MAHMOUD  DJAMAL

Prezentare - Eugen Evu

Grafică - Ion Măldărescu, Agero

Djamal Mahmoud, născut la 4 mai 1962, în localitatea Rakka din Siria. A urmat şcoala primară şi liceul în oraşul său natal, apoi a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. Publică în diverse reviste din România: Revista „Tribuna” din Cluj-Napoca, revista “Actualitatea literară”, revista „Oglinda literară”, revista „Feedback”-Iaşi, revista „Citadela” din Satu Mare, revistele „Singur”, „Litere” din Târgovişte, revista”Ecoul”, “Tânărul scriitor” ARP, şi revista „Nova Provincia Corvina” din Hunedoara, etc. A debutat cu volumul de versuri „De Ce”, Editura Daco-Press, Cluj-Napoca, 1995. Este prezent în următoarele antologii şi volume colective: „World Haiku 2009, No.5″, Editura Shichigatsudo, Tokyo, Japonia, 30/01/2009, (coordonată de profesorul şi haijinul, Ban, ya Natsuishi, co-fondatorul asociaţiei mondiale de haiku, WHA), Antologia „Virtualia 7 şi 8”, coordonate de Alina Manole, Editura Pim, Iaşi, România, 2008& 2009, „Antologia de poezii şi comentarii” de Valentina Becart, Editura Paneurope, Iaşi, România, 2008, „A doua carte a întâlnirilor”, 2008 & „A treia carte a întâlnirilor”, 2009, ambele volume coordonate de Eugen Evu, Editura Astra, Deva, România, „Primul Cocor”, un volum colectiv de Haiku, Editura Grinta, Cluj-Napoca, România, 2009, Antologie de poezie, 55 de poeţi contemporani pagini alese, coordonată de Valentina Becart, Editura ArhipArt, Sibiu, România, 2010, „Dimineţile cocorilor”, volum colectiv de haiku, Editura Grinta, Cluj-Napoca, România, 2010, şi „Mişcarea culturală din Rakka, între 1900-2008″, de scriitorul sirian Subhi Dusuki, Editura Kiwanhouse-Damasc, Siria, 2008.

MAHMOUD  DJAMAL - PĂSTORUL DE STÂNCI

Eugen Evu

Nu ştiu cum sună în limba arabă poezia lui Djamal Mahmoud, însă în expresie românească, este o poezie vibrantă şi impregnată de cultură poetică, cu enunţuri filosofice integrate. Ceea ce ne transmite poetul într-un limbaj post-modernist, amintind de şcoala Echinox-ului clujean şi cu unele conexiuni la experimentele lirismului de după 2000 în România, este din adâncul stratificat în memoria culturală a Orientului, dar şi din asimilările celei de „a doua patrii”, cum ar spune criticul Dieter Schlesak. Despre o astfel de „patrie” în sensul umanităţii unitare, a vorbit şi Nichita Stănescu, scriind că „patria lui e limba română”. Astfel se exprima un mare scriiror frencez, ideile esenţiale  se întâlnesc în „ciberspaţiul sufletesc” universal. Djamal Mahmoud, ca toţi poeţii lumii de azi, îşi are patria în limbajul poetic, logosul universal. Sintagma „păstorul de stânci” defineşte o „ars poetica” sugestivă, profetic-comutativă, a sintaxei în discursul lui Djamal, unul puternic auto-referenţial şi identitar, al unei persoane-lirice- morale, care se pronunţă cu neobişnuită  vigoare - şi rigoare - imaginativă şi un accentuat simţ al estetizării, iar prin păstorire subînţelegem un fel de transhumanţă a omului contemplativ în Muntele mitologic, unde stâncile pot fi turme încremenite. Interesant sub aspect lingvistic, talentul de a scrie în româneşte, aş fi curios în care limbă gândeşte (!) poetul. Dar poate că de aici resimţim în cartea sa o specială arta compositorum, un „gust” aromat al versurilor. Din laboratorul acestui dicţionar mental unic, Mahmoud reuşeşte suspansuri memorabile, uneori exotice, pentru auzul cititorului român. Aşadar de ce acest demers aparent suprarealist al păstorului unei „stânci”, poate grafeme pe „tăbliţe-poeme” care se vor coduri, parabole, alegorii ale unei persoane profetice? Arta poetică este „păstorire” a Ideilor şi Afectelor, o „măsurare” a duratei spirituale, transmoderniste, agonice.

