Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Mihail Kogălniceanu, arhitectul re-Unirii Principatelor Valahe în strămoşeasca lor Dacie antică

Ttabel cronologic

Prof. dr. Ion PACHIA-TATOMIRESCU

1817, 6 septembrie. Se naşte la Iaşi Mihail Kogălniceanu, primul din cei zece copii ai vornicului valah Ilie Kogălniceanu (1787 – 1856) şi ai Catincăi Stavila (1802 – 1831), o dacoromâncă din Cetatea Albă, cetate unde îşi relevă înrudiri „peste veacuri“ şi printre bogatele familii de negustori genovezi (cf. KO, 269 / KTai, 412); data naşterii lui Mihail Kogălniceanu – de 6 septembrie 1817 – se atestă şi de Ceaslovul naşterilor şi morţilor familiei Kogălniceanu (cf. KO, 268). Tot în cunoscuta-i autobiografie „îndiscursată“ la Academia Română (în 1 aprilie 1891), Mihail Kogălniceanu mai certifică: «naşul meu, (...) acela care m-a luminat cu sfântul botez, întrebuinţez stilul bătrânessc, a fost Domniţa Marghioala Calimach, soţia logofătului Grigorie Sturza, tatăl repausatului Mihail Sturza, fostul domn al Moldovei.» (KO, 269).

1825 – 1834. După ce îşi pune la punct problemele scris-cititului în româneşte, sub ochiul atent al călugărului, al cărturarului iluminist, Gherman Vida, originar din Maramureş, Mihail Kogălniceanu este încredinţat întru mai aleasă şcolire, Institutului Francez din Iaşi, dirijat de Victor Cuénim, apoi Institutului Francez de la Miroslava-Iaşi, unde îşi însuşeşte alese lecţii de la profesorii Lincourt, Chefneux şi Bagard.

1834, august. Mihail Kogălniceanu, alături de cei doi fii ai domnitorului Moldovei – Dimitrie Sturza şi Grigore Sturza –, este trimis la învăţătură în Lorena-Franţa, la Lunéville. Adolescenţii sunt încredinţaţi abatelui Lhommé – ce, în tinereţe, «din cauza marei revoluţiuni franceze, ca mulţi alţi emigraţi francezi, se refugiase în Principatele Române; abatele Lhommé, retras în Iaşi, a fost dirijat educaţiunea şi instrucţiunea tânărului Mihail Sturza; şi acesta, ajuns domn, nu putea să încredinţeze creşterea şi îngrijirea copiilor săi şi a mea decât aceluia care făcuse din el cel mai învăţat boier de pe timpurile lui»; tinerii – Mihail Kogălniceanu şi cei doi fii de domnitor moldav, Dimitrie Sturza şi Grigore Sturza – îl mai prind «pe abatele Lhommé, deşi octogenar, încă în plină vigoare şi profesor de retorică, de limba şi literatura latină, la Colegiul din Lunéville, colegiu comunal care se bucura de o mare reputaţiune prin capacitatea profesorilor şi care a produs mai mulţi bărbaţi însemnaţi Franţei.» (KO, 270); din păcate, «după un an, politica se amestecă şi în afacerea colegianţilor români din Lunéville» (ibid.). 

1835. Consulii ruşi reclamă ţarului Nicolae I faptul că boierii / domnitorii din Principatele Valahe îşi trimit feciorii la studii în Franţa, nu în Rusia, la Moscova. Puterea ţarului se exercită şi la „nivelul şcolirii odraslelor elitei valahe“, impunând tinerilor să plece de la studiile franceze din Lunéville, la studiile „germane“, „mai puţin revoluţionare“, din Berlin: «Consulii ruşi, pe atuncea prea puternici în Bucureşti şi în Iaşi, făcură domnului Mihail Sturza respectuoase observaţii pentru trimiterea în Franţa a fiilor săi şi a altor câţiva fii de boieri, căci afară de mine mai erau trimeşi şi doi fii ai logofătului Lupu Balş şi un altul, Nicu Cassu. Educaţiunea franceză se părea marelui nostru protector, împăratul Nicolaie I, prea revoluţionară; furăm dar luaţi din Lunéville şi conduşi la Berlin, la sfârşitul anului 1835.» (ibid.). În capitala Prusiei, tinerii valahi sunt găzduiţi «în casa pastorului Souchon, parohul bisericii coloniei franceze, refugiată în Berlin după revocaţiunea edictului de la Nantes, mulţămită protecţiunii luminate a marelui Elector de Brandenburg» (KO, 271).

