Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Ivo Andrić - despre ipostazele existenţei umane

Tudor Negoescu

Un comentariu la o carte apartinând unui autor din fosta Iugoslavie, laureat al premiului Nobel pentru Literatură, Ivo Andric.

Romanul care i-a adus celebritatea prozatorului iugoslav Ivo Andrić este, fără îndoială, Na Drini cuprija (E un pod pe Drina), carte publicată în 1945 şi devenită vizibilă pe plan internaţional abia în 1959, după ce a fost tradusă în limba engleză. Drept urmare, în anul 1960, Andrić este propus pentru Premiului Nobel pentru Literatură, dar pierde laurii victoriei în favoarea francezului Saint-John Perse. În anul următor, în 1961, Andrić câştigă prestigioasa distincţie suedeză, surclasându-i, printre alţii, pe celebrii Graham Green, John Steinbech sau Alberto Moravia.

Un alt roman de referinţă al prozatorului din fosta Iugoslavie este Prokleta avlija, apărut în anul 1954. Iniţiativa Uniunii Sârbilor din România de a publica o versiune românească a romanului lui Ivo Andrić, cu titlul Curtea Blestemată (a apărut la Editura Uniunii Sârbilor din România, în 2005, în traducerea Stevei Perinaţ şi a lui Ion Pachia Tatomirescu), ni se pare a fi una salutară, de bun augur.

Fără să atingă acea stare de angoasă, de suspans, din Colonia penitenciară, a lui Kafka, Ivo Andrić ne propune în Curtea Blestemată o meditaţie atât asupra destinului uman, cât şi a naturii arbitrare, discriminatorii a puterii.

Acţiunea romanului este plasată într-un spaţiu al captivităţii şi al înstrăinării personajelor, topos configurat în chiar titlul romanului (Curtea Blestemată). De altfel, se ştie că alienarea, claustrarea, dezumanizarea au constituit teme centrale ale romanului modern şi aici pot fi invocaţi, în calitatea lor de întemeietori, R. Musil, B. Schulz, E. Canetti sau F. Kafka. Treptat, acest spaţiu ostil se transformă într-unul al evadării prin intermediul ficţiunii, al povestirii. O idee pe care o dezvoltă şi Mario Vargas Llosa în romanele sale este că, pentru a supravieţui, fiinţa umană are nevoie de ficţiune, de eliberare prin actul povestirii. Situând povestea în postura de instrument de bază al comunicării, dar şi al salvării prin comunicare, Ivo Andrić reeditează, fragmentar, ceva din misterul celor “1001 de nopţi”.

Titlul este unul alegoric, în spatele Curţii Blestemate ascunzându-se, de fapt,  imaginea unei istorii nedrepte, mai exact a imperiilor Otoman şi Habsburgic, văzute de autor ca mari închisori în care au zăcut, de-a lungul secolelor, naţiunile din Sud-Estul şi din Centrul Europei (Andrić însuşi a fost închis de către regimul austro-ungar ca deţinut politic, în timpul primului război mondial).

Incipitul acestei naraţiuni condensate (ca extensie epică) este marcat de moartea călugărului catolic bosniac fra Petar şi de evocarea ultimelor sale povestiri despre cele două luni de detenţie (nemeritată, gratuită) petrecute în Curtea Blestemată, o celebră închisoare din Instanbul, din perioada ultimilor ani ai Imperiului Otoman. Mai departe, “frâiele” naraţiunii sunt preluate, pe rând, de către personajele-narator ale cărţii lui Andrić (fra Petar, Latif-aga, Haim, Ceamil-efendi). Printr-un melanj de tradiţie şi modernitate, Ivo Andrić construieşte un “dosar de existenţe”, sprijinindu-se pe un discurs epic echilibrat, riguros. Apelând la o convenţie estetică a romanului modern (principiul temporalităţii), Andrić realizează o construcţie epică “în buclă”, circulară. Pornind din prezent, personajele sale se întorc în trecut (unul trăit sau doar fictiv, plăsmuit), urmând să revină, la final, după ce s-au strecurat prin ramificaţiile unui adevărat labirint temporal, în punctul de plecare (vezi scena inventarierii obiectelor rămase de la călugărul fra Petar).

El creionează o serie de fizionomii morale, adevărate ipostaze ale existenţei umane. Astfel, comandantul închisorii este Latif-aga, poreclit Karagöz, după numele unui cunoscut personaj din teatrul turcesc al umbrelor. Este un personaj impevizibil, autoritar, obişnuit să se joace cu destinele deţinuţilor. Arestaţi pentru o vină pe care nu şi-o cunosc, împinşi la marginea existenţei, mulţi dintre locuitorii Curţii Blestemate devin victimele unui univers ostil, din care nimeni nu poate ieşi fără voia lui Latif-aga. La polul opus se situează Ceamil-efendi, personaj exaltat, cu o atitudine eroică, de natură utopică, donquijotescă. Este tipul tânărului intelectual neadaptat, cu un destin romantic, ataşat din punct de vedere afectiv de epoca lui Baiazid al II-lea şi de destinul tragic al lui Djem, fratele vitreg al temutului sultan. Mai mult, evadând prin acel labirint temporal, eludând graniţele dintre ficţiune şi realitate, Ceamil ajunge să se identifice cu nefericitul Djem.

Din familia spirituală a unor prozatori ca Miroslav Krleža, Mesa Selimović, Miloš Crnjanski, Vasko Popa sau Milan Kundera, Ivo Andrić, diplomat de carieră, s-a dovedit a fi în cărţile sale partizanul reconcilierii “combatanţilor”, al sintezelor identitare istorice şi culturale din spaţiul balcanic, un spaţiu al contrastelor violente, perceput ca zonă-tampon între Occident şi Orient, între lumea creştininătăţii şi cea a islamului.

Făcându-se mult caz de apartenenţa sa naţională, Ivo Andrić este revendicat acum, aproape în aceeaşi măsură, de sârbi, de croaţi, cât şi de bosniaci. Trecând peste unele excese de “localism sentimental”, venite din partea contemporanilor, putem afirma că Ivo Andrić rămâne, prin mesajul umanist al operei sale, unul dintre marii scriitori europeni ai secolului XX. Dacă ar fi beneficiat de o mediatizare pe măsura valorii sale, romanul Curtea Blestemată ar fi meritat să se înscrie, cu siguranţă, printre evenimentele literare ale anului 2005, din România.

Tudor Negoescu

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)