Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Ion Marin Almăjan -

O mare conştiintă întru veşnicia cuvântului scris

şi biruinţa faptei

Câteva gânduri despre regretatul cărturar şi scriitor Artur Silvestri

Când l-am cunoscut eu, acum trei decenii şi mai bine, bărbatul tânăr, cu fruntea înaltă, aristotelică, ochii negri, privirea scurtătoare aruncată provocator peste ochelari, era în redacţia revistei Luceafărul, revistă literară cu un program care nu fusese infestat nici de academism şi nici de aerul parşiv al elitismului. Luceafărul nu se ruşina şi nici nu avea indispoziţii atunci când erau scrise cuvinte mari, precum: patrie, patriotism, iubirea faţă de străbuni, fie ei geto-daci, fie romani, preţuirea valorilor româneşti etc. La acel program al Luceafărului, în paginile căruia scriitorii, mai ales cei tineri, încercau să-şi spună cuvântul mai voalat, mai cifrat, despre lumea în care trăiau, am aderat amândoi, eu de pe poziţia prozatorului, dânsul de pe cea a criticului literar. Ne-am întâlnit, în acel timp la câteva manifestări literare, la Chişineu Criş, la Timişoara, unde Artur Silvestri, căci despre el este vorba, m-a surprins luându-mi deschis apăra­rea, punând la punct răspicat pe cel care mă atacase. Apoi, un timp, legăturile noastre s-au întrerupt, ca să-l regăsesc după 1990, desigur cu chipul însemnat de trecerea anilor şi cu o ca­rieră de excepţie, însumând doctorate la mari universităţi, studii, cărţi de istorie a civilizaţiilor, apă­rute în limbile engleză, germană, rusă, spaniolă.

Activitatea laborioasă a cărturarului, scriitorului şi enciclopedistului Artur Silvestri cuprinde o uluitor de largă paletă de domenii abordate. De la critica şi istoria literară, culturală, la activitatea de editor, creator şi conducător al unor reviste on line, precum: Luceafărul românesc, Neamul românesc, Ecoul, Epoca, Floarea darurilor, Monitor cultural, Tânărul scriitor, O carte pe zi, Analize şi fapte etc., unele dintre ele amintind de publicaţii mari, glo­rioase, create şi conduse de personalităţi de prim rang ale culturii române. Toate aceste publi­caţii sunt puse sub egida Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, ea însăşi creaţie a lui Artur Silvestri. Înşirate astfel, toate acestea par seci, de o importanţă oarecare. Privite în miezul lor, ele sunt acte extra­ordinare, de mare importanţă pentru existenţa, continuitatea şi vizibilitatea culturii române, în Europa şi în lume. Scriitori de limbă română din toată lumea: Australia, Canada, America de nord, Europa, Asia, Africa simt nevoia să se adune în albia acestor reviste, să-şi exprime liber, după propria voinţă, opiniile, să-şi publice creaţiile trăind în matca limbii mame bucuria fraternităţii, apartenenţei la bătrânul lor neam. Şi, nu în ultimul rând, sărind în apărarea patrimoniului cultural şi spiritual românesc, împotriva tuturor denigratorilor, demolatorilor, strâmbătorilor de gust şi de morală.

Patronând aceste publicaţii, înviorându-le cu spiritul lui cartezian, angajându-şi condeiul în po­le­mici şi în bătăliile pentru vestejirea ticăloşiilor celor fără de neam şi fără de ţară, Artur Silvestri rămâne, până la urmă, omul tainic, cu rădăcinile într-o lume arhaică, lumea Bizanţului, a primilor scriitori creştini, a străpărinţilor. Căci Artur Silvestri este un documentat şi pasionat apărător al străvechimii noastre: „Întâiul şi cel mai profund sentiment, scrie el în Revolta fondului neconsumat, (prefaţă la volumul Cazul Zaharia Stancu , eseu datat Bucureşti 1986), ce trebuie a se configura va fi deci acela al străvechimii, arătând conservări nu doar antropologice şi o continuitate, din toate punctele de vedere, impunătoare, ci şi puteri de a regenera periodic o civilizaţie alcătuită demult şi transmisă fără preschimbări esenţiale până la noi. Această formulă de străvechime ce continuă în cadrele geografice tradiţionale şi a cărei iradiaţie este, pentru aceste părţi ale lumii, hotărâtoare, pare a fi însă, deopotrivă, o formulă de civilizaţie europeană, aflată, ca şi altele ce contribuiră în felul lor la procese de cristalizare diverse şi înrudite, într-o contemporaneitate impresionantă cu obârşiile Europei. Această Europă a originilor cuprinde, prin geto-daci şi pe români, având în compoziţia ei pe eleni, pe celţi, pe germanici şi pe iberi, popoare vechi, adică, a căror aşezare pe teritorii de acum tradiţionale s-a făcut de timpuriu şi nu s-a mai tulburat oricâte modificări vremelnice ar fi fost posibile şi ce amestecuri s-ar fi produs.“

Opera de prozator a lui Artur Silvestri pare restrânsă dar nu este lipsită de profunzime şi frumuseţe artistică. În APOCALYPSIS cum figuris de pildă, cele Şapte nuvele fantastice şi un epilog, adunate în volumul publicat în 2005 sunt, ca să-l citez pe A.I. Brumaru: „parabolele fiinţării la ultima frontieră aceea a disoluţiei şi pierderii lor fatale în fiinţa care, poate fără de vrere, numai le-a născocit.“ În realitate, doar în aparenţă, opera de creaţie a lui Artur Silvestri pare atât de restrânsă, căci fiecare din eseurile publicate conţin în ele fiinţa creatorului, pentru care, singura raţiune de-a fi, „singura realitate necontestabilă, este realitatea operei noastre, unde timpul se opreşte“ (Coperţi de cărţi posibile, prefaţă la volumul Intermundi).

Dacă timpul se opreşte în realitatea operei noastre, intrând în încremenire, poate în veşnicia cuvântului scris, timpul nostru biologic este condus după alte legi ce ţin de voinţa Bunului Dumnezeu. Prietenul Artur Silvestri a plecat atât de neaşteptat, atât de incredibilă a fost dispariţia sa, încât mărturisesc şi acum că mă aflu într-un hău al tristeţii şi neacceptării nonexistenţei sale fizice. Mi-e imposibil să accept că la capătul celălalt al poştei electronice nu mai este el, prietenul şi partenerul de vis şi idealuri, confesorul şi fratele alintător. Fără îndoială, a rămas să dăinuie opera sa atât de preţioasă, de importantă pentru cultura română. Spiritul său viu, profund, necruţător cu cei ce atentează la demnitatea noastră, la valorile naţiunii române, la frumuseţea şi bogăţia României tainice, le va fi alături celor care vor continua să se bată pentru supravieţuirea românilor în bătălia cu duhurile blestemate care lucrează în favoarea pier­derii identităţii noastre, a globalizării.

Ion Marin Almăjan

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com