1836. La intervenţia lui Alexandru Sturza, «coleg al lui Capodistria – cu care lucrase mult la Petersburg pentru emanciparea Eladei –, rudă a lui Mihail Sturza», tinerii sunt «încredinţaţi pastorului Ionas», «discipolul favorit al marelui teolog Schleiermacher»; «pastorul Ionas era un bărbat distins; el avea deja un nume bine văzut şi era încuscrit cu familia lui Huffeland, autorul Macrobioticei sau arta de a trăi mult, şi cu familia comitelui Schwerin, urmaş al marelui Feldmareşal al lui Frederic cel Mare; în casa sa se aduna societatea cea mai aleasă – şi din nobleţă, şi din burghezime –, care de pe atuncea luase un loc însemnat în Germania, puindu-se în fruntea ideilor naţionale şi a reformelor sociale, care se răspândiseră în toată Germania; steagul lor era, înainte de toate, Unirea Patriei Germane.» (KO, 272).

Încă din această perioadă berlineză, lui Mihail Kogălniceanu îi încolţeşte ideea re-Unirii Patriei Române între hotarele Daciei, idee evoluând / dezvoltându-se după modelul „steagulului Unirii Patriei Germane“ (supra) din casa pastorului Ionas. Într-o astfel de aleasă societate, pare-se, către sfârşitul anului 1836, M. Kogălniceanu îl cunoaşte şi pe Alexandru Humboldt (1769 – 1859), «spirit eminamente cercetător», ce îi arată «o deosebită dorinţă de a cunoaşte» limba şi literatura română; „răspunsul deplin“ se constituie în debutul lui Mihail Kogălniceanu (infra) din «Magazin...».

1837. Într-adevăr, Mihail Kogălniceanu debutează, în ianuarie 1837, în «Lehmann's Magazin für die Literatur des Auslandes», desigur, în limba germană, cu eseul Romänische oder wallachische Sprache und Literatur (Limba şi literatura română sau valahă). După ce audiază o serie de cursuri umaniste, din octombrie 1837, Mihail Kogălniceanu devine student al Facultăţii de Istorie şi de Drept, de la Universitatea din Berlin (1837 – 1838).

«Intrat apoi student la universitate – mărturiseşte Kogălniceanu în 1891 –, am avut de mari dascăli pe Gans, profesorul de dreptul natural, care era de o elocvenţă atât de mare, de un liberalism în idei atât de larg, încât din toate părţile Germaniei şi chiar din alte ţări, alergau cu miile studenţii ca să-i asculte vorbirea şi elocvenţa sa dulce ca o melodie (...); am avut de dascăli pe Leopold de Ranke (1795 – 1886), marele istoric (...); am avut fericirea de a avea de dascăl pe marele Savigny, celebrul profesor de drept roman, celebru ministru de justiţie şi unul din fiii cei mai distinşi ai coloniei franceze din Berlin» (KO, 272).

Tot în anul debutului, în afară de Romänische oder wallachische Sprache und Literatur (Limba şi literatura română sau valahă), Mihail Kogălniceanu mai tipăreşte două lucrări ştiinţifice (destinate în primul rând elitei francofone / germanofone din Iaşi): Esquisse sur l'histoire, les moeurs et la langue de Cigains, connus en France sous le nom de Bohémiens (Schiţă asupra istoriei, obiceiurilor şi limbii ţiganilor), Berlin, 1837 (cu versiunea germană, tipărită la Stuttgart, în 1840: Skizze einer Geschichte der Zigeuner, ihrer Sitten und ihrer Sprache. După cum îşi aminteşte M. Kogălniceanu în 1891, şi această lucrare s-a ivit ca răspuns la o întrebare «despre soarta şi caracteristica ţiganilor noştri», pe care i-a pus-o tot Al. Humboldt, la o reuniune „din saloanele“ vestitului profesor de drept roman, de Savigny: «tot pentru Humboldt am publicat apoi o broşură în limba franceză, Esquisse sur l'histoire, les moeurs et la langue de Cigains – / ... / –, în prefaţa căreia chemam luarea aminte a filantropilor asupra acestui nenorocit popor, sclav în ţara mea, în sânul Europei civilizate, şi tractat ca lucru prin însăşi legile ţării noastre» – KO, 273); Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens (Istoria Valahiei / Ţării-Româneşti, Moldovei şi a Valahilor de peste Dunăre), tomul I, Berlin, 1837 (cu o nouă ediţie berlineză în 1854).