Păstorul de stânci - idei - afecte numără, însemnează, cultivă şi valorifică în modernitate, acel vizionarism transcedental post-sumerian, în care în mod straniu regăsim mitosul carpatic al „turmei încremenite”, al mioritismului. Baladescul nu este unul prozodic în cartea sa, el este transparent în semiotica vizionară. Mahmoud are o gândire poetică a lumii, a umanului, şi consider că această gândire este una iniţiatică: iată neperisabilul rost al scrierii-păstoririi. Gândirea poetică re-creatoare, este patria interioară şi în cazul liricii sirianului, (de ce nu şi a românului?) este această patrie - cuvânt - idee, este o alegorie superbă a regăsirii limbajului care uneşte Fiinţa după stigma elohimică a „încurcării limbilor” din Babilon. Poate că limbajul a fost unul primordial, un trunchi-butuc viguros, în care Arborele Vieţii era Logos magic, de aceea in ilo tempore, poezia era incantaţie, divinaţie, şi de atunci avem această „păstorire” prin scriere literară, una pe care grecii au numit-o catarsică, a efectului taumaturgic. Poetul este hermeneut iar cuvintele lui „pasc” elizeele sau infernul într-o viziune care ni se transferă şi nouă, ni se comunică magic. A păstori, este a descânta; încremenite stânci reînvie sub formula mantramică a verbului. Patria este deopotrivă şi Matria, este Logos-ul reînviind, iar mitologia română are şi un feminin al Logosului, Logostea. Anticii latini scriau „ubi bene, ubi patria”. Sirianul are patria siriană în simţirea sa, în revelaţiile dimensiunii poetice a existenţei, iar dacă scrie şi în limba de adopţie, este acesta un experiment folositor, benefic pentru că a fi „contemporan cu fluturii, cu Dumnezeu” aşa cum splendid definea Lucian Blaga, este a fi în durata vieţii tale, însă, prin rostirea poetică, în timpul continuu, ca memorie în devenire perpetuă, al trecerii şi eternei reîntoarceri.  Nu e locul de a cita, ci a lăsa cititorul să primească. Este cartea păstoririi stâncilor, aşadar a meditaţiei pe Munte, a păstoririi gândurilor pe pajiştile semantice. Violenţa frustă a multor poeme, nu e altceva decât sinceritatea unui patos unic, în balansoarul dintre Eros şi Thanatos. A diferenţia entitatea poieion prin limba în care se exprimă ea, unitar uman, cum scria Boges, deci ca o entitate unică, ar fi o eroare. Româna lui Djamal sună mai frumos şi elevat decât a multor poeţi români. Stilistica lui Djamal Mahmoud conţine şi un suflu hieratic-psihedelic, oracular, premoniţial. Ofranda poeziei este restituită familiei, el are cultul femeii-mame, femeii-iubite, împreunării ca act genezic, pe care în Orient înţelepţii şi teosofii o numeau „covorul de carne al rugăciunii” Acest volum este unul alcătuit rotund, cu un ascuţit simţ auto-critic, şi poate asprimea, acuitatea plasticizantă a poetului este cel mai relevant semn al unei trăiri ce nu scade niciodată sub flacăra albă a stării: de unde pregnanţa terifiantă a revelaţiei, a profetismului în sens actual. Faptul că poetul sirian editează în limba română, pe care o simte şi înfrumuseţează, este o bucurie şi un ales ospăţ al inimii.

Djamal Mahmoud simte şi reflectă liric mişcarea duhului creator şi manifest, mai ales când scrie despre iubire, cu empatia unui suflet generos, dar grav şi deloc ipocrit. Din această selecţie matură, critică, înţeleg că are conturul destul de clar, al unui bărbat al Muzelor, un cavaler al seducţiei şi un fin caligraf al stărilor fundamentale umane. Dar mai ales al unui Poet cu o uriaşă zestre a poeziei celei mari, arabe. Fuziunea cu literele noastre, cu artele şi cultura noastră, pare a fi o altoire dintre cele mai fericite, originală, cu izbitor aer de noutate. Itinerariul acestei creaţii este de fapt un drum lung către sine, o redescoperire prin sine, a condiţiei umane. Registrul predilect este uneori fin ironist, alteori sceptic, dar cel mai constant unul serios, care cultivă cuvintele ca pe nişte seminţe. O carte este un seminar, iar monologul devine dialog şi transfer al emoţiei, al esteticii şi un gest catarsic. Acesta este Djamal Mahmoud, care deja are cititori admiratori în România.

Eugen Evu

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com