|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Ed. Graphe, Bucureşti, Cenica, 2007
Prof. Univ. Dr. Vasile Fanache
Hanna Bota este adepta unui imaginar insolit, de resurse quasilivreşti, cu originea în vechile culturi orientale. Ca să-şi argumenteze opţiunea, ea îşi intitulează volumul cu nume de profet semit, nabi, al cărui jurnal închipuit aparţine unui vizionar, pentru care lumea nu ar avea secrete şi nici o ... surpriză. Ce se întâmplă în vremurile de mult apuse se petrece şi în zilele contemporane, cu neînsemnate schimbări ale decorului. Alte măşti, aceeaşi lume. Dramele existenţiale trăite de nabi îşi conservă longevitatea, în substanţa lor ele sunt veşnice şi mereu reluate de generaţiile care l-au succedat, inclusiv de poeta-discipol, care îi descifrează jurnalul, împărtăşind suferinţele, neîmplinirile şi uneori bucuriile trăite de profetul de altădată.
Drama comună din sufletul profetului şi al poetei comunică o stare de frustrare, cauzată de absenţa identităţii dintre lumea divină şi lumea terestră, acuta diferenţă dintre eu şi tu, dintre contingentul asaltat de interogaţii şi transcendenţa mută. Tema este pe cât de circulată în literatura noastră (în Psalmii lui Arghezii sau în Tristeţea metafizică a lui Blaga) şi în literaturile lumii pe atât de irezolvabilă, abordată uneori în exces. Hanna Bota se distinge prin reluarea într-o cheie personală a stării de incertitudine cognitivă, înlăturând-o în favoarea opţiunii pentru lumea lăuntrică, de aflat în sine. Mântuirea căutată nu este posibilă în „cerul tău, ci în tine”. În locul „navetei epuizante între moarte şi viaţă”, e de preferat drumul spre tine însuţi.
Drumul care urcă spre izvorul cunoaşterii nu trebuie străbătut şi nici postura de „orb”, purtat ca într-o cuşca, la întâmplare, într-o căutare soldată cu dezamăgiri nu poate să placă: „mă tot ridic pe vârful picioarelor să/ adulmec înaltul/ regatul meu nu e de aici/ orb ce-şi recunoaşte olfactiv istoria/ nabi în lanţuri pentru că/am vestit ce nu place generaţiei mele” (ziua a 5-a). Vizionarismul profetului, condamnat să ia act de lumea prezisă cu insatisfacţie derutantă, nu depăşeşte secvenţele de coşmar ale unei istorii înecate în plâns: „la răscrucea istoriei boceau literele întinse/ ca un sfârşit pentru că la umbra lor/ ai murit/ se-ntunecase amiaza şi/ numele nostru s-a stins” (ziua a 7-a). Suita de dezamăgiri se încheie cu un vers având duritatea unei sentinţe: oamenii mor, erele trec, orgoliul şi ignoranţa aceleaşi rămân.
Rezonanţele de factură politică nu lipsesc din aceste
versuri, înrădăcinate în cotidian, ale vizionarului nabi:
„la strassbourg se numără
lanţurile libertăţii/ cătuşe se întăresc/ peste încheieturile mâinilor
ce-ar vrea/ să scrie epistole
ale libertăţii de conştiinţă/
fiu al omului nu te-am zărit prea bine/ prin
măştile puse forţat de tipar/ ni-e vorba tare greoaie bâlbâie istoria”
(ziua a 31-a). Ceva pozitiv se întâmplă totuşi în acest vertij
temporal cu sens unic: puterea ocrotitoare a celuilalt, sentimentul de a
fi împreună cu fiinţa iubită, chiar atunci când depărtarea îi separă:
ştiu că eşti acolo/ pentru că te simt aici. Trăirea unuia prin celălalt
se petrece dincolo de timp şi spaţiu, eu şi tu alcătuiesc
un tot crescut dintr-un singur lăstar: « o să ne întâlnim când
din ţărână/ va răsări ca un lăstar/ va creşte tot mai mare – crucea / ea
va înflori în sângeriu/ sub ploile târzii/ fructul ei copt sunt eu
suntem noi/ chipul său ». Atmosfera religioasă
Pentru Hanna Bota cuvântul este înălţat la rangul unui drept inalienabil, el e sursa de a scrie şi de a te simţi acasă, în interiorul propriei sale fiinţe. Locuirea în cuvânt aminteşte de propoziţia lui Heidegger, după care casa poetului este cuvântul: « oricine are dreptul să se simtă acasă/ în cuvânt ». Recurgerea la cuvânt înseamnă şansa de a contrui, imaginar, palate, turnuri, camere de oaspeţi, ploaie, tot ce-ţi propui în liberă fantezie. Cuvântul nu trebuie lăsat să cadă, să ezite, să se zbuciume, să fie invadat de « deşertul tehnic », golindu-l de sensibilitate: « opriţi zbuciumul cuvântului la jumătatea căderii ». Jurnalul lui nabi notează scene din istoria umanităţii deloc banale, tensionate, într-o panoramă care atestă limitele umane şi nesfârşitele încercări de a le depăşi sub protecţia divinităţii. La finele periplului său dramatic vizionarul dezamăgit nu-şi pierde încrederea în sine. Ajuns la « marginea lumii », nabi nu renunţă să reia de la capăt efortul iniţial: « e singura şansă să rescrie istoria lumii ».