1838, 20 februarie. Mihail Kogălniceanu părăseşte Berlinul şi în martie 1838 ajunge în Iaşi, unde este numit în înalta funcţie de „aghiotant domnesc“.

Începe o bogată activitate jurnalistică, având strategice obiective politice; preia suplimentul literar al revistei «Albina» de la Gh. Asachi, Alăuta Românească (1 iunie – 1 septembrie 1838), supliment interzis de cenzură după numai cinci numere; tot în 1838, publică a sa «primă proză, Filosofia vistului» (SR, 286).

1839. M. Kogălniceanu «îşi cumpără o tipografie» (SR, 286).

1840. Mihail Kogălniceanu scrie articolul-program al revistei «Dacia Literară» la 30 ianuarie 1840; este redactor al următoarelor publicaţii pe care le scoate în Iaşi: Dacia Literară (tomul I, ianuarie – iunie), Foaie sătească a Prinţipatului Moldaviei (aprilie 1840 – decembrie 1845), cu suplimentele: Foaie pentru agricultură, industrie şi negoţ (1840), Adaos la „Foaia sătească“ (1840 – 1845) etc.

Din 7 martie 1840 şi până în iulie 1845, Mihail Kogălniceanu este şi patronul unic al firmei Cantora Foiei Săteşti / Cantora Daciei Literare – editură şi tipografie.

Tot în anul 1840, i se tipăreşte la Stuttgart: Skizze einer Geschichte der Zigeuner, ihrer Sitten und ihrer Sprache (Schiţă asupra istoriei, obiceiurilor şi limbii ţiganilor – în franceză, lucrarea îi apăruse într-o tipografie berlineză, încă din anul 1837 – supra). 

1841. Mihail Kogălniceanu tipăreşte la Iaşi Arhiva Românească – primul volum –, revistă care îşi propune să editeze documente / studii de istorie (al doilea volum al revistei apare în 1845 – cf. ZuK, 105). Iese de sub tipar broşura cuprinzând interesanta povestire, Ilusii pierdute. Un întâi amor, de Mihail Kogălniceanu (Iaşi, Cantora Foiei Săteşti, 1841). 

1842, 1 ianuarie. Tipăreşte la Iaşi Calendar pentru poporul românesc (I – V; calendarul este redactat / tipărit şi în anii 1843, 1844, 1845 şi 1846); după „calendaristica parte“ publică – bazându-se pe colaborarea lui Vasile Alecsandri şi a lui C. Negruzzi – şi „partea literară“, sub titlul Almanah de învăţătură şi petrecere.

1843, 24 noiembrie. Îşi rosteşte prima lecţie ca profesor de istorie în Iaşi: Cuvânt pentru deschiderea cursului de istoria naţională în Academia Mihăileană.

Cele 14 pagini ale „lecţiei“ au fost tipărite imediat la Iaşi; o „secundă ediţie“ se înregistrează – graţie lui Gh. Bariţ – în martie 1844, în Braşov; se bucură şi de „a treia ediţie“, în Propăşirea, din septembrie – 1 octombrie 1844.   

1844. Sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, la 2 ianuarie 1844, apare la Iaşi revista Propăşirea. Foaie pentru interesurile materiale şi intelectuale.

