POESEU DESPRE REÎNCARNARE (2)

Eugen Evu

Despre natura reîncarnării

Desigur, cum s-a mai spus, Dumnezeu este Unul incognoscibil şi etern, totul fiind reglat şi organizat. Această organizare în vastitatea ei pare unora înspăimântătoare, înfricoşătoare şi ei cad în semi-orbirea unei ipostaze care, consider, nu e în armonie cu măreţia, cu splendoarea divinului, din care, ca operă vie, facem parte. Îi spun „partedin”. Această organirare este Cosmos versus Haos, iar fiinţa nu este haotică, ci este miracolul de  „a fi”, este înminurare, cum avem un bătrân cuvânt românesc. Cunoaştem prin  întrezărire (alt cuvânt asemenea)... Îi spun „magnetoglindire”. Iată un enunţ ce aminteşte starea religioasă a omului, una de bună seamă programată şi ea în genom: „Marele Organizator trebuie să existe, prin aceea că nici în prezentul foarte avansat, cu toate cuceririle ştiinţei şi tehnicii, nimeni nu poate concepe şi crea (în laborator) un fir de iarbă care să trăiască. Viaţa este un subansamblu al lui Dumnezeu. (Neolatinii traduc strict literal „Domnul Zeilor, ceea ce e tulburător, însă nu insist acum). Condiţia acestei planete vii, acestui vast ecosistem cu subansamblurile sale, este una, o lege, nu omniprezentă, ci deoprezentă. Miliarde de celule jos, în corp, se reînnoiesc. Tot astfel miliardele de sisteme, de galaxii, de universuri. Cine a delimitat în finitudinea duratei lui, nu are cum concepe-înţelege-cunoaşte infinititudinea, o poate doar deduce, iar aceasta este dumnezeiesc. Este darul şi Harul omului. Efectul posibil rău este celălalt: dorind să stabilim propria noastră organizare sfidând-o pe cea a Divinităţii, urmarea este vinovăţia, răspunderea pentru otrăvire, distrugera, foametea, sărăcia, bolile...

Dogmatrine

Cercetătorii serioşi ştiu că învăţătura lui Iisus Hristos cuprinde gânduri şi convingeri despre reîncarnare. Între alte concilii  care au stabilit (arbitrar) alte „legi”, „porunci” şi dogme, este cel din anul 533 d.H. de la Constantinopol. Învăţătura lui Iisus a fost ştearsă printr-un decret papal. (Max Wildiers). Aşa cum în religii, şi în istorie, conspiraţia a fost, este şi va fi, cheia unor evoluţii ale gândirii, îi spun dogmatrina. Iniţial, Biserica Catolică descria fiinţa umană ca fiind alcătuită din trei părţi: corpul, sufletul şi spiritul. Apoi s-a trecut la dualitate. Niciun teolog nu are rabdarea să explice, fiind probabil năucit de confuzia proprie. În secolul II după Hristos, au apărut teorii dualitate corp-suflet, iar înţelesul de Spirit (Duh) a fost ignorat voit. De aici apare confuzia privind reîncarnarea, absenţa termenului de spirit determinând-o. În Conciliul din 533 d.H. ideea de reîncarnare a fost înlăturată cu trei voturi contra două pentru. Au continuat a fi consideraţi discutabili teologi ca Origenes, Sfântul Augustin, sau mistic ca Francesco de Assisi, Jan Ruysbroek ş.a. Termenul (conceptul) de Spirit reintră în dezbateri în sec. al XVII-lea, însă ca parte componentă a sufletului. Reţinem: învăţătura (codul) lui Iisus despre reîncarnare era teama preoţimii faţă de eventualitatea creării unei anumite stări în mulţimi, care erau dintotdeauna condiţionată de viaţa materială şi care, la aflarea unei existenţe de după moarte nu ar mai fi supuşii puterii mereu aliate în scopul supunerii, ordinii sociale etc. Nimic nou sub Lună, nici sub soarele Ra al lui Akenaton primul reformator religios - adorator al lui Ra, la Tel Amarna. Învăţătura originară a lui Hristos, a fost reajustată, deviată şi tocmai de cei ce aveau a-l urma. „Ceva nu e în ordine cu noţiunea de suflet” scria un teosof olandez. Tot ce are un început are şi un sfârşit, iar dacă nu există ceva care nu a avut nici un început, nici sfârşit nu va avea”. Biserica a abdicat sistematic, în istorie, de la rostul ei, în folosul conlucrării cu puterea efemeră a statelor, pentru a controla şi menţine ordinea. În strictă actualitate acut escatologistă, apocaliptică, faţă de toate ameninţările din cosmos sau din teluric, se ştie că psihologia mulţimii, comportamentele ei psihotice, sunt cel mai dintâi pericol pentru toţi. Iată dilema. „A fost epoca de piatră, este epoca Adevărului, spune cineva.  Nimeni nu scapă de acest proces. Om, familie, ţară, pom, insectă. Nimeni”.

