Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Ladislau DARADICI

UN PROZATOR TOT ATÂT DE POET

Eugen EVU

Grafica de Roca (Agero)

„etern întreg, etern aceeaşi parte…”

În cetatea Devei cineva  născut  (şi nu aciuat), scrie proză scurtă, critică şi chiar poezie, ignorând ierarhiile cripto-activistice ale unei interminabile şi surescitate echilibristici concurenţiale şi, vai, pe criterii pseudo-valorice – de unde asaltul grafomanilor de naftalină, dar şi resurecţia multor  proletcultişti exaltaţi ieri, reciclaţi după „revoluţia” fără-mpuşcături din reşedinţa judeţului… Numele lui este Ladislau  Daradici şi este ceangău–român, unul pentru care limba română este tezaur şi pe care îl sporeşte cu strălucire cumva melodioasă.

A absolvit Literele la Universitatea de Vest Timişoara, cu o lucrare splendidă despre dramaturgia lui Sorescu. Profesor de literatură română, unul de vocaţie, un dascăl – filolog de tip clasic, un cărturar modern, performant, inventiv, pasionat  de-aş spune, - avangarda gândirii, dar şi fascinat de mitologie. Cum, aşadar, să nu fi debutat în zona de mister a SF-ului? Primele mele lecturi din creaţia lui Ladislau Daradici m-au entuziasmat.

Proze scurte de şocantă frumuseţe stilistică, patos intelectiv,  militantism ecologist exprimat în pagini vibrante, eleganţă a  exprimării, lirism amintind de Istrati, Fănuş Neagu sau Sadoveanu… Probabil tăcerea literară (sic!) a acestui mare talent, poate cel mai sigur dintre numeroşii scriitori ai spaţiului hunedorean, are motive morale: Daradici este o Conştiinţă care a preferat să se ţină deoparte de politrucismul kulturnic ce a „emanat” monedele calpe a Intruziunii, el a preferat să scrie cum trăieşte, să descopere şi să cizeleze talente, să  îşi rămână sieşi fidel.

A debutat revuistic după 1990, cu proză fantastică, poezie, eseu, în Luceafărul – seria Ulici, - Art Panorama, Ficţiuni, Astra, Semne (Provincia Corvina prima serie şi a doua), Anticipaţia, Jurnalul SF, Provincia Corvina, Curierul Naţional… În 1992, nuvela sa „Luna unei nopţi de Mai” cucereşte Premiul I la Concursul Liviu Rebreanu. Obţine Premiul I în anul următor, la concursul naţional de proză scurtă „Marin Preda”.  Cucereşte premii speciale ale revistelor Arc şi Literatorul, apoi premiile „Vladimir Colin” (1995), Premiul pentru cea mai bună povestire la „ Zilele Sigma 1996”, Marele Premiu al Cenaclului „Henri Coandă” Craiova (1996). 

În domeniul didactic căruia i s-a dedicat, editează „Zoomatematica” – Editura Niculescu, 1998, prefigurând un ingenios program agreat de elevi. Din acest ciclu, Daradici apare la „Signata” Timişoara (Ioan Iancu) cu „Cocostârcii Domnului”, un corolar inimitabil de ode şi parabole animale… In fine, „Elegii la Bergen-Belsen” – poeme de lagăr, este o carte pe care sper să şi-o reediteze, fiind cea mai valoroasă la ora când scriu aceste impresii (2005).

Profesorul Daradici este şi un  critic remarcabil, un comparatist în stare de mari surprize. În acest sens, seria de eseuri din Jurnalul SF (editat de el), referitoare la noul val post -decembrist (Liviu Radu, Mihai Grămescu, Liviu Surugiu, Dănuţ Ivănescu,  Don Simon) ş. a .

Rar am citit şi recitit proze de frumuseţe şi con-vibraţie afectivă cu Natura precum schiţele şi nuvelele lui Daradici. Un fior metafizic şi un halucinant travaliu esoteric, o frazare simfonică, un har al spunerii mantice, precum divinaţiile glisate pe registrul modern al unei epici poematice pure, cu intervale de lumină şi alternanţe de tenebros, arde mistic în text, face din fiece scriere a sa o bijuterie (Orbul, Isus Albastru,ş.a.).