Cenzura vremii operează şi „îndrăzneţul“ titlu al revistei devine Foaie ştiinţifică şi literară (astfel făcându-şi apariţia din 9 ianuarie şi până la numărul 42, din 29 octombrie 1844, când este „suspendată“ din ordinul domnitorului Mihail Sturdza). Tot în 1844, mai editează Foaie de învăţături folositoare, supliment al Foii săteşti a Prinţipatului Moldaviei (aprilie 1840 – decembrie 1845, supra). Din 12 iulie 1844, datează şi fragmentul de roman Pustnicul – „roman adevărat“ –, atribuit de Paul Cornea lui M. Kogălniceanu (cf. KScr, 73 – 80), publicat în Propăşirea, nr. 29, din 30 iulie 1844. Din ordinul domnitorului Sturza, Mihail Kogălniceanu cunoaşte o scurtă «detenţie la Râşca», o dură experienţă de viaţă care îi încolţeşte gândul „desţărării“ (cf. SR, 286).

1845. Mihail Kogălniceanu publică volumul al II-lea din colecţia Letopisiţile Ţării Moldovei; mai publică la Iaşi Fragments tirés des chroniques moldaves et valaques pour servir ŕ l'histoire de Pierre-le-Grand, Charles XII, Stanislav Leszczynski, Démčtre Cantemir et Constantin Brancovan / Fragmente extrase din cronicile moldoveneşti sau valahe pentru a servi la istoria lui Petru cel Mare, Carol al XII-lea, Stanislav Leszczynski, Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu. În 1845, mai editează Adaos extraordinar la „Foaia sătească“, adică suplimentul Foii săteşti a Prinţipatului Moldaviei (aprilie 1840 – decembrie 1845, supra).

1846. Scoate de sub tipar volumul al III-lea din colecţia Letopisiţile Ţării Moldovei.

Din septembrie 1846, îl aflăm pe Mihail Kogălniceanu, „expatriatul din motive politice la Paris“, plecând „într-o călătorie de documentare şi agrement în Spania“ (KTai, p. XLV), până în primăvara anului 1847; rod al acestei călătorii este jurnalul – în română şi în franceză – Notes sur l'Espagne.

1848, martie. Mihail Kogălniceanu participă „în mod conspirativ“ la Revoluţia paşoptistă din Moldova; considerat „instigator principal“, în ciuda faptului că Ocârmuirea Moldovei oferă o recompensă de 700 de galbeni celui ce îl va prinde / aduce în faţa autorităţilor, Mihail Kogălniceanu scapă – tot pe teren valah – peste graniţa dintre Imperiul Otoman şi Imperiul Habsburgic, ajungând la Cernăuţi (unde îl aflăm la 12 august).

Publică scrieri pline de spirit revoluţionar-paşoptist: Protestaţie (Iaşi, 22 iulie 1848), Dorinţele Partidei Naţionale (Cernăuţi, 1848), Noul Acatist a(l) marelui Voevod Mihail Grigoriu (pamflet antisturdzesc, Cernăuţi, 1848) şi Proiect de Constituţie pentru Moldova (Cernăuţi, 1848).

1849. M. Kogălniceanu publică Les Ruthéniens, în «Revues de l'Orient», Paris, V, 1849, pp. 273 – 280: Gallicie. 

1850, 9 I – 23 III. Fragmentul de roman Tainele inimei de Mihail Kogălniceanu este publicat în revista ieşeană, Gazeta de Moldavia, nr. 1 – 5, 13, 16, 18, 20; «nesemnat de autor» este şi acest „roman neterminat“ (KScr, 170).

1852, 10 noiembrie. Mihail Kogălniceanu se căsătoreşte cu Ecaterina (Catinca) Jora, stăpâna moşiei Zahorna-Vailuţa. Tot în acest an, Mihail Kogălniceanu scoate de sub tipar volumul I din colecţia Letopisiţile Ţării Moldovei.

1853. Publică la Iaşi Ochire istorică asupra sclăviei – „introducere“ la romanul «Coliba lui Moşu Toma» de Harriet Beecher-Stowe (tradus de T. Codrescu).

1854. Mihail Kogălniceanu pune în funcţiune fabrica sa de postav, de lângă Mânăstirea Neamţ (la confluenţa râuleţelor Ozana şi Nemţişor); întreprinderea lui M. Kogălniceanu dă faliment în 1869.

1855, 1 octombrie. Fondează la Iaşi ziarul prounionist, Steaua Dunării („Steaoa Dunării“) – jurnal politic, literar şi comercial – purtând menţiunea «sub redacţia lui Mihail Kogălniceanu» până la nr. 23 / 3 martie 1856; revista a apărut până în 1860; de remarcat şi „o ediţie intermitentă de Bruxelles“, L'Etoile du Danube.

