Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

LANSARE DE CARTE: Ovidiu OANĂ, Camelia PETRE, Loredana CRISTEA

Rodica Elena LUPU

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Într-o vreme când mulţi fug de poezie sau o ignoră ori dacă au scris vreodată versuri s-au lăsat, cum se spune despre meseriaşi, Camelia, Ovidiu şi Loredana fac exact invers. Iubesc poezia şi scriu versuri delicate şi profunde. Avem de a face cu o orientare autentică, o încercare de a îmbrăţişa poeticul parcă pe deasupra formulării sale şi reuşind prin urmare o gestică personală.

 

Volumele „Mareea sufletului”, „Surori metrese timpului”, „Româncă marcă înregistrată” sunt expresia unei iubiri pentru poezie, într-o vreme a urii sau a indiferenţei, aşa cum Dumnezeu nu este iubit de cei foarte şcoliţi, ci de aceia care vin spre El cu sufletul curat. (Rodica Elena Lupu)

 

Au înflorit salcâmii în cetatea Bocancului-Literar, acum, în prag de iarnă.  Săptămâna trecută Camelia Petre, săptămâna asta Loredana Cristea şi Ovidiu Oană…  Cu siguranţă or să urmeze şi alţii, numai Rodica Elena Lupu ştie ce va fi, mereu ne surprinde cu gesturi frumoase şi calde, surprize. Ştii, dimineaţă m-am trezit devreme şi de la fereastră am văzut pe stradă câţiva poeţi de mână cu privighetorile, căutau rime noi sau soarele acestei primăveri în prag de iarnă, ori poate căutau tocmai aceşti salcâmii înfloriţi: Loredana, Ovidiu, Camelia…


Zilele acestea, teii au îmbrăcat tunicile verzi, mestecenii au crescut muguri subţiri, tufişurile au fuste lungi, ardeleneşti…  Au înflorit salcâmii în cetatea
Bocancului-Literar!Ca-n orice primăvara, poetul îşi scoate din pivniţă bicicleta, pentru a se strecura mai uşor printre fluturi şi versuri, muzele sunt încinse, berea este rece, iar găinile vecinilor au sărit din nou gardul în curtea mea şi asta pentru că am un cocoş cu pantaloni bufanţi, e ţanţoş, colorat şi cântă pe trei voci.  Sunt semnele primăverii definitive, pentru că uite, au înflorit salcâmii! 


Cine spunea că nu exista o cetate literară?  Priviţi în jur, sunt mulţi salcâmi înfloriţi, ne aflăm  într-un fel de Cişmigiu, un fel de carte de botanică în care poezia s-a ridicat din nimic...  Ciudat, totul se întâmplă în anul 2006, când toată lumea caută să mai prindă o ultimă afacere, să intre în Europa cu buzunarele pline şi uite că tocmai astăzi există şi altfel de oameni, iar eu mă simt bine în mijlocul lor.

Ţi-am spus, au înflorit salcâmii în cetatea Bocancului-Literar!

 

Îi felicit din toată inima pe Ovidiu Oană, Loredana Cristea, Camelia Petre. Le mulţumesc celor din organizaţia culturală „InDArt” pentru spectacolul de poezie şi mai mulţumesc editurii Anamarol, lui Rodica Elena Lupu, pentru munca depusă, devotamentul de care dă dovadă în orice întreprinde şi mai ales pentru ajutorul acordat celor care priviţi! încă scriu pentru noi. (Sorin Teodoriu)


Au recitat tinerii din organizaţia culturală „
InDArt” iar iubitorii de poezie dupa cum o arată imaginile au fost alături de noi.

 

A consemnat

Rodica Elena Lupu

Director Editura ANAMAROL, Bucureşti

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)