Spirit ludic şi cultivat, el captează şi re-include Inefabil şi Mister în evocările acestei paideume transilvane cu substraturi imemoriale, pe care o redescoperă din copilărie şi o  restaurează paradizic. Extrage semnificaţie din chiar lexiconul memoriei noastre colective, sacralizează  realul, ornează  cu floraturi  de iconar Elegiac şi nostalgic, ne induce vraja perenelor consonanţe dintre Fiinţă şi Geniile Locului, dintre mithos şi erosul rural, apelând la tehnici mixte, precum marii pictori compozişti, sau gravorii de vitraliu. Imaginarul intereferează revelatoriu un fel de delir al suprafeţelor - reverberând în  arhitecturi mini-catedralice, sau concerte de orgă. Este incredibil cum tac cei ce ar trebui să preia ecoul unui mare talent, să ni-l promoveze şi să îl fructifice, mai ales în grădina noii generaţii!

Primul volum de proză scurtă, editat de Omnibooks - Satu Mare, consacră un as al genului scurt,  al virtualităţii: SF-ul este de fapt unul al transfiguraţiei dinspre interior, reproiectate în vizibilul voalat de percepţia liniară. Îngerul a strigat, aşadar, însă „conjuctura” derizorie sus-pomenită a „mediului literar” ignoră evenimentul.  Decadenţa face pui într-o avalanţă de ravagii pronoliterare, sau kitsch bombastic, manelism  şi pseudo-folclor grotesc. Provincialismul  face valuri şi în continuare inclusiv expansiv  în „unitatea de monolit” din teritoriul naţiei cu cei mai numeroşi scribi pe cap de locuitor, face ca şi azi, 2005, Ladislau Daradici să fie aproape necunoscut.

Un Voicu Bugariu îl definea sec: „Ladislau Daradici caută, pur şi simplu, literatura, lăsând altora fronda şi experimentele literare dubioase. Luciditatea sa este remarcabilă”. „Chiar de ar transcrie cartea de telefon, tot ar reuşi să ne încânte”  (Michael Hăulică). „Deveanul Ladislau Daradici este cel mai important nou venit al scriitorimii din arealul hunedorean şi printre cei mai siguri ai literaturii de după 1990” (Eugen Evu, Provincia Corvina). „Rar un scriitor maestru al stilului, colorist de fineţe şi splendid pe registrul imageriei, fabulosului, naturii… Voluptatea cu care modelează fraza este una  extactică, ritualică, de Mag în interiorul Textului. Această gesticulaţie de „orchestrator-dirijor” ne induce o trepidaţie semiotică şi acea încântare magică amintindu-ne de Gabriel Garcia Marquez din Erendira şi alte povestiri” (Eugen Evu, Euro Obiectiv).

Reţin câteva texte absolut unice, meritând a fi reeditate: Orbul, Recviem pentru un arbore, Cele douăsprezece trepte, Răceala, Însemnul, Timpuri verbale, Porţi şi oraşe, Ospiciul, Întâlnire cu cei care am fost. „Categoric, avem revelaţia unui talent unic, ce va impune” (G. Vâlceanu, Noua Provincia Corvina).

Ladislau Daradici a reintrat într-o zonă stranie de mister al tăcerii. Mă simt vinovat că nu am ştiut să îi „injectez” – peiorativ zicând, - furnicătura de „andrenalină” care să-l precipite – depăşind o stupefiantă prudenţă sau timiditate a bunului simţ (?! sau a dezamăgirilor (?), - toate ale unui climat impropriu Valorii!, - însă ştiu că  îşi va edita cărţile la timp, ci nu răbdând sau aşteptând te miri ce providenţial editor. Prin aceea că Ladislau Daradici este un mare şi complex Scriitor, el nu are voie să mai tacă!

Vi-l las pe scriitorul cu nume de voievod român, în cea mai delicată ipostază a sa, aceea de poet al notaţiei scăpărate pe amnarul substanţei poetice a „zoomatematice”, cu dulcele joc barbian ce scandează Esenţe. Sune dulce corn pseudo-cinegeticos! Rafinat şi picurând licăr stelar din fiece herb, cum din fagure în răbdarea iernii. Unic! Deoarece când Ladislau tace, chiar şi acea tăcere răsună. „Vulnerând tăcerile durute”, grai fosforescent, vag eminescian „etern întreg, etern aceeaşi parte”.