1857, 23 IX – 21 XII. M. Kogălniceanu este deputat activ în Adunarea / Divanul Ad-hoc din Moldova; militează pentru „desfiinţarea boierescului“, pentru re-Unirea Moldovei cu Muntenia, pentru democratizarea acestor Principate Valahe. Tot în anul 1857, la Londra, i se tipăreşte Documents pour servir ŕ l'histoire de l'application de l'article 24 du traité de Paris en Moldavie.

1859, 5 ianuarie. Mihail Kogălniceanu ia cuvântul în Adunarea Electivă a Moldovei, susţinând în faţa noului domn, Alexandru Ioan Cuza, un interesant program democratic.

1860. Înfiinţează Universitatea din Iaşi.

Între 30 aprilie 1860 şi 17 ianuarie 1861, M. Kogălniceanu este „preşedinte de consiliu“ şi „ministru de interne“ în „primul minister guvernamental al Principatelor Unite“ (din 22 ianuarie 1862, Principatele Unite poartă numele de România).

1861. G. Călinescu ne încredinţează că Mihail Kogălniceanu «făcea exploatare agricolă; în 1861 declara că avea două moşii proprii...» (CILR, 180); este vorba despre moşiile Mârzeşti şi Horlaţi, cărora li se adaugă şi moşia de la Râpile – jud. Fălciu; aceste moşii îl îndreptăţesc să afirme: «eu sunt boieriu, şi eu sunt vornic mare, şi tătă-meu asemine vornic mare» (ibid.); la Râpi, în 15 august 1861, îşi face şi testamentul (bineînţeles, „prematur“ – după cum zice Călinescu – «poate din sentimentul de a avea viaţa primejduită» – ibid.).

1862, 25 mai – 1 iunie. În Adunarea Generală a României, M. Kogălniceanu pledează pentru o soartă mai bună a ţăranilor valahi, discursul relevându-se în broşura Îmbunătăţirea sortei ţăranilor (Bucureşti, 1862). 

1863, 11 octombrie. Ca prim-ministru, Mihail Kogălniceanu formează Guvernul României (care durează până în 26 ianuarie 1865).

1864, mai – august. Mihail Kogălniceanu acordă sprijin lui Alexandru Ioan Cuza spre a realiza: «lovitura de stat din 2 mai, plebiscitul pentru adoptarea noii legi electorale cu populară reprezentanţă» – la 14 mai – şi «votarea legii agrare» (KTai, p. XLVII) – la 14 august. 

1868. M. Kogălniceanu este ales membru al Academiei Române.

1869 – 1870. M. Kogălniceanu este „ministru de Interne“ în Guvernul Dimitrie Ghica; în 1869, se descoperă «un atentat împotrivă-i» (CILR, 180).

1870. M. Kogălniceanu cumpără – în anul 1870, de la Aleco Scarlat Rosetti – moşia Şopârleni, din judeţul Fălciu, plasa Podoleni. Între anii 1870 şi 1880, devine stăpân peste trei moşii din Dobrogea: o moşie de 1.800 de hectare la Murfatlar, o moşie de 1.100 de hectare la Tatlageac şi o moşie de 900 de hectare la Cecige şi Hanlik.

1871, 15 decembrie. Ca deputat de Fălciu, în opoziţie, M. Kogălniceanu rosteşte în Adunarea Deputaţilor celebrul Discurs în „chestiunea Strousberg“, acuzând pe regele Carol I de afaceri ne-cinstite în dirijarea capitalului străin cu prilejul construirii căilor ferate naţionale.   

1872 – 1874. Mihail Kogălniceanu dă luminii tiparului „ediţia a doua, amplificată“ de la Letopisiţile Ţării Moldovei, dar cu titlul Cronicile României, I – III, Bucureşti, 1872 – 1874.

1875. Mihail Kogălniceanu publică Rapt de la Bukovine, d'aprčs les documents authentiques, Paris, 1875 (Politique allemande en Orient).

1876 – 1878. Este ministru de Externe.

