|
 Misterul
morţii lui Napoleon
Venera Dumitrescu-Staia, Canada
Ben WEIDER, s-a nascut în ziua de 1 Februarie 1924,
sportiv si istoric canadian, originar din provincia Québec, a devenit
celebru pe scena internationala atletica datorita societatii sale de
produse sportive si cofondator al IFBB (International Federation of Body
Builders), realizata împreuna cu fratele sau Joe WEIDER. (foto Napoleon,
pictură de Ingres)
Ben WEIDER este mai bine cunoscut datorita contributiei pentru
actualizarea si amintirile împaratului Napoleon I Bonaparte. Din
tinerete, Ben Weider si-a împartit timpul între vocatia sa de istoric si
fundatia "Societatii napoleoniene internationale", care regrupeazsa
istorici din mai mult de 18 tari.
În cartea sa intitulata "Napoléon: Liberté, Egalité, Fraternité" -
publicata în anul 1997, Ben Weider povesteste viata si opera unui om
care a modelat Franta moderna, promulgând un important COD DE LEGI,
celebrul COD NAPOLONIAN (actual si în prezent, atât în Franta, cât si în
Canada), fondând un ordin prestigios, imaginând o politica de liberalism
religios si punând bazele unei Europe unite. Este vorba de o lucrare
esentiala, nu numai pentru întelegerea secolului XIX, dar pentru cea a
unei epoci tumultuoase în care s-a trait.
Ben Weider, C.M.PhD., este presedintele "Société napoléonienne
internationale", în 1975 fiind numit membru al "Ordre du Canada", în
2000 "Cavaler al Ordinului national Québec" si membru al "Legiunii de
onoare". El este de asemenea, unul din principalii colectionari din
lume, detinând obiecte ale epocii napoleoniene. Este autorul, împreuna
cu suedezul Sten FORSHUFVUD, al "ipotezei ca moartea lui Napoléon
Bonaparte s-ar datora unei otraviri lente cu arsenic". Teza lui,
pasionanta pentru cei în viata, a fost criticata sever de istorici, în
special de Jean TULARD si Thierry LENTZ. B.Weider este de asemenea
autorul unei mari biografii asupra lui Louis CYR, barbat puternic
canadian de reputatie internationala.
Controversele asupra mortii împaratului Napoleon Bonaparte nu se mai
termina... Specialisti în domeniul medicinii legale, istorici ai vietii
si mortii lui Napoleon s-au dedicat înca din anul 1961 cercetarilor
cauzei mortii acestui mare om de stat francez. Unii spun ca moartea s-ar
datora unei erori medicale, cancerului de stomac si, în cele din urma,
otravirii acestuia cu arsenic. Primele doua supozitii - eroare medicala
sau cancer de stomac, au fost definitiv respinse de Dr.Pascal KINTZ.
Ultimele experiente conduse de l'Institut de Médicine Legale din
Strasburg si Universitatea din Luxemburg, demonstreaza în mod definitiv
ca Napoleon a fost otravit, fiind victima unei intoxicatii cronice cu
arsenic. În fiecare an, experti în toxicologia medico-legala se
întrunesc în congrese, sub auspiciile The International Association of
Forensic Toxicologists (TIAFT), pentru a stabili cauza exacta. Toti
oamenii de stiinta care apartin acestei asociatii, activeaza în
laboratoare ale politiei, spitale, tribunale, institute de medicina
legala, laboratoare, specializate în diverse domenii înrudite. Dupa
congresele de la Helsinki din anul 2000, Praga 2001, Paris 2002, a urmat
Congresul de la Melbourne între 17-22 Noiembrie 2003, care a gazduit cel
de-al 41-lea Simposion international al asociatiei.
În prezentarea sustinuta la acest simpozion, Dr.Pascal Kintz a facut
cunoscute ultimele rezultate obtinute asupra chestiunii "prezentei
arsenicului în suvitele de par ale împaratului". S-a mentionat în
diverse publicatii oficiale ca "suvite de par apartinând lui Napoleon
Bonaparte", au fost pastrate cu mare grija si gasite la diverse persoane
din anturajul acestuia, printre care si o persoana de sex feminin din
Anglia... Toxicologul francez sustine ca Napoleon a fost otravit cu
arsenic în mod lent. El a ajuns la aceasta concluzie aprofundând
analizele, nu numai asupra interiorului firelor de par, ci si a
învelisului capilar. Dr.Kintz crede ca "otrava a atins maduva spinarii,
pornind de la par, otrava provenind din alimentele ingerate fiind
împinsa de fluxul sanguin".
