Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

LECŢIA LUI EINSTEIN

 Dan CARAGEA

Grafica de Roca

 

 

„Estetica Universului hipersferic va fascina încă multă vreme spiritele!”

Jacques Merleau-Ponty, Cosmologia secolului XX

 

Cum nu sunt decât un simplu iscoditor în chestiunile cosmologiei, neavând pregătire academică în fizică, matematici şi astronomie, va trebui să apelez la îngăduinţa cititorului competent, mărturisindu-i, din capul locului, că nu am citit de-a lungul anilor decât lucrări considerate uşoare. De aceea, neştiutorii mă vor înţelege cel mai bine. Singura sursă directă pentru cele ce urmează, pe care mintea mea o poate frământa mai bine, este cărticica scrisă de Albert Einstein pentru profani: Über die spezielle und allgemeine Relativitätstheorie şi publicată, în mai multe ediţii, şi în Spania (Sobre la Teoria de la Relatividad Especial y General, Altaya, 1998).

 

Ba mai mult: cred că opusculul s-ar fi prăfuit mult şi bine în acea ameţitoare colecţie „Mari Opere ale Gândirii Contemporane” din biblioteca mea, dacă pictorul Romeo Niram nu mi-ar fi pus sub ochi ecuaţia energiei sub o nouă paternitate: „Brâncuşi: E=mc2.

 

Puteam scrâşni printre dinţi, puteam zâmbi zeflemitor sau blajin, puteam să ridic savant din sprâncene sau să bâigui vreo silabă cu iz anecdotic, de bufonerie - zarurile fuseseră aruncate! Aşa că, neavând încotro, m-am întors, ca pe vremuri, la lecţie. Într-o astfel de situaţie, socotesc de mare uşurare povaţa lui L. Boltzmann (pe care Einstein îl citează în prefaţă) de a lasă eleganţa stilului pe seama croitorilor şi cizmarilor şi de a urma doar firul nerăsucit al ideilor.

 

Principiul relativităţii (restrânse) pare simplu: dacă K’ este un sistem de coordonate care se deplasează uniform şi fără să se rotească în raport cu un alt sistem de coordonate K (este vorba de sisteme de coordonate galileiene), atunci fenomenele naturale se vor desfăşura faţă de K’ după aceleaşi legi generale ca şi faţă de K.

 

Prin urmare, orice lege generală a naturii va trebui să fie în aşa fel construită, încât să se poată transforma într-o lege cu structură identică, introducând în locul variabilelor spaţio-temporale (x, y, z, t) noi variabile (x’, y’, z’, t’), dar care să aparţină sistemului K’. Astfel, «legile generale ale naturii sunt covariante faţă de transformarea lui Lorentz». Fireşte, ultima parte a frazei rămâne profanului obscură. Am putea înţelege în schimb o consecinţă a acestei transformări: se poate conchide că legea propagării luminii în vid este aceeaşi atât pentru sistemul de referinţe K cât şi pentru K’.

 

Paragraful anterior (mai puţin exemplul, fireşte) este formularea einsteiniană a teoriei relativităţii restrânse. Unul din cele mai importante rezultate ale acestei teorii se referă la conceptul de masă. Astfel, teoria relativităţii permite ca principiul conservării masei şi cel al conservării energiei, distincte în mecanica clasică, să poată fi contopite într-unul singur: E=mc2. (ne referim, desigur, la un corp care nu absoarbe şi nu emite energie). „Misterioasele litere” sunt deci: energia, masa şi viteza luminii la pătrat, subliniindu-se rolul teoretic de seamă pe care viteza luminii o joacă în această teorie.

 

 

Chiar dacă ecuaţia, aşa cum s-a observat ulterior, comportă o anume asimetrie, ideea transformării masei în energie şi al energiei în masă ― conceptul masă-energie ― este fundamentală în mai multe din tablourile lui Niram ce vor fi prezentate în expoziţia de la Institutul Cultural Român din Madrid (noiembrie-decembrie, 2007). Mai mult, aş zice că pentru artist, aceasta este însăşi Legea Universului.

