POEME PICTURALE CU PARFUM DE LUMINĂ

 CONSTANŢA ABĂLAŞEI-DONOSĂ,

La uşa iubirii,  Editura Agnos, Sibiu, 2009

Cezarina Adamescu, Agero

         Fără îndoială că există persoane care  trăiesc cu sufletul pe dinafară. Adică şi-l expun şi privitorii se uită în el ca printr-o fereastră deschisă.  Deschizi puţin fereastra şi te uiţi direct în amfora sufletului ei, împodobit cu Lumină.

         Reflecţii ale unor stări interioare, poemele picturale cu parfum de Lumină ale Constanţei Abălaşei-Donosă surprind şi în acest recent volum intitulat, La uşa iubirii.

         Pentru  autoare Culoarea înseamnă Viaţă şi Bucurie. Dragostea artistei pentru Culoare este exprimată în tablouri şi miniaturi florale de un lirism înduioşător şi, pe undeva, destul de vetust. Nu e de mirare când astăzi, cei care iubesc frumosul sunt consideraţi depăşiţi, în trend fiind doar lucrurile şocante, agresive şi mai puţin obişnuite, menite să surprindă, dacă nu cumva, să te lase perplex.

Chipuri sufleteşti în care se răsfrânge cu generozitate Lumina celestă şi o înconjoară precum un halo fruntea sfânţilor. Un astfel de chip sufletesc este al Constanţei Abălaşei-Donosă care adună sub acest titlu un mănunchi de poeme cu subiect religios şi floral, încercând să îmbine armonios Cuvântul cu Imaginea, cu toate acestea,  atentă la semnificaţia simbolică a culorii şi mai puţin la aceea a cuvintelor. Personalitate conturată deja în lumea artei plastice, de la grafică la pictură autoarea aşterne  poeme pastelate, cruci de flori printre icoane în versurile destul de  cuminţi, iar simbolistica acestor culori, se poate defini cu un singur cuvânt: SUAVITATE.

         Culori vânzolindu-se prin voalul de tul, înfăşurat de grumazul Cuvântului. Nu mai ştii ce să alegi pentru că imaginea îţi fură ochiul iar ochiul fură cuvântul în sintonie sufletească.

         Constantin Gherghinoiu, în prefaţa la volumul anterior, „Epistole şi flori”,  editat în 2007, apărut la Editura Centrului de creaţie Brăila, prefaţă în care o aşează pe autoare „Sub semnul picturii şi al poeziei”, remarcă „picturalitatea poeziei şi poezia desenelor”.

         E adevărat, dar dacă încercăm în mod temerar să disociem Culoarea de Cuvânt, observăm că ele nu sunt aşezate pe aceeaşi treaptă şi nici nu s-ar putea pentru că, învinge,  predomină Culoarea, iese la suprafaţă în untdelemnul (mirul) înmiresmat al Cuvântului. Ce e drept e şi adevărat. Cuvântul se zbate să ajungă din urmă Culoarea. Cuvântul şi Culoarea, două coordonate spirituale care-i exprimă personalitatea, se caută, se caută şi când se regăsesc, se îmbrăţişează într-o paradigmă lirică original.

         În pofida faptului că ea pictează flori pământeşti, ea creează, graţie măiestriei şi talentului de necontestat precum şi a tonurilor calde, o impresie de ezoteric, de diafan, de inefabil.

         Muzicieni-poeţi, actori-poeţi, pictori-poeţi, medici-poeţi, naturalişti-poeţi, matematicieni-poeţi, poeţi-poeţi, fiecare căutând să-şi exprime crezul artistic cu mijloacele de expresie pe care arta lor le reclamă.

         Un suflet care ştie să dăruie. În primul rând, iubire, apoi, iubire şi iarăşi iubire, revărsată spre oameni. Acesta este mesajul autoarei în cele mai recente cărţi editate şi ilustrate în manieră proprie. Şi o pereche de mâini îngenuncheate a rugă, mâini care frământă aluatul Cuvântului în pasta amestecată cu ulei de in, pregătită pentru a da naştere unor miracole pastelate.

         Icoana gândurilor sale transpuse pe suporturi diferite, (pânză, lemn, sticlă, hârtie) dă mărturie a Crezului său artistic şi poetic în aceeaşi măsură.

         Poemele exprimă bucuria şi emoţia clipei într-o odă continuă, înălţată Dumnezeului din Înalt care i-a dăruit harul de a împrăştia Lumină şi Culoare în jur. Şi în privinţa aceasta, Constanţa Abălaşei-Donosă este o semănătoare în pământul inimilor, ori în stele.

