Mihai Eminescu în conştiinţa intelectualităţii româneşti

Octavian Căpăţină

“În fiecare om Universul se opinteşte. Omul e o-ntrebare?  Fiecare om e o-ntrebare pusă din nou spiritului Universului”. „Pe Eminescu nu-l cunosc în întregime nici specialiştii, acesta e adevărul. Şi lucrul e limpede de arătat: din cele câteva mii de file ale manuscriselor eminesciene,  zeci şi zeci de file sunt scrise în germană. După ştirea noastră, nimeni nu le-a descifrat şi folosit încă.” (Constantin Noica).

Un caracter, un mare gânditor, un mare scriitor, un geniu - este prezentat adeseori, minimalist, reducţionist ca: poetul naţional. Un mare gânditor economic, prin excepţionalul fapt că el a privit şi a înţeles intregul şi relaţiile dintre părţi, aşa cum fac mari economişti azi, la o distanţă de 135 de ani, prin contribuţii a zeci şi zeci de economişti celebri.

Iată esenţa economiei naţionale, scurt, direct fără înflorituri: „libertatea muncii productive este motorul societăţii, sâmburele care-i dă consistenţă este capitalul ”. Şi concluzia unei demonstraţii infailibile în articolul „Paralele economice” (din Timpul, 13 dec 1877) care pune problema crucială a productivităţii muncii naţionale: „Neapărat că nu trebuie să rămânem popor agricol, ci trebuie să devenim şi noi naţie industrială ...”

Un gânditor excepţional, actual în mileniul trei, observa cu multă acuitate: „ E evident că averea nu se poate câştiga decât sau prin muncă directă, deci prin întrebuinţare de forţă musculară sau nervoasă sau prin fructificarea muncii capitalizate, prin capital. Când vedem milionarii roşii: Stolojan, Carada, etc, făcând avere fără muncă şi fără capital, nu mai e îndoială că ceea ce ei au, a pierdut cineva şi a pierdut-o fără compensaţie. Tertium non datur. Nu esistă alt izvor de avuţie decât sau munca fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul, fie legal, fie ilegal.”

Dar aşa cum observa filosoful Constantin Noica: „Sărbătoarea eminesciană n-a cuprins toată obştea culturală românească, pentru că sunt înca puţini cei ce ştiu de ea”. Astăzi după 50 de ani de întuneric bolşevic, statura morală a lui Eminescu  e la fel de roditoare, precum a fost şi este opera sa filosofică, economică, politică, istorică sau poetică.

Pe el nu l-a cumpărat nimenea, de aceea a şi fost în conflict cu unii din contemporani săi. Mulţi nu l-au înţeles. Mulţi nu-l înţeleg. Mulţi îl urăsc, pentru că privindu-se în Eminescu, se văd cum sunt de fapt - hâzi. Nu-l putea cumpăra nimenea pentru că era prea mare!

Directorul Tipografiei Naţionale din Iaşi îi cere să scrie, în „Curierul de Iaşi”, câteva rânduri în apărarea unui prieten, primarul Iaşilor, atacat în altă publicaţie. Toţi redactorii din lume fac astfel de favoruri, dar nu Eminescu !

Când a fost vorba să-i se confere o distincţie regală, Eminescu s-a opus cu energie: „Rege el însuşi al cugetarii omeneşti, care alt Rege ar fi putut să-l distingă?” - se întreba Titu Maiorescu. Intransigentul P.Carp  s-a supărat pe “deştepţii” de la „Timpul” pentru că Eminescu în Scrisoarea a III-a a vizat, deopotrivă odraslele bancherilor liberali şi ale latifundiarilor conservatori, ce îşi pierdeau timpul, averea, şi-şi istoveaua tinereţele prin lupanarele Parisului.

