OMAR KHAYYAM - ELOGIU ROMÂNESC

Eugen Evu

„De-ar fi depins de mine n-aş fi venit pe lume/ Şi cum aş părăsi-o de-ar sta-n puterea mea?/ În astă lume-a luptei era mai bine-a nume/ De nu veneam, să nu fiu şi să nu plec din ea.”

Dimineaţa de Februar,  la vreo mie de ani după Khayyam, dimineaţă ce se repetă, ca una a Lumii ubicuu- prezentă,... trezit dintr-un vis secvenţial amintit, îmi veni a scrie de poetul desăvârşitei simţiri omeneşti întru sacru, întru re- cunoaştere a sufletului,  Omar Khayyam, scrib al esenţelor, cel căruia i s-au închinat milioane de rostitori ai stihurilor sale, precum nişte rugăciuni laice.... Dimineaţă în care auzi materia plângând, mugurii imprundet crăpând în scoarţele aproape pietrificate, cu foame de lumină şi căldură. A-l venera, este a-l iubi pentru unica sa artă de a concentra poţiunile magice ale cuvântului omenesc în aprindere  şi desprindere  spre inefabilul mirajului: Sunt! Cogito, ergo sum!

Gânditor liber, ironizând muşcător „zeloşii ipocriţi” ai vremii lui, (şi celor  dintotdeauna, vai !) - Omar Khayyam (bizară vocabula sumero-egipţiană Ka!), genialul poet - filosof nu sfidează Coranul, ci îşi zideşte - „pietre pentru templul său”, cum scria „ recent” Lucian Blaga, ctitorind prin poezie coloană făr-de-sfârşit a Singurătăţii şi Boemei. Dacă în viziunea teosofiei orientale, dragostea era „ covor de carne al rugăciunii”, în poezia Inimii ce devine cupă pentru vinul roşu ameţitor, leac de a suporta revelaţia... Fecioara Maria a sa este Miriam...Din acelaşi spaţiu al lui Avraam ce se născu în Ur, în Chaldeea ( Balilonia)! Profetismul de sâmbure păgân are o superbie a Fiindului, a conştientizării existenţei tragice prin aceea că venim şi plecăm în şi din lume fără vrerea proprie. Este un bocet - divinatoriu, din acel „dintotdeauna” al Fiinţei trezite în lume, nefericită prin aceea că Ştie că va muri.

În literatura română oarecum Ion Barbu îi corespunde, umbră scăzută, subţiratică, a Persanului. Matematicienii care se iubesc cu metafizica, nirvanică, prin interferente atingeri sinoptice la vizionarismul scientist: astronomie, filosofie, matematică, poieion....Se ivi în nordul Iranului de azi, la Nişapur,(O, Babilon!), în 1040  şi se stinse cu lumină proprie de aproape- zeu, la  1124, acolo unde se şi născuse. În acele vremuri, 84 de ani era o vârstă venerabilă, mai ales pentru gânditorul ce îşi arde etapele cu fervoarea şi riscând nebunia „bolii de origine divină”. Dar nu! Khayyam  Omar Hakym îşi scrie evanghelia  ritmată  cumva divinatoriu-mantramic a catrenelor lui, ecleziast al  ecoului  cel originar  al Sumerului, incantatoriu, alinător, vindecător şi unei vieţi grăbind în legendar încă de când umbla printre semenii săi, considerat ca şi Messia, „Învăţătorul”. La 17 ani era cunoscător al filosofiei, matematicii, istoriei, teologiei musulmane. Potirul catrenului său cuprinde cumva ezoteric, substanţele extrase astfel, prin cunoaştere, inima lui este însă Ulciorul. Rămas fecior/ nu a fost căsătorit niciodată, cu atât mai mult lirica lui ce se referă la dragoste, este mai vibrantă, cumva recuperatorie, asemenea unei poţiuni de leac. Erudiţia se contoăpeşte cu inocenţa „paradisiacă”, a umirii şi a mirării, a percepţiei realului ca o dimensiune a maieuticii sacre.

