MARIA MÂNDREANU-OLTEAN

POETA COTIDIANULUI ÎMPLACABIL, FILTRAT PRIN RAZA DE LUNĂ

Melania Cuc

Speranţe sub ghilotină (Des espoirs sous la guillotine), autor Maria Mândreanu-Oltean, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca 2009,- este cel de-al 12.lea volum pe care autoarea, membru al Uniunii Scriitorilor din România, -îl aşează în raftul bibliotecilor şi cel al librăriilor. Volumul de poeme prezentat într-o grafică şi îngrijire editorială de duminică, în ediţie bilingvă, face încă un pas sigur pe drumul literar al Mariei Mândreanu-Oltean, o cale  aş zice eu "lactee" cu jerbe de lumini astrale, de bun augur, împodobindu-i opera. Da, se poate vorbi deja despre un autor şi operă literară, atunci când vine vorba despre fişa de autor care îi poartă semnătura. Pornind cu o carte de poezie pentru copii, Maria a trecut prin poezie la proză, pentru ca, prin volumul de faţă să revină la marea sa dragoste Poezia. Maria scrie în vers clar, şlefuit ca un cristal, ferindu-se din instinct de balastul cuvintelor. Caută lamura ideii prin întreg, folosind sintagme ce ating perfecţiunea prin imagini aproape vizuale, prin acel ,,cântec,, fără dimensiune, care face dintr-un om care scrie,Poet. Poemele din volumul Speranţe sub ghilotină sunt eşantioane de talent nativ care, ca o hârtie de turnesol,  vin să ne arate destinul  lumii în care ne zbrobim speranţele şi amintirile. Tumultul cotidian  este ridicat  eponenţial la virtuţi poetice clare, devine poem şi încântă prin canatabilitate urechea, prin autocuprindere inima , iar prin tehnica poetică care îi aparţine autoarei, cotidianul dur şi vicios  este reconvertit în Artă. Poemele Mariei sunt adevărate manifeste pentru Mai Binele Planetei. Sunt un strigăt în  târgul deşărtăciunilor în care banii, armele şi puterea fac jocurile. Autoarea se luptă cu propriile-i arme, cuvintele, cu mai marii lumii, dar şi cu insignifinatele detalii ale întregului planetar care, din răutate, prostie şi lăcomie ar putea duce la dezastrul total. „Cu o metaforă deschid universul” spune Maria în unul din poeme, şi eu cred că da , metafora este cheia care, pe lângă simţul de observaţie excelent al  detaliilor din lumea exterioară, face să trăiască poemele din cartea mai sus amintită, cu o intensitate teribilă. Autoarea pare să se autoflageleze în multe dintre sintagme, dă tribut de durere umană pentru a descoperi la urma urmei , leacul atot vindecător înaintea dezastrelor.

Maria este un poet care-şi trăieşte poezia, nu vine cu citate, nici cu surogate care ar  da ,,bine,, într-un context sau altul. „Acasă stau de vorbă, Cu bucuria, cu nefericirea...” iată o altă stare, la prima lectură atribuind-o poezieie strict feminine, uşor duioasă, fără frondă în faţa nedreptăţii, dar care, în contextul  întregului care este cartea, desăvârşeşte jocul de puzlle al imaginilor, ideilor  care fac  conexiunea dintre autorul şi turnul său de fildeş,-un gânditor , un alt detaliu din întregul care este, ar putea fi societatea cu bunele şi relele sale. Unoeri de-o duritate ce ţine de stilul poeţilor-bărbaţi, Maria  se revoltă, ţâşneşte prin cuvintele spuse pe şleau. Nu se fereşte să recunoască durerea, încercările , bucuria şi fericirea deplină când este cazul. „De  zece zile poezia m-a părăsit” este o altă mostră de etalare poetică a stării lăuntrice, nu de teamă pentru ceva ce  ar putea să îi fie luat, ci de îndârjire într-o viitoare aşteptare. Aşteptarea poetului! Una mai grea decât moartea. Poetul şi fila albă pe care literere cad ca păsările pline de alice în aripi.. Acesta este Maria Mândrean Oltean,-un poet modern am putea spune, dar pentru care se deschid  mult mai multe  drumuri literare. Maria scrie şi o proză fascinată, iar poezia, care este şi cred eu, va rămâne Regina  inimii sale de poet, poemul, simt că se va deveni ca o sabie scumpă de Toledo. Incisiv uneori, dar cu felxibilităţi ale limbajului poetic proaspte şi potrivite în întreg. „Mă aşteaptă poezia cu portiera deschisă”- este începutul unui alt poem , pentru care Maria îmbracă haina cea mai bună a poetului, oficiază într-un templu din cuvinte nu din vorbe care nu ar avea consitenţă. Tot ce scrie Maria are un sâmbure viabil în alcătuire, nimic forţat, nimic atins de vulgaritate,- doar şoapte lirice  alăturate ca într-o cununie a formei literare în ceea ce , pentru că nu aveam ale denumiri al îndemână, le spunem :poem, poezie. Trupul din carne, oase şi sânge, trupul biologic al femeii Maria Mânrean Olteanu, este metamorfozat poetic printr-o incandecenţă pe care o resimt numai creatorii.

Poemele curg prin şira spinării poetei, arborii se transformă în muşchii picioarelor... şi aşa mai departe,-biologicul este ridicat în vârful peniţei poemului, un poem care învinge timpul. Urbanul este un alt aliat al poetei în desăvârşirea textelor literare. Străzile, scările... Oraşul din poemele Mariei „miroase a poezie”. Adesea copleşită de marasmul care îi acaprează atenţia cu problemele zilnice, Maria  spune într-un vers de-a dreptul sfâşâietor prin durerea neputinţei de-a interveni fizic în anihilarea răului  din lume:,, Am ajuns să nu mai sperăm, Să lăsăm timpul, Să ne strivească, ca un tăvălug.,, Este doar o clipa de renunţare la bătălia pe care autoarea o dă mai întâi şi mai întâi cu sine însăşi, pentru că, apoi , ridică capul , priveşte cerul şi scrie: „Poezia este rodul iubirii dintre Două stele!” Am zis! Este ca un enunţ, ca o desătuşare şi semn de ridicare a omului la  pretenţiile Demiurgului. Versul care încheie placheta de faţă sună aşa: „Cu trupuri albite, Stau răstigniţi în aşteptare”. Este o imagine a bătrâneţii însingurate ca un Christ pe crucea golgotică. Este un  alt fel de abordare a poeziei la care Maria Mândreanu-Oltean apelează, şi care ne arată fragilitatea în care persistăm ca omeni, dar şi treierişul vremii prin trupurile noastre. Poate tocmai durerea din acest poem este un semn de renaştere prin poezie, prin artă, -adică prin Răstignirea noastră colectivă, apoi a fiecăruia dintre noi. Autoarea trage semnale de alarmă generală, o face cu patimă uneori, cu delicateţa alteori, dar de fiecare dată cu har indiscutabil.

Melania Cuc

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com