HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

Dr. Dan BRUDAŞCU

O nouă monografie Dumitru FĂRCAŞ

 

Recent, în seria „Biografii exemplare” a Editurii Dacia, din Cluj-Napoca, a apărut o nouă monografie consacrată maestrului neîntrecut al taragotului românesc, Dumitru FĂRCAŞ. Cartea, în opinia noastră – cea mai completă lucrare de acest fel consacrată până în prezent maestrului, este semnată de scriitorul, publicistul şi etnologul Ovidiu SUCIU. Autorul este un binecunoscut condeier sătmărean, cu o impresionantă carte de vizită şi cu o activitate de presă de aproximativ jumătate de veac. Cu o exemplară ştiinţă a scrisului, autorul prezintă evoluţia artistică şi profesională a  lui Dumitru FĂRCAŞ, urmărind, cu acribia cercetătorului avizat, momentele şi evenimentele care i-au marcat destinul uman şi artistic. Deşi eroul principal al monografiei rămâne Dumitru FĂRCAŞ, cartea reuşeşte, chiar dacă, cu certitudine, nu şi-a propus acest lucru, să ofere o veritabilă panoramă a vieţii cultural-artistice, a vieţii clujene a ultimelor 3-4 decenii, perioadă marcată decisiv de puternica personalitate a omului şi artistului Dumitru FĂRCAŞ. Extrem de utile şi necesare pentru mai adecvata sublinieree a trăsăturilor de personalitate a marelui artist sunt şi fragmentele preluate de autor din diverse publicaţii, texte semnate de mari personalităţi ale scenei sau vieţii cultural-literare din întreg spaţiul românesc. Amintim în acest sens doar nume ca Nichita STĂNESCU, Grigore VIERU, Leonida LARI, Mihai BANDAC, Aurelian Titu DUMITRESCU, Fănuş NEAGU, D.R. POPESCU, Paul ANGHEL, Simion POP, P. BUCŞA, N. IRIMIE sau Ion UNGUREANU de la Chişinău, confraţi de scenă ai maestrului: Corina CHIRIAC, Dida DRĂGAN, Sava NEGREAN BRUDAŞCU sau ziarişti remarcabili precum Ilie CĂLIAN, Ovidiu SUCIU, Emanuel TÂNJEALĂ, Lavinia STOICU, V. FILIP, Sanda ŢĂRANU, Ion PARHON şi mulţi, mulţi alţii. Fiecare dintre textele semnate de aceştia dezvăluie noi, relativ puţin cunoscute şi, în acelaşi timp, definitorii dimensiuni ale puternicei personalităţi a neîntrecutului artist.

Ceea ce deosebeşte categoric această monografie de alte lucrări similare consacrate până acum maestrului este faptul că autorul sătmărean, printr-un efort excesiv, singular după ştiinţa noastră şi tocmai de aceea deeoseebit dee lăudabil, adaugă aprecierilor elogioase din presa din ţară şi o serie de „spicuiri din presa străină”, respectiv texte care surprind şi subliniază emoţia puternică trăită de autorii lor după întâlnirile mirifice cu taragotul de aur al folclorului românesc.

Ovidiu SUCIU urmăreşte, aşadar, prezenţa în concerte şi spectacole a lui Dumitru FĂRCAŞ în ţări ca Elveţia, Italia, Franţa, Germania etc., recuperând şi valorificând cu aleasă pricepere auctorială  fragmente semnificative din astfel de articole care au contribuit la afirmarea şi consolidarea prestigiului european al marelui vrăjitor şi voievod al taragotului românesc.

Un alt fapt cu totul remarcabil care distinge acest demers este includerea în finalul monografiei a unei „bibliografii Dumitru FĂRCAŞ” care face trimitere la texte fundamentale consacrate maestrului peste hotare, începând de la sfârşitul deceniului al VII-lea al secolului trecut şi până în prezent.

„Navigând pe fluviul vieţii artistului”, cum atât de inspirat îşi propune Ovidiu SUCIU, el ne dezvăluie tot ceea ce, credem noi, este reprezentativ şi esenţial pentru a înţelege mai bine inefabilul artei inegalabile, slujite cu har de maestrul taragotului şi folclorului românesc.

Cu o cutezanţă care îl onorează, Ovidiu SUCIU formulează sintagme pe care cu greu le-ar putea contesta vreodată cineva.

Iată doar câteva dintre acestea:

„Dacă te-ai născut cu o gravă infirmitate – aceea de a nu simţi folclorul şi ţi-ai orânduit viaţa spirituală în jurul altor repere din care nu vrei să evadezi, fereşte-te să asculţi taragotul Domniei Sale Domnului Dumitru FĂRCAŞ, căci sigur acesta îţi va bulversa viaţa, te va cuprinde, te va învălui, te va cumineca, va face alt om din tine: mai sensibil, mai omenos, mai iubitor, ba chiar rişti să dai în patima folclorului să-l asculţi, să-l aştepţi, să-l asculţi cu evlavie, să-ţi faci icoană de suflet din el.”

„Cutez să cred că dacă la Facerea Lumii Dumnezeu şi-ar fi ales consilieri, cu siguranţă pe respectiva listă ar fi figurat şi Dumitru FĂRCAŞ, cu probleme de muzică, de folclor.”

„Concertele lui sunt o împărtăşanie cu ceea ce e mai sfânt pentru noi: Dunărea şi Carpaţii, Soarele şi Luna, brazii şi izvoarele, cerul şi grânele, dar şi strămoşii cei plecaţi în eternitate, aureolaţi sub o cunună de aur, luminoşi, frumoşi, omenoşi, blânzi şi demni.”

„Cine nu l-a ascultat pe Dumitru FĂRCAŞ măcar odată nu poate avea sufletul întreg”.

Orice comentariu în plus ni se  pare redundant. De aceea considerăm că se potriveşte întru-totul sintagma „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”.

 

Dr. Dan BRUDAŞCU

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com