Firele de par apartinând lui Napoloen prezentau o "concentratie de
substanta toxica de 7-38 de ori superioara dozei admise". Detractorii
acestei ipoteze resping afirmatia, sustinând ca "arsenicul detectat era
de origine exogena si nu a fost absorbita de împarat. Ei cred ca
"aceasta compozitie toxica era în mod normal utilizata în secolul XIX
pentru conservarea parului". Alti cercetatori explica "prezenta
arsenicului în firele de par ale lui Napoleon, prin folosirea produsului
de catre vierii epocii". Acestia spalau butoaiele cu arsenic, dupa care
puneau strugurii la fermentat. Si aceasta supozitie a fost respinsa,
considerându-se ca obiceiul vierilor epocii de a curata butoaiele cu
arsenic, nu era periculos pentru sanatatea omului, cu toate ca stia bine
ca Napoleon era un cunoscut adept al vinului, pe care-l consuma zilnic,
în cantitati destul de mari.
În anul 2000, scriitorul Ben Weider, mare admirator si colectionar al
unor piese originale care au apartinut lui Napoléon, a afirmat cu
certitudine în conferintele si interviurile acordate la televiziunea
canadiana, ca: "Napoléon I Bonaparte a decedat datorita otravirii lente
cu arsenic si ca datorita noilor teste ADN, aceasta enigma ar putea fi
elucidata". Ben Weider detine "suvite din parul lui Napoléon si este
dispus sa suporte toate cheltuielile exhumarii, pentru aflarea
adevarului". A adaugat în final ca - "Ramâne numai ca guvernul si
istoricii francezi sa-si dea acordul". Specialistii Institutului
medico-legal din Strasburg confirma teza avansata de Ben Weider.
Purtatorul de cuvând al lui Weider a declarat ca "daca îndoielile asupra
mortii lui Napoleon persista, nu ramâne decât sa se treaca la exhumarea
împaratului".
.......................................................................
Fragmente din scrisorile adresate de
Napoleon colaboratorilor sai, între anii 1797-1809.
NAPOLEON I
BONAPARTE, DESPRE SINE (AJACCIO 1769-SAINTE HČLÉNE 1821)
- Cred mai înainte de
toate - în rau.
- Sunt când vulpe, când leu. Tot secretul guvernarii consta în a sti
când trebuie sa fi unul sau altul.
- Exista în mine doi oameni deosebiti: unul rational si altul sensibil.
În eul intim, sunt omul inimii; ma joc cu copiii, stau de vorba cu
sotia, îi citesc chiar romane.
- Sa nu credeti ca nu am inima sensibila ca ceilalti oameni... dar înca
din frageda copilarie si tinerete m-am straduit sa fac sa amuteasca
aceasta coarda sensibila, care la mine nu mai scoate nici un sunet.
- Am un caracter ciudat, fara îndoiala, dar n-ar fi deloc extraordinar
daca nu as avea o factura deosebita. Sunt ca un colt de stânca aruncat
în spatiu.
- Cred ca natura m-a croit pentru mari esecuri. Am pastrat însa o inima
de marmura. Traznetul nu m-a putut misca, a trebuit sa alunece pe
deasupra mea.
- Când meditez, sunt într-o agitatie de-a dreptul penibila. Sunt ca o
femeie la nastere...
- Lucrez si meditez mult. Daca par întotdeauna gata sa raspund la toate,
este pentru ca înainte de a fi întreprins ceva, meditasem mult,
prevazând ceea ce s-ar putea întâmpla. Nu exista un geniu care sa-mi
reveleze deodata, în secret, ceea ce trebuie sa spun sau sa realizez
într-o împrejurare neasteptata, neprevazuta pentru altii - o datorez
reflexiunii si meditatiei mele. Lucrez mereu - la cina, la teatru,
noaptea ma trezesc pentru a lucra. Noaptea trecuta m-am trezit la ora
doua, m-am asezat într-un fotoliu în fata caminului încalzit, pentru a
examina situatiile pe care mi le prezentase aseara ministrul de razboi.