         Lumina izvorâtă din Cuvânt, fără grimase de prisos, este chiar lumina din ochii poetei, (fiindcă rareori am văzut ochi mai curaţi), din sufletul său cald şi generos, care bate sfios „La uşa iubirii”.

         Te primeneşti în aceste culori şi te cureţi cu aceste cuvinte.

         Flori metaforice, flori de spirit, flori de har, florile iubirii, toate adunate, migălite, înfrumuseţate (dacă se poate înfrumuseţa o floare! – ea este deja frumoasă prin sine însăşi), şi oferite. Poeta ni se înfăţişează la uşa inimii, ciocăneşte discret şi ne oferă braţul încărcat,  mănunchiul ori bucheţelul înmiresmat şi îmbujorat de lacrima din bobul de rouă al dimineţii.

         Avem parte aici, cel puţin, de o primăvară veşnică. O primăvară  sufletească. Delicateţe, candoare, inocenţă, sensibilitate adolesentină, coordonate sufleteşti ce au pus stăpânire pe această artistă care iată, acum, ca şi altă dată, împleteşte cu funii de mătasă parfumată versul  cu imaginea plastică.

         Atât de firave şi gingaşe, florile artistei plastice, ca şi cuvinele dumisale împrăştie în jur căldura unei mâini strâns îmbrăţişate în rugă. Ochii intens iluminaţi de  Iubirea Divină, surâd.

         Pământesc şi ceresc, transcendent şi contingent, real-imaginar, oniro-luciditate se îmbină armonios în paginile cărţii.

         Fericiţi cei care cinstesc Lumina şi tot ce izvorăşte din ea. Aceasta ar putea fi, în chip virtual o A zecea fericire  care decurge, firesc din celelalte.

         În preajma Luminii, plantele îşi desfac  mugurii şi izbucnesc într-un efluviu de parfum şi culoare care te pătrunde până în fibrele intime.

         E o trezire, o deşteptare la viaţă, o reînnoire  a naturii (nu numai vegetale), ci şi a naturii umane, o abluţiune şi un catharsis.

         În Psalmi   care deschid cartea şi ocupă un loc destul de generos în economia lucrării, mireasma transpusă în „flori de doruri”,  în „flori de crini cereşti”  - răzbate spre sufletul ascultătorului, iscând bobiţe din mărgăritarele lacrimii. Boarea acestui mir este binecuvântată.

         Una câte una, Mâna Maicii Domnului le adună şi le depune în candela cu mir a fiecăruia. Ea ne şterge lacrima cu propria mahramă, aşa cum Veronica i-a şters Faţa Mântuitorului pe Via Crucis, iar Chipul dumnezeiesc drept mulţumire s-a imprimat pe mahrama ei.

         Cuvintele Constanţei Abălaşei-Donosă  sunt „balsam pentru tristeţi”, sunt amirosul de smirnă din Sfântul Altar şi „sfinte mirodenii”  care parfumează untdelemnul de mir şi sunt bobiţele din copacul care rodeşte mătăniile.

         Trebuie evidenţiate în chip deosebit, credinţa, pietatea, evlavia, cuminţenia, încrederea, străduinţa şi mai ales, trăirea mistică profundă pe care autoarea o are, fie că e vorba de Psalmi,  fie de reprezentări picturale.

         Universul floral, atât de divers şi de frecvent abordat, fie în Pastelurile alecsandrine, fie în doine şi balade, fie în miniaturi picturale degajă, aşa cum am mai subliniat, o căldură aparte şi o sensibilitate creatoare,  mai cu seamă când spune: „trupul cerului se frânge” (Psalm XIV).

         Sub semnul binecuvântării, autoarea de faţă îşi versifică propril suflet scăldat în „licoarea agheasmei” (Psalmul XV).

         La lumina candelelor cernite, „de nesfârşite rugăciuni” poeta îşi curăţă „lacrimile ivite/ Ca diamante de azur”.

         Dar câte metafore nu poate cuprinde Culoarea! O infinime.

         Constanţa Abălaşei-Donosă este o poetă solară. Pentru ea culoarea razei fierbinţi e dominantă. Ea îi dă bineţe dimineaţa soarelui şi uneori, i se închină şi-i mulţumeşte: „Soare aţipit în noapte/ Mă veghezi de ani la rând./ Mă priveşti cu raze calde, / Mă aştepţi din vis trezind./ Cu razele tale deschise / Mă-nconjuri cu braţe largi / Viaţă-mi dai şi dalbe vise,/ De la sfinţii mei cei dragi.// Gându-mi înnoieşti pe rând / Prin cuvântul nevăzut, / Şi cu Sfânt părinte-n gând / Te iubesc la nesfârşit” (Psalmul XVIII).

