Pădurea de azi, oglindă a vremurilor trecute
Dr. ing. GRIGORE AVRAM
Impresii si pareri personale in FORUM
 La
o primă analiză sumară a pădurii, am fi tentaţi să credem că aceasta
apare ca o grupare de arbori, cu legături stabile şi foarte bine
definite între indivizi sau între pădure ca întreg şi mediul
înconjurător, care se perpetuează periodic ca urmare a intervenţiilor
antropice care se fac la intervale de timp bine stabilite prin
proiectele de amenajare sau datorită unor factori de altă natură. Văzută
din acest punct de vedere, sigur că prima impresie care pune stăpânire
pe minţile noastre este că pădurea, chiar dacă produce masă lemnoasă şi
efecte ecologice şi sociale, pe care le pune dezinteresat la dispoziţia
omului, aceste acţiuni nu le face conştient şi, ca urmare, cu toate că
acestea se referă în mod evident la o perioadă de timp, nu se justifică
afirmaţia potrivit căreia pădurea ar „scrie” istorie.
Şi totuşi, adevărul incontestabil că fiecare lucru şi fiecare fiinţă de
pe acest pământ, fiind supuse timpului, se bucură de o istorie proprie,
este foarte bine cunoscut de către toată lumea. Mergând pe acest
raţionament simplu, suntem în măsură să conştientizăm că ipoteza se
potriveşte în mod evident şi pentru pădure, care este compusă, după cum
am amintit deja, dintr-o sumă uriaşă de fiinţe care lasă urme adânci în
viaţa omului, prin toate binefacerile pe care le pune la dispoziţia
acestuia. Depinde doar de noi cum comunicăm cu aceasta, cum îi descifrăm
mesajele şi mai ales cum le transmitem în continuare celor care vin după
noi.
Aşadar, pădurea scrie istorie. Chiar dacă face acest lucru alături de
noi şi în totalitate pentru noi, istoria pădurii este evidentă, clară şi
concisă. De aceea este atât de mare nevoie ca ea să fie şi cunoscută,
pentru că poate fi şi un model ideal de ales cu ajutorul căruia să ne
influenţăm mersul propriei noastre istorii. Trebuie cunoscută pentru că
numai în acest mod ne putem face o impresie în legătură cu starea în
care aceasta se găseşte astăzi: sănătoasă sau bolnavă, întreagă sau
puternic ciuntită şi degradată, tânără sau bătrână, stabilă sau
vulnerabilă în faţa factorilor naturali destabilizatori, măreaţă sau
umilă etc.
Mai mult decât atât, modul în care se prezintă pădurea în acest moment
reprezintă cu siguranţă rezultatul unui traseu pe care aceasta l-a
parcurs. Fiind în permanenţă supusă voinţei umane, starea ei actuală se
regăseşte în calitatea lucrărilor care i-au fost aplicate. Mai ales în
cazul pădurii cultivate, despre care noi, silvicultorii, considerăm că
nu se poate dezvolta în condiţii normale dacă nu intervenim la timp (şi
ori de câte ori este nevoie) cu lucrările stipulate de cele mai multe
ori în proiectele de amenajare, proiecte care se întocmesc pentru o
perioadă de zece ani, după care se revizuiesc.
Starea actuală a pădurilor reprezintă, aşadar, rezultatul
comportamentului şi a atitudinii pe care le-am afişat în anii anteriori
faţă de aceasta. Dar am reuşit noi să ne achităm cum se cuvine faţă de
acest mamut cu suflet de înger, care ni se înfăţişează ca un mesager
care ne obligă la viaţă , răstignindu-ne de ea? Sau am reuşit să-i
acordăm atenţia cuvenită pentru ca şi ea să crească şi să se dezvolte
sub auspiciile unei iubiri pe care o merită din plin. Vom putea să aflăm
despre toate acestea numai în situaţia în care îi vom cunoaşte trecutul.
De ce?
Pentru că ştiindu-i istoria pădurii alături de care trăim, vom putea în
primul rând să ne identificăm mai bine şi să ne cunoaştem mai în amănunt
pe noi înşine. Cu această istorie învăţată şi repetată sistematic, vom
putea să străbatem mai uşor veacurile care vor veni, atât noi cât şi
urmaşii noştri. Pentru că ea va cuprinde în rândurile ei Adevărul. Un
adevăr care trebuie să fie cunoscut, însuşit şi comunicat. Un adevăr cu
ajutorul căruia să ne câştigăm libertatea.
Este bine să cunoaştem trecutul pădurii şi dintr-un profund ataşament pe
care trebuie să-l avem faţă de necuvântătoarele care suferă în tăcere
alături de noi, pentru noi şi pentru neputinţele pe care le purtăm în
cârcă. Iubind pădurea şi trecutul ei, am descoperit că toţi cei care
poartă în suflete acest ataşament nu rămân deloc emoţionaţi faţă de
durera mută a codrilor condamnaţi să îngenuncheze (de multe ori prea
devreme) în faţa lamelor reci ale tăietorilor de lemne, a codrilor care
şi-au scris deja istoria şi care şi-au depozitat-o în humusul mănos care
rezultă din rămăşiţele lor. Iar nepăsarea afişată de către tot mai mulţi
dintre contemporanii noştri faţă de degradarea treptată şi tot mai
evidentă a pădurii şi a vieţii înseşi nu poate fi considerată altcumva
decât perversă.
În altă ordine de idei, a cunoaşte şi a scrie o istorie a pădurii
înseamnă a avea respect faţă de înaintaşi, mulţi dintre ei necunoscuţi,
iar în acest mod le dăm nemurirea la care au dreptul. Din punctul nostru
de vedere, meritul de necontestat al lor se regăseşte în înţelepciunea
pe care au afişat-o faţă de averea forestieră, exemplul lor fiind un
model eficient de administrare al pădurilor chiar şi în vremurile
actuale. Ei au înţeles, mai profund decât noi, că numai uniţi vor avea
un cuvânt de spus în faţa „devoratorilor” de pădure şi că numai alegând
binele vor putea privi cu mândrie şi cu demnitate de acolo de unde se
află, înspre noi, urmaşii lor.
Scriind istoria pădurilor într-un mod profesionist şi imparţial, ne vom
înconjura de fiecare dată de acea rază de lumină care deschide ochii şi
arată calea corectă în legătură cu folosirea eficientă a tuturor
resurselor forestiere. O lumină care ne descoperă pădurea aşa cum este
ea: o fiinţă. Dar o fiinţă faţă de care nu te poţi achita de ceea ce îi
datorezi decât într-un singur mod: iubind-o!
Dr. ing. GRIGORE AVRAM
|
