Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Daniel Dragomirescu şi Maria Ardeleanu - Karma. Nopţi de mătase

Recenzie Ion BABAN

La Editura Pim din Iaşi a apărut în 2008  romanul „Karma. Nopţi de mătase”, semnat de un cuplu de autori, Daniel Dragomirescu şi Maria Ardeleanu – Apşan, cu un conţinut deosebit faţă de tradiţia romanescă mai cunoscută. Scrierea unor opere literare în colaborare, fără ca receptorul să distingă o contribuţie separată a fiecăruia din cei doi sau mai mulţi, e o practică mai veche în literarura română. Primul caz semnalat este cel al poeţilor Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel, cei doi însă au dat literaturii un autor distinct, chiar dacă el constituie o sinteză, A. Mirea deosebindu-se fundamental de cei doi protagonişti cu „Caleidoscopul…” lui. Postmodernismul a dat însă opere „colective” evocate de critică, fie că este vorba de „Desant” fie de „Aer cu diamante” din anii ’80.

Cartea numită mai sus poate fi socotită deopotrivă un roman de dragoste, având în vedere „pasiunile” mai puţin devoratoare, temporale ale protagoniştilor, privită din perspectivă modernă, când sentimentul nu mai presupune o comportare radicală,  un roman de familie luată drept celulă de bază a societăţii, într-o vreme când aceasta a căzut în derizoriu, dar şi  un roman al adeziunii la practicile magice sau tradiţionale, la miturile hinduse ale reîntoarcerii într-o formă de viaţă superioară sau inferioară până când sufletul ajunge în Nirvana, starea de pace finală a inexistenţei, ori în paradisul zeilor. În aceeaşi măsură cartea e o invitaţie la însuşirea virtuţilor medicinii tradiţionale  a vechilor popoare orientale, un fel de gimnastică recuperatorie, a cărei practică este posibilă numai datorită credinţei că ceea ce urmează, este o însănătoşie radicală, o adevărată minune. Nu se poate ignora chiar perspectiva ontologică, eroiii cărţii dând dovadă de o înţelegere superioară a destinelor umanităţii plecând de la grija faţă de copii. Dacă se mai adaugă la toate acestea faptul că acţiunea romanului stă sub „supravegherea” mijloacelor moderne de comunicare, tacâmul încă nu este complet, fiindcă se aduce în prim plan o actualitate bolnavă de excesul de politică şi de comportamente mai puţin ortodoxe, inclusiv date recente cum ar fi cea de suspendare a preşedintelui ţării de către parlament, sau  cea legată de referendumul pe aceeaşi temă.

Privită din punctul de vedere al conţinutului, cartea este purtătoare de mesaj, se adresează unui orizont de aşteptare preocupat de ceea ce se petrece în jur, pentru că oricare cititor este marcat de realitate într-o măsură mai mare sau mai mică. Vorbind despre conţinutul culturii şi artei, Mihail Bahtin afirmă că „domeniul cultural nu are un teritoriu interior: el este situat la frontiere, frontierele trec peste tot, traversează fiecare aspect al lui… îndepărtat de frontiere, el îşi pierde terenul, semnificaţia, devine arogant, degenerează şi moare.” (1- M. Bahtin, „Probleme de literatură şi estetică”, Ed. Univers, Buc. , 1982) Lectura acestui roman este un prilej de a descoperi o lume posibilă, uneori autentică.

Protagoniştii romanului nu sunt oameni excepţionali, dimpotrivă, obişnuiţi, şi se învârt într-o lume banală, ticsită de  indivizi cu comportamente dictate de sensibilitate mai mult decât de raţiune, deşi tot aceasta din urmă îi readuce la o realitate pe care au detestat-o sau au fost pur şi simplu „victimele” ei. De asemenea autorii se apropie de această realitate pornind de la ideea că până la urmă viaţa nu este nici mai mult, nici mai puţin, decât un compromis. Este această viziune una care străbate lumea unui prezent în mare măsură derutat de o percepţie eronată faţă de trecutul imediat şi de lipsa unei viziuni clare în ce priveşte ceea ce ne aşteaptă. Dacă se mai adaugă la toate acestea faptul că „întâmplarea” are sensurile ei ontologice, ajungem aproape de concepţia care a dominat actul creator al celor doi autori. Criticului literar îi „revine sarcina” de a descoperi în ce constă contribuţia fiecăruia din cei doi „vinovaţi”, pentru că nu trebuie să se ignore faptul că în cartea aceasta există o reală tendinţă „tezistă” şi ea are în vedere „obsesia” „qigongu” – lui, o practică medicală care are menirea de a pune în funcţie „energia vitală” a unui organism uman aflat într-o stare limită. Se găseşte în această carte o adevărată pledoarie pentru o asemenea practică. De aceea se poate considera că unul din autori este un „practicant” care stăpâneşte o tehnică şi un ritual pe măsură, deoarece „Sesamul” nu se dschide dacă nu se rosteşte formula magică, actul în sine presupunând o relaţie cu divinitatea.

