Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

„Picătura de suflet”sau „Noi fără noi”

O privire critică asupra volumului de poeme

prof. Grigore Bădescu

Într-o ţară în care potentaţii vremii „Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă”, „fac neamul nostru de ruşine şi ocară”, „îşi bat joc de limbă, de străbuni şi obiceiuri” – cum spunea Mihai Eminescu în Scrisoarea III – într-o ţară în care se falsifică necontenit patrimoniul nostru cultural, lăsând loc manelelor şi spectacolelor de prost gust, într-o Românie tot mai mult divizată social, câteva picături de suflet românesc aşternute pe hârtie sunt întotdeauna bine primite de cei care se simt încă români şi trebuie încurajate. Picăturile de suflet (vol. „Picătura de suflet” sau „Noi fără noi”) aparţin lui Daniel-Dumitru Darie (foto stânga, sursa http://www.agonia.ro/index.php/author/0020031/index.html), fizician de profesie, absolvent al Liceului (azi Colegiul Naţional) TRAIAN în anul 1986.

Poate că mulţi cititori îşi vor pune întrebarea: de ce bate la poarta poeziei atât de târziu? Răspunsurile posibile sunt mai multe: Daniel-Dumitru Darie e un veşnic călător (obligaţii legate de activitatea profesională), dar poate şi un călător în câmpul poetic, mereu în căutarea identităţii artistice. Se simte în versurile sale o uşoară notă de tristeţe ce ne aminteşte de romanţa eminesciană („Atunci când...”, „Rămîi”, „Împreună”), ecouri ale liricii bacoviene dominate de nesiguranţă şi deznădejde („Nervi de toamnă”, „Cîntec în prag de iarnă”, „Drumul canalelor”), împerecheri insolite de cuvinte: „rug de iarbă verde”, „ultimul egal”, „ultimul total”, „mă numesc culoare”, „mă numesc proporţii” ca în lirica avangardistă, dar şi aspecte ale liricii peisagiste ce amintesc de G. Coşbuc, Şt. O. Iosif sau Ion Pillat.

Drumurile şi căutările în aflarea propriului destin poetic sunt dublate de o permanentă sete de cunoaştere, acumulându-şi în timp un volum mare de informaţii din diverse domenii ale ştiinţei. Poate fi şi aceasta una din cauzele întârzierii apariţiei primelor tipărituri poetice. Citind însă cu atenţie unele poezii, am putea deduce şi o doză de comoditate sau de aşa zisă „lene sarmaţiană”, boala multora dintre noi. Să fie cumva vorba şi de neîncredere în propriile-i puteri?… Totul este posibil. Numai Daniel-Dumitru Darie ne poate spune. Dacă vrea... Important este că s-a hotărât să publice.

Cele mai multe dintre poeziile sale, din aceste volume, sunt erotice, continuându-se o tradiţie: împletirea sentimentelor erotice cu elemente din natură. Nu avem însă o natură plenară, senină – suport şi cadru pentru puritatea sentimentelor ca în poezia clasică. Decorul în care s-a consumat iubirea e sumbră: „Bat vînturi dinspre nord şi sud”, „Furtuni s-abat din vest şi nord”, drumurile iubirii „sînt desfundate”. Uneori, poeziile sale cuprind reproşuri adresate iubitei ca în „Minţita iubire”, „Între da şi nu”, „Reproş”, „Mai crezi?”.

Întâlnim în poezia lui Daniel-Dumitru Darie un suflet sensibil, chinuit de întrebări fără răspuns, o chemare permanentă către o iubire sinceră, sau o aşteptare înfrigurată a iubitei, ca în poezia „Sonet feroviar”:

„Albit de neguri, rele şi povară

Cu tot ce s-a-ntîmplat, te voi iubi

Şi-am să te-aştept în fiecare gară

Am să te-aştept mereu strivit de zi.

Cu inima bătînd în ritmul roţii

Urmez un drum pe care l-am urmat,

Şi cum şi noaptea mi-au furat-o hoţii

Eu caut  gara-n care ai urcat.”

Avem totuşi iluzia că desele ezitări între da şi nu, între dorinţă şi reprimarea ei, între a fi şi a nu fi, pun în lumină o fire capricioasă, nehotărâtă, vindicativă.

Daniel-Dumitru Darie cultivă şi pastelul, un pastel puternic personalizat, un pastel-elegic, în care decorul devine prilej pentru evadare dintr-o lume confuză şi coruptă. Cele mai multe pasteluri sunt dedicate iernii: „Zbor de iarnă”, „Iarnă-n munţi”, „Nopţi de iarnă”, „Cîntec în prag de iarnă”. Nu avem însă o natură fermecătoare, ireală, cu crengi îmbrăcate de zăpadă strălucitoare, cu linişte de catedrală prin nemişcarea ei, nici o natură calendaristică grupată pe îndeletnicirile omeneşti ca la George Coşbuc sau o natură în care pădurea pare confundată într-o încremenire mitică, în somnul virtualităţilor ca la poetul Lucian Blaga. Pentru Daniel-Dumitru Darie elementele din natură (faună sau floră) constituie mai degrabă un ecou al sufletului său zbuciumat, trezind nelinişti si incertitudini:

„Lupii urlă, urlă prin pădure

şi aleargă sănii mari pe cer

Cetina de brad se înfioară,

noi venim îmbrăţişaţi de ger.”

