|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Venera DUMITRESCU-STAIA (foto) CANADA
Valentin-Louis-Eugčne-Marcel PROUST (10 Iulie1871-18
Noiembrie 1922) s-a nascut într-un cartier din Paris - Auteil. Marcel
Proust, care frecventa aristocratia franceza a timpului, el a facut
legatura între comunitatea româneasca din Paris, dinaintea Primului
razboi mondial, cu lumea literelor si aristocratia franceza. Întâmplarea
a facut ca familia Proust sa locuiasca la Paris pe Rue Courcelles 45,
iar pe aceeasi strada, dar la nr.69, sa locuiasca una din verisoarele
Printesei Brâncovean, Elena, pianista renumita si vaduva Printului
Alexandru Bibescu. Saloanele Elenei erau frecventate de o pleiada de
muzicieni, artisti si aristocrati, printre care compozitorii Liszt,
Wagner, Gounod, Puvis de Chavannes si Ducele d'Aaumale. Printre alti
obisnuiti ai salonului au fost Anatol France, Pierre Lotti, Jules
Lemaître, Maurice Maeterlinck, Claude Debussy, precum si pictorii
Bonnard, Vuillard, Debussy si Odilon Redon. Proust a fost introdus în
acest salon de Anna Brâncoveanu, devenita prin casatorie Contesa de
Noailles si fratele acesteia Constantin Brâncoveanu.
În aceleasi împrejurari, în anul 1900, Proust a mai
întâlnit pe fratii Bibescu, unul dintre ei, Anton, care a fost cel mai
bun prieten al lui Proust, pâna la sfârsitul vietii. Anton Bibescu a
studiat la Paris pentru a intra serviciul diplomatic al României, dar la
scurt timp dupa întâlnirea cu Proust, a trebuit sa revina în România,
pentru satisfacerea serviciului militar care a durat un an. Proust era
un admirator patimas în studiul catedralelor si întâlnindu-l pe Emanuel,
fratele lui Anton, amândoi si-au descoperit aceeasi pasiune. În toamna
anului 1901, Anton Bibescu a revenit la Paris si l-a prezentat lui
Proust pe prietenul sau Bertrand de Salignac-Fénelon. În timp, fratii
Bibescu, Fénelon si Proust, au format o "societate secreta" care nu
permitea accesul profanilor. Pentru prima oara, Proust si-a exprimat
adevarul paradoxal - devenind astfel unul dintre leitmotivele romanului
- "Ŕ la recherche du temps perdu" (În cautarea timpului pierdut),
afirmând ca: "Prietenia, ca si dragostea, sunt o iluzie".
În 29 Iunie 1902, Proust scria Annei Brâncovan,
Contesa de Noailles, printre altele..."O singura persoana ma întelege si
acesta este Anton Bibescu(...) El considera ca prietenia sa cu Anton
Bibescu este un antidot pentru perfidiile mondene. Bertrand de
Salignac-Fénelon si Anton Bibescu, au devenit partizani ai lui Dreyfus,
imediat dupa "afacerea Dreyfus", devenind datorita acestei cauze "tineri
si straluciti paria", în mediile pe care le frecventau. Marcel Proust
s-a oferit ca agent de legatura între restul lumii si ei, prefacându-se
umil, în acelati timp negând prietenia pe care a dovedit-o. Într-una din
scrisori adresata lui Anton, mentiona: "Scumpe prieten, chiar la Pascal
si la La Bruyčre (...) gasesc în mai multe rânduri cuvântul prieten. La
Bruyčre spune: "Unui om important trebuie sa-i placa oamenii de spirit".
Pascal (...) spune ca: "Un prieten este ceva atât de avantajos chiar
pentru marii seniori (...)" Iar Renan spune ca "e bine sa fugi de
prieteniile deosebite", în schimb Emerson spune ca "trebuie sa-ti
schimbi treptat prietenii" (...).
În legatura cu piesa "Gelosul" scrisa de Anton
Bibescu si jucata la Teatrul ODEON din Paris în seara de 10 Octombrie
1904, precum si piesa "Week-end" , comedia în 3 acte, adaptata în limba
engleza, având ca autor pe Nöel Coward, adaptarea fiind jucata la
Teatrul Potiničre din Paris, Anton l-a consultat pe Proust, aceasta
chiar în perioada când mama lui Anton Bibescu a decedat, apoi fratele
sau Emanuel s-a sinucis. Anton disperat era si el pe cale sa se
sinucida. Disperarea lui Anton, l-a determinat sa scrie Marthei Bibescu
un strigat de disperare: "Am pierdut totul, Emanuel a murit ieri"(...)
