Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

POATE AVEA UNIVERSUL O FORMULĂ ŞTIINŢIFICĂ VALIDATĂ ARTISTIC?

 

DESPRE BRÂNCUŞI ŞI EINSTEIN, ÎN VIZIUNEA PICTORULUI ROMEO NIRAM, LA INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DIN MADRID

 

Dan CARAGEA

 

 

 Recitesc, cu mărturisită emoţie, cea dintâi şi cea mai de temei „monografie” scrisă despre Brâncuşi în veacul din urmă, aşa cum îndreptăţit a recunoscut-o, între alţii, Pierre Courthion (cf. Curente şi tendinţe în arta secolului XX, Bucureşti Editura Meridiane, 1973). Prin „monografie” înţeleg, luate împreună, toate cele trei viziuni publicate de V. G. Paleolog în 1938, 1944 şi 1947, şi nu doar pe cea din urmă, în franceză, la care criticul mai sus pomenit face, din motive lesne de înţeles, referinţă.

 

Aceste trei trepte de înţelegere, scrise în satul Corlate din Dolj şi republicate de autor, în 1976, cu ajutorul fiului său Tretie, reprezintă singură contribuţie monografică antumă şi autorizată de sculptor. Eseurile lui Paleolog trebuie, aşadar, înţelese drept rodul cel mai de preţ al unei mari empatii, dar mai ales al profesiei sale de credinţă şi puterii de pătrundere în arta brâncuşiană, izvodite dintr-o adâncă şi intens trăită cultură. V. G. Paleolog este cel dintâi care a anunţat răspicat că opera lui Brâncuşi este o cosmogonie.

 

În opinia mea, tema pânzelor care formează ciclul de picturi al pictorului Romeo Niram, ce va fi expus la ICR Madrid in aceasta toamna, intitulat Brâncuşi: E = mc2 este, în mod vădit, atelierul brâncuşian, în care Niram caută permanent ovoidele (materie şi principiu feminin) ca tranziţii spre acel Început al Lumii, cap de operă şi chintesenţă a cosmogoniei brâncuşiene.

 

Această sculptură a ceasului zero (prezentă, central, în Începutul Lumii, Cosmos şi Die Gottesformel, unde oul este din bronz, dar şi, în detaliu, în Brâncuşi: E = mc2, II, Geniu şi Hologramă) poartă în sine însăşi crearea şi estetica Universului. Oul cosmic brâncuşian şi ecuaţia einsteiniană a energiei sunt astfel echivalate, cu originalitate şi cutezanţă, de pictorul român.

 

Iată-i şi pe cei doi vizionari, Brâncuşi si Einstein, pictaţi „în oglindă”, în acel „plasmatic” tablou, intitulat la fel, Începutul Lumii, într-un câmp energetic radiant, „mărginit” doar de geometria arhaică a scoarţelor olteneşti: două portrete hologramate, brâncuşiana sculptură a Începutului şi formula Universului, dublu grafată pe soclu. Niram ne conduce astfel într-o sală nepereche dintr-un futurist Muzeu al Geniului Uman. Gratuitate sau clarviziune?

 

Într-o însemnare recent publicată, Brâncuşi consemna în franceză: „38 de milioane de locuri distante faţă de Pământ, 1 400 000 mai mari ca Pământul [calcul] 38 000 000 x 4 = 152 000 000 [...]” (cf. Brâncuşi inedit. Însemnări şi corespondenţă românească. Ediţie de Doina Lemny şi Cristian-Robert Velescu. Bucureşti, Humanitas, 2004, pp 99-100). Ne-am mai putea oare îndoi că Universul lui Brâncuşi nu este nici cel egiptean, nici cel din Geneza biblică şi nici cel brahmanic? Cu siguranţa că nu, cum nu poate fi o informaţie anecdotică faptul că un Petru Andreescu, elev al lui Einstein, i-a vizitat atelierul...

 

Nu aş vrea să sugerez că Brâncuşi şi-ar fi gândit eisteinian creaţia sau că Einstein şi-ar fi imaginat brâncuşian geometria spaţiul său, «aproape sferic», după propria-i exprimare. Dacă un asemenea raţionament cade inevitabil în ridicol, pictura lui Niram este cât se poate de serioasă. Căci ea apelează analogic la un alt tip de inteligenţă, iar acest „truc” îi este permis artistului.

 

Nimeni nu se îndoieşte astăzi de curbură spaţiului finit sau de infinitatea timpului, aşa cum big bang-ul a devenit cea mai bună explicaţie pe care ştiinţa o poate da cu privire la originea Univesului. Totul a început cu o singularitate ― un obiect dens, fierbinte şi nu foarte mare. Într-o miime de secundă după explozie, energia în expansiune a format materia. Iată de ce ştiinţa şi arta par de acum înainte împăcate. La Niram însă, infinitatea nu este altceva decât o succesiune de clepsidre (de timpi fără sfârşit), aşa cum o vedem în luminoasa sa Coloană. Ce fel de adevăr să fie acesta? Să ţină el de fantezie sau intuiţie?

 

Spuneam, cu altă ocazie şi în sens introductiv, că pictorul român, prin expoziţiile sale, aduce conştiinţei noastre probleme „grele”. Le putem presimţi mai bine prin câteva întrebări la care spectatorul este îndemnat să-şi dea un răspuns: Poate pictura aspira la o integrare a artelor plastice? Poate un pictor figura o posibilă „comunicare” între o sculptură modernă şi hiperfizica einsteiniană? Poate avea Universul o formulă ştiinţifică validată artistic?

 

Pribram, neurologul german influenţat de holograma lui Dannis Gabor, susţine că reprezentările din creierul uman nu sunt altceva decât stări ale Universului. Ştia oare Romeo Niram acest lucru? Poseda el o altă teorie? Nu putem şti cu certitudine. Dar nici nu avem motive să ne îndoim.

 

Dan CARAGEA

Critic de artă

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)