|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
|
|
Eugen EVU Comentarii de la cititori la subsidiari
„Cel ce se agită în om este Spiritul”
Este omul interiorizat care suferă presiunea teribilă de a se exterioriza, însă altfel, pentru aleşii inimii lui, dintr-o virtualitate ideală. Omul care se încredinţează scrierii este manifest un simptom, sau o vocaţie apostolică, un daimon ce se simte benefic, dar poate eşua în malefie, în dezintegrare identitară, risca alienarea, paranoia sau chiar schizofrenezia.
Omul care scrie este de natură accentuat dedublată, iar lucrul îndelungat în acest sens, duce la ruptură a sinelui de sinea gemelară.
Omul care scrie este în două dimensiuni, echilibrul său interior fiind determinat de efortul permanent de re-calibrare întru a nu se destabiliza mintal. Miturile străvechi şi aşa-zisele aprocrife ale lui Enoh, afirmă că scrierea „cu apă şi funingine” a fost una dintre învăţăturile pentru oameni din partea îngerilor căzuţi, fii cerului pomeniţi şi în Geneza. Actul este unul civilizator, dar dogma îl condamnă drept rebel şi această răzvrătire, dacă stăm să judecăm, este mai degrabă un efect al demonizării celor ce au avut rol civilizator în omenirea primordială. Desigur, se poate ca prin natura sa omul să fie programat doar pentru comunicare orală, iar scrierea, care cere forţă de abstractizare imensă, e considerată nocivă în sine. Cuvântul întrupat este reprezentarea sonoră, prin vibraţie, scânteie din Logos, aşadar cel scris, reductibil prin Semn-Simbol, pare să fie generator de modificări în natura genezică umană?
Între-adevăr, efectele efortului de învăţare a scrierii, sunt traumatizante. Iniţiaţii de demult, scribii, preoţimea, păstrau prin arta scrierii, totodată, un secret privilegiat, deopotrivă armă pentru putere. Populaţiile arhaice erau practic cvasi-analfabete. Comunicarea, învăţăturile practicate de iniţiaţi, culminând cu cele apostolice, după modelul Mesiei, erau destinate învăţării mulţimii fără carte, de aceea abundă în pilde, parabole, aforisme, proverbe, alegorii.
Revenind la ideea iniţială, omul care scrie, în era modernă, este de fapt cel ce a adânci cunoaşterea semioticii primare, cel care gândeşte de fapt în simboluri, în parabole, cel ce are reprezentări vizionare, mistice şi de aceea este un misionar -iniţiat- preot al vremii actuale. Starea lui este sub impulsiuni ce amintesc riturile arhaice, este una de graţie, una de mistică, este chiar de religiozitate; ea este auto-indusă ori efect al sugestionării, este a transei. Fie provocată de exerciţiul scormonirii, explorării psihice proprii, de anxios ori de paroxism, fie chiar efectul surescitat, de halucinogene, alcool, tutun, sau alte cauze colaterale; – care îl dezinhibă într-un fel, care îl „sustrag” terorii raţionale, îl smulg din obişnuinţa percepţiilor „normale”. Relativitatea sensibilităţilor faţă de real, este specifică în mod unic fiecărui individ. Cu atât mai mult cea a unuia care scrie, care se dezvoltă în interioritate, scriind şi transfigurându-se în universul propriu, reflectat apoi în operă. Inevitabil, riscul celui care scrie este conflictul interior şi conflictul cu lumea. Creatorul este „cu capul în nori”! Energiile subtile consumate de arta scrisului, de submersiunile în abisal, de scotocirea subconştientului, etc, - arderile mari neuronale, epuizează şi chiar pun în primejdie sănătatea. Este o supralicitare a creierului, a funcţiilor lui obişnuite, este o sforţare demiurgică a însăşi condiţiei. Scrierea literară este darul de a reîmprospăta permanent limbajele care s-ar calchia, s-ar surpa în interior. Este sângele de perfuzie sau transfuzii vital celorlalţi. Este starea de jertfire, este suferinţă, cum spunea Kierkegaard, dar şi empatie cu suferinţa naturii, a viului din interregn. Omul care scrie este îngerul care civilizează, rebeliunea lui nu poate fi antidivină, ci eventual stârneşte zeilor gelozia invocată explicit în capitolul „Stricăciunea omului”, din Vechiul testament. Zeii se temeau că oamenii din Sumer, Ur, Uruk, Uruşim leagănul actualei omenirii şi al scrierii…” cei din Babylon, vor ajunge „asemenea lor”, aşa că le-au „amestecat limbile”, le-au stricat emanciparea, ceea ce nu ne convinge că erau iubitori, că era(u) Dumnezeul; dealtfel Elohim este în ebraica veche la plural!