Atât Anton Bibescu, cât si Fénelon treceau printr-un
moment dificil, totusi se întâlneau cu Proust si alti prieteni la Weber
sau Laure, în Paris. Proust, de tânar a avut o sanatate fragila, în
ultimul timp suferind de astm, totusi continua sa se întâlneasca cu
prietenii în Bois de Boulogne, apoi luau masa la pavilionul
d'Armenonville cu Anton si ceilalti prieteni. Când doctorul Proust,
tatal lui Marcel a decedat, toti prietenii l-au înconjurat si în special
Anton Bibescu si Mathieu de Noailles. În urma unei scrisori trimisa de
Anna de Noailles, Proust i-a raspuns: "Mie, care stiu cu ce profunzima
si violenta si cât de îndelungat se joaca drama, nu poate sa nu-mi fie
teama". Prima întâlnire dintre Martha Bibescu si Proust nu a fost
reusita. L-a cunoscut la Opera si l-a descris destul de macabru :"Cu
trupul pierdut într-o haina de blana vasta, parea ca venise cu propriul
sicriu". Totusi, mai târziu, fara prea mult entuziasm, poate chiar cu
repulsie, Martha a acceptat sa vorbeasca o "clipa" cu el.
Martha Bibescu locuia într-o cladire istorica si avea
o mare usurinta în a scrie, trecând de la o carte la alte. Povestea unei
prietenii, a cunoscut - prin genealogia familiei sale balcanice -
numerosi europeni eminenti, precum si regi. Ea a trait istoria, a
cultivat-o si, precum îi scria abatele Mugnier, "Muza austera asculta ca
si celelalte muze de seductia memoriei si a inimii". Martha Bibescu la
început a locuit într-un apartament mic din cartierul Saint-Honoré, unde
îsi invita prietenii la masa, dar mai veneau si incognito, cum a fost
regele Ferdinand al României. Printre prieteni veneau si editorul ei,
Grasset, abatele Mugnier, Claudel, Louis Jouvet, scriitori, diplomati.
Era o femeie înzestrata de natura cu o frumusete naturala,
surprinzatoare, rasfatata de viata, dar si mult încercata. Era o femeie
care stia si îi placea sa se impuna. Ambianta locuintei sale era
împodobita cu tablouri de valoare realizate de Boucher sau Carpeaux,
obiecte pretioase de ornament, salonul fiind ca o gradina din care din
superbe flacoane de cristal aparea o floare de câmp... Totul era
linistit si potrivit pentru primirea oamenilor politici si intelectuali.
Printre multi altii, apareau Philippe Berthelot, Paléologue, Joseph
Reinach, Proust, Mauriac, Barrčs si nu în cele din urma Anna de
Noailles. Familia Bibescu din ce în ce mai putin îsi permiteau aceste
receptii, în ciuda Fabricii de ciment de la Comarnic, care a adus
profituri apreciabile pâna la începutul celui de-al doilea Razboi
mondial. Când a izbucnit razboiul, în ciuda manifestarilor de ura fara
rezerva, Martha, ridicându-se deasupra formelor înguste de nationalism,
a vrut sa ramâna fidela indivizilor, indiferent de tabara în care se
aflau, fiind solicitata din toate partile. În anul 1914, aflându-se la
Paris, a primit vizita marchizului de Breteuil, trimis de ministrul
Afacerilor Externe Delcassé, care i-a propus sa-i vorbeasca urmatoarele:
"Poate veti reusi sa-l convingeti. Nu vrea sa înteleaga nimic si repeta
cu încapatînare: Tarile balcanice, ne trebuie, ori toate, ori nici una".
Alte doua românce aflate la Paris, au fost Elena
Sutzu si Anna Brâncoveanu, Contesa de Noailles. Elena Sutzu printesa
greco-româna, prietena cu Paul Morand, a fost prezentata lui Proust. Era
o printesa frumoasa si spirituala, cum de altfel o prezenta Morand. La
Bucuresti, singura femeie care putea rivaliza cu Elena Sutzu, era
printesa Bibescu. supranumita Minerva. Proust, a fost captivat de tânara
femeie, care de fapt apartinea prietenului sau.
