Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

O SCRIITOARE MISTICĂ ÎN SFÂNTĂ INTIMITATE CU DUMNEZEU

CRONICĂ DE CARTE -  IOANA STUPARU, CLIPA DE LUMINĂ,

Editura Miracol, Bucureşti, 2001

Cezarina ADAMESCU, Agero

             „În lumea asta am nevoie de puţin, şi din puţinul acesta am nevoie de şi mai puţin” – spunea Sfântul Francisc de Assisi. De fapt, cât îi trebuie omului ca să câştige veşnicia?

            O clipă. O Clipă de har, o Clipă de Lumină. Dar Clipa de Lumină trebuie să fie atât de intensă, încât să  ilumineze toată viaţa, astfel încât să nu rămână nici un ungher întunecat. Să fie o Clipă de Lumină totală, definitivă, care să lase o aură împrejurul frunţii.

            Cine gustă din această Lumină neînserată, nu mai iubeşte umbra.

            „O bucăţică de Lumină” – aşa cum se exprimă scriitoarea Ioana Stuparu -, îţi pătrunde în suflet, pe măsură ce te adânceşti în cartea de faţă.

            Şi aşa, fărâmă cu fărâmă şi, bucată cu bucată, te trezeşti într-un luminiş existenţial, în Da-sein-ul tău, locul de unde survine fiinţa, proaspăt ca pentru un nou început, învelit în această aură, parcă nepământească, benefică, a lumii viziunilor sale.

            Ioana Stuparu deţine nişte formule magice (un fel de „Sesam, deschide-te!”) – pe care, împărtăşindu-ni-le, avem surpriza să ni se deschidă, nu o uşă, ci, un nou orizont, echivalent cu  această Clipă de Lumină.

            O Clipă de Lumină poate fi de ajuns să spulbere norii, întunericul, ceaţa, tulburarea în care ne zbatem, îndeobşte?

            Ioana Stuparu ne asigură că da.

            „Nimic nu se poate compara cu o Clipă de Lumină.

            O clipă de Lumină, primită chiar şi numai o singură dată în viaţă, te poate mângâia pentru toţi anii de suferinţă.”

            De fapt, ce sunt aceste „mărturisiri”, făcute, nu la ceas de taină, nu la confesional, dar, în plin soare, cu toată gura şi cu toată inima, cu întreaga forţă, cu ultimele respirări, parcă pentru a ne face părtaşi la trăirile sale mistice.

            Sunt vise, viziuni, trăiri, experienţe, întâmplări, amintiri, pe care, cu toată convingerea, Ioana Stuparu le consideră „miraculoase”.

            Sunt semne ale Bunătăţii şi Milostivirii Divine, turnate în noi.

            Depinde doar, de modul cum sunt receptate. Unii le ignoră, alţii le resping de-a binelea.

            Ioana Stuparu ne invită să nu trecem nesimţitori şi orbi pe lângă ele, să luăm aminte atunci când auzim ciocănitul discret al lui Hristos, la uşa inimii noastre. El nu ne forţează, nu ne impune nimic. Stă la uşa noastră şi bate. Cine-i deschide şi-l invită în căsuţa inimii sale pe acest Drumeţ Divin, are parte de El. Şi, la rândul său, va fi primit în Bunvoinţa Divină, la Masa Mielului, la Nuntă, al cărei Mire este chiar Hristos.

            Pentru aceasta, e desigur, nevoie de înţelepciune şi, de ce nu?  De o Clipă de Lumină harică, un crâmpei de Veşnicie, în care să-l întrezărim pe Dumnezeu, să-i observăm pe ceilalţi, să ne privim cu luare aminte, pe noi înşine, aşa cum suntem şi nu aşa cum ne place să părem în ochii celorlalţi.

            Îl vom vedea pe Al treilea eu, într-o fulguraţie reală, nemistificată.

            Şi, în funcţie de cât de mulţumiţi vom fi de propria imagine, ne vom putea construi drumul, calea, pelerinajul nostru terestru spre Patria cerească, acolo unde vom fi îmbăiaţi, nu într-o clipă de Lumină, precum aici, pe pământ, ci, chiar în Lumina cea de tot neumbrită.

            Aceste meditaţii, reflecţii spirituale, gânduri şi amintiri au menirea de a ne introduce într-o lume nebănuită în care domnesc pacea lăuntrică, înţelegerea, comuniunea întru Hristos, Binele numit Iisus.