         E interesant de remarcat la această poetă a astrului diurn e  că pentru ea, cuvântul e nevăzut, abstract,  spre deosebire de lucrurile concrete care sunt vizibile şi destul de colorate. Chiar dacă finalul şchiopătează, ideea e clară: astrul tutelar o veghează şi-i oferă tot ce are nevoie.

         Iată şi o rugăciune închinată soarelui: „Din toate câte-am cunoscut / O rugăciune spun în gând: // O rugăciune către soare / O alta pentru sfânt pământ./ Cerului, un strop de boare / Sfinţilor, tot mulţumind. / Lumânărilor aprinse / Şi Parfumului de mir, / Şi sufletelor necuprinse / Ruga-n tihnă, al lor gir./ Cuvioşi în rânduială / Toţi părinţii la Altar, / Pacea dându-ne în suflet / Din Sfântul Evangheliar.” (Psalmul XIX).

         Oarece intenţii calofile prezintă autoarea şi în alte volume, ochiul ei este avid de frumuseţe şi perfecţiune, peste tot întâlneşti modele, chenare şi motive florale, iar alteori vignete.

         Constanţa Abălaşei-Donosă ştie că „uşa cerului” – doar prin rugă se deschide. De aceea o regăsim peste tot prosternată în rugăciune pentru că: „Ruga către Duhul Sfânt / Este-o floare a dorinţei.” (Psalmul XX).

         Cinstea de care se bucură în ochii ei slujitorul altarului, este şi ea o formă de pietate, devoţiune şi ascultare pentru că el este reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, investit de Însuşi Isus cu legarea şi dezlegarea a tot ce există în cer şi pe pământ. „Şi din mirul preacurat / Busuioc şi flori de crin, Ochiului nevinovat / Picură-i din har divin.” (Psalm XXIII).

         Toate elementele sacro-ritualice sunt prezente în lirica acestei autoare: candela, mirul, altarul, crucea, mătăniile, veşmântul sfânt, icoana, tămâia, sfinţii, rugăciunea, Duhul Sfânt, Maica Domnului, „brâul de lumină”,  harul, crinul – simbol al neprihanei, busuiocul, taina duhovnicească, „pilda şi fapta”, cădelniţa, slova, „uşa cerului”, clopotul, mântuirea,  nemurirea, umilinţa, „clinchetul lin de clopoţei,” licoarea agheasmei, Liturghia, îngerii – prezenţi pretutindeni, taina şi „lacrima dulcelui fior”,  un întreg bagaj mistico-religios pe care îl folosesc cei care lucrează cu aceste elemente.

         Toate acestea creează o atmosferă de taină, stenică, fericitoare pentru cel care ia aminte. Însăşi gama cromatică folosită în tablourile sale florale sugerează atmosfera de căldură, speranţă, vioiciune, dragoste, în tonuri şi tuşe optimiste. Nici urmă de încrâncenare. Pare că autoarea s-a abandonat total în Braţele Milostivirii Divine şi aşteaptă  cu încredere şi speranţă ca Voia Domnului să-şi spună cuvântul. E o atitudine profund creştinească şi e preferabilă temerilor, îndoielilor, angoaselor care ne bântuie.

         În lirica acestei autoare, deşi zilele sunt „plângânde”  iar nopţile drapate în „straie violet”  (culoare bacoviană, ca şi griul) – ea spune: „flori galbene-ţi pictam” (Cântec) -  ori se ştie, galbenul este culoarea soarelui, a răsăritului zilei care poate aduce o scânteie de speranţă.

         Chiar şi noaptea este văzută „printr-o portocală / Ca un glob de cristal” (Nocturnă): „Am văzut noaptea, / Printr-o portocală / Ca un glob de cristal. /

Am văzut luna, / Lângă fuiorul de tort / Al unei stele, / Al unui chip de înger”.

         A preface urâtul în frumos, tristeţea în bucurie, lacrima în zâmbet constituie apanajul poeţilor, dar mai ales, al sufletelor bune.

         Partea a doua a cărţii este alcătuită dintr-un ciclu de poeme oarecum filozofice, contemplative, meditative în care autoarea reflectă la marile probleme ale omului: spaţiul, timpul, geneza, natura, iubirea, pământul, rostul omului.