Se spune ca la celebrul Hotel Ritz din Paris, atunci
când luminile se stingeau la orele 21,30, din cauza reglementarilor
razboiului, Proust disparea în mod misterios spre etajele unde se afla
apartamentul printesei Elena Sutzu... Printesa manifesta o atentie
deosebita fata de Proust, iar când începuse sa fie bolnav, ea îi purta
de grije, asezându-l în apropierea caminului. În acea perioada printesa
locuia pe strada Charles Floquet, într-o casa imensa, asemanatoare unei
fortarete. În perioada razboiului, Proust se ducea la întâlnirile din
saloanele printesei Sutzu, numai daca dorea sa întâlneasca anumite
persoane ce-i faceau placere. Printesa, devenita Doamna Paul Morand,
adaugase cercului de prieteni, dramaturgi si diplomati, Jean Giraudoux
fiind cel care o vizita cel mai des. Dat fiind relatiile acestui cuplu,
Sutzu-Morand, întregul Paris venea în saloanele lor, continuând sa vina
chiar si atunci când se instalasera la Palais Royal, primind oaspeti
pâna la începutul celui de-al doilea razboi mondial, apoi, devenind
partizani patimasi ai maresalului Pétain, au plecat în Elvetia, revenind
la Paris foarte rar.
ELENA VACARESCU, poeta si doamna de onoare a Reginei
Elisabeta (alias Carmen Sylva), sotia primului rege al României Carol I,
a fost îndepartata din România din dispozitia regelui, instalându-se la
Paris, aceasta pretinzând ca a fost sacrificata din ratiuni de stat. S-a
instalat confortabil în peisajul "literelor franceze", mai putin prin
calitatea operei sale, cât prin modul de a vorbi despre ea si de a sti
sa se impuna. Foarte cautata în lume, avea un salon în care se discuta
politica si literatura, îi placea luxul, însa razboiul a determinat-o sa
reduca din personalul casei; cu toate acestea nerenuntând la primirile
fastuoase, fiind înconjurata mai mult de femei decât de barbati. Anna de
Noailles o vizita zilnic pe Elena Vacarescu, cea care se zbatea pâna la
epuizare pentru România. La 18 Ianuarie 1919, la Versailles a avut loc
Conferinta de Pace. Anna de Noailles, cu toate suferinta care o avea, a
urmarit lucrarile din culise, iar imediat dupa armistitiu, ea a
persiflat pe cei care considerau victoria destul de frumoasa si
tratatele aflate în pregatire, suficient de favorabile Aliatilor.
Proust o întâlnise pe Anna de Noailles în salonul
Doamnei Arman, admirând-o si apreciind-o cu ocazia unui dineu oferit în
Blvd.Malesherbes 9, ce onora trei poeti si indirect atragea atentia
asupra lui Proust. În ziua de 25 Aprilie 1919, erau prezenti
personalitati de vaza, precum Charles Montestquieu, Anatole France si
bineînteles Contesa de Noailles. S-au recitat primele versuri ale Annei
de Noailles si numai dupa câteva zile, s-a declansat o pasiune fata de
poezia sa, care a jucat un rol în manifestarea treptata a geniului lui
Proust. Prietenia cu Anna de Noailles devenise ceva important pentru el.
Anna, deprinsese de la mama ei, printesa Brâncoveanu, arta de a tine un
salon special cu caracter literar. Printesa Brâncoveanu a avut doua
fiice - Anna si Elena, ambele foarte frumoase.
Anna, care avea "gustul gloriei", primea oamenii cei
mai neasteptati, dând de multe ori nastere la adevarate festinuri ale
spiritului. Printre ei se aflau, Jean Cocteau, F.Gregh, Léon Daudet,
M.Bulteau, M-me de Pierrebourg, sotii Barrčs, Printesa Edmond de
Polignac, Eduard VII, viitorul rege al Angliei, chiar si câtiva poeti
canadieni de expresie franceza admisi în acest cerc, precum Paul Morin
(1889-1963), s.a. Erau conversatii înflacarate, sclipitoare, mai cu
seama cele cu Jean Cocteau, erau partizani ai lui Dreyfus, amestecati cu
avangarda literara si artistica. Erau discutii înflacarate, polemici
verbale, idei învalmasite, dar Anna de Noailles recita versurile cu
ochii închisi, dând libertatea cuvintelor electrizante. Portretul Anei
de Noailles se afla în Expozitia de la Biblioteca Nationala, între
statuile lui Voltaire si Cicero, reprezentând scepticismul si elocventa,
cele doua caracteristici ale personalitatii sale. Paul Valéry
(1871-1945), poet francez, în dedicatia oferita Annei de Noailles, o
numeste "marea, scumpa, trista". Anna de Noailles s-a stins din viata în
anul 1933, în propria-i casa din Paris, Rue Scheffer.
