|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Eugen EVU Grafica de Roca (Agero)
Există două axiome care fac din semn, în principal, un obiect sui generis: pausemia = totul e semn; totul are semnificaţie sau poate avea şi polisemia = orice semn (obiect) poate avea mai multe semnificaţii (unicitatea existenţei nu determină unicitatea semnificaţiei)
O atingere reflectantă spre interior a operei poetice dar şi epice a Marianei Zavati Gardner - nu poate limpezi oglinditor - comunicat şi nu poate fi explorat dincolo de vălul morganatic al textului din ultima sa carte editată recent de excelentul poet-semiotician Dumitru Velea. Este vorba despre „Vise la minut” - editura Contrafort, Craiova. Referinţe succinte şi complementare în a face o schiţă de portet, oferă Al. Călinescu, Gina Sebastian Alcalay, Al Mirodan, Dumitru Velea şi subsemnatul.
Înainte de a conota câteva marginalii pe textul poemului pe care l-am retitra „Rătăcirea şi întoarcerea Juliei May”, reţinem din bogatul palmares al româncei rezidente în Anglia decernări ce onorează semnificativa panoplie de trofee: 4 Editor’s Choice Award UK 1996,UK 1997,UK 1998, USA 2003 The Third Prize and the Bronze Medal in the North American Open Poetry Competition 1998; The American-Romanian Academy Award for Poetry, Canada 2001; The Ionel Jianu Award for Arts, Canada 2001; Provincia Corvina-Diploma de Excelenţă 2007 pentru excepţionale contribuţii la dezvoltarea punţilor literare şi traduceri româno-engleze.
Pentru mine însă Mariana Zavati Gardner, cu care cooperez benefic de câţiva nai, dincolo de vitregia distanţei geo-grafice – este o voce distinctă şi inepuizabilă în arderea etapelor, dintr-un fond ancestral extrem de rezistent.
Negreşit, spre a interpreta acest poem greu echivalabil în scrierea românească, (cel mult ar fi ispita unor tangente la Riga Crypto barbiană – eventual şi la Mistreţul cu colţi de argint de Doinaş) – acest poem, zic, poate fi subtitrat poeseu şi decodat în grila unui Umberto Eco, semioticianului cel mai en vogue pentru noi de la Roland Barthes încoace.
Mariana Zavati Gardner este pe un itinerar cert cohelian, în sensul „legendei personale” şi a iniţierii prin regresiune în memoria acut afectivă, revelând în sincretismul unui text ce nu se deschide decât în cheie structuralistă. Personajul ei Julia May este evident o proiecţie auto-spectivă (de introspecţie) şi este recognoscibil din cel puţin unul dintre romanele ei editat în engleză „Miss Mariana in black and white” PYB 02937 - editat în UK. Admirabila „practiciană” lingvistic-literară a dezvoltat în timp - prin opera ei excelent receptată pe meridiane, cu firesc ecou în cel românesc - o evoluţie performantă, pe dificilul traseu al acestei mitologizante - codificante demersuri etice-estetice - literare. Povestea personală constrânge de fapt povestea lumii anume, a lumii trăite sub dublul semn al destinului - asumării identitare.
Poemul - Cheie al Marianei Zavati Gardner sintetizează aşadar o interpretare a ceea ce numim Amor Fati în post-modernismul românesc - ce interferează paradoxal (sau cum ar spune Ulici, face trecerea - pasajul) între două promoţii distincte ale „grilei” critice a acestuia, a promoţiilor.
Mariana Zavati Gardner a trăit copilăria şi adolescenţa în România ţi nu oriunde, ci în cetatea bacoviană. Nu ne mirăm că poeta şi romanciera ulterior stabilită în UK păstrează şi ramifică o anume „condiţie” a zodiacului pecetluit de marele simbolist român dar şi de un uitat pe nemerit Ovidiu Genaru (…) aşadar a poeţilor „blestemaţi” în sensul rimbaudian. Dar la Mariana Zavati Gardner nu auzim „plânsul materiei” ci răstrunrând ecuaţia metafizică - auzim „antimateria râzând”...