         Autoarea  are un ciclu de trei poeme intitulat „Spaţiu în oglindă”  în care reflectă despre aceste lucruri. Ea are o filozofie  a sa şi, aidoma lui Lautreamont, care spune: „Dacă vrei să desenezi/ o pasăre/ pictează mai întâi/ o colivie”, Constanţa Donosă spune, cu încrederea că a descoperit formula magică a fericirii: „Nu-i greu să-ţi faci / Fericirea vieţii desăvârşită. / Cum? /Gândeşte despre fiecare lucru / În felul lui unic. / Pictează o pasăre, un copil, / O grădină, o fereastră. / Privind cerul / Descoperi pământul”. (Spaţiu în oglindă).

         Faptul că autoarea a decoperit bucuria lucurilor mărunte care o poate duce la fericire şi că, privind cerul poţi descoperi pământul – ne oferă o cale creştină  de înţelegere a rosturilor omeneşti, şi mai ales, a ţelului ultim. Şi, alt fapt edificator este că pictura îi oferă artistei, în afară de  împlinirea rostului propriu  şi o modalitate de a se ridica deasupra  oricăror neîmpliniri, fiind pentru ea suportul moral, estetic şi psihic în drumul sinuos al vieţii.

         Iată ce spune despre  geneza visului: „Dar geneza visului?/ Drumurile pe unde ai trecut / Cu dorul îmblânzit”  pentru că, „Visul / Cheamă viaţa la realitate./ Visul atrage aerul vecin / şi izvoarele cerului./ Visând vezi şuviţe  de păr / Ascunse-n umbra copacilor / Vezi propria ta sămânţă! Vezi drumul stelelor mari de pe cer / prin colierul său de ferestre./ Vezi cuvintele ce pleacă / La auzul celor ce ascultă! / Vezi insomnia astrelor / Devorându-se unele pe altele! Vezi luminozitatea inocentă / Şi cadenţele ei / Ce nu pot fi auzite. / Vezi radiografia culorii, / A universului / Şi a bulelor de aer./ Vezi cerul fulgurant / de fulgi, de stropi sau / Poate ploaia de artificii./ Prin vis / Vezi alt paradis!”

Răzbat, în această a doua mare secvenţă lirică şi fiori de iubire şi de dor, de căutare, pentru bărbatul plecat  precum  şi aşteptarea şi dorinţa ca el să se reîntoarcă.      

Se remarcă în acest ciclu faptul că iubirea a depăşit sferele pământeşti şi s-a înălţat mai presus de oameni, către o nouă dimensiune, aceea a spiritualităţii, a sufletului. Iubirea pentru poetă „are nume de rugă” (Rugă, cânt tăcut).

Mai mult, şi sărutarea nu mai este trupească, ea se spiritualizează: „Sub geana ochilor albastră / Mă plec, eu te sărut cu flori” (Acolo unde-ai fi).

Gândurile însele sunt: „licăriri de lumi astrale”  ele nu mai au căpătâi şi pornesc, „Mai aproape, mai departe / Cărări de flori uscate” (În noapte).

Desigur că floarea preferată a poetei este crinul, „floarea sufletului” floarea dorului pe care vrea s-o ofere în semn de  purificare şi biruinţă asupra patimilor cărnii.

Constanţa Abălaşei-Donosă a rămas un copil mare, cu o ingenuitate rar întâlnită care se răsfrânge în orice tuşă de culoare a picturilor ei, în orice strofă reuşită sau nu, dar care are meritul că reflectă sensibilitatea sufletească şi bogăţia spiritului acestei fiinţe.       

CEZARINA ADAMESCU

10 aprilie 2010

    POEM PASCAL

   CONSTANŢA ABĂLAŞEI-DONOSĂ

                            Tăcere în noapte cu lună

                            Pe la geamuri se arată.

                            Câte-un clopot vag mai sună

                            Sărbătoarea aşteptată.

                            Dorm copacii înfloriţi

                            Tremurând sub adiere.

                            Păsările plângăresc

                            Pe crenguţe în tăcere.

                            Noaptea pleacă rătăcită

                            Vântul bate domolit,

                            Raza soarelui ivită

                            Lacrimile mi-a strivit.

                            Eu rămasă-nchenuncheată

                            Lângă candela aprinsă,

                            Ochiul Sfântului se-arată,

                            Bucurie necuprinsă.

                            Sărbătoare, Zi de Paşti

                            A sosit pe ţărmul lumii.

                            Maica a venit cu Sfinţii

                            Prin parfumul rugăciunii.

                            NOCTURNĂ

                            Am văzut noaptea,

                            Printr-o portocală

                            Ca un glob de cristal.

                            Am văzut luna,

                            Lângă fiorul de tort

                            Al unei stele,

                            Al unui chip de înger.

                            POEMELE PĂMÂNTULUI

                           CONSTANŢA ABĂLAŞEI-DONOSĂ

                            SPAŢIU ÎN OGLINDĂ

                             III.

                            Privesc cum oamenii

                            Se rotesc în tăcere

                            Mistuiţi de dorinţi

                            Asemenea unor frunze opace

                            Căzute accidental.

                            Multe lucruri au uitat oamenii,

                            De când trăiesc pe acest pământ.

                            Dar cea mai mare amnezie a ta

                            A fost atunci când mi-ai spus:

                            Priveşte universul!

                            Tu eşti copilul

                            Care vrea să vadă tot!

                                      Ce să văd?

                            Cele două trei raze de soare

                            Dintre norişori,

                            Cu multe ninsori.

                            Cele două-trei frunze zburând.

                            Îmbrăcămintea festivă

                            A pământului.

                            Şi undele de aur

                            Ale locului, ale oricărui loc.

                            Nu-i greu să-ţi faci

                            Fericirea vieţii desăvârşită.

                            Cum?

                            Gândeşte despre fiecare lucru

                            În felul lui unic.

                            Pictează o pasăre, un copil,

                            O grădină, o fereastră.

                            Privind cerul

                            Descoperi pământul.

                            Privindu-mă pe mine

                            Te vei descoperi pe tine!

                            GENEZĂ PENTRU NATURĂ

                            Ce este geneza pentru natură?

                            Un spectacol îngăduit

                            De ambiguitatea soarelui

                            Hrănit pe rând

                            De umbrele lumii prezente

                            Dar care se vor risipi

                            Fără îndoială, în zori.

                            Ce este geneza pentru soare?

                            Misterul unei tragedii;

                            Prevestirea

                            Unui întuneric vast!

                            Ce este geneza dragostei?

                            Veşnicia suavă a iubirii

                            Rotindu-se îmn spaţiu.

                            Atunci când se clatină

                            Nu mai e sigură de sine,

                            Şi nici nu poate dura.

                            Dar geneza visului?

                            Drumurile pe unde ai trecut

                            Cu dorul îmblânzit.

                            Între vis ş dor

                            Nu-i nici o diferenţă!

                                      Explică-mi;

                            Dorul, este promisiunea

                            Unei posibile fericiri.

                            Pe când visul

                            Cheamă viaţa la realitate.

Visul atrage aerul vecin

Şi izvoarele cerului.

Visând vezi şuviţe  de păr

Ascunse-n umbra copacilor

Vezi propria ta sămânţă

Vezi drumul stelelor mari de pe cer

Prin colierul său de ferestre.

Vezi cuvintele ce pleacă

La auzul celor ce ascultă!

Vezi insomnia astrelor

Devorându-se unele pe altele!

Vezi luminozitatea inocentă

Şi cadenţele ei 

Ce nu pot fi auzite.

Vezi radiografia culorii,

           A universului

Şi a bulelor de aer.

Vezi cerul fulgurant

De fulgi, de stropi sau

Poate ploaia de artificii.

Prin vis

Vezi alt paradis!

            CRIN ALB

            Se desprinde în vâltoare

            Mirosul de crin alb

            Ca o mireasmă de boare

            Îl mai simt la respirare.

            Odată cu primăvara

            Te-ai oprit, mi-ai dăruit

            Crin şi ierburi proaspete,

            Strălucirea-ţi de pe chip.

            Cu îngerii dimpreună

            Crinul binecuvântat,

            Gingîşia mult dorită

            Sufletului meu sălaş.

 Date despre autoare:

 Născută la Brăila, grafician, pictor şi poet; „o creatoare scrupuloasă cu sine, ce scrie şi pictează sau desenează, dintr-un anume sentiment al datoriei faţă de sine şi faţă de ceilalţi” (Ana Maria Harţuche). Numeroase expoziţii personale în ţară şi peste hotare.

Volume tipărite:

„Sonate” – poezii, 1999;

„Anotimpuri pentru prietenii mei”/ poezii, 2002;

„Amintiri, dragi amintiri”/ proză memorialistică, 2002;

„Critorii Moldave ale Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi ale urmaşilor săi” / album de artă apărut la Editura Episcopiei Dunărea de Jos, cu binecuvântarea P.S.Casian, 2004;

„Amintiri care nu mor...” / proză memorialistică, 2005

„Epistole şi flori” / poezie, 2007.

Cezarina Adamescu, Agero

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com