Am gasit în ele douazeci de greseli, pe care le-am semnalat azi
dimineata ministrului si acum, împreuna cu subalternii lui este ocupat
sa le îndrepte.
- Marele meu talent este de a fi clarvazator. Perpendiculara este mai
scurta decât linia oblica.
- Nu mai pot sa ma supun - deoarece am gustat placerea de a fi comandant
si nu mai pot renunta la ea.
- Sunt soldat, copil al Revolutiei, iesit din mijlocul poporului, si nu
as suporta sa fiu insultat ca un rege.
- Îndraznesc sa afirm ca fac parte dintre cei care întemeiaza state si
nu dintre cei care le lasa sa dispara.
- Amanta mea este Puterea. Am facut prea multe pentru a o cuceri, spre a
o lasa sa-mi fie rapita sau chiar sa-mi fie râvnita. Desi spuneti ca
puterea mi-a venit singura, numai eu stiu câta truda, asteptari si
combinatii m-au costat.
- Nu am deloc ambitie; sau daca am, este atât de naturala, atât de
înnascuta în mine, atât de legata de existenta mea, încât seamana cu
sângele care-mi curge în vine, cu aerul pe care-l respir. Nu ma împinge
sa merg mai repede, nici altfel decât ma îndeamna pornirile mele
firesti. Nu trebuie sa lupt niciodata nici pentru, nici împotriva ei. Nu
este niciodata mai grabita decât mine, ea însoteste împrejurarile prin
care trec si toate ideile mele.
- Nu mai am decât o singura pasiune, o singura amanta si aceasta este
Franta. Jur ca nu fac nimic altceva, decât totul pentru Franta, nu am în
vedere decât totul spre folosul ei. Jur ca daca nu îi acord mai multe
libertate, este pentru ca nu o cred mai folositoare pentru ea.
- Îmi place puterea, dar îmi place ca artist ... O iubesc asa cum un
muzician îsi îndrageste vioara ... O iubesc pentru a scoate din ea
sunete, acorduri, armonie.
- Tot ceea ce sunt, tot ceea ce am fost, o datorez deprinderilor de
munca pe care mi le-am format înca din copilarie si excelentelor
principii de viata si educatie pe care mi le-a transmis extraordinara
mea mama.
- Istoria, viitorul, vor constata daca pentru linistea Pamântului, nu ar
fi fost mai bine ca nici Rousseau, nici eu, sa nu ne fi nascut si sa nu
fi trait.
- Mi se spune fericit, fiindca sunt iscusit. Numai oamenii slabi sunt
cei care îi acuza pe cei puternici ca sunt fericiti.
- Daca n-as fi existat, este tot asa de probabil ca un altul ar fi facut
la fel. Franta ar fi sfârsit prin a cuceri lumea! Repet, un om nu este
decât un OM. Mijloacele sale nu valoreaza nimic daca împrejurarile si
opinia nu-l favorizeaza.
- Toata lumea m-a iubit si m-a urât. Fiecare m-a luat, m-a parasit si
m-a reluat. Nu exista un francez pe care sa nu-l fi emotionat prezenta
mea. Toti m-au iubit, dar aceasta nu s-a întâmaplat în acelasi timp, ci
în perioade diferite. Eram soarele care strabatea eliptica, traversând
Ecuatorul. Pe masura ce întâlneam clima fiecaruia, toate sperantele se
trezeau, eram binecuvîntat si adorat, dar deîndata ce plecam, când nu
mai eram înteles, sentimentele contrarii apareau.
- La Paris nu se pastreaza amintiri despre nimic. Daca ramân multa vreme
fara a face nimic, sunt pierdut. În acest mare Babilon un renume ia
locul altuia. Daca n-as fi vazut de trei ori la teatru, nu mi s-ar mai
arunca o privire. Eh! poporul s-ar înghesui cu aceeasi graba înaintea
mea daca m-as îndrepta spre Esafod.
- Mai bine sa nu fi trait, decât sa nu lasi nimic în urma ta.
Articol de Venera Dumitrescu-Staia
Canada
|
Comentarii de la cititori |
|