 

O găsim în Brâncuşi: E=mc2, I, adnotată pe masa de lucru, deasupra lui Narcis în insolitul coatelier (combinaţie între atelierul lui Brâncuşi din Impasse Ronsin nr. 8 şi cel al pictorului), pe Poarta Sărutului („dezbrăcată” însă de motive, cu excepţia acelui „ou” al fuziunii, şi fierăstruită în genul Coloanei, metaforă, la Niram, a spaţiu-timpului), o regăsim în Geniu, o bănuim prezentă în „viitorul” număr al revistei „Niram Art” sau criptată pe portalul-covor din Brâncuşi: E=mc2, II, o citim limpede, dublată, pe suportul ovoidului din Începutului Lumii, o privim, proclamată, în Cosmos, Die Gottesformel şi Hologramă, o simţim în „radiaţiile” prezente în toate aceste tablouri şi, mai ales, în clepsidrele Coloanei niramine, „vecină” mereu luminii... Ea este Ecuaţia!

 

Să trecem acum la celălalt concept fundamental, cel al spaţiu-timpului. Lumea, Universul, este cvadridimensională, după cum arătase Minkowski, şi, în această Lume, Einstein aduce în discuţie egalitatea dintre masa inerţială şi cea gravitaţională. Sistemele de coordonate la care ne-am putea raporta devin acum gaussiene (adică curbe), prin urmare: «Toate sistemele gaussiene sunt în esenţă echivalente pentru formularea legilor generale ale naturii». Acesta este principiul relativităţii generale. Într-un astfel de cadru referenţial, corpul de referinţă (sistemele de coordonate) se deformează, devenind o «moluscă de referinţă», după însăşi expresia autorului. Abia acum ne cutremurăm la ideea spaţiului sferic tridimensional (descoperit de B. Riemann) şi ne dăm seama că presimţim forma acestui „paradox”: un spaţiu de volum finit, dar care nu are limite (ca un tub). În teoria relativităţii generalizate însă, proprietăţile geometrice ale spaţiului nu mai sunt independente, ci condiţionate de materie. Or, dacă distribuţia materiei în Univers e uniformă (ignorând concentrările locale), spaţiul ar trebui să fie sferic (cvasieliptic), ne spune Einstein. Cum distribuţia nu este local uniformă, atunci, local, spaţiul real va fi cvasi-sferic. Aşa se termină cărţulia.

 

Fără prea mult ocol (şi fără asprimea necesară fizicii), am putea spune că această imagine a Universului einsteinian este echivalată de Romeo Niram cu ovoidul brâncuşian, prezent, cu variaţii sau succedanee, în majoritatea tablourilor expoziţiei sale. Mai mult, am putea confirma-o prin teoria cosmogonică a belgianului Lemaître (a «atomul primordial»), prin cea a ruso-americanului Gamow (big-bang-ul) ş.a.m.d. Sursologia a fost, aşadar, inversată abil de pictor.

 

Astfel, prin sinteza miturilor, a ştiinţelor milenare şi a celor mai apropiate de noi, prin fulguranta sa intuiţie artistică, Brâncuşi „ridică” străvechea geometrie (păstrată pe covoarele ţărăneşti, de pildă) la puritatea geometriei riemanniene, „descoperind”, avant la datte, întâia formă a Universului (Începutul Lumii e din 1916, dar e presimţit formal mult mai devreme). Iată cum, pentru Niram, ovoidul, Oul, devine chintesenţa formală a micro şi macrocosmosului.

 

Căci dacă timpul îşi păstrează infinitatea, ne spune Einstein, spaţiul tinde să se închidă, deşi nu are limite. Astfel, ecuaţiile sale admit o structură metrică în care spaţiul e hipersferic, pozitiv, închis, în timp ce timpul rămâne deschis, neafectând curbura spaţiului. În Universul lui Einstein, materia se află, la scară colosală, statistic, în repaos. Cosmogonia lui Brâncuşi nu pare să o dezmintă.

