|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
|
|
Din volumul „Ortodoxia mioriţică. Creştinismul valah, de la gotul Ulfila la evreul Wurmbrand, Ed. Pallas, Focşani, 2006 Dr. Romeo-Valentin MUSCĂ
Romeo-Valentin MUSCĂ s-a născut la 4 septembrie 1967 la Odobeşti – Vrancea. A urmat Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti (1988-1993). În paralel, între 1991-1994, a urmat cursurile Facultăţii de Istorie din Bucureşti. Din 1994 a făcut cercetări la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii Pontificale Mizericorde din Fribourg (Elveţia) unde a obţinut, în 2000, un doctorat în teologia latină medievală. Între 2001-2004 a făcut cercetări post-doctorale la Facultatea Autonomă de Teologie Protestantă de la Universitatea din Geneva, pregătind o lucrare despre gândirea religioasă românească din secolul al XX-lea.
Întors în România nu a putut accede într-o universitate valahă, cu toate că este excepţional pregătit. În prezent este redactor la un jurnal din Focşani (vezi ziaruldevrancea.ro), pe probleme religioase şi culturale.
Profitând de faptul că locuieşte la Focşani, studiază istoria religioasă a Vrancei, mai ales a patrimoniului religios a acestei regiuni, trăgând un semnal de alarmă cu privire la distrugerea acestuia, prin publicarea unei „istorii" sub titlul „Biserici mutilate".
De asemenea, lucrează la o carte despre "Rezistenţa anticomunistă din Vrancea", în acest judeţ existând mai multe centre de luptători prin munţi şi chiar o revoltă a ţăranilor de la câmpie, în urmă cu 50 de ani, în noiembrie - decembrie 1957. După cum ne relatează domnia sa: „partea proastă este că pe nimeni nu interesează aceste evenimente cruciale ale trecutului...”
Lucrări publicate: - Essai sur la pensée eucharistique médievale latine. Regarde ortodoxe, Editura Pallas, Focşani, 2004 - Biserici mutilate. O radiografie a patrimoniului religios din Ţara Vrancei şi Ţinutul Putnei, Editura Pallas, Focşani, 2006 - Ortodoxia mioriţică. Creştinismul valah, de la gotul Ulfila la evreul Wurmbrand, Ed. Pallas, Focşani, 2006
- Essai sur la pensée religieuse roumaine du XXe sičcle - Rezistenţa anticomunistă din Ţara Vrancei
Îi urăm bun venit în rândurile corespondenţilor revistei noastre.
George ROCA Redactor AGERO ----------------------------------------------------------------------------------------------------
Într-o regiune pe care huntingtonlogii ultimilor decenii o situează ba în centrul Europei, ba la Est, ba în Balcani, cu veacuri în urmă trăiau ascunse prin păduri nişte triburi horthodoxe, pe care osmanlâii le-au numit, nu pe nedrept, ghiauri. Ei înşişi se considerau ghiauri şi fiecare trib purta alt nume, până când, prin intrigile sfântului părinte şi ale confederativei Viene, un trib din acestea trei s-a trezit cu „jalba-n proţap” la Roma, „unit” cu Roma, pe la 1700. Aşa am descoperit lupoaica şi pe italieni şi nu mult a lipsit să cozăm în limba ochioasei patapieviciene Beatrice. Eram, în sfârşit, urmaşii Romei, cum algerienii erau, pe la începutul secolului al XIX-lea, urmaşii astericşilor şi obelicşilor.
După ce am învăţat lecţia de istorie şi-am aflat câte ceva despre ăi (din) bătrâni, am început să construim hortodoxia şi-am zămislit „Mioriţa”. Astfel am inventat, la sfârşitul secolului al XIX-lea, românismul, care nu are nimic cu romanitatea şi spaţiul c.-d.-pontic al gimbuticei marii. La început de mileniu trei, ideologic nu suntem departe de „Porunca Vremii” şi economic semănăm cu exmobuticele republici bananiere din anii romantici ai decolonizării. Pe meleagurile valahe, Biserica este aceeaşi ca acum o mie de ani, iar duhul Evangheliei a fost întinat de gălbeaza oiţei din poveşti. Aceleaşi mentalităţi folclorizante ca în anii Crainicului Nichifor, aceeaşi ortodoxie exclusivistă a mefistofelicului Nae Ionescu, acelaşi duh cu iz de „mistică a caftanului”, taxată just de Vasile Băncilă.
În capetele acestei lucrări am descris maniera în care duhul Evangheliei a fost pervertit de mezalianţa dintre ortodoxie şi românism, prin care Biserica a fost subordonată intereselor naţionale, fiind redusă la frontierele statale. În această horă naţionaloidă, oamenii bisericii s-au prins zdravăn şi dacă mâine va izbucni un război interetnic sau interreligios, aceşti oameni le vor binecuvânta steagurile de luptă, cum o fac ortodocşii greci, sârbi şi ruşi, uitând că Iisus Hristos Însuşi ne-a spus că „Fericiţi făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”.