            Autoarea ne face părtaşi, totodată, la singurătăţile-împreună pe care omul e nevoit să le trăiască în propria  locuinţă, alături de „casnicii ei”, atunci când nu există comuniune spirituală desăvârşită.

            Şi ne mai învaţă că, orice om e supus greşelii şi că trebuie să iertăm. Iertarea şi îngăduinţa, răbdarea şi cumpătarea sunt virtuţi neasemuite şi ele sunt date, doar persoanelor capabile să înţeleagă că, fără ele, viaţa ar fi un şir lung de tristeţi, dezamăgiri şi dezastre sufleteşti, ceea ce l-ar duce pe om la ruină psihică şi spirituală. Împăcarea vine, de fapt, din suflet.

            Poveţele Ioanei Stuparu sunt de bun simţ şi ele sunt ca un manual de terapie divină, de bună cuviinţă, manual de Linişte şi, de ce nu, de împăcare cu sine şi un Manual de Fericire, în cele din urmă.

            „Clipa de Lumină” -  este o carte mai puţin obişnuită, fiindcă ea este scrisă de o creştină laică, nu de un sacerdot ori de un mistic.

            Experienţe stranii, la graniţa realului cu metarealul, trăiri extraordinare, vise prevestitoare, premoniţii, semne, toate acestea scot la iveală o fiinţă adânc înrădăcinată în  Dumnezeu.

            O carte autobiografică, tainică, senină, de o sinceritate crudă. Crâmpeie de amintiri, de trăiri mistice, de stări şi de sentimente. Toate dăruite nouă.

            Destul să crezi şi te afli în cer. Ioana Stuparu se află în cer, fiindcă ea CREDE.

            Şi, cine crede, e atât de sigur de Paradis, de parcă s-ar afla deja în el.

            Ioanei Stuparu i se face permanent, după credinţă.

            Rareori sunt persoanele care se dezgolesc aşa de sine, până nu le mai rămâne nimic al lor. Care ne aşează sufletul în palmă şi ne spune: „Priviţi-l! Cercetaţi-l! Judecaţi-l! Îndrăzniţi!”  Aşa cum Iisus Hristos le-a spus ucenicilor: „Nu vă temeţi! Îndrăzniţi! Eu am cucerit lumea!”

            O fiinţă care se expune ochilor noştri lacomi, uimiţi peste poate. Curiozităţii noastre morbide însetată de senzaţional, Ioana Stuparu se oferă.

            Ea ne priveşte blând, dezarmată, cu mâinile ridicate, ori – îngenuncheate – a rugă -. Pentru noi. Pentru a ne salva sufletele, fiindcă ea a auzit strigătul nostru tainic, din adâncuri de fiinţă, cererea noastră de ajutor, strigătul omenirii, exprimat magistral într-o sintagmă: „Salvaţi sufletele noastre!”

            Întru aceasta, luptă şi se zbate.

            Ea are capacitatea de „a vedea” uneori cu  vederea interioară, cu ochiul pineal. Vede în alb-negru. Uneori, ne vede în întuneric, alteori în lumină. De multe ori, stăm ascunşi în spatele unui zid, a unei pâcle de întuneric. Şi ea ne caută, orbecăie după noi şi, o dată găsindu-ne, ea ne trage de mână spre Oaza ei de Lumină. Ne smulge pur şi simplu din întunericul nostru existenţial, să ne arate ceva nemaivăzut: SUFELTUL LUMINII.

            Ea l-a văzut. Îl cunoaşte şi vrea să ni-l  împărtăşească.

            Desigur, atunci când citeşti o carte, cauţi similitudini, o anumită empatie. Şi, cu cât asemănările sunt mai multe şi mai frapante, îţi place mai mult. Te recunoşti chiar în ea, în unele privinţe.

            Autoarea manifestă o bogată trăire interioară, ilustrată prin semne, numerologie, simboluri,  care, traduse ori nu, capătă în scrierile ei, nuanţe deosebite.

            Cartea gradează emoţiile, până la adevărate conflicte interioare, pe care, autoarea le rezolvă, printr-un rafinat şi iscusit monolog care se limpezeşte într-o clipă.

            Câteva trăsături  sunt de remarcat: autoarea este egală cu sine însăşi şi cu cei din jur, nu se abate de la principii, nu abdică de la ideile proprii; este perseverentă, tot ce spune are o coerenţă firească, un sens.