 

Brâncuşi „a reuşit să facă posibilă desfiinţarea contradicţiei ce părea insolubilă, dintre extindere spaţială şi gândire” (V. G. Paleolog). Or, demonstrează plastic Niram, aceasta este şi tulburătoarea lecţie a fizicii lui Einstein.

 

Dr. Dan CARAGEA

Critic de artă

 

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Dan CARAGEA (n. 16 iunie 1954, Craiova) este critic de artă, critic de teatru, critic literar, publicist, eseist şi traducător, lusitanist, specialist în psihologie şi lingvistică computaţională. Debutul său în critică a avut loc încă din clasa a X-a, în revista liceului „Fraţii Buzeşti” din Craiova, publicând de atunci o serie de articole şi studii de specialitate în reviste din ţară şi din străinătate. Treptat, eseurile şi studiile sale şi-au lărgit tematica, îndreptându-se spre lumea teatrului (din 1983, odată cu intrarea la Teatrul Odeon, se specializează în critică de teatru), literaturii şi a psihologiei.

 

Este Licenţiat in Limbă şi Literatură Română şi Limbă şi Literatură Portugheză, la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti si Doctor în Psihologie, la Universitatea din Bucureşti.

 

Cariera jurnalistică

 

1988, Referent literar al Teatrului Odeon, Bucureşti.

1990-1991, Director literar al Editurii Edinter, Bucureşti.

1991, Coeditor al suplimentului LAI al ziarului Cotidianul, Bucureşti.

1993-1994, Director literar, Editura Amadis, Lisabona.

1995-1998, Director fondator al PUP – Publicaçőes Universitárias Portuguesas, Lisabona.

2004, Colaborator al ziarului cultural bilingv Diaspora Româna şi Moldavă, Lisabona.

Din 2005, invitat special şi colaborator permanent al revistei de artă Niram Art, Spania.

 

A publicat, începând cu anul 1971, diverse studii, articole, eseuri, critică de artă, critică de teatru, critică literară în ziare şi reviste culturale şi ştiinţifice din România, Franţa, Spania, Portugalia.

 

Cariera profesională şi academică

 

1978-1980 şi 1983-1993, Docent al Univ. din Bucureşti, Fac.de Litere, Dep. de Limbă Portugheză.

1998-1999, Responsabil pentru Departamentul de Semantică, OCS S.A., Madrid. Creator al e-lexis, bază de date integrată în motoare de indexare şi căutare (Excalibur), realizată pentru a permite căutarea simultană în zece limbi.

1999-2000, Director al Departamentului de Lexicografie Computaţională, SystemHouse, Lda., Lisabona.

2000-2001, Director al Departamentului de Ştiinţe ale Informaţiei, Áquila – GED, Lda., Lisabona. Creator al sistemului ATHOS destinat archivelor virtuale complexe.

Din 2003, director fondator al firmei Cyberlex; creator al variantei spaniole şi portugheze al programului Tropes pentru analiză semantică a conţinutului textual.

 

Volume:  Portuguęs Intensivo, Tipografia Universităţii din Bucureşti, 1979 (co-autor); Limba Portugheză pentru Toţi, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988 (co-autor); Viver em Portugal, Lisabona, Publicaçőes Universitárias Portuguesas, 1995; Dicionário do Portuguęs Antigo, Lisabona, (în curs de publicare); Portuguęs Interactivo(em CD-ROM), Lisabona, PUP — Base Virtual; Limba Portugheză. Curs Intensiv, Bucureşti-Iaşi, Polirom, 2003 (co-autor);

 

Traduceri publicate: José Luandino Vieira — Luuanda, Ed. Univers, Bucureşti, 1982; Simbolismul european, Ed. Albatros, Bucureşti, 1983 (colaborare); Mihai Eminescu — O Astro da Tarde, Ed. Cartea Româneasca, Bucureşti, 1988; Dan Caragea — Antologia da Poesia Portuguesa, Edinter, Bucureşti,1990; Mihai Eminescu — Vésper, în Antologia 2004, Cavalo de Ferro, Lisabona, 2004.

 

Prezenţa domniei sale în paginile reviste noastre ne onorează.

George ROCA

Redactor AGERO

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)