Atotputernicul ministru conservator, Alexandru Lahovari îl acuza pe Eminescu, în timpul războiului de independenţă, că s-a dat cu liberalii: “Domnule Lahovari, îi răspunde, în prima faza, Eminescu, razboiul este o problemă gravă, naţională, care trebuie privit deasupra luptelor de partid”.  Slavici îşi aduce aminte: „Eminescu nu era cruţător nici faţă de membri partidului când se nimerea ca ei să cadă în vreun păcat, ba era în stare să laude faptele bune şi dacă ele erau săvârşite de adversari politici ”. Eminescu nu putea sa facă compromisuri aşa cum obseva lapidar şi Tudor Arghezi : „A fost un om, un om întreg. Într-altfel, nici nu putea să fie ce a fost şi ce este”.

Eminescu e criticat ignobil, indirect, prin intermediari de mâna a doua, pentru faptul că a condamnat camăta. Orchestratorii denigrării lui uită, în schimb, esenţialul - la nord de Maramureş şi de Ţara de sus, coreligionarii lor, din epoca, erau supuşi pogromurilor, iar Moldova şi blajini moldoveni au fost pentru aceia, atunci, nu un tarâm al făgăduinţei, ci mult mai mult - un tărâm în care s-au salvat.

Cum l-au văzut contemporanii?

Iata cum il descrie Caragiale la prima lor intalnire: "Era o frumuseţe! O figura clasică, încadrată de nişte plete mari negre; O frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic.A vea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor dureri viitoare."

Anghel Demetriescu îl descrie: “Capul lui de Apollo era împodobit de un păr bogat şi strălucitor, fruntea înaltă şi puţin recurbată înapoi, trăsăturile faciale armonice şi cu o expresie virilă ...  ”

Nicu Gane exclamă: “Ce frunte ... încărcată de gânduri ! Ce privire măreaţă şi visătoare, izvorîtă din cea mai nobilă inomă omenească. Ai fi zis că plutea într-o atmosferă suprapământească! ”

Al. Vlahuţă credea "Oameni ca Eminescu răsar la depărtări de veacuri în existenţa unui popor"

Ioan Slavici îşi rememora : "Era o mulţumire sufletească nu numai pentru el, şi pentru aceia, cu care stătea de vorbă azi unul, mâine altul, căci el avea inima deschisă, era luminos, sugestiv şi plin de vervă, învât te simteai mai bine, mai deştept şi mai vrednicdupă ce ai stat timp de ceasuri sub înrâurirea lui"

Iacob Negruzzi îl recunoaşte fără să-l fi văzut vreodată: “Deodată se deschide uşa şi văd intrând un tânăr slab, palid, cu ochii vii şi visători totodată, cu părul negru, lung, ... cu un zâmbet blând şi melancolic, cu fruntea înaltă şi inteligentă .... Cum l-am văzut am avut convingerea că acesta este Eminescu”.

V. Alecsandri în poezia Unor critici scrie:

“E unul care cântă mai dulce decât mine

Cu atât mai bine ţării şi lui ci atât mai bine!

Apuce înainte s-ajungă cât mai sus,

La răsăritu-i falnic se-nchină al meu apus.”

Şi alte păreri, peste decenii şi veac: Nicolae Iorga îl considera: „expresia integrală a sufletului românesc”. Noica îl socotea argumentat: "omul deplin al culturii româneşti". Iată-l pe Cioran în „Schimbarea la faţă a României”: „Afară de Eminescu, totul este aproximativ în cultura românească. Nici unul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat cu toţii o excepţie inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care şi un Buddha ar putea fi gelos? Fără Eminescu, am fi ştiut că nu putem fi decât esenţial mediocri... ”. Liviu Rebreanu vedea: „Colaborarea dintre românul cel mai modest şi poetul cel mai mare a fixat linia generală a originalităţii literare româneşti”. Mircea Vulcănescu  crede că: „Nu vom vorbi niciodată îndeajuns asupra fenomenului care a fost pentru întreaga cultură românească marele Mihai Eminescu”.

                                                                                                       .                                                                                                              

Octavian Căpăţină

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com