Julia May este geamănă lui Domnişoarei Mariana cea care auto-portretizează multiplicând halucinant abisale ipostaze ale unei memorii cvasi-afective. Refugiul semantic în codexul stilistic propriu – unul viguros şi mereu reumplut de experimentul personal -, ordonează ceea ce ea defineşte a fi „visul suprarealist metamorfozat în expresii acute”. Autoarea ne oferă desigur o cheie proprie: avem în faţă problema psihosociologică a crizei de identitate.
Zavati Gardner afirmă explicit: înfruntările Juliei/ Marianei… sunt incursiuni (citeşte traseu labirinthic, pe firul Ariadnei în sens invers (!) sau dacă vreţi al copilei din basme care regăseşte calea prin pădurea fermecată spre Acasă, presărând cu cenuşă drumul… rătăcirii. Scriitoare cultă, cunoscătoare a principalelor limbi circulate azi, ea reuşeşte a-şi păstra nu doar stilul ci şi identitatea creativă. Poema Juliei May - Miss. Mariana condensează aşadar un COD al translaţiei semantice complexe şi în mod curios nu prin apelul la un melos arhaic autohton (românesc) ci întegrant în spaţiul cultural anglo-saxon.
De la Hugo Friedrick prin Roland Barthes şi ajungând la Umberto Eco – triada ne sugerează cronologic şi faptic un triumf al semioticianului cel mai pretabil la interpretarea Juliei May. Fără o temeinică explorare a filosofiei italianului, nu vom „decripta” acest produs de excepţie al unei autoare înzestrate dar şi cu absorbţii deloc eclectice, mai degrabă sincretice din marele bazin cultural – paideumatic european. Spre a savura – literalmente – poemul, m-am sustras din emoţia de impact cu efecte mantice indusă de citirea nu cu ochii, ci recitativ molcom a acestuia.
Efectul de „vrajă mantramică” – de descântec, de epos oarecum în tonusul marelui Edgar Allan Poe (Nevermore!)… poate fi separat când intrăm cu detaşarea critică necesară, după recitirea „ Limitelor interpretării”, „Opera deschisă” şi mai ales „În căutarea limbii perfecte”. Mantica transgresează spre RO-mantică, romantism. Julia este „Cenuşăreasa” romantică în basmul lumii retrăit la infinit de… Alice! Ţara-lumea este una a „minunilor” în noima de fapt a necunoaşterii lumii, dar accesibilităţii ei prin forţa magică a lui Amor Fati!
Nici vorbă însă de narcisismul eladic, ori de frisoane eratice. E de observat absenţa din opera Marianei Zavati Gardner a dimensiunii erotice: paradoxal, deoarece un senzualism estetitaz, transferat mereu în voluptatea textului (!) disimulează ceea ce Yourcener numea „infernul tandreţei” .
...........................................................................................
Textual, Julia May este o mini-epopee modernă, în care limba română repotentează dificil traductibil, cred, substratul arhaic sau am spune arheo-fiinţial al arealului original al autoarei. Atât poezia cât şi proza ei sunt impregnate de referiri explicite, evocări ale unui tărâm ce se estompează – se transfigurează obsedant în mithosul modern al pribegiei - iniţiatice şi ţintind Calea Regală a lui Malraux. „De departe oglinda cu vise” chema pe Julia May… Din întuneric se luptă/ să se nască Julia May/ în brazde străine şi ferecate/ în preziceri zăpăcite şi coapte/ Calliope strângea în braţe o Tăbilţă/ îşi închipuia că stăpâneşte lumina-/ Ursitoarele erau înfăţişate în haos-…” (pag 8).
