Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

PARTIDA DE ŞAH:

ROMEO NIRAM VS. JOSÉ SARAMAGO

Andra MOTREANU

 

 

Acum doar trebuie să aştept ca cineva,

în mod succesiv uitând şi aducându-şi aminte,

să adauge la ceea ce eu am adăugat

 cuvântul care încă mai lipseşte.”

 (José Saramago)

  

„Şi iarăşi va să vie cu slavă,  să judece vii şi morţii (…)” sunt poate cele mai înfricoşătoare cuvinte ce au ţinut sub brutală condamnare umanitatea creştinismului. Mai bine zis, e o moralitate care ameninţă cu damnabilul încercarea de a ieşi din vidul credinţei. De aceea, Nietzsche clama sonor „…iată că, în sfârşit, chiar dacă nu este clar, orizontul pare din nou liber, iată că, în sfârşit, navele noastre pot să plece din nou, să plutească înfruntând primejdii; orice încercare este din nou îngaduită pionierului cunoaşterii şi marea, marea noastră, din nou ne oferă toată nemarginirea ei; poate că niciodată nu ne-am bucurat cu adevărat de largul mării.” E momentul în care între credinţa seculară şi habotnică se strecoară luciditatea printre culoarele hazardante ale căutarii de sine.

 

Mai apoi vine José Saramago cu o carte care avea să işte strigătul libertăţii cugetului. „Evangheliile dupa Isus Christos” ale lui Saramago  ridică o mare întrebare asupra textualităţii biblice. Scriitorul îşi asumă brutalizarea lumii şi a creştinismului pornind de la o figuraţie beletristică asupra momentului în care pruncii sunt ucişi din porunca irodiană, însă Iosif şi Maria fug în Egipt fără a spune nimănui de sângeroasa prigoană ce urma să umple Nazaretul de urlete şi sânge. Astfel, Iosif va simţi mai apoi sentinţa, el va fi crucificatul care prin tăcere va condamna pruncii la moarte fără tăgadă.

 

Interogaţia agresivă a lui Saramago duce la reexperimentarea întregii istorii creştine şi dacă evenimentele Bibliei îşi pierd justificarea prin incoerenţa faptică prezentată, proiecţia unui alt Iisus de la gradul de utopie devine dezirabilă şi mult mai logificată. Iisus nu mai e fiul lui Dumnezeu, ci un profet umanizat, iar Dumnezeu are acelaşi chip ca al Satanei, după cum descrie Saramago întalnirea celor doi pe corăbie.

 

Saramago va trebui, după publicarea „Evangheliilor după Isus Christos” să înfrunte el însuşi critica prelaţilor contemporani ai creştinităţii şi textul său va da naştere aprigilor polemici. Numai că blocul lucidităţii lui Saramago nu cade, ci îşi păstrează setea de virulenţă şi  firmamentul.

 

În pictura în ulei a lui Romeo Niram, „Ensaio sobre Saramago” (Eseu despre Saramago) figura scriitorului şi eseistului  e închisă într-un cub, o formă regulată, un bloc, dând senzaţia de reazem. Îl simţi pe Saramago vidificat, îngheţat în spaţiu, aşa cum acesta îngheaţă credinţa strângând-o în premisele unei beletristici vii artisticizate, dar nu incapabilă să dea curs unei poveşti bine argumentate nu atât religios cât cu spirit critic.

 

Chipul lui Saramago se fragmentează în particule geometrizate, umanismul sau părând că se diluează în faţa conversiei materiale. Iisus nu e aparent, e un eseu despre luciditate în care poate că religia creştină ar putea fi reasamblată de tabla de şah din dreapta tabloului. De pilda, în centru, tabla cunoaşte aceeaşi divizare, piesele se îngrămădesc pe laturi în dezordine, ca şi cum jocul de şah s-a terminat, soluţia fiind aleasă în dezordine, unele dintre ele sunt căzute sau fotografiate într-o proximă cădere. Dacă această tablă ar fi purtat un înţeles religios, de percepţie şi reprezentare, piesele ar fi putut fi pioni umani, indivizi ce oscilează pe solul misticismului şi cunoaşterii.

 

La Romeo Niram cubul lui Saramago este cel care deschide un culoar îngust, linear, cuprins între colţuri lăsând să se vadă puţină perspectiva între celelalte blocuri ce se succed.

 

Luminozitatea de tip olandez a tabloului postează ideea de luciditate, nuanţările nu lipsesc şi sunt ca o străduinţă de unduire a fondului. Puţin reflectată în albastrul electric figura lui Saramago din cubul galben pare că încearcă proiecţia în largul mării de care vorbea Nietzsche.

 

Tabloul lui Romeo Niram se arată ca o confruntare dintre natură, înecare în sine şi raţionalizare. Totul însă se conturează într-o ordine prestabilită. Visătoria nu are ce cauta într-un asemenea cadru, dominaţia e a lucidităţii, acolo unde Iisus tinde să dispară.

 

Andra Motreanu

Iulie 2007

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)