            Este mai puţin preocupată de procedeele stilistice, dornică să ne transmită trăirile sale şi să ne familiarizeze  cu ele. Este darul ei pentru noi.

            Găsim în carte fragmente admirabile din copilărie, în  subcapitolele: „Cartea de sub streaşină”  şi „Zborul fără aripi”.

            „Zarea era hotarul pe care de multe ori mi-am dorit să-l trec” -  spune autoarea, alergând cu imaginaţia precum o adevărată împărăteasă a câmpiei ce se  închipuie.

            Unele capitole sunt adevărate omilii – nedoctrinare – chiar dacă par a avea uneori, un aer didacticist, moralist, îndeobşte.

            Din toate, trebuie reţinut mesajul umanist, cald, pacifist, creştinesc, al unei scriitoare cu un condei iscusit care, şi în această carte, ne oferă  o confesiune minunată, sinceră, nemijlocită. O eliberare. O  descărcare sufletească şi, de ce nu, un fel de catharsis.

            „Sunt lăsată să-mi amintesc singură calea pe care o voi urma” – mărturiseşte autoarea. Şi: „Din anii pe care i-am trăit până acum şi din evenimentele prin care am trecut, am înţeles că fiecare lucru în parte, are legătură cu alt lucru, că aici, pe pământ nimic nu este întâmplător şi că acolo sus este cineva care vede tot, ştie tot, iar eu fără ajutorul lui, nimic nu pot, nimic nu sunt…”

            Şi faptul că Ioana Stuparu îi mulţumeşte lui Dumnezeu în fiecare moment pentru orice, este semn că se află în fărâma de Lumină destinată.

            Ilustrăm în încheiere cu un mic fragment, adevărat poem în proză, scris cu simplitate şi sensibilitate acută,  fragment care ni s-a părut edificator despre sufletul neasemuit al Ioanei Stuparu:

            „Ca o scenă  mi-a fost viaţa, pe care am făcut tot timpul repetiţie cum se moare.

            Am fost să mor de dor şi de tristeţe. Şi de singurătate mi s-a făcut să mor. Am fost să mor din prea multă iubire. Dar cel mai mult şi tare mi-a plăcut să mor, a fost de fericire.

            Nu mă-ntreba cum e să mori. Nu-ţi voi spune, pentru că sigur nu vei înţelege. Este unic felul de a muri, al fiecăruia. Nimic  nu se copiază.

            Întreabă-mă mai bine, dacă mai vreau să mor şi-ţi vor răspunde că da, aş vrea să mor din nou.

            De dor aş vrea să mor din nou. De prea mult dor, aş vrea să mor mereu. Mai bine să mă sting de dor, decât să-mi fie sufletul pustiu!

            Să nu-mi mai aibă dorul loc în piept şi nici afară  să nu vrea să iasă. Iar pieptul să-mi pocnească în fărâme, precum pocneşte un boboc de mac, atunci când  nu poate dorul să-l cuprindă.

            Bucăţi de dor să-mi fie semnate, ca să răsară mii dintr-o fărâmă şi numai o bobiţă să m-atingă  iarăşi, să mă învie dorul pentru un nou dor.

            Aş vrea să mor din prea multă iubire. Să fie multă, fără de hotare. Să dau din ea la toţi care-mi vor cere.

            Să izvorască fără să mai sece. Izvoare din izvoare să se nască. Să fie multe, cât cuprinsul lumii.

            Iar din izvorul dat la fiecare, măcar un strop la mine să se-ntoarcă. Şi să se facă din mulţi stropi o mare.

            O mare de iubire din nou să mă inunde.

            Eu să revin la viaţă din prea multă iubire şi  iar să mor, iubire dăruind.

            Dar cel mai mult când mi-am dorit să mor, a fost de fericire.

            Atunci când am primit o clipă de Lumină, din Lumina Lumii.

            Pluteam uşor, precum un puf de păpădie, purtat spre cer, doar de o adiere blândă!

            Şi nu ştiam cine mai sunt şi unde-mi e sălaşul.

            Pluteam, şi eram eu şi-mi era bine.”(pp.192-193)

            Îi mulţumim Ioanei Stuparu pentru că, scriind această carte, ne-a deschis într-un fel ochii, la ceea ce este cu adevărat important în viaţă: pregătirea pentru adevărata Viaţă.

CEZARINA ADAMESCU, Agero

Galaţi, 19 februarie 2009

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com