Ortodoxia mioriţică este formalismul nostru bisericesc şi nebunia care a cuprins România după 1989, când am pierdut simţul măsurii şi am început să construim biserici în toate intersecţiile şi parcurile ţării, abandonând tocmai omul sfâşiat de haosul tranziţiei. Or, Hristos nu S-a întrupat pentru ziduri şi betoane, ci pentru restaurarea firii umane distrusă de păcatul adamic. Dar asta nu interesează pe conducătorii Bisericii care se întrec în a raporta anual numărul de biserici zidite şi sfinţite. Va veni însă şi Ziua Judecăţii, când vom veni fiecare în faţa Dreptului Judecător. Eu cu aceste hârtii, ierarhii cu tablourile votive din megalomanicile construcţii. Vor fi de faţă şi cei care au murit de foame şi frig, uitaţi de Biserică prin orfelinate, aziluri de bătrâni, ospicii, spitale şi mahalale.
Deşi forma acestei lucrări ar putea deranja anumite feţe bisericeşti, fondul nu este decât o simplă cronică a depărtării Bisericii de spiritul Evangheliei. A venit timpul să intrăm, din nou, în catacombe pentru că din creştinismul primelor secole nu a rămas nimic, iar viaţa noastră este o lungă ipocrizie, pe care o putem numi, fără să greşim, ortodoxie mioriţică.
***
Ortodoxia mioriţică este stadiul ultim al siluirii mesajului iubirii Fiului lui Dumnezeu, „Carele, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt, şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om”. Mioriţismul este temniţa de veci a creştinismului nord-dunărean şi cea mai mare ofensă pe care acest popor nefericit a adus-o Fiului lui Dumnezeu care „S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat şi înviat a treia zi, după Scripturi. În mioriţismul teologic valahiot, Evanghelia a ajuns o unealtă în mâna unei caste de sorginte fanariotă, pentru care drumul Golgotei nu a existat, iar Învierea nu-i decât o poveste sau prilej pentru pelerinaje la Locurile Sfinte. Dacă mâine vom fi martorii Parusiei, ideologii academicieni ai acestei erezii eclesiologice Îl vor crucifica, din nou, pe Iisus Hristos, pentru că ei nu se mai recunosc în chipul Treimic al Fiului. „Marele Inchizitor” imaginat de F. Dostoievski se poate naşte oricând în sânul atotsuficienţei românismului.
Între două sejururi la zarcă, Petre Pandrea scria profetic, pe la jumătatea anilor ‘50, că ieromonahul Ioan-Silviu Iovan de la Vladimireşti va ajunge, într-o zi, Patriarhul României (Vezi Petre Pandrea, Memoriile mandarinului valah, Bucureşti, 2001; Id., Călugărul alb, Bucureşti, 2003). Nu mult a lipsit ca, în primăvara lui 90, năuca societate civilă să-l aşeze în locul fugitivului Teoctist Arăpaş pe fostul duhovnic al Vladimireştilor, caterisit de Sfântul Sinod, în 1956, pentru simplul motiv că nu se înhămase la căruţa „Apostolatului social” a Patriarhului Justinian Marina, (Vezi Justinian Marina, Apostolat social, 12 volume, Bucureşti, 1948-1976. O culegere de predici şi cuvântări despre adaptarea Bisericii la noul regim instaurat în România la 6 martie 1945).
În schimb, profeţia provocatoare a prea repede uitatului ontolog de la Păltiniş a devenit, paradoxal, realitate. «Dacă lumea de mâine nu va fi una de brute, va fi una de teologi» (Constantin Noica, Jurnal de idei, Bucureşti, 1990, p. 119), scria musceleanul în carnetele sale, pe la sfârşitul anilor ’60. La începutul secolului al XXI-lea suntem deja o ţară de foşti activişti de partid deveniţi teologi semidecoţi, de intruşi obscuri, ajunşi specialişti în cele sfinte, de agronomi cu studii la fără frecvenţă unşi, peste noapte, slujitori ai Bisericii. Manufacturile laico-ecle-ziastice produc, de mai bine de un deceniu, cateheţi idioţi pe bandă rulantă şi profesori de teologie atei. Chiriarhii cu seminarii şi facultăţi de teologie au din ce să trăiască şi România are cei mai mulţi teologi pe cap de locuitor. Nu înseamnă că poporul român este un popor religios, ori că românii au o dispoziţie particulară pentru cele sfinte, deşi România are cele mai multe mănăstiri pe cap de locuitor din Europa, iar capitala României este unul din oraşele cu cele mai multe biserici din lume.