Uluitoare cheie decodoare! Frisonul marelui basm românesc prelucrat de Ispirescu, „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă făr’ de moarte, cu acel „plâns de a nu se naşte”, stigmat al Ursistelor–Parcelor! „Erato se dichisea (cuvânt al sulemenelii turcism curios în spaţiul moldav…) deci Erato nu este cea a pantheonului pur eladic - ci una a fardurilor care fac din Julia (…), o fascinată de oglinzi în saloanele intertextuale! Ffeciorelnicia domnişoarei Enigel-Julia- Mariana (voila!) este a „algebricelor umbre legate-n funii”. Cripto are voluptatea ocheadelor furişate spre a ispiti – cuceri Prinţul prin mreje şi „afacerile privirii capcane”. În oraşul ei „de himeră cu uşi de stejar, cu „umbre de fiinţe trezite”, parcă suntem duşi de textul viu pe un ţărm irlandez bântuit de fantome – ale memoriei aici, - ori dacă vreţi în Bacăul d’antan, fie oriunde, într-o zonă interferând mitosul cu halucinantul Real. Unul ars şi convertit în artă. Inevitabile gratuităţi din textul incipient, au rolul umbrelor în pictură, sunt contrapunctive, spre a valorifica strălucirea intuitivă a mesajului-cod gematric din poem. „Interpreta îşi ascunde suferinţa/ tragedia iubirii pierdute pe veci/ Polyhymnia în Galeşă Stare…”.
Descrierea scenei mitice eladice a zeiţelor face aproape inabordabil semnificatul poemului – asupritor pentru neofit. Dar oare cui anume vorbim prin poezie? Juxtapunerile zeieşti pe uman - „miriadele de nivele” – de ce nu… fractali? Cu acest poem cappodoperă a Marianei Zavati Gardner – suntem diferenţiaţi: fie surzi şi orbi la accesarea Misterului existenţei - datum, - fie având privilegiul e a „gusta” prin întrezărirea Noimei sacrum – ceea ce ne poate consola ca muritori: dezmăţul şi nefericirea erotică a zeilor…
Dar Julia May este o… hibrizee. Chemarea de departe a Juliei – prin „oglinzile- caleidoscopul magic al memoriei ancestrale – Este chemarea destinului care finalmente se va împlini. Tragicul final este unicul trofeu – am spune al Asumpţiunii/ Roland Barthes dixit): explorare-progres (devenire n.a.) şi deznodământ: eliberarea spiritului din materia cu foame de sine manifestă mai ales în Fecioară-Femeie- Mater. Sofia (and filo-sofia) alchimică transcende în Fiul – prin spiritu sacrum. Transcrierea în operă sublimează naşterea (în lume) şi cunoaşterea. Toate podoabele (estetismul operei) se usucă şi pier. Substanţa iubirii „etern pierdute”, nu este trădare, ci asumare a condiţiei feminine într-o lume asuprită esenţial de Pater.
Un Deus Otiosus în cheia „Coincidentia Opositorum”. Jocul de oglinzi al acestui excepţional poem - eseu - epopee modernă - este fascinant şi relevă forţa de substrat semiotic şi semantic al unei excelente scriitoare românce. Fie prin pecetea de esenţă a „paradisului pierdut” al copilăriei, dincolo desigur de profanul istoriei nefericite – anii stalinismului în România – traumatic şi poate separator paradoxal de deriziunea şi ticăloşia condiţiei malefice a invaziei puterilor oarbe. Poemul Juliei May este unic în scrisul liric românesc modern şi probabil va avea un destin tragic – tocmai că va triumfa în plină pierdere: oare nu avem în asumpţiunea barthesiană un cod-semn-etimon-răsad al pre-creştinismului resurect prin dihotomice rupturi de păgânismul ce stăruie în Moldova şi probabil în substratele Europei trans-culturale?
Conchid că valoarea operei Julia May este complinită splendid şi de trepidaţia profund metafizică a Structurii unui mare suflet empatic, prin aceasta valoros uman. Julia May este opera polisemantică prin excelenţă şi merită instrumentare critică pe măsură, notaţiile noastre fiind empatetic rezonante prin afinităţile elective ale unei condiţii de a fi. Conchid că dincolo de capcane („sky trapps” în text!), mesajul focalizat este al Iubirii care dăruie mai mult decât cere răsplata la schimb - prin aceea că legea este de a iubi ci nu de a fi iubit.
Eugen EVU august 2008
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
