Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

NICIO CLIPĂ FĂRĂ EMINESCU

Prof.  George BACIU

Grafica de Roca (Agero)

 

 

BISERICA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE

                                             

          Orice sfinţenie ţâşneşte din răstignirea unui suflet cât lumea…Orice cuminţenie se cuminecă în metafora inimii…Orice lacrimă devine o vocabulă transcendentă a divagaţiei cosmogonice, sublimată în restriştea Kogaionului şi înmuiată în DORUL spaţiului mioritic.

            Am zărit pe un ram al gândului o biserică. Şi-n dangătul clopotului său am simţit că sună veşnicia. Ca o umbră de tămâie presărată pe buzele Luceafărului, „frânt de-o stea şi-ngenuncheat de-o floare” (Radu Gyr).

             Pe marginea de dinspre Răsărit a iconostasului vecerniau florile albastre, pe marginea de dinspre Apus picurau săruturile Veronicăi. Dinspre Sud zornăiau tăcerile lacului albastru, iar mai spre Nord se legăna codrul când „sara pe deal buciumul sună” şi când plopii fără soţ murmură toate zbaterile noastre de dinainte a învăţa să murim vreodată.

            Să ne rugăm lui Eminescu, fiindcă el este „chipul infinitului din noi”, este Biserica noastră cea de toate zilele.

 

EMINESCULUI

 

Dulce vers din nervii mei,

Dulce dor de mine însumi,

Dulce răstignit în plânsu-mi,

Dulce lacrimă de tei.

 

Dulce vers din nervii mei,

Eminesc în rădăcine,

Dulce mirosind a mine,

Dulce lacrimă de tei.

 

 

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com