Suntem singurul popor fără eretici, cu cele mai puţine mişcări sectare, unde mănăstirile ajunseseră, pe timpul comunismului, un fel de ceapeuri, iar ignoranţa a făcut să rămânem, de două mii de ani, în sosul căldicel al cazaniilor şi în şoricăraia de la pangarul din pronaosul bisericii. „Or, nu ştiu cum stau lucrurile cu religiozitatea românească; ea nu mi-a produs o impresie adâncă. Cei mai înalţi prelaţi mi-au părut acolo nişte paradoxuri vii, în măsura în care lasă să li se vadă un exterior care, pentru mine, cel obişnuit cu Rusia, apare asociat indisolubil cu gravitatea şi cu stricteţea, deşi în realitate ei sunt mai degrabă nişte abaţi ai secolului al XVIII-lea; despre unii dintre ei erau colportate cele mai galante aventuri, care abia dacă le dăunau reputaţiei», scria, între cele două războaie, Hermann Keyserling despre religiozitatea valahă şi feţele noastre bisericeşti (Citat din ediţia românească, H. Keyserling, Analiza spectrală a Europei, traducere de Victor Durnea, Iaşi, 1993, p. 280). Din nefericire, rândurile austriacului sunt dureros de actuale şi ar trebui să dea de gândit fanarioţilor îmbrăcaţi ca nişte paşe de raiale turceşti din „palatele brâncoveneşti”.
Rotaţia cadrelor din conducerea şi administraţia bisericească şi cele câteva nume de episcopi, numiţi în primăvara mineriadei iliesciene nu au schimbat cu nimic politica Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Cumetreala vieţii bisericeşti şi intransigenţa pe care le manifestă BOR-ul în raporturile cu celelalte culte amintesc de românismul exclusivist al anilor ‘30. Dacă, atunci, Constantin Rădulescu-Motru, Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Dumitru Stăniloae and co justificau, prin false silogisme, mioriţismul ortodox, acum, după expe-rienţa gherlelor anilor ’50, unde ortodocşi, catolici, greco-catolici, protestanţi şi neoprotestanţi s-au împărtăşit din acelaşi potir, nu mai avem dreptul să vorbim de „ortodoxie şi românism”. În plus, noi, ortodocşii, am fost temnicerii unor ierarhi greco-catolici, pe vremea când aceştia aveau domiciliu forţat în mănăstirile ortodoxe de pe lângă Bucureşti et ailleurs.
Neretrocedarea de către ortodocşi a lăcaşurilor de cult şi a imobilelor greco-catolicilor, la peste un deceniu de la schimbarea regimului, este un act de o gravitate extremă. Ultimul proiect de Lege a Cultelor din 2005, aflat încă pe site-ul Ministerului Culturii şi Cultelor, nesemnat de greco-catolici, pe bună dreptate, adânceşte prăpastia dintre Bucureşti şi Blaj, iar mazilirea greco-catolicilor, în 1948, rămâne o pată neagră pe obrazul BOR-ului, pe care, culmea iresponsabilităţii, ortodoxia valahă nu şi-a asumat-o decât în parte. Ridicarea Mitropoliei greco-catolice a Blajului la rangul de Arhiepiscopie Majoră în această primăvară, echivalentul întrucâtva a Patriarhiei Ortodoxe, a dat lovitura de graţie naţionalismului ortodoxist.
(va urma) Dr. Romeo-Valentin MUSCĂ Din volumul „Ortodoxia mioriţică. Creştinismul valah, de la gotul Ulfila la evreul Wurmbrand, Ed. Pallas, Focşani, 2006
-------------------------------------------
-- Formular: 'Parerea'
-------------------------------------------
-- Formular: 'Parerea' -------------------------------------------
-- Formular: 'Parerea'
1. Ce doriti sa ne transmiteti?:'D-NULUI ROMEO MUSCA' 2. Tema / articolul / autorul::'AS DORI SA PRIMESC CARTEA DV DESPRE REZISTENTA ANTICOMUNISTA DI VRANCEA' 3. Numele si prenumele Dvs.:'MIHAI POPESCU ' 4. Adresa Dvs. E-mail:'BD.ALEX.OBREGIA 4 BL.OD1 SC.4 PARTER AP.134 S4 Bucuresti mannix1972@rdslink.ro' 5. Numarul Dvs. de telefon (fix):'0314046247' 6. Numarul Dvs de telefon (mobil):'0722500242' 7. Textul mesajului Dvs.:'CAUT CARTI DESPRE MISCAREA LEGIONARA, REZISTENTA ARMATA ANTICOMUNISTA SI DETINUTII POLITICI'
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia. Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei. |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
