Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

La Botoşani toate se numesc „Eminescu”

 Dr. Lucia Olaru Nenati

 Impresii si pareri personale in FORUM

         La Botoşani toate se numesc Eminescu: Liceul Eminescu, Teatrul Eminescu, Biblioteca Eminescu, Bulevardul Eminescu, Memorialul Eminescu  şi cīte altele, īncīt oamenii s-au obişnuit cu acest reper excepţional ca şi cu ceva firesc,  ori chiar redundant. Alte judeţe sărace īn tradiţii culturale ori personalităţi istorice marcante se străduiesc din greu să găsească vreun nume sub care să adăpostească fala vreunei instituţii ori dorinţa de a da  importanţă vreunei manifestări şi afli, nu fără zīmbet, despre festivalul naţional de literatură (muzică, pictură, cultură etc.) „Ion Cărare” să zicem, spre a nu da vreun nume concret şi jignitor pentru strădaniile acelor oameni ce nu au nici o vină că nu s-au născut īntr-o zonă bogată īn zăcămīnt culturifer.

              Pe cīnd cei din Botoşani, răsfăţaţi din acest punct de vedere pīnă peste poate, ar putea să tot inventeze toată ziua „acţiuni” culturale noi că tot s-ar găsi nume ilustre şi justificate pentru ele: Iorga, Luchian, Enescu, Onicescu …şi cīte altele, un adevărat dicţionar de nume grele ale culturii romāne. Nu o dată s-au adunat laolaltă bărbile savante să īncerce a afla care să fie oare  motivul pentru care pe aceste locuri s-au născut atīţia „oameni de seamă”, cum se numesc ei prin manuale şi reviste de popularizare. Ba că o fi de vină apa, dulce şi  plină de nu ştim ce săruri de geniu, ba  făina aceea ce a cucerit  cīndva laurii expoziţiei de la Paris şi a făcut deliciile reginei Angliei, ba  solul mănos şi greu de virtuţi secrete, ba că o fi pe aici vreun nod energetic misterioas, că tot se poartă exacerbarea legendelor energetice…

         Răspunsul nu s-a arătat pe de-a-ntregul, rămīnīnd, aşa cum se cuvine īntr-o legendă ce se respectă, ascuns īn puţină umbră magică. Doar că dacă tot s-a īntīmplat să fie pe aici obīrşia Luceafărului, precum un rachetodrom de lansare īn eter a celui mai  vertical  spirit romānesc, de peste trei decenii, iarna şi vara, se derulează  aici o sărbătoare numit㠄Zilele Eminescu” pe care nimeni nu a īndrăznit s-o īntrerupă, oricare va fi fost  culoarea politică a orīnduirii ori a cīrmuitorilor locului. Pentru că soarta a vrut să vin pe aceste meleaguri chiar de la īnceputuri şi să fiu părtaşă şi martoră derulării acesteia, am acum īn ochii minţii o istoricitate a acestui fenomen, devenit deja tradiţie şi pot să-mi amintesc de oameni deveniţi ei īnşişi mit pe care i-am īntīmpinat ca gazdă, de pildă, pe vremea cīnd eram muzeograful Ipoteştilor şi mă ocupam de restaurarea şi reformarea aşezămīntului eminescian, ori ca directoare a teatrelor botoşănene, mai īntīi cel al copiilor, apoi cel dramatic numit, desigur, „Mihai Eminescu” şi unde s-a organizat īnainte de revoluţie  Centenarul Eminescu ca o adevărată sărbătoare, pe cīnd īn miezul ţării s-a respectat consemnul de estompare a evenimentului. Şi cīte şi cīte... Īmi amintesc ori privesc īn fotografii chipuri ce au trecut pe aici şi oameni pe care i-am auzit vorbind şi i-am cunoscut īn acest mod, ca oaspeţi de seamă la Botoşani: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Grigore Hagiu, Laurenţiu Ulici, Mircea Ciobanu, colonelul Gheorghe Eminescu, nepotul de frate al poetului, īnsoţit de profesorul Augustin Z.N.Pop, Constatin Noica, Gheorghe Pituţ, Mihai Ursachi, dar şi Vasile Blendea, cel de curīnd plecat dintre cei vii, asta ca să numesc doar pe cīţiva dintre cei ce nu mai sunt azi decīt nume īn istoriile literare ori portrete pe pereţii cabinetelor de literatură din şcoli.

         Şi īn acest an au venit, ca de obicei, mulţi creatori care, īn ciuda frigului năprasnic, şi-au purtat paşii pe străzile Botoşanilor altă dată străbătute de paşii poetului,  au ascultat Te Deum-ul  ţinut de părintele Theodor Candrea īn  biserica de  botez  a pruncului Mihai, Uspenia, ori au ajuns pīnă la Ipoteşti şi au privit casa copilăriei poetului, Memorialul său  şi zarea cu codrii atīt de iubiţi de el. Cei de aici i-au putut reīntīlni cu bucurie pe Ileana Mălăncioiu, pe Cezar Ivănescu , pe Adrian Popescu, pe George Vulturescu, pe Paulina Popa, pe Mircea Martin ori pe Cornel Ungureanu, pe vicepreşedintele scriitorilor, cunoscut mai mult sub ipostaza lui de politician, Varujan Vosganian, dar şi grupul mai des īntīlnit al ieşenilor literari precum Horia Zilieru, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Valeriu Stancu, dar au putut asculta şi doi poeţi din alte zări doritori să se apropie de miracolul eminescian: sīrbul Miliurko Vukadinovic şi iordanianul Munir Mezied . Celor consacraţi li se adaugă īn fiecare an nume noi, de tineri supiranţi la gloria literară ce se obţine şi prin obţinerea sau măcar nominalizarea la Premiul „Mihai Eminescu”, cel pentru debut, premiaţii acestui an numindu-se Oana Cătalina Ninu, Andra Roratu, şi Diana Geacăr. 