Nimic mai uman ca imperioasa nevoie de a comunica, iar comunicarea prin scriere a fost esenţială pentru fixarea unei Memorii colective, unei rigori a experienţei dobândite prin veacuri, în folosul descendenţilor; pentru dezvoltarea prin observaţie, pentru progresul general şi pentru conştientizarea oamenilor în condiţia lor devenitoare, nicidecum una a damnării oarbe. Liberul arbitru a fost darul Creatorului Adevărat, omul nu este redus la un rob - executant mecanic, un cyborg, el are răsădit genomic elementul propulsor, impulsiunea în sus, spre autonomie de mişcare, acţiune şi Opţiune morală ce-l va face compatibil cu semenii, în ideea progresului comunitar, civilizaţiei. Dacă scrisul adus de „Fii cerului”, este un păcat, rămâne de revăzut: poate că CENZURAREA şi pedeapsa nu aparţine Dumnezeului Absolut, incognoscibil, ci tocmai unor misionari abătuţi de la misiunea lor, rebeli, prin gravitatea centrală: coabitarea Lor cu femeie umană şi procrearea de hibrizi, din care au proliferat apoi giganţii, evident efect al unor abateri de ordin strict genetic: un act probabil fraudulos, al entităţilor intermediare, (prin substituire!) de cei aterizaţi în număr de două sute (Vezi Enoh), la muntele Hermon. Să îi numim chirurgi geneticieni. (Ing- Eng- Engeneering- inginerie genetică- engel, ciudată sugestie fonetică! Apropos England, traducerea este „Ţintulul- Ţara îngerilor! n.a.).
Este ceva foarte tulbure ceva, ocultat, ceva opturat în această problemă a „răzvrătirii” omului prin autocunoaştere şi aspiraţie la emancipare. Deasemeni, după Diluviu, durata vieţii umane a fost drastic redusă la cca 7o de ani, patriarhii trăiau mult mai mult: veşnic, adică VECInic, adică veacuri, secole, aproape ca- îngerii lui Enoh. Se poate prezuma că Ei au efectuat modificări restrictive şi privitoare la funcţiile creierului speciei de după Potop, post-adamice. Inter-conexiunile neuronale, se ştie, pot fi forţate de situaţii limită cerebrale, înnăscute, sau determinate de locuri, pot produce genialitate, pot reda omului unele capacităţi superioare, vezi cazul Einstein.
Scrierea – implicit cea creatoare, cea care agită în suflete emoţia şi zideşte modele antinomice, nu putea fi un păcat originar, decât, prin analogie cu sexualitatea, o necesitate menită a forţa devenirea omului în lume. A doua dimensiune a umanului, ca „lungime de undă” a inteligenţei universale ce se manifestă în raţiune, în conştiinţă, este cea de profunzime. Ancestralul, memoria cromozomială, în speţă, este mai revelatoriu prin scris, decât prin comunicarea orală. Stereotipizarea continuă a limbajelor simple, operative, dar diminuând în restrângerea ariilor funcţionale specifice, ar distruge în absenţa scrisului, esenţa cogitansului uman, iar prin aceasta, ar sluţi şi steriliza Sufletul. Cuvântul scris inspirat este de fapt mesajul cel de profunzime al spiritului manifest în om, căci „ spiritul este cel ce se agită”.
Arta literară este un fel de umbră a luminii divinităţii, a Spiritului, o utopie care mişcă omul şi îl împinge spre re-îndumnezeire.
Eugen EVU Mai 2007
------------------------------------------- -- Formular: Parerea -------------------------------------------
1. Ce doriti sa ne
transmiteti?: 'comentariu' 6. Numarul Dvs de telefon (mobil): 7. Textul mesajului Dvs.:'Stimate domnule Eugen Evu,
In opinia mea întreaga stirpe omeneasca este dedublata, nu numai scriitorul: si politicianul demagog, si medicul care nu-ti spune adevarul, si femeia care-ti spune ca te iubeste numai pe tine, dar ea, saraca..., etc. etc. In opinia mea, a scrie/a comunica nu este un pacat, cum considerau zeii pagâni la care faceti trimitere si în care Dumnezeul biblic ne-a interzis sa credem: El a incriminat credinta în acesti zei drept pacat capital. Sa nu scoatem de la naftalina si sa dam crezare unor idei vetuste/potrivnice vietii si cu care Dumnezeul cel adevarat nu este de acord. Dumnezeul cel adevarat n-a creat un om lipsit de capacitatea de comunicare prin orice mijloace cu Creatorul sau, cu semenii sai, cu toate fapturile din preajma sa, dimpotriva, abtinerea omului de la demersul comunicarii/partasiei/empatiei, tendinta/dorinta de a nu comunica celorlalti si lui Dumnezeu intentiile si faptele sale este considerat in Biblie a fi pacatul primordial, înstrainarea/alienarea omului.
Sa luăm aminte ca Adam
si Eva n-au adus la cunostinta lui Dumnezeu, nici verbal, nici în scris,
intentia lor de a mânca din pomul oprit, ci au mâncat din acest pom pe
furis. Asa s-a produs "caderea în pacat". Limba i-a fost data omului nu
pentru a-si ascunde gândurile, cum gresit considera un "ilustru"
înaintas, ci, dimpotriva, pentru a si le face cunoscute. Doar cei ce
savârsesc fapte reprobabile îsi folosesc limba pentru a-si ascunde
gândurile. Acestia sunt adevaratii oameni dedublati, acestia sunt
oamenii cu adevarat periculosi, histrionii sau "schizofrenicii", cum îi
numiti dumneavoastra, care-si fac rau lor însusi precum si semenilor. Pe
tema aceasta se poate vorbi mult, se poate scrie chiar o carte
voluminoasa. Dat fiind prezentul spatiu limitat, sunt nevoit, cu regret,
sa ma opresc aici. Daca doriti lamuriri suplimentare, va rog sa mi le
cereti si vi le voi da în scris, convins fiind la modul absolut ca prin
aceasta nu savârsesc nici un pacat.
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia. Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei. |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