Da, un Haijin printre fractali, un Mic Mare Preot  al  hermeneuticii  sferice, în infratext… Moira  geloasă pe Endimion, cel înnamorat de Lună. Amor Fati  - pietate  în  Miez-Naos de Logos dorind Logostea-pereche. Un mare poet al narcozelor  dăruite de Natură în divinitatea ei  neruşinată, de Dumnezeu desculţ prin roua Paideumei Noastre! „Sub sacrul preţ al Clipei”, eternizându-ne. 

Ce voluptate, ce senzualitate de a redefini empatic bruşul de existenţă şi re-proiecta miraculosul Fiinţei în echivalenţe semantice unice! Constelaţii lactee în sacrul alchimic al cochiliei madre-perla! Cât de infim ne este elogiul! Ruşineze-se liota de intruşi, afară cu trântorii şi aduceţi propolis pentru şoarecii  din coşarniţele  sfintelor albine şi viespile care  pentru Noi lucrează! Scapără soare între amnar şi iască, din şerparul Bunicilor. Tacă proştii ce alta n-au a face. Divinul se redescoperă în chiar viermele cu felinar cel spulberat de efemeritatea Nopţii: Poetul redescoperă ceea ce moartea nu poate, nici măcar prin epifanie. Mirabila sămânţă. Scânteie de Dumnezeime. După lectura poemelor şi prozei lui Laczi, uimirea îmi lasă pe degete şi pleoape pulbere aurie ca sideful visat  de pe aripi de fluture…

Eugen EVU

AUŞEL

Slobod în auriculă, mărgăritar ivit

Din lacrimă de cerb ţintat, ucis

În răstimpuri de întunecime –

Ieri mi te-arătaşi idee, ca într-un vis

Urmă o căutare ivorie, neistovită nici

În moarte, eşti negrăitul, neştiutul, jar

De neatins, gând- prinţ ce mie, cerşetor,

Îmi scapă iar şi iar…

INOROG

Un straniu fior, ca de mirare, arbori întru mit,

Galopul vulnerând tăcerile-mi durute

De copil: o inimă cedând şi neantul-

Ca aripa de spaimă ce răzbate…

Eu te-am ştiut fără a te fi privit

Din fum, în cerc, din timp, doi ochi, în moarte,

Identificându-ne şi devenind

Etern întreg, etern aceeaşi parte.

LICURICI

Sol din stele, treaz, în vis de prunc,

m-aş răsuci prin timp, vino tiptil,

tu, grai fosforescent! Eşti suflet,

zicea mama. De copil…

Suflet? Al meu poate, din ani- de- lumină

Ucişi în zori; prin crâng. Smerit te-am prins

Şi te-am adus pe astă cale

Dar te-ai stins.

FLUTURE

Să-ţi scuture un fluture cea licărire

De speranţă, iubirea iscă aripi- gând

Extaz, polen, zborul e slobod,

Nu te întoarce, nu plângând.

Ivitu-s-a miracol din iubiri, ca-n vis,

Sub sacrul preţ al clipei, iar tu zaci

De-un veac ridică-te, aleargă dând din mâini…

Aleargă printre maci !

CÂRTIŢĂ

Mărinimos voi fi eu, slugă, oferindu-ţi

Cea şansă de eternitate – se cuvine;

Abanos orb, catifelat, ca sufletul de corb,

Rivalizând  cu coama iepelor virgine.

De fapt eşti plod reexilat în glod,

Şi-n bezna umezelii işti labirinturi oarbe,

Dar ignorând lumina, te-ai închinat nărod

Către aceeaşi beznă ce te soarbe.

ŞOPÂRLĂ

Argintul viu îmi scapă, raze-în amiezi,

Strivite peste stânci pătate-n voluptate

Din tălpile-mi desculţe, te-ai dus, scânteie

Din privirile etern- mirate

Unde-i cuvântul pentru cântec, unde-i ?

Viaţa arde lacom, jocu-i foc –

Curg vorbe, în amurg mi se sugrumă urma

Sinucigaşă. Doar timpul stă pe loc.

LOSTRIŢĂ

În spaţiu vergin, relicvă-fecioară

În mănăstirea de ape,

Te-am urmărit, dându-ţi ocol,

Aproape, mai aproape.

Urmă apoi clipa izbânzii:

Te-am profanat, sub vad,

Rănindu-te apoi. Târându- te-n vale,

Spre oameni. Către iad.

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)