Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

ORHAN PAMUK (foto)

SAU ASPIRAŢIA EUROPEANĂ A TURCIEI

 Mapamond literar

Daniel DRAGOMIRESCU

Impresii si pareri personale in FORUM

 

     După ce Nobelul pentru literatură a fost atribuit fostei Iugoslavii (prin Ivo Andric, 1961) şi Greciei (prin Ghiorghios Seferis, 1963, apoi prin Odysseas Elytis, 1979), iată că a venit şi rândul Turciei să fie primită în clubul select şi restrâns al laureaţilor Nobel proveniţi din zona balcanico-levantină, prin Orhan Pamuk (foto stânga). Ar mai putea fi adăugat seriei respective şi numele lui Elias Canetti, originar din Bulgaria. Atribuirea celui mai important şi râvnit premiu literar de pe mapamond (în ciuda faptului că de gloria lui au beneficiat şi unii scriitori de mâna a doua, în timp ce Tolstoi şi alţi mari scriitori ai lumii nu l-au primit) a prins şi de data asta pe picior greşit publicul din România, unde s-a tradus enorm şi aberant din Coelho, Dan Brown, J.K. Rowling etc., dar prea puţin din literatura contemporană a ţărilor situate mai aproape, în spaţiul nostru sud-est european. Dacă, însă, pentru noi scriitorul turc laureat al premiului Nobel este practic un necunoscut - de-abia anul acesta i s-a publicat prima carte în limba română (romanul „Mă numesc Roşu”, Ed. Curtea Veche, Bucureşti) - , nu tot astfel se prezintă lucrurile în Franţa, Germania, Irlanda, Statele Unite etc., unde numele lui Orhan Pamuk este de multă vreme cunoscut şi preţuit. Tradus în peste patruzeci de limbi, recentul laureat Nobel a mai primit anterior alte premii importante, printre care se cuvin menţionate Prix de la Decouverte Europeenne (1991), Premiul Internaţional Impac Dublin (2003), Premiul Păcii la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt (2005), precum şi prestigiosul premiu Medicis (2005), acordat celei mai bune cărţi străine traduse în Franţa. Performanţe notabile, greu de imaginat că ar putea fi realizate de vreunul dintre acei scriitori români la modă, în jurul cărora se face – degeaba  - atâta vâlvă publicitară din 1990 încoace.

     Fapt este că, cel puţin de la Nazim Hikmet şi până azi, literaturii turce i se cuvenea un premiu Nobel şi ar fi fost nefiresc ca, pe harta literară a lumii, acest vast şi multisecular spaţiu de contact între Orient şi Occident, incluzând vechiul Constantinopole - inima rafinatului Bizanţ - , să rămână o mare pată albă. Născut în epoca postbelică (în 1952, la Istambul), Orhan Pamuk are în spate o activitate literară prodigioasă însumând peste trei decenii. Dedicat aproape în exclusivitate scrisului (la Istambul se poate!) încă din anul 1974 -  drept dovadă că literatura de autentică valoare a cerut şi cere oriunde în lume profesionalism  - scriitorul turc a reuşit, în timp, să contureze o operă cu totul remarcabilă şi reprezentativă pentru literatura ţării sale. Vocaţia sa de „povestaş” (constructor epic) al sfârşitului de mileniu şi-a aflat o primă concretizare în romanul „Cevdet Bey şi Fiii” („Cevdet Bey ve Ogiullari”, 1982), care l-a plasat dintr-o dată  în fruntea tinerei generaţii de scriitori turci. Autor pe cât de talentat, pe atât de harnic şi de inspirat, Orhan Pamuk a publicat ulterior romanele: „Casa tăcută” („Sessiz Ev”, 1983), „Fortăreaţa albă” („Beyaz Kale”, 1985), „Cartea neagră” („Kara Kitap”, 1990), „Viaţa cea nouă” („Yeni Hayat”, 1994), „Mă cheamă Roşu” (Benim Adim Kirmizi”, 1998, tradus şi în română), „Zăpada” („Kar”, 2002), la care se adaugă scrieri de factură eseistică, diaristică şi memorialistică precum „Celelalte culori” („Oteki Renkler”, 1994) sau „Istambul. Amintirile şi oraşul” („Istambul. Hatiralar ve Şehir”, 2003). De succes şi consideraţie s-au bucurat în Occident mai ales romanele „Fortăreaţa albă” şi „Zăpada”.      

     Orhan Pamuk este un scriitor remarcabil nu doar în virtutea autenticei sale vocaţii literare, ci şi pentru faptul că – lucru demn de reţinut  – se dovedeşte cu adevărat un om al epocii sale, un creator care nu poate închide ochii în faţa realităţilor aflate dincolo de fereastra camerei sale de lucru, sub pretextul şi în numele nu se ştie căror insidioase raţiuni estetice transmundane (ori submundane). Recentul laureat al Premiului Nobel  este un autor care nu se mulţumeşte cu condiţia de producător de texte de dragul textelor. El este, deopotrivă, o conştiinţă lucidă şi un spirit neconformist, care se arată preocupat, în tot ce scrie, de viaţa lumii trăitoare în spaţiul euro-asiatic al ţării sale, de iluziile, de obsesiile, de speranţele şi mai ales de sfâşierile şi de dramele societăţii turceşti de ieri şi de azi. Iar una dintre temele sale predilecte de reflecţie este destinul Turciei ca ţară situată critic între Asia şi Europa şi care, istoriceşte, de cel puţin o sută de ani încoace, năzuieşte să fie acceptată în spaţiul european. Dar această aspiraţie europeană a Turciei se concretizează în prezent printr-o mare decepţie. „Burghezia turcă trăieşte suferinţa şi mânia pierderii speranţelor occidentalizării”, remarcă scriitorul în cartea „Celelalte culori”. „Epoca copilăriei procesului de occidentalizare a Turciei s-a isprăvit, iar acum începe o reacţie mânioasă şi plină de îndărătnicie (…) Poate că acest fapt este îndreptăţit, pentru că în o sută de ani am învăţat ce înseamnă Occidentul. Dar adevărata mânie provine din faptul că în acest răstimp nu ne-am occidentalizat, că Europa nu ne doreşte”.  Iar într-un interviu din 20 noiembrie 2002 el trage concluzia deloc confortabilă pentru ţara şi naţia sa: „Cred că Turcia şi-a distrus democraţia de-a lungul anilor, pentru că intelectualii, media, presa ei au crezut prea mult în occidentalismul Vestului şi în orientalismul Estului” (aviz României!) În ceea ce-l priveşte, Orhan Pamuk se declară, totuşi, adeptul unei armonizări între Orient şi Occident, fără a se desolidariza de moştenirea culturală veche de un mileniu a ţării sale: „Mă identific – afirmă el, într-un interviu acordat în 2005 revistei germane „Der Spiegel” – cu propria mea cultură, dar sunt fericit că trăiesc pe o insulă tolerantă, intelectuală, unde mă pot ocupa de Dostoievski şi de Sartre care, amândoi, au avut o mare înrâurire asupra mea.”          

     Dacă marele stat eurasiatic situat de o parte şi de alta a malurilor Bosforului îşi va vedea, mai devreme ori mai târziu, împlinită aspiraţia ei europeană rămâne de văzut. Sigur este că, prin Orhan Pamuk, el a luat o serioasă opţiune în această direcţie, reuşind să se facă acceptat, pe uşile din faţă şi cu onorurile cuvenite, în spaţiul elevat al culturii europene.

 

Daniel DRAGOMIRESCU

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)