|
Gânduri româneşti peste mapamond
LUMEA LUI IONA
Daniel DRAGOMIRESCU
redactor-şef al revistei "Adevărul literar din Vaslui”
Impresii si pareri personale in FORUM
Ontologic şi axiologic, biblicul Iona, fiul lui Amitai, se defineşte ca
fiinţă pe deplin legitimă şi legitimată. Existenţa sa în lume, departe
de a fi rodul hazardului, este susţinută de cele mai solide temeiuri.
Ca parte centrală a Operei Divine, omul nu trebuie să uite, însă, ce-i
datorează Creatorului şi nici să se înstrăineze de El. Iona se află în
comuniune / comunicare permanentă şi nemijlocită cu Creatorul, ca toţi
oamenii vremurilor vechi. Chiar şi atunci când sancţiunea divină îl face
să sufere cumplit, el nu are, de fapt, nici un motiv de a fi mai puţin
fericit. Pe Iona nu trebuie doar să ni-l închipuim fericit, ca pe Sisif;
el se bucură, prin chiar condiţia sa, de privilegiul unei existenţe
fericite. Nu este loc, în lumea lui Iona, pentru întrebări şi angoase de
ordin existenţial. Dumnezeu, aici, este o prezenţă cotidiană. El
pedepseşte şi răsplăteşte, condamnă şi iartă, îl ocroteşte sau îl
abandonează pe om în voia soartei potrivnice. Ridică pe mare valuri de
furtună şi face ca omul care se credea pierdut să ajungă teafăr şi
nevătămat la liman.
Lumea lui Iona este o lume armonioasă, coerentă, bine articulată, unde
hazardul nu joacă nici un rol – ci doar voinţa lui Dumnezeu. Aici
fiecare fapt de existenţă, fie fast sau nefast, este determinat de cea
mai strictă logică divină. Pentru ca Iona să înţeleagă de ce Domnul a
renunţat să mai distrugă cetatea Ninive, este nimicită sub ochii lui o
plantă total inocentă. Peste tot, în lumea lui Iona, proiectul divin
iese la iveală ca untdelemnul la suprafaţa apei. Omul Iona ştie cine
este, de aceea nu trăieşte în nici un fel vreo criză de identitate,
precum se intâmplă cu eroul modern şi dezarticulat din toate temeiurile
sale de existenţă din drama lui Marin Sorescu. Biblicul Iona are un
trecut, are un prezent şi, cu atât mai mult, el are şi un viitor. -
adică un rost. Şi astfel trecut, prezent şi viitor, precum triada
ontică, se articulează cosmic, rotunjind o existenţă în mod radical
coerentă. Acest Iona nu se simte nici singur, nici înstrăinat, nici
abandonat, chiar şi atunci când şi-ar dori aşa ceva. Dumnezeu este
solidar cu omul. Omul biblic înţelege şi acceptă că nu se poate
desolidariza nici măcar vremelnic de Dumnezeu. Încercarea de fugă la
Tars a lui Iona nu este, cum s-ar crede, determinată doar de frica
omului de a propovădui dreapta credinţă printre păgânii de la Ninive, ci
şi de ispita de a se desfăta în singurătate, departe de ochiul divin.
Poate chiar dorinţa de a vedea ce s-ar putea petrece dacă Dumnezeu ar
muri ori s-ar retrage din lume… Dar copilărească iluzie! În lumea lui
Iona nu poate exista nici un loc, cât de îndepărtat şi de ascuns pe faţa
pământului, unde Domnul să nu fie prezent. Sfârşind prin a se pătrunde
temeinic şi definitiv de acest elementar adevăr, Iona se încredinţează
cu trup şi cu suflet omnipotenţei şi omiprezenţei divine. Iona este
salvat, destinul său lumesc se va desfăşura apoi în perfectă armonie cu
suprema înţelepciune şi voinţă a Creatorului.
Dacă pentru omul modern punctul de referinţă era Sisif, pentru omul
transmodern Iona ar putea fi marele reper.
Daniel DRAGOMIRESCU
redactor-şef al revistei "Adevărul literar din
Vaslui”
|