1877. Mihail Kogălniceanu rosteşte, la 9 mai 1877, în Camera Deputaţilor, în calitatea de ministru de externe, Discursul prin care se declară Independenţa Absolută a României; totodată, anunţă intrarea României în Războiul de Independenţă faţă de Imperiul Otoman.

1879 – 1880. M. Kogălniceanu este „ministru de Interne“.

1880, 25 ianuarie. M. Kogălniceanu rosteşte în Parlamentul României un Discurs împotriva „Legii tocmelilor agricole“; în aprilie este numit ministru plenipotenţiar al României la Paris (această perioadă pariziană este cunoscută şi sub sintagma / metafora: „exilul aurit“ datorat liberalilor).

1881, 30 noiembrie. Preşedintele Franţei – Jules Grévy – trimite regelui României o scrisoare în care îşi arată şi satisfacţia pentru „modul special“ al îndeplinirii misiunii de către Mihail Kogălniceanu, ministrul plenipotenţiar al Bucureştiului la Paris.

 Fotocopia scrisorii lui Jules Grévy, preşedintele Franţei,

către regele României, Carol I, datând din 30 noiembrie 1881.

1883, 26 – 27 ianuarie. Kogălniceanu rosteşte în Camera Deputaţilor discursul Programa de la Mazar Paşa (prin care demască „samavolniciile Partidului Liberal“).

1885. M. Kogălniceanu este – în 1885 – şi stăpânul moşiei Ghidişeni – jud. Fălciu, plasa Podoleni. Tipăreşte lucrarea: Les ports-francs de Galatz et Brăila. Raport de M. Kogalniceanu, député du I-er college de Brăila et plusieurs fois député de Galatz, traduit par M. Frédéric Damé, Bucureşti, 1885. Tot în acest an, Mihail Kogălniceanu semnează – cu pseudonimul M. C. Arbore (M = Mihail, C = Kogălniceanu, Arbore fiind – după cum a declarat autorul – numele „străbunului său“) – o culegere de antidinastice articole, Ce este un rege constituţional. Studii extrase din „Alegătorul Liber“, organul coaliţiunii de la Mazar Paşa.

1886. Este vicepreşedinte al Academiei Române.

La 8 decembrie 1886, se mistuie în flăcări Conacul Kogălniceanu de pe moşia de la Râpile – jud. Fălciu (arzând totodată foarte multe documente, îndeosebi corespondenţa politică din „depozitul“ de aici).

M. Kogălniceanu publică Interpelaţiunea privitoare la expulzarea românilor de peste Carpaţi adresată guvernului (Bucureşti, 1886).

1887 – 1890. M. Kogălniceanu este preşedintele Academiei Române (cf. SR, 286 / DLRO, 480).

1887, 9 – 10 decembrie. M. Kogălniceanu este nevoit să-şi scoată la licitaţie, în Köln-Germania, colecţia-i de 188 de tablouri (semnate de Bellini, Boucher, Breughel, Fragonard, Poussin, Rubens, Tiepolo, Tintoretto, Tizian, Van Dyck, Veronese ş. a. – cf. CILR, 180).

1888, 2 martie. M. Kogălniceanu (susţinând propunerea lui Iacob Negruzzi prezentată Camerei Deputaţilor) lansează la 2 martie 1888, în Parlamentul României, apelul de a se vota un ajutor viager poetului M. Eminescu; Camera Deputaţilor votează ajutorul lunar de 250 lei; la 23 noiembrie 1888, proiectul de lege ajunge în Senat. Dar decretul pentru acordarea unui ajutor viager poetului Mihai Eminescu, de 250 de lei lunar, este semnat abia la 12 februarie 1889 (cf. DLRO, 318 / EmPo, p. LXII).

1891, 1 aprilie. Mihail Kogălniceanu rosteşte celebrul Discurs de la serbarea a 25 de ani de la fundarea Academiei Române, discurs în patru părţi: (I) autobiografica, (II) dezrobirea ţiganilor, (III) ştergerea privilegiilor boiereşti şi (IV) emanciparea ţăranilor. La 20 iunie 1891, Mihail Kogălniceanu moare la Paris, pe masa de operaţie – o intervenţie chirurgicală renală. Este înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iaşi. 