(N.B.- Sarina Cassvan, scriitoare românca, foarte
buna prietena cu Anna de Noailles, a scris în perioada copilariei
subsemnatei (1926-1933) carti minunate cu povesti pentru copii, în
lb.franceza si româna, tiparite în editii de lux. A publicat foarte mult
si în limba franceza, traind la Paris mai bine de 30 ani, înainte de
razboi. Am cunoscut-o personal în anul 1972, cu ocazia unui interview;
avea vârsta de 80 ani si locuia într-un bloc din Piata Maria Rosetti,
apartament, "îmbibat pe toti peretii de biblioteci, cu continut de carti
valoroase, reviste si documente istorice si literare de valoare. Când
i-am spus ca i-am citit carti în copilarie, a fost profund impresionata
si chiar mi-a aratat câteva exemplare... Am fost impresionata de
prestanta ei de "regina", cu parul complet alb, purtat în coc,
întotdeauna îmbracata în "robe de chambre longue", bordate cu dantele, o
vorba calma si o dorinta nespusa de a povesti viata ei, de altfel destul
de tumultuoasa, plecam pentru interview care socoteam sa dureze 2-3 ore,
dar nu reuseam sa plec decât dupa 4-5 ore - ore care însa erau pretioase
si le conserv în memorie cu mult respect, admiratie si dragoste pentru
aceasta personalitate de origine româna, care din pacate a fost în
totalitate data uitarii, din pacate nefiind singura...în actuala
conjunctura a României. POST MORTEM NIHIL EST (Dupa moarte nu mai este
nimic) OARE? Printre alte scrieri Sarina Cassvan, a publicat în
revistele pariziene ale timpului situatia tragica a prostituatelor din
Paris. Îmi spunea : "A trebuit sa ma travestesc în prostituata ca sa pot
acceda la marturisirile sincere ale unor femei, care din pricina
mizeriei, au purces la practicarea, voluntara, dar de multe ori
obligatorie a "celei mai vechi meserii"... A fost ani de zile o prietena
intima a Annei de Noailles, participând la cenaclurile literare din
Paris. Printre altele, reamintesc din cele povestite de Sarina Cassvan,
faptul ca ea s-a ocupat foarte mult de lansarea în teatru a lui Serban
Cantacuzino, considerând ea - fara prea mare succes - care din 1989
locuieste la Paris, este în vârsta de 67 ani si oricum, face parte din a
26-a generatie a Cantacuzinilor. ................................................................................
Aceste câteva personaje ilustre, de origine româna care au trait la Paris în perioada anteblica, nu sunt decât cei despre care Vasile ALECSANDRI, a vrut sa ilustreze definirea notiunii de "român civilizat". În luna Martie a anului 1857, V.Alecsandri scria Consulului Frantei care se afla la Iasi: "Vom fi asa peste vreo douazeci de ani, când vom fi defanariotizati, derusificati si degermanizati". Bunicii si parintii lor începusera experienta modernitatii, copiii, care se patrunsesera prea mult de occidentalism, nu uitasera totusi ca românii erau înainte de toate "un popor liric", nascut sa ia întregul Univers drept martor al bunicilor, suferintelor, entuziasmului si disperarii lor. Încetul cu încetul, ei s-au retras în "sertarele de amintiri" de unde, într-o zi, Anna îi va scoate pe fratii Bibescu, pe Martha Bibescu si pe toti ceilalti, pastrându-i fiecaruia felul de a fi sau cum zicea Proust: "Cauta sa ramâi asa cum esti, reînsufletind mereu faptele si cuvintele tale cu o gândire creatoare, nelasând nici un loc conventiei, pentru ca ceea ce credem ca e un simplu fapt monden sau o simpla rautate, este de fapt MOARTEA SPIRITULUI". Despre Marcel Proust se spune ca este scriitorul francez cel mai mult tradus si difuzat în lume.
Venera DUMITRESCU-STAIA (foto) CANADA
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
MARI FAMILII DE ROMÂNI LA PARIS
