|
|
|
|
            |
|
Kalende negre sau centura de iridium Eugen Evu
23 iunie 2011: Are loc o nouă ... împărţire a României. De fapt este o despărţire, pe suprasaturaţia a suturilor - multor uniri.
Memorie, antimemorie ...
Subţiată, memoria afectelor e ca un orizont neclar, nimb alunecat, îngenunchiat în tremurător nadir..Seara, între veghe şi vis, pe orizontala patului, ritmurile circadiene îşi caută o altă pulsaţie ... În vis se reintră ca într-un sanctuar părăsit, resorbit de pădurile sălbatice...
* O descriere este începutul itinerariului spre sine, al regăsirii posibile. Poezia m-a ajutat să nu mă prăbuşesc în „ realul delirant”, ea m-a bântuit însă paradoxal, mi-a arătat, surâzând mereu la răscruce, la cumpenele din teroarea poliţienească a „eroismului patriotic pervers- când eram hărţuit, trădat de frica altora, de laşitatea unora, de termitele şi goangele kulturnicilor – presând mereu a mă subordona nu doar ca salariat pasionat de arte, ci şi conştiinţa...Sunt în mare măsură, ca om şi scriitor, „ suma acestor distrugeri”, cum definea cineva omul. Însă nu cenuşă „ vorbitoare”, frate ale meu Ioan, ci jar, spuză şi dogoare, chiar când fosforescenţa de licurici face aparenţa unor scânteiuţe, metafore naive...
*
Dintre nemumăraţii cântăreţi, dincolo de mode, m-am reîntors cu o secretă empatie a inimii, la timbrul şi esenţa aceea de straniu(...), al vocii Cellinei Dion. Nu ştiu „ de ce„. Dorm cu radio-ul deschis. Repetat, auzite în somnul profund (!), cântecele ei mă trezesc !
*
De revăzut, de reînţeles, codurile mitologiei esenţiale ale itinerariilor poeieion: Orfeu şi Euridice, Labirinthul dar şi mandala...Platon- după Hiedegger,- Prometeus ( cu al său „ vultur propriu, mitul urieşesc al Civilizatorului zeu iubitor de oameni, luciferic, şi care e de regăsit pe toate meridianele culturilor antice...
Mitul lui Sisif, de unde scepticismul, vs mitul răstignirii şi cele de regândit, din 33 de evanghelii considerate apocrife (Enoh, Iuda, Luca, Magdalena,etc); toate acestea în atinomia undulatorie, ci nu zig- zagată (!) – a ecuaţiei lui Niels Bohr... De regăsit ce? Calea Regală, de care scrie Maluraux?
Haaare- haare Khrişna ?
Har şi efect- charismă . Slavonicul „ hărniciei”, om harnic, ce etimon fiind HAR-ul, ca atribuit al divinităţii, sau al Sophiei gnosticilor, magicienii, şamanii, sacerdoţii...
Şi românescul „ farmec”, care vine desigur de la farmacon, farmacie, droguerie, aşadar trimite la „ etno- botanicele” dintotdeauna, omniprezente şi în practicile creştine: smirnă, tămâie, busuioc, etc. Purificatoare ale apei şi aerului- deoarece suntem fiinţe ale Apei şi oxizărilor (arderilor) biochimice.. Iar în noi zoroastrice lucrări, ...da.
*
Popoarele mici au zeităţi estompate, reprimate sau resorbite, ele nu mai sunt terorizate de ele? Religii care decad prin secularizare, revind vag la fetişuri, la „ putrezirea seminţei „ ( semanticii, in extenso...) Şi fiinţele imponderabile plsmuite superstiţios, fricos, de reminiscenţele sub – telepatice ale unei funcţii, probabile din lobul temporal? Ceva ca acea „ durere fantomă” acuzată de cei ce au organele amputate, dar simt durerea organiscă, desigur une efect explicabil al maşinii cerebrale ...defectate.
*
Laşitatea elitelor ? Iată-ne stigma. Însă elitele sunt „ emanate” de ceva plural, de societate, de masse. Cererea determină şi reglează...oferta. Nimic sacru în aceste zone ale deviaţionismelor infernale, necum purgatorice...
Iartă-te pe tine însuţi ?
Tocăm, tranşăm, recompunem delirant, mistic, de milenii, aceleaşi retorici, fie a „ uita” incestuoasa facere, fie a ne ierta pe noi înşine, vai nouă! – purtând pe nedrept şi Vina altei entităţi, care n-a „ programat” demiurgic ( ?), astfel?
Prolog la Popa Şapcă
Adevăr nu uit pentru noi înşine, unul: Dumnezeu nu are nevoie de spioni nici de popa şapcă cu mâna dreaptă suspectă sub fusta- sutană: Cea pe care o săruţi numindu-l „părinte”. Greşeala nu e un păcat minţirea de sine este. Cel fără femeia lui se dă astfel pidosnic incubului. Vai, de plâns este numai cea care nu naşte astfel pe nimeni nu va cunoaşte, Nici perechea rodirii nu o va Recunoaşte. Nimeni vreodată nu s-a născut din cuvânt Cum din sine nicio creatură-n creaţie.
Sub epiderma jumătate scufundată în spectru Căluţul de mare şi libelula dragon Diafani nu pot ştii: tu eşti cuget. Ieşi din tine pe ţărm arată-te gol cu exteriorul şi lumina se dăruie: Feminitatea ei n-are moarte. Trec încolo şi-ncoace Cortegii nunţi şi cernitele pompe: Au aceeaşi finitudine. Cel mort e minţit, cel încă viu Din propria-i spaimă ştiu alţii să-l mintă. Fulgerul se scurge-n zig zag năpârlind peste lume. De milenii, fulgerul cu solzi diafani penetrează ucide şi reface centura de iridium Dumnezeu nu are nevoie minuscule nici de majuscule de vânători nici fantomele tale nu au. Ochiul compus al luminii a fost născut de Noapte: să vadă fiind.
Epilog
“Îndulcit cu dor de moarte “ Eminescu
În mişcătoare, sieşi captivă dizarmonie între răzbunare şi îmbunare, tu, număr şi nume în estincţie şi revigorare prin din prea-plin dăruire prag de sus al durerii suflete din feminitate de verticala a toate ce soarelui i se restituie uns cu mirul luminii curgător odată cu văzutele şi nevăzutele „îndulcit cu dor de moarte” străpuns Sine al nostru nu te teme de-o moarte înnăscut ci nu făcut pe nadirul din carte.
e şi revigorare prin din prea-plin dăruire prag de sus al durerii suflete din feminitate de verticala a toate ce soarelui i se restituie uns cu mirul luminii curgător odată cu văzutele şi nevăzutele „îndulcit cu dor de moarte” străpuns
Sine al nostru nu te teme de-o moarte înnăscut ci nu făcut pe nadirul din carte aproapele din departe.
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