(Iarnă-n munţi)

„Vîntul aspru şuieră prin stele

Sfîşiat de-un urlet de aproape,

Aripi mari de ceaţă vin să spele

Lacrima de cer în colb de ape.”

(Nopţi de iarnă)

O imagine luminoasă, tonică, o întâlnim însă în pastelurile „La ceasul dimineţii” şi „Drum în primăvară”; primul este parcă o invitaţie la drumeţie în munţi, munţii fiind o metaforă-simbol a înălţării sufleteşti, a purităţii morale, iar crestele cărunte -simbol al înţelepciunii.

„La ceasul dimineţii, cînd stelele-s pe cer,

Cînd toată lumea doarme şi liniştea-i deplină,

Ne pregătim cu toţii şi cu un pas stingher

Plecăm încet spre munte, spre raza de lumină.”

„Cînd soarele răsare şi-ncepe-o nouă zi,

Spre crestele cărunte porni-vom împreună,”

(La ceasul dimineţii)

„Drum în primăvară” aduce o rază de speranţă în sufletul poetului prilejuită de sosirea noului anotimp. „Repetiţie”, „Romanţă pentru dreptul lumii”, „Hai, fraţi români”, „Hoţie” se înscriu în lirica socială. În „Romanţă pentru dreptul lumii” răul din societate capătă proporţii planetare:

„Peste mări şi continente

Tot există grea robie

Pusă-n taină ca accente

Peste tot ce o să fie.

Cer copii drept la leagăn,

Mor soldaţii în tranşee

Semănînd pe cîmpul reavăn

Pacea lumii ca  idee.”

Trandafirii – metaforă simbolică, deschisă, dinamică, asemănătoare celor folosite de Lucian Blaga, sunt furaţi zi de zi de stăpânii lumii, prin legi şi decrete viclene (Hoţie), singura alternativă pentru salvarea binelui şi frumosului fiind ridicarea la luptă:

„Hai, fraţilor, luati-vă arme,

Aduceţi destinul în ţară,

Dacă trecutul adoarme

Degreaba mai e primăvară.

Luaţi-vă fraţilor arme,

Şi altfel priviţi către lume,

Trecutul nu poate, nu doarme

Cît ţara aceasta-i renume.

De sufletul poate adoarme,

Degeaba proces de conştiinţă

Hai fraţilor, luaţi-vă arme,

Ne-ndeamnă româna fiinţă.”

Orice poet se implică în propria creaţie pe care o priveşte în raportul cu cititorii, într-un spirit de responsabilitate:

„Iar peste împliniri, peste dezastre

Eu totuşi am şi gîndurile voastre”

(Confesiune)

Cu puţine excepţii, mesajul este însă ceţos, fiind poate influenţat de minciunile şi digresiunile politicienilor corupţi – mijloace diabolice, dar eficiente pentru zăpăcirea populaţiei. Într-o asemenea lume nu e de mirare că poetul e trist şi însingurat:

„Adesea îmbrîncit şi alungat,

În calea lui înalţă-o nouă artă

Poetul, fiind mereu însingurat.”

(Poetul întristat)

Scîrbit de asemenea rînduieli nedrepte care proliferea-ză desfrîul celor bogaţi în spectacole de prost gust, oportunismul şi lichelismul clasei politice româneşti pe fondul bulversării valorilor, tentinţa de evadare spre tărîmuri luminoase este firească: „Evadînd”, „Vreau un cal”, „Drumul”.

Din propriile-i mărturisiri, rezultă că Daniel-Dumitru Darie nu se gândeşte prea mult când scrie; e suficient să pună mâna pe condei şi versurile se aştern pe hârtie aproape singure.  S-ar putea spune în acest fel că poetul e creat de propria-i poezie. E aceasta o dovadă a talentului de versificator, dar poate fi şi o capcană: expresia poetică poate căpăta obscuritate prin împerecheri insolite de cuvinte, imperfecţiuni prozodice, lăsând impresia de neglijenţă.

Daniel-Dumitru Darie şi-a găsit totuşi un drum propriu: acela al clascismului şi tradiţionalismului românesc, adaptat însă cerinţelor poeziei moderne, prin intenţia reflexivă a limbajului şi prin trecerea de la metaforica plasticizantă spre metafora simbolică, încărcată de semnificaţii. Astfel înarmat, poate să bată la porţile ferecate ale poeziei cu buzduganul lui Făt Frumos şi porţile trebuie să i se deschidă.

Prof. Grigore Bădescu

Drobeta Turnu Severin

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)