De asemenea s-a avut în vedere o reîntâlnire a sacrului cu profanul, motiv tradiţional de acum, sacrul având rolul de a „şterge” cu buretele praful de pe conştiinţele convertite la ateism de un regim patronat de o filozofie exclusivistă, neconvertită la proiecţii metafizice. Chiar  cel care se îndoieşte de ceea ce se  presupune că ar exista dincolo de ceea ce îl înconjoară, intră până la urmă într-o lume prin excelenţă imaterială şi imaginară.

Unul din eroii principali ai romanului, Bartolomeu Andronic, este un ziarist „tras pe dreapta” de către unul din mogulii de presă, Sorin Lumânărescu, (numele au ceva caragialian în ele, sugerează o stare paradoxală), pentru că nu „scrie” cum îi dictează interesele lui în lumea în care se învârte. În plus, în urma unui accident rutier a rămas pentru totdeauna un „handicapat” într-un scaun cu rotile. Se pare că viaţa fostului ziarist e terminată şi nu-i rămâne decât să „navigheze” pe internet pentru a cunoaşte doar o lume virtuală.

Cum pe internet poţi „dialoga” în orice moment cu oricine, întâmplarea a făcut s-o „cunoască” pe Armanca, mai pe scurt, Arm, o pictoriţă „atinsă” de lumea patronată de „qigong”. Întâlnirea dintre cei doi are drept scop „aplicarea” unei practici amelioratorii iniţial, apoi de vindecare miraculoasă a celui condamnat la scaunul cu rotile. Situaţia lor familială, asemănătoare întrucâtva, a dus la naşterea şi statornicirea unei relaţii compensatorii. O putem numi dragoste, chiar dacă aceasta nu depăşeşte limitele unei pasiuni „obişnuite”. Fiecare din cei doi umple un gol născut, în cazul lui Bart dintr-o aventură a Irinei, balerina cu care era căsătorit, iar în cazul Armancăi, o aventură absolut comună a lui Liviu, soţul ei, un om de afaceri, cu o angajată la firma lui, o pasionată de sex.

Bart şi Arm trăiesc momente de dăruire totală, dar din mintea celor doi „îndrăgostiţi” imaginea celor implicaţi în viaţa lor nu se şterge precum cea de pe calculator, când se apasă cu mausul pe un oarecare menu, ci continuă să trăiască. În plus, Armanca are două fetiţe adoptate (motivul adopţiei este arhicunoscut) de care este legat sufleteşte Liviu, relaţia cu el neputând fi curmată din pricina aceasta. Sentimentele celor doi sunt cenzurate într-un fel de starea lor de ambiguitate. În cazul lui Bart, lucrurile par clare, eroul este hotărât să-şi refacă viaţa după ce a devenit apt de muncă şi a intrat din nou în lumea atât de controversată a profesiei de jurnalist. Nu aceeaşi stare trăieşte Arm, o artistă  care îmbină pasiunea pentru artă cu condiţia morală existentă, grija faţă de cele două fetiţe adoptate. Se pare că personajele intrate în scena vieţii suferă de o sterilitate fizică fiind lipsiţi de capacitatea procreării.

Finalul romanului stă sub semnul conceptului care a străbătut subiectul. Arm motivează refuzul de a-şi uni destinul cu Bart prin ceea ce ea înţelege prin Karma („Karma, Bart, Karma. Suntem prizonierii Karmei”…), concept mitologic hindus, potrivit căruia ea „face bilanţul tuturor faptelor bune şi rele ale omului… lumea este guvernată de legile karmice.” (Victor Kernbach, “Dicţionar de mitologie generală”, Ed. Albatros, 1983, p. 333)

Structura romanului este rezultatul unei asemenea percepţii a existenţei omului. Titlurile sunt semnificative: „Cât rai poate fi adus pe pământ”, „Scară la cer” şi „Un foc care nu se stinge.” Una din calităţile remarcabile ale acestei cărţi o constituie marea concentrare a unui conţinut bogat într-o structură narativă nu prea întinsă, recomandată într-o vreme când timpul rezervat lecturii este din ce în ce mai mult îndreptat spre alte preocupări ale orizontului de aşteptare. Romanul este o realizarea artistică deosebită.

     Ion Baban

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)