Nicolae Băciuț - poetul  lacrimei de cer

Iulian Chivu

Cu o adevărată bibliotecă în spate, ca autor (peste 80 de volume proprii și antologii), Nicolae Băciuț semnează recent un nou volum de versuri, Poemul Phoenix (Ed. Nico, Tg. Mureș, 2010),  în care adună optzeci și șase de  poezii itinerante, scrise în ultimii zece ani între Sărmaș și Cipău, între Pănade și Toplița, la Târgu Mureș ori la Blaj, la Cluj ori la Chișinău, la București ori la Cernăuți, la Bonn sau la Passau. Consecvent în alternanța formulelor poetice și a substanței lirice, autorul, ca și în volumele Nostalgii interzise (Ed. Columna, 1991), Casa cu idoli (Ed. Ambasador, 1996), Poduri de umbră (ed. bilingvă, Ed. Tipomureș, 2001) ori Singurând (Ed. Nico, 2007) surprinde de fiecare dată nu numai în risipa emoțională și contemplativă, ci și în profunzimea lirică mereu înnoită. Însă personalitatea poetului deschide perspectiva unui om de vastă cultură în publicistică (Trecut provizoriu -2006; Ferestre fără zid – 2007; Înapoi la viitor – 2010), în interviuri (Babel după Babel – 2000; Între lumi. Convorbiri cu N. Steinhardt – 1994), în jurnale (Arheologia clipei -2007), ori în albume semnate în colaborare cu alți autori (Mănăstirea Lăpușna. Biserica „Sf.Nicolae” -2006; Biserica din Deda – 2006).

Cu volumul recent apărut, poetul se maturizează ca orizont poetic în definirea adânc metaforică; Testament („Un cuvânt pentru-a muri...”) sau Definiții („Poezia/ e bobul de rouă/ de la subsuoara ierbii...”). Nu de puține ori, poetul rămâne ancorat între contrarii până la limita paradoxului: „...nici tu nu ești,/ până n-apuni/ ca o lumină în ferești,/ ca o duminică-ntru luni,/ scădetre care mă aduni” (E încă iarnă) sau „Încă o vară/ pentru iarna noastră(...)/ Încă o dată/ niciodată/ nu vor secundele să bată” (Încă o vară), dar și „Trăiești într-o lacrimă,/ mică și mare...” (Moștenire).

Lacrima refuză să fie numai simbol, ci devine implicit o funcție sacrală a firii (,,...privirea din urmă/ a unui orb”), o modalitate de a fi prezență vie și nu de a exista pur și simplu, ca de pildă în Lacrimă de cer: „...Ea parcă e din lacrimi,/ ori pleoapa unui vis,/ ea parcă e lumină,/ cuvânt încă nescris.” Preocupat de lucrurile grave ale ființei raționale, poetul nu rămâne o simplă întrebare, dar pare, asemenea lui Pascal, să opteze pentru căutarea care refuză să ajungă la răspuns, ca de pildă în poezia Unde: „Unde ești, Doamne? (...)/ cuvântul tău/ nu și-a despărțit literele (...)/ ziua de noapte,/ pe unu de șapte (...)/ Unde ești, Doamne?/ Cine ne desprate?” Și totuși, efemeritatea, ca amenințare ireductibilă, zădărnicește adânc: „...Iarna aceasta(...)/ nu-mi mai trimite/ nicio scrisoare -/ renunță la toate,/ dar nu-mi dă nimic” (Abandon).

Și tot la fel stau lucrurile și în Porunci, unde poetul se răzvrătește doar în constatări și întrebări fără răspuns:... Mi-ai dat mult cer/ și numai o fântână/ în care n-am ajuns/ încă la apă./ Mi-ai dat, Doamne./ zace porunci,/ pentru acum,/ pentru atunci”. Varietatea de formulă, de opțiune postmodernistă, îl duce pe Nicolae Băciuț într-o uimire metafizică, precum într-un Colț de stea:„ ce mai colț de cer/ și ce mai strigare/ ce mai jos în sus/ estul e apus/ josul e în sus/ ce mai jos în sus!”. În același registru se situează și poezia Toamnă-n vii:„ și nu mai este niciun deal/ din care să rasară via,/ să-și stoarcă iarăși din pământ,/ prin struguri, vinul, armonia”. Obositoarea căutare de sensuri și conotații descoperă Nisipul din cuvinte:„...o grămadă joasă de cuvinte,/ fără trecut,/ fără prezent,/ care nu poate ține minte/ și-n care noi să fim privire-/ mireasă/ care nu așteaptă/ niciun mire”.

Imposibilitatea depășirii unei condiții implacabile îl face totuși pe poet să exclame, cu reflex de colindă în Lerui Hristos:„...Dacă ești rugăciune,/ ca să dau, nu să cer,/ ninge-mă, Doamne,/ cu lerui ler”. Dar cel mai bine autorul își conturează chipul, identitatea, în Autoportretul:„Acesta sunt eu,/ mare sau mic –/ şi când tac/ şi când tic./ Acesta sunt eu,/ între tot şi nimic –/ şi când poc/ şi când pic!/ Acesta sunt eu,/ între scrisoare şi plic –/ și când clac/ şi când clic./ Acesta sunt eu –/ lacrima lui Dumnezeu!”

Iulian Chivu

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com