Catrelele au un „înveliş”, un halou semantic ce rezistă şi prin traduceri, iradiant, empatic, rezonant. Avea discipoli aşa cum aveau în Elada marii înţelepţi. Este prototipul semizeului. Citi hărţile stelare, la Observatorul din Merv, fu ocrotit de şahul Malik... Cum sună de ciudat, vizirul Mulk îi acodrase o PENSIE - anume de 1200 minkali pe an. Nimic mai fascinant între vieţile poeţilor lumii, decât a acestui gigant. Sigur, pe meridianele lumii, vom recunoaşte stranii (dar nu prea), analogii ale vieţii, arderii şi morţii marelui poet-gânditor-savant. Ecoul al acestui arhetip, în fond, ne este Eminescu, dar iată cum „răsună” Khayam, cu un mileniu în urmă-i: „În cercul existenţei noi prea târziu venim/ Şi coborâm pe scara-i în luptă mult prea grea,/ Când viaţa nu ne trece precum noi o dorim/ De s-ar sfârşi, mai bine, suntem sătuio de ea”! [...] „Privind atâtea rele sub bolta ce se-nvârte/ Privind la lumea care de prieteni s-a golit,/ Cât timp poţi fi tu însuţi, ce-o fi, să nu te-ncânte,/ La ieri nu te întoarce, „ azi” trebuie trăit”.

Inegalabilă viziune a continuumului spaţiu- timp, a „eternului Acum”, perenitate a revelaţiei. Aici se conciliază Religia cu Ştiinţa, la vârful cugetului uman. Aici suntem în paideuma Mundi, dincolo şi dincoace de precesiunile cosmice manifeste şi în spiritul, în Fiinţa omenescului dintotdeauna. Vălul Maja este spintecat ca o catapeteasmă prin care Sacrul coboară în Profan, spre a-l reînălţa. „Îndulcit cu dor de moarte”(Mihai Eminescu). Dor de Viaţă eternă. Iată Oximoron-ul cum saltă peste Condiţie ! Nu e temere, spaimă de iminenţa muririi, prin aceea că trăpim murind, neh? Ci, la înalt vârf al flăcării, conştientizarea în Acum-ul etern, a durerii, suferinţei însăşi Naturii, laboratorul genezei perpetue, strigăt ameţit de eter al Viului ce se ramifică din Arborele Vieţii, cel migrator, în conexiuni amintindu-ne revelaţiile lui Enoh, cel călătorind la îngeri. Khayyam acuză, reproşează imperfecţiunea existenţei umanului într-o dimensiune a „alungării” scarate din paradeisos-ul originar.

Luciferic este Poetul dintotdeauna, „nemuritor şi rece” (Mihai Eminescu, idem). Descins din imemorial, din atemporal, limitat în durata esenţial - tragică, cum dixit D.D. Roşca). Ne reîntâlnim cum smeritul ce sunt acum, în Acum, după visul sus-invocat, cu Sinele Lumii. El este Cartea Înnoirilor(Norooz Nameh), ce dăruită a fost sufletului în trecerea-i prin întrupări. El este „Noi”,  ardere şi curgere, văzduh şi poate Duh.

„În focul care arde de-ar fi doar unul demn,/  Şi arderea s-ar face mult mai uşor atunci;/ E cel mai rău în viaţă din câte faci s-ajungi/ Să te uneşti cu-acela ce ştii că e nedemn”

Doamne, oare la ce să mai scrie , repetând axiomaticul, nenumăraţii poeţi de după Khayyam? Întrebarea ne dăinuie, Aina-Daina:  „În acest cerc al lumii cum s-a născut mişcarea?/ Că început nu este şi nici sfârşit, iar starea/ Aceasta nimeni n-o ştie, e mister/ Din ce loc e Venirea şi-nspre ce loc plecarea?”

NOTĂ: Date şi traduceri Geo Olteanu

Eugen Evu

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com