Ştiinţa explorează prioritat starea materiei, suprafaţa, palpabilul. Ea infirmă accelerat certitudini de ieri. Noi privim atât în microcosmos, cât şi în macrocosmos. Marile dileme, dezbaterile pro-contriste au fost acute în secolele 18, 19 şi 20 şi iată că ele continuă precipitat în noul nostru numărat mileniu trei. Se experimentează, după modelele anticelor panteoane ale zeilor, metoda cercetării materiei (inteligente), aflată sub impactul enunţului lui Hermes Trismegistos: aflând ce este aici, deducem ce este acolo, sus. Pentru unii, ştiinţa este religie. Unii cercetători revin în cercetarea ştiinţifică, pe câtă accesibilitate oferă ea, partea (starea) nematerială a lumii. Se caută obţinerea antimateriei, se vorbeşte de „materia neagră”. Dacă  calculăm viteza luminii, de ce nu şi pe cea a întunericului? În noi, cei ce îndrăznim a cugeta poetic, există, pulsează ceea ce a fost demonizat a fi „cunoaşterea luciferică”, există metafizica şi, cum altfel, antimetafizicieni. Ţăranul român zice simplu, oftând: „Ştie Dumnezeu!” Însă fiţi sigur că încolţeşte mereu în fiecare om, dincolo de stadiul cunoaşterii sale, întrebarea, deloc luciferică, îi rămâne a crede sau a se considera, ca operă vie, un simplu animal orfan, fără tată, fără mamă. Grea suferinţă! O fi a sufletului? O fi a Spiritului? Suferinţa de acest fel nu poate fi a Spiritului, tresarscriind asta.

Dr, Abraham, din secolul XX descoperea că o proiecţie a unui mijloc de tratament homeopatic, efectuată printr-un câmp magnetic, indica pe  o placă fotografică locul de formare al plantei, chiar dacă în laborator nu există nici o plantă. El fotografiase   existenţa plantei. Comment al lui Dethfsen: „Harodl Saxon Buer, profesor la Universitatea din Yale, a cercetat câmpurile electrice (remember relaţia Bohr şi Trismegistos) care învăluie fiinţele vii. Aşa a descoperti el în jurul unui grăunte de grâu, un câmp aavând forma plantei mature, iar în jurul unui pui de broască ţestoasă a observat deasemenea un câmp magnetic de forma unei broaşte mature. Un model, un arhe-tipar, preexistent? Se cunosc din mitologie şi alte surse: în trecutul îndepărtat, omul avea mai multe simţuri. Putea vedea şi simţi acest lucruri? Apoi a fost dezvoltarea limbajului, comunicarea de acest tip posibil în dauna acelor simţuri -  să le numit telepatice. A plătit scump cucerirea. Însăşi divinitatea are legea pe care o numesc sacrificială. De ce nu ar fi valabilă şi în om, opera sa vie, care, asemeni lui (după chip şi-asemănare), această modalitate legică de a deveni. „Esher, ashe esher, a rostit Jahwe pe munte, auto-definindu-i-se lui Moise”(n.a.)Simţurile pierdute, atrofiate, estompate, în estuincţie adaptativă au fost în timp şi vor fi, recuperabile prin creaţia omului: telepatia este telefonia, televizorul transmite gândurile sub forma imaginilor, a reprezentărilor. Internetul este interconectare, motoarele de căutare ultra-performante; ele deja modifică întregul nostru sistem milenar de a fi, funcţiile cerebrale, deci şi duhul, cugetul,devenirea. Luex- Ferris se traduce literal: „purtătorul de lumină”, Ce fel de lumină decât cea a (re)cunoaşterii? Descoperirile şi tehnica rezultată aparţin unui om următor, modificat, ameliorat, conform condiţiei existenţiale planetare...

Adaos lapidar: S-au efectuat milioane de experimente, de la vechile Popol Vuh, Cartea tibetană a Morţilor, ori cea Egipteană, la cele de tip telepatic, mesmeric, regersiuni telepatice etc. Se caută viaţa de după moarte reluând problema reîncarnării. Avem aproape cotidian cazuri de copii nou-născuţi care îşi amintesc cine au fost în altă existenţă, cunosc limba acelei existenţe, sau au coeficientul IQ de inteligenţă egal cu al unui Einstein ? Sunt cercetaţi în proiecte pe bani grei (cazul recent al copilului Oscar, vezi internet pe Google). În epopeea sumeriană Enuma Eliş (Când zeii au coborât - ELI-s - din  ceruri), sau în Ghilgameş, regăsim astfel de probleme. Noe, când se naşte, sub suspiciunea că ar fi „un fiu al îngerilor” făcut cu femeia,  avea aspect alb, a vorbit încă din prima zi;...recitim Cartea lui Enoh, Evangheliile de la Qumran etc. Savanţii pluridisciplinari cercetează în Sumer şi descifrează mii de tăbliţe cu tot felul de relatări - grafice sau literale - despre crearea omului de către entităţile Anunaki. O uriaşă resurecţie a acestor probleme este în explozie în întreaga lume. Un infim procent din omenire este, perceptiv, undeva în apropiatul viitor vizionar, lucid: cine suntem, de unde venim, de ce suntem, încotro mergem, cum şi ce devenim?

Un experiment din miile de acest fel, telepatic: Helen „ambach a efectuat teste pe un eşantion de o sută de persoane care afirmau univoc, după revenirea din starea telepatică indusă, că au trăit 5500 de regresii în timp. (De citit şi cartea transilvăneanului emigrat în Italia, Dieter Schlesak, „Există viaţa dincolo de moarte”). Există o bibliotecă uriaşă despre aceste subiecte experimentale. Patrimoniul uriaş salvat în toate civilizaţiile milenare, se cere recercetat, reînţeles, decodificat. Închei amintind că Apocalipsa (greceşte) are alternativa uzuală de Revelaţie şi înseamnă dezvăluire, descoperire a omului despre Sinele umanului, fără captivitatea mentală în dualitate.

Eugen Evu

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com