PE ARGUMENTE ŞI DOVEZI

Conf. Univ. Dr. Constantin MĂLINAŞ

Impresii si pareri personale in FORUM

Articolul, pe care l-am scris, ca ecou la propunerea făcută de către membri ai Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”, pentru Adrian Păunescu la Premiul NOBEL, mi-l menţin, în pofida unor obiecţii de oameni supăraţi, care fac confuzie între operă şi persoană.

De altfel, nu ar fi pentru prima dată, că actul de judecată a operei lui Adrian Păunescu se izbeşte de zidul biografic, mai exact de vestmântul atitudinal, care la el este mai vizibil, decât îndărătniciile cotidiene ale unui om de rînd, desfăşurate cu aceeaşi asiduitate, dar în anonimat. Cu această revenire, am în vedere două răspunsuri de la rubrica „Forum” postate şi la subsolul articolului respectiv în cadrul revistei electronice «Agero», editată pe Internet de către Asociaţia Germano-Română de la Stuttgart, care a reluat articolul meu, fapt pentru care adresez mulţumiri redacţiei.

Este un lucru comun a spune ceea ce ştie toată lumea, că Adrian Păunescu nu are şi nu a avut priceperea personală de a se face plăcut, că este o fire mai degrabă abrazivă, ca exteriorizare a fondului său adevărat, care e cald, căci aşa ne spune opera lui că este. De aceea supărarea cuiva, că Adrian Păunescu nu l-a observat undeva şi că nu a stat de vorbă cu el, este o inepţie! Nu mândriile lui Adrian Păunescu, care probabil i-au fost forma de protecţie şi i-au produs foarte mult rău, sunt acum de luat în seamă.

Mai precizez că nu-l cunosc personal şi nici nu mă preocupă să stau în confidenţe cu Adrian Păunescu, doar mi-a plăcut ideea de susţinere pentru premiu şi i-am luat în seamă opera poetică şi faptele de literatură publică. Ele sunt certe şi le-am privit pe patru criterii, care mi s-au părut motivate şi cred în continuare, până la proba contrarie, că aşa sunt.

Mi se reproşează, cu aroganţă doctă, că am numit osianică acea noapte de cenaclu «Flacăra», de acum trei decenii de la Oradea. Am numit-o astfel, nu pentru că aşa ar fi zis Adrian Păunescu, ci pentru că aşa am văzut-o eu, este opinia mea, ca decor nocturn şi valoare spirituală pentru mine, poate şi pentru alţii. Dacă cineva a văzut atunci nu luna palidă, ci altcum, nu norii vineţii, ci de altă culoare, a auzit nu cântece vechi, restaurate, ci altele, e treaba lui, a văzut altă noapte. Toate, însă, se pot discuta, câtă vreme rulează în asemenea areal, adică pot să am, sau pot să nu am dreptate, nu e nicio supărare. Se schimbă lucrurile, când survin acuzaţii grave, de genul că „Adrian Păunescu ar fi pus cuţitul la beregata Limbii Române”, scris cu majuscule, ca despre o persoană, că ar fi distrus reviste literare în România de cândva, se insinuează că ar fi avut legătură cu „moartea perfectă” a soţilor Teodorovici! A face asemenea acuzaţii, fără dovezi, înseamnă denigrare şi calomnie. Prin urmare, pentru cine le face, rămân două soluţii: ori aduce dovezile, ori prezintă scuze publice! Trebuie să scape odată presa de practica dementă de a face acuzaţii, fie şi metaforice, fără dovezi, din prea multă emoţie, sau chiar din antipatie personală, dacă nu chiar din interes.

Nu ştiu, dacă Adrian Păunescu va lua, sau nu va lua - Premiul NOBEL pentru literatură în anul 2007, însă cred că îl merită. Aceasta este opinia mea, întemeiată pe ceea ce ştiu şi înţeleg eu. Poate merită şi alţii, Mircea Cărtărescu, sau Mircea Dinescu, sau Cezar Ivănescu, sau Ana Blandiana, sau Nicolae Prelipceanu, sau Ion Gheorghe, sau Vasile Tărâţeanu, sau Mihai Prepeliţă, sau Vasile Barbu, sau…

Cum l-au meritat Tudor Arghezi, care a fost cel mai aproape de el (în 1963, când a fost preferat poetul grec G.Seferis, în 1965, când a intrat peste rând un prozator, Mihail Şolohov !), sau Lucian Blaga, sau Nichita Stănescu, sau Marin Sorescu, dar au căzut din diferite motive, între care din cauza românilor în primul rînd, căci nu i-au sprijinit suficient. Ca să nu mai pomenesc de Mircea Eliade şi Eugen Ionescu. Oare, chiar nu înţelegem reproşul celor morţi şi speranţa firească a celor vii, care ar fi aşteptat, la timp, sprijinul necesar al propriului neam, din ţară şi din lume, pentru obţinerea acelui premiu mondial, care e mai mult decât un premiu personal, e un premiu cu sens colectiv! Şi în loc să porcăim, să strângem rândurile bune! Tot astfel, cred că merită Premiul Nobel în literatură, la proză, pentru anul 2008, scriitorul Augustin Buzura, de departe cel mai dimensionat prin romanele din „obsedantul deceniu”, şi acum atât de vii şi de mărturii. Nu doresc să impun fără argumente, decât am vrut să argumentez opinia mea pentru Adrian Păunescu, oricui e dispus să asculte cu bunăcredinţă de român.

Conf.univ.dr.Constantin MĂLINAŞ

Oradea, la 26 noiembrie 2006

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]

Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)