Partea a doua a volumului, Poeme în bis, se constiuie din patru paşi: al muririi, al vieţii, al pustiului şi al primului sosit. Imaginarul de provenienţă erudită, cu intenţii moderniste, este şi aici cultivat. Se invocă neliniştitul Van Gogh, semn al neliniştilor poetei însăşi, tentată de experienţe diverse, obsedată de întrebările fără răspuns despre înţelesurile vieţii sau de enigmatica, insensibila moarte. Profetul nabi avea în poemele precedente rolul de interfaţă, era actorul unui joc poetic pe care autoarea îl practica din nevoia de a-şi lărgi paleta vizionară. Poemele în bis se restrâng la freamătul eului, în unicitatea lor expresivă. O disponibilitate înclinată spre refexie defineşte această parte a cărţii. « Fuiorul gândului » se resimte în toată ţesătura scriiturii, în formulări interogative, în confesiuni pasionale, ca nişte strigăte, amintitnd de pânzele lui Munch, în pasajele îndurerate, stârnite de sentimentul pierderii de sine sau, dimpotrivă, în extazele provocate de bucuria identităţii cu celălalt. Descoperirea căilor spre celălalt constituie de fapt motivul dominant al versurilor. Poeta « fuge » de singurătate cu speranţa transcederii propriei sale condiţii: « pierde-mă în tine »… « învaţă-mă să mor/ în fiecare zi/ încet, până voi fi eu fără mine/ până voi fi fără eu/până voi fi/ tu » (Învaţă-mă să mor).
Hanna Bota îşi legitimează talentul cu o carte memorabilă.
Dr. Vasile Fanache [*] Hanna Bota, Jurnalul unui nabi, Ed. Graphe, Bucureşti, Cenica, 2007
Hanna Bota, născută la 7 iulie 1968, este profesoară de religie ortodoxă în Cluj-Napoca. A publicat şapte cărţi, printre care volume de poezii şi romane. Colaborează la diverse reviste literare şi a participat la festivaluri şi concursuri din ţară sau de peste hotare, unde a obţinut diferite distincţii. Poeziile scrise de Hanna Bota au fost traduse în maghiară, slovacă, coreană şi franceză. De asemenea, este inclusă şi în antologia „La noutesie par la poesie”, realizată de Ştefan Bratosin, 2004, la Ed. L’Hartmann din Paris şi „Voices of contemporary Romanian poets”, 2007, la Editura Sedan din Cluj-Napoca, antologie realizată de Dan Brudaşcu. Printre ultimele apariţii editoriale este romanul „Maria din Magdala” (2007), considerat de unii critici drept una dintre cărţile remarcabile ale anului editorial recent încheiat. Tot în acelaşi an, autoarea a publicat volumul de poezii „Jurnalul unui nabi”. De o bună primire s-au bucurat şi celelalte volume de poezie publicate de Hanna Bota, „Candidaţi pentru ploaia târzie” (1994), „Dincolo de sine” (1997) sau „Elogiul pietrei” (2004). În noiembrie 2007, Hanna Bota a participat la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt, unde şi-a prezentat cele mai recente lucrări, inclusiv poemele cuprinse în antologia amintită în limba engleză. (Sursa Informatiei: Din Ziar > Eveniment, de Adina Ungur )
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
Jurnalul
unui nabi 
Remarcabilă la Hanna Bota este proecţia în
eternitate a lui nabi şi, fireşte, al poetei însăşi. Imaginile
relevă un univers atemporal, fără ieri, fără azi, fără mâine, situare a
existenţei într-un prezent etern, în care lumile de altădată, cu cele ce
sunt şi cu cele ce vor veni, sunt în esenţa aceleaşi, chiar dacă s-a
trecut de la barcă la automobil şi de la scrisul cu degetul pe nisip la
laptop. Trecutul şi prezentul, în combinaţie cu viitorul se derulează
într-o simultaneitate halucinantă, vechile habitudini din adâncul
mileniilor se alătură bizar cu civilizaţia ultramodernă. Un singur eu,
un singur timp, o singură lume, în reluări nesfârşite. Trecerea de la
scenele revolute la cele moderne, în derulări temporale unice par cât de
îndrăzneţe pe atât de reuşite, prin atmosfera lor detaşată, nu o dată
ironică, menită să sugereze că dincolo de aparenţi esenţa vieţii a rămas
neschimbată: „răsărea soarele de parcă nimic/ nu s-ar fi schimbat/
atunci mi s-a părut că viaţa/ e doar o prostituată ce ne sfidează
râzând”. Sublinierea ideii de prezent continuu vădeşte un umor tonic,
neconcesiv: „am împărţit zilele vorbele visarea
a unor astfel de versuri
nu poate fi pusă la îndoială, exprimată în nevoia frenetică a contopirii
eului cu absolutul.
