|
 Menuţ
Maximinian şi cartea
PE ARIPA CERULUI
Melania Cuc,
Agero
Jurnalistul Menuţ Maximinian este unul dintre cei mai prolifici
scriitori tineri, cu activităţi diverse şi care, aparent, nu au
afinităţi între ele. Cultura scrisă, etonografia şi folclorul,
activităţi de voluntariat în sfera dreptului omului şi realizator de
televiziune, Menuţ a reuşit ca într-un timp record să întrunească
sufragiile cititorilor, să câştige respectul şi simpatia publicului de
toate vârstele şi din toate categoriile sociale.
A păşit cu dreptul în lumea cărţilor, cu un volum care întrunea în
paginile sale o serie de interviuri interesante, inedite şi spumose ca
stropii de şampanie. Mai apoi, ne-a surprins frumos cu pagini dense de
monografie locală, cu referinţă directă la Diug, satul de care încă se
simte legat prin rădăcini şi bucuriile pe care i le rezervă acel colţ de
paradis terestru situat pe Valea Ilişuei.
O carte cu conotaţii
sociale clare dar care, scrisă cu talent, a devenit literatură bună, a
fost inspirată de copiii dintr-un orfelinat al României actuale.
Mai recent, în 2008, la Editura Karuna din Bistriţa, Menuţ Maximinian
îşi publică volumul Pe aripile cerului. De fapt, un jurnal de observaţii
fine şi expuneri de stări şi sentimente, el ,,fotografiază,, o lume pe
cale de dispariţie şi care, ca o fata morgana, se află la limita dintre
ficţiune şi realitate. Pornind de la lumea imaginară, care… încape
într-o coajă de nucă, cu aplecări clare spre arhaic şi cutumele unei
civilizaţii de tip rural, şi unde Menuţ face o figură de artist al
cuvântului,- filmul cărţii se derulează în secvenţe independente una de
alta, în fragmante de imagini şi acţiuni umane care, la prima citire, nu
par a avea legătură una cu alta. Lumea decupată de Maximinian Menuţ şi
prinsă ( romantic) de Aripa cerului, este o lume din ,,bucăţi,, care
aşezate sun lupă, ca într-un joc de puzzle ne arată dimensiunea unui
spaţiu populat cu eroi, eroi adevăraţi de literatură , care trăiesc în
noi şi lângă noi.
Inspirat din mediul care îl înconjoară, Menuţ foloseşte personaje
anonime, dar uşor de recunoscut în realitate,- pentru a ilustra stările
de tensiune teribilă, cum ar fi în Super Preş, pagini în care umorul
inundă amărăciunea şi autorul nu trece cu vederea teatrul ieftin dat de
cei atotputernici.
În ,,Graniţă şi pită ,, tristeţea autorului se resimte cu acuitate
teribilă, derizoriul şi infinitul spaţiului din care ţăranul îşi ia
lumea în cap, pleacă în lume după o ,,pită,, mai albă se confundă până
la lacrimă. Casele noi şi sfindătoare prin opulenţă, dar în care nu
locuieşte nimeni, sărbătorile de iarnă care trec fără a fi împodobite cu
veselia tinerilor,- tineri ce muncesc în străinătate,- toate aceste
detalii fac o adevărată pagină de istorie actuală, o frescă de
deznădejde în cronica localităţilor noastre rurale, de care Menuţ
Maximinian se simte legat cu nojiţele responsabilităţii sale de
intelectual care vede lumea prin propriile sale percepte.
Satul care se stinge! Aceasta este imaginea care transpare mereu , chiar
şi acolo unde autorul, voit sau nu, încearcă să salveze aperenţele,
descriind cu lux de amănunte pitoreşti locurile şi oamenii pe care îi
cunoaşte aşa cum se cunoaşte pe sine.
În ,,Pană de păun ,, autorul face interferenţă între o lume a zeilor din
Olimp şi lumea satului transilvan, locul unde Baba Ioana îşi începe
vraja odată cu răsăritul soarelui. Fantasticul şi realul, miticul
transpuns într-un topos fecund şi născător de legende, iată spaţiul prin
care Menuţ Maximinian se învârte ca un fecior la jocul de duminică. Mai
puţin sigur pe el mi s-a părut a fi în fragmentele în care defineşte cu
uneltele scrisului, spaţiul urban,- barurile de noapte, întâlnirile cu
scritorii care-s hotărâţi să facă o carieră indiferent de preţul plătit.
Pilduitoare în substrat dar efervescente şi plăcut a fi lecturate,
povestirile din volumul ,,Pe aripa cerului,, sunt mostre de talent nativ
ale unui jurnalist care vede totul, notează ce-i place şi mai ales ce
nu-i place în ceea ce-l înconjoară, apoi, retras în liniştea unei
dupăamiezi de duminică , îşi construieşte cartea ca pe o oglindă în care
aripa cerului se vede răsturnată.
Menuţ Maximinian construieşte o lume din lumini şi umbre, o lume în care
, dacă am fi un pic mai atenţi cu noi înşine, am putea observa că facem
cu toţii parte din peisasjul pe care ni-l înfăţişează cu dragoste dar
mai ales cu amărăciunea copilului care realizează nebunia adulţilor şi
conştinetizează că, el singur nu are putere să schimbe lumea în bine.
Una
peste alta, cartea este încă o cărămidă solidă în construcţia literară
pe care Menuţ Maximinian o realizează din mers cu harnicie, talent şi
bucuria creaţiei.
Melania Cuc,
Agero
|
Comentarii de la cititori |
|
[
Impressum ]