Cīt despre premiul cel mare cu acelaşi nume, adică cel pentru Opera Omnia, acesta a adus-o la Botoşani pe Gabriela Melinescu, de multă vreme trăitoare īn Suedia şi,  ca şi Ion Miloş, truditoare la impunerea valorilor romāneşti īn cīmpul culturii şi receptării suedeze. Graţioasă şi emoţionată, īmbrăcată īn roşu şi negru, precum titlul romanelor franţuzeşti de odinioară, cu o lumină tinerească īn priviri, chiar dacă pletele bogate lăsă vederii īnspicări argintii, ea a fost atīt de naturală şi nesofisticată īn bucuria cu care a primit premiul si şi-a rostit alocuţiunea, īncīt a făcut o greşeală plină de farmec īn recitarea  versului eminescian („pe līngă soţii fără plopi”!) care i-a adus un murmur de rumoare plin de simpatie din partea sălii.  Spre deosebire de alţi laureaţi care nu toţi s-au declarat admiratori ai lui Eminescu, (ba a existat un caz īn care cineva a afirmat contrariul!) şi de moda de-a se dezice de Eminescu,  Gabrilea Melinescu a spus cu sinceritate: „nu sunt doar o admiratoare a lui Eminescu , ci şi o mare cititoare a sa.” Lucrul are greutatea lui, pe care alocuţiunea laureatului din 1999,  Cezar Ivănescu, l-a pus īn rama cuvenită atunci cīnd a amintit din nou acum, ca de o ciudăţenie,  de faptul paradoxal că printre laureaţii acestui premiu ce se acordă anual la Botoşani s-a numărat şi unul dintre  detractorii  lui Eminescu, semnatar al deja celebrului  grupaj anti eminescian din revista Dilema  şi nici juriul n-a ţinut cont de acest lucru, dar nici cel īn cauză nu a refuzat premiul.

         Primarele urbei, liberalul Cătălin Mugurel Flutur, drapat īn ţinută de mare protocol cu eşarfă tricoloră,  şi-a īndeplinit pentru prima dată această īndatorire, devenită tradiţie,  moştenită de la predecesorii săi şi transmisibilă celor viitori,  de-a investi pe laureată cu titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului Botoşani”,  dar a şi afirmat că īndeplineşte acest gest şi  spre a spăla apăsarea refuzului istoric al acestui oraş de-a acorda lui Eminescu ajutorul pecuniar de care, bolnav şi neajutorat,  avea atīta nevoie. Bine ar fi ca  reprezentanţii locurilor istorice să-şi asume responsabilităţile şi erorile  acestora şi să caute a le evita pe viitor!

         Dar nu numai instituţiile culturale - cam toate cele ce fiinţează sub soarele Botoşanilor - au participat la derularea acestui program hibernal eminescian, ci şi multe instituţii şcolare. De pildă, senatorul Mihai Mălaimare a  ales  īndepărtata comună  Gorbăneşti unde există un cătun numit „Mihai Eminescu” spre a derula propria sa manifestare culturală, din care copiii au avut desigur, de cīştigat. La fel, elevii membri ai unui cenaclu literar şcolar numit „Clipa”, īndrumat de o profesoară din cele de har, drd. Dana Păduraru de la Scoala 14 din Botoşani, au găsit un mod  propriu  de a rosti gīndul lor īntru Eminescu. De asemenea, semnatara acestor rīnduri a răspuns, conform unui obicei devenit deja tradiţie,  invitaţiei de-a vorbi oamenilor despre Eminescu, de data asta venită din partea  unei şcoli de ţară, cea din comuna Băiceni, unde elevii īnvăţătorului Niculai Arpinte au fost bucuroşi să afle cīt mai multe despre omul şi creatorul sărbătorit īn miezul lui Ghenar.

            Şi cīte altele, pentru că la Botoşani atītea se numesc „Eminescu” şi parcă fiecare are Eminescul său pe care mai că nu l-ar īmpărţi cu nimeni. Doar că pe aici fiecare vrea s㠄se fotografieze cu Eminescu” parcă spre a intra astfel īn eternitate īmpreună cu acesta, chiar dacă pentru asta e gata să dea la o parte din poză pe cei dinaintea sa. Asta vrea să īnsemne că īn spatele modelului geometric şi armonios din covorul ce se arată oaspeţilor, se ascund, ca īn toate cele romāneşti, din păcate, atītea „noduri” şi cusături, recte atītea orgolii, tensiuni,  vanităţi, nedreptăţi, ambiţii, lupte, rivalităţi duse pīnă la duşmănie acerbă, chiar uzurpări şi trădări, adică toate cele aflate şi īn zbuciumata viaţă a lui Eminescu, dar şi īn culisele oricărei ceremonii de amploare şi care constituie istoria nevăzută a unei tradiţii care continuă să  se construiască şi  acum, chiar īn vremea noastră.

          La Botoşani toate se numesc Eminescu dar fiecare are, parcă, Eminescul lui.

Dr.  Lucia Olaru Nenati

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, redactarea şi Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]