte…
Pot să?...
pot să respir ca peştele-n apă? sau ca un vierme să cresc în pământ? sângele curge-n vene degeaba sufletul meu e o pală de vânt
pot să şterg cu buretele totul? sau să revendic iubirea ce-a fost? timpul trece şi trece degeaba eu îmi zidesc prin credinţă un rost
pot să privesc din spate de pleoape? sau să adorm şi cu ochii deschişi? inima-şi bate gura degeaba suntem cu toţii tăcerii promişi
Femeia de aer
Pământul deschide ochiul de sare Marea strânge nisipul sub tălpi Cu valuri îşi smulge din piele Şopârla albastră Safirele scoici Şi solzi de sirenă Le-aruncă departe să fie alese Şirag de săruturi ascultă ecoul iubitei Neînţelese
Te doare şi strângi la piept răsăritul Iubeşte învaţă priveşte şi plângi Secundele trec aştepţi eşafodul Sicriul şi şchiop un pas Îngropat în pământ Calapodul
Rămâne călcâiul iubirea săgeată şi dorul Pătrunde adânc în orbite Sub tălpile mării se strânge nisipul Şi marea e neagră şi negru veşmântul Ecoul iubite ascultă ecoul Deschide-ţi mormântul Cuvânt necuvântul Femeii de aer
Degetele mele pianotează uşor la fereastră
Degetele mele pianotează uşor pe formele ei Compun simfonia atingerilor Amprente în opus major Orice iubire începe În cheia sol
Vântul bate la fereastră Trezeşte-te! Iubirea ta se află la trei ore de zbor Într-un cuib te aşteaptă Fii pasăre!
Degetele mele pianotează uşor la fereastră Azi oare aerul este mai greu decât sufletul meu? Curaj! Îmi spune Soarele şi-mi întinde o rază Curaj! Îmi spun şi eu şi m-arunc zmeu
Ce vreme înşelătoare... Plouă
Pământul moale Sufletul greu
Degetele mele pianotează uşor timpul Iarba-ncolţeşte din creştetul meu Pe retină îşi face cuib Umbra unei păsări De pradă
Azi pe fruntea mea pianotează Dumnezeu
Lăsaţi-mă să-mi termin poezia
sunt convins că pot ajunge dincolo în lumea aceea pe care o ating doar cu vârful degetelor şi creionul meu magic poezie deschide-te şi lasă-mă să intru în tărâmul tău de vis sufletul meu este cheia cuvintelor suferinţa mea este calea lăsaţi-mă să-mi termin poezia să-mi aştern destinul aşa cum doresc să rămână mărturie pentru cei care mă citesc pentru cei care vor să-mi fie prieteni sau pentru cei care au uitat să iubească un prilej să mă urască pe veci lăsaţi-mă să-mi termin poezia ea este casa în care mă voi odihni mormântul la care-mi vor plânge copiii rugăciunea către bunul Dumnezeu ea îmi este fericirea şi exilul
Negociatorul de vise
cu timpul negociez memorii ascunse în labirintul minţii noctambul urmărind firul iubitei printre blocurile cu luminile stinse circumvoluţiile oraşului străzile părăsite
dorinţe licitate la târgul de sclavi dintre subconştient şi vise
orice deschidere de pleoape năruie castelul de nisip ridicat în clepsidră
orice cuvânt evadat dintre buze este spulberat de tăcere în mii de şoapte compromise
acele ceasornicelor au obosit numai inima mea bate
iubirea o situaţie fără ieşire din coma profundă numită viaţă
Plâng corzile femeii-liră
stau şi gândesc
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)
|
Ionu