1893.  Actes et documents extraits de la correspondance diplomatique de Michel Kogalniceano, relatifs ŕ la guerre de l'indépendance roumaine, 1877 – 1878, publiés par Basile M. Kogalniceano, Bucarest, 1893 (cf. ZuK, 104).

1924. Mihail Kogălniceanu, Scrieri alese, Bucureşti, Editura Cultura Naţională, 1924.

1930. Mihail Kogălniceanu, Opere (ediţie de N. Cartojan în colecţia Clasici Români Comentaţi), Craiova, Ed. Scrisul Românesc 1930.

1939. «Scrisori şi discursuri» (comentate de N. Cartojan), Craiova, 1939.

1940. M. Kogălniceanu, Opere alese (ediţie îngrijită de Gabriel Drăgan), Bucureşti, Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras (colecţia Clasicii Români Comentaţi), 1940. 

1972. Mihail Kogălniceanu – documente diplomatice (244 de documente antologate de George Macovescu, Dinu C. Giurescu şi Constantin I. Turcu), Bucureşti, Editura Politică, 1972, pagini: 556.

1974 – 1983. Mihail Kogălniceanu, Opere, I – IV, Buc., Editura Academiei, 1974 – 1983; vol. I, «beletristică, studii literare, culturale şi sociale», text stabilit, studiu introductiv, note şi comentarii de Dan Simonescu, Bucureşti, Editura Academiei, 1974; vol. II (Scrieri istorice, sub îngrijirea lui Al. Zub) – 1976; vol. IV (Oratorie II, 1864 – 1867, partea I, 1864 – 1868, îngrijită de Georgeta Penelea) – 1977 etc. 

1984. Al. Zub, Mihail Kogălniceanu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică (în colecţia Cunoştinţe despre om şi societate), 1984 (cf. KunP, 23 – 42).

Bibliografia de sub sigle:

·                    CILR = George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită – îngrijită şi cu prefaţă de Al. Piru), Bucureşti, Editura Minerva, 1982.

·                    DLRM = Dicţionarul limbii române moderne, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1958.

·                    DLRO = Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1979.

·                    HDic = Ion Hangiu, Dicţionar al presei literare româneşti (1790 – 1982), Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987.

·                    IOCF, I, II = Nicolae Iorga, Oameni cari au fost (ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Ion Roman), Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1967.

·                    KDdipl = Mihail Kogălniceanu – documente diplomatice (244 de documente antologate de George Macovescu, Dinu C. Giurescu şi Constantin I. Turcu), Bucureşti, Editura Politică, 1972; pagini: 556.

·                    KO = M. Kogălniceanu, Opere alese  (ediţie îngrijită de Gabriel Drăgan), Bucureşti, Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras (colecţia Clasicii Români Comentaţi), 1940.

·                    KSb = Mihail Kogălniceanu – scriitor şi bărbat de stat (col. Biblioteca Populară Minerva), Bucureşti, Ed. Minerva, 1907.

·                    KScr = Mihail Kogălniceanu, Scrieri literare (antologie, postfaţă şi bibliografie de Paul Cornea), Bucureşti, Editura Minerva, 1976.

·                    KTai = M. Kogălniceanu, Tainele inimei – scrieri alese (ediţie îngrijită, introducere şi tabel cronologic de Dan Simonescu), Bucureşti, Editura Minerva (Biblioteca pentru Toţi), 1973.

·               KUnP = Mihail Kogălniceanu, Unirea Principatelor a fost visul de aur… (antologie, note, studiu introductiv, tabel cronologic de prof. dr. Ion Pachia Tatomirescu), Timişoara, Editura Aethicus, 2004.

·                    PIL = Al. Piru, Istoria literaturii române de la început până azi, Bucureşti, Editura Univers, 1981.

·                    SR = Scriitori români (dicţionar coordonat de M. Zaciu, în colaborare cu M. Papahagi şi A. Sasu), Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978.

·                    TDelr = Ion Pachia Tatomirescu, Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei..., Timişoara, Editura Aethicus, 2003, 504 pagini.

·                    ZuK = Al. Zub, Mihail Kogălniceanu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică (în colecţia Cunoştinţe despre om şi societate), 1984.    

Prof. dr. Ion PACHIA-TATOMIRESCU

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)