|
|
|
|
            |
|
CTITORII SPIRITUALE. AUTORII SE DESTĂINUIE MONUMENTUL CĂRŢII ŞI MUCENICIA CUVÂNTULUI Cezarina ADAMESCU, Agero
Sedusă de ideea căreia Vasile I. Cireş i-a închinat întreaga viaţă, de a sculpta în lemn un monument al cărţii, lucrare pe care a şi realizat-o, câţiva ani în urmă, am hotărât să ridic şi eu, în chip spiritual un monument. Un monument de cuvinte. Un monument de personaje pe care le cunoscusem. Un monument care treptat, a prins viaţă. Aşa s-a născut volumul: „Monumentul cărţii şi mucenicia cuvântului”, apărut la Editura Arionda, Galaţi în 1997. Personajele acestei cărţi sunt, la rândul lor, creatori de personaje. Nu eu i-am ales. Mi-au fost dăruiţi, m-au înconjurat, m-au învăluit, insidios, astfel că m-au determinat să călătoresc alături de ei în patria neasemuită a cuvintelor. Am pornit acest demers cu o oarecare strângere de inimă, pentru că unii dintre ei, nu mai locuiesc în această realitate, pe unii nu i-am văzut niciodată, cu alţii am întrerupt (ne)voit legăturile şi doar cu foarte puţini mai sunt în comuniune. I-am grupat în acest mănunchi, cu unicul gând de a nu-i uita. De a mi-i înscrie pe meninge pentru că s-au nevoit, au mucenicit, fiecare în felul său, să lase o urmă a trecerii lor prin constelaţia atât de fascinantă a Lyrei. Deşi nu i-am cunoscut pe unii personal, i-am întâlnit în oaza intimă a sufletului fiecăruia, în operele lor. Şi unde-l poţi cunoaşte mai bine pe om, decât acasa lui, care e Limba Română, aşa cum spunea marele Nichita Stănescu? E locul unde nu te poţi ascunde, cu toate măsurile de precauţie. Personalitatea fiecăruia se vădeşte, răzbate, cu setea unui fir de aer curat într-o mină, printre rândurile scoase la iveală. Eu nu pot adăuga nici o cirtă operei lor, cu toate cuvintele mele, oricât de alese, căutate, descântate ar fi, decât doar, în conştiinţa mea. Ei rezonează cu mine şi-mi devin, în felul acesta, parte din propria-mi fiinţă. Pe undeva, le retrăiesc viaţa, clipele, întâmplările, dramele, bucuriile, împlinirile şi eşecurile, precum un actor care împrumută ceva din personalitatea personajului interpretat. Mă fac părtaşă. Cu fiecare carte citită, cunosc un om, mă îmbogăţesc cu o lume, mă îmbunătăţesc, mă îmbrac în straie de gală şi mă sărbătoresc, dăruindu-mi mie însămi, bucurie nespusă, simţind nevoia, la rândul meu, să dau şi altora din aceste avuţii spirituale. De fapt, le sunt recunoscătoare pentru că, necunoscându-mă chiar, mi-au dăruit lumea lor de cuvinte, averea lor de preţ, strânsă cu minuţie, aurul de suflet, diamantele inimii. Eu n-am făcut decât să-mi deschid braţele, ochii, inima, urechile, sufletul, frânte precum pâinea cuminecăturii, ambrozia degustată cu libaţiile de rigoare. Nu am putut însă a mă duce singură la ospăţ să mă înfrupt din masa aburind de bucate care se cer închinate, împărţite, dumicate. Aceste comuniuni elective, aceste afinităţi paronimice – nu se măsoară cu nici o unitate de măsură. Ele se bazează pe unde freatice, care te ating în fibrele cele mai intime. Ei sunt, de fapt, propria mea oglindă, care uneori mă arată obosită, încercănată, plânsă, temătoare şi gureşă, alteori blândă, senină, delicată, împăcată, chiar frumoasă. Vorbind despre ei, vorbesc de fapt, despre mine, pe ocolite, e adevărat, alegându-mi într-o oarecare măsură cuvintele, căci n-aş avea niciodată curaj să mă prezint într-o lumină atât de favorabilă. De aceea am subintitulat aceste scrieri : “Cărţile prietenilor mei despre mine”. Textele de faţă nu se vor recenzii literare, cronici, exegeze, analize temeinice, cu instrumentele criticii moderne. Ele sunt văzute cu dioptriile inimii, sondate în adâncul de alb al hârtiei cu unica dorinţă de a scoate miezul de frumos şi neprihănire. Sunt mai curând evocări, portrete afective de tip confesiv, colocvii în intimitate autor-cititor, având girul sincerităţii. Dacă cineva le vede cu alţi ochi, cu atât mai bine. Cartea este inegală pentru că şi personajele care o alcătuiesc, respectiv autorii, sunt diferiţi, de la scriitori clasici contemporani, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, premianţi ai Uniunii Scriitorilor, la debutanţi sau la viitori debutanţi. Şi vârstele lor sunt foarte diferite de la 20 la 88 de ani. Criteriul de selecţie în cazul acesta este aleatoriu. Ei s-au întâmplat în viaţa mea, motivându-mă la o luare de atitudine. Sper că, dând la o parte măcar un colţişor de văl, vă voi ajuta cât de cât să-i cunoaşteţi şi să-i iubiţi aşa cum merită, pentru mucenicia lor literară, săvârşită cu jertfe uneori inimaginabile. Configurarea palimpsestică a destinelor unor autori, nici măcar din acelaşi areal cultural geografic, sper să aibă impact în cât mai multe suflete şi să rezoneze, precum clopotul unei biserici atunci când anunţă o zi de sărbătoare a Luminii de suflet.
Cezarina ADAMESCU, Agero 15 Aprilie 2010 ZIUA MONDIALĂ